404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Conditiile de exercitare a dreptului de a avea legaturi personale cu minorul. Limitarea dreptului la vizita – masura cu caracter exceptional ce poate fi dispusa numai in conditiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 272/2004.

Limitarea dreptului parintelui caruia nu i-a fost încredintat minorul, spre crestere si educare, de a avea relatii personale cu acesta se poate realiza numai în conditiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, în cazul în care exista motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului, cu respectarea art. 34 alin. 2 din lege.

În jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut în mod constant ca parintele are dreptul de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alaturi de copilul sau, iar autoritatile nationale au obligatia sa dispuna aceste masuri. Cu toate acestea, obligatia autoritatilor nationale de a lua masuri în acest scop nu este absoluta deoarece este posibil ca reluarea convietuirii cu minorii care au locuit un timp cu celalalt parinte sa nu se realizeze atât de usor, sa nu se poata face imediat si sa necesite unele masuri pregatitoare. De asemenea, Curtea a subliniat ca instantele judecatoresti trebuie sa tina seama de interesele si de drepturile acelor persoane si, în special, de interesul superior al copilului si de drepturile sale stipulate în art. 8 din Conventie (Cauza Ignaccolo-Zenide contra României, Hotarârea nr. 1/2000, Cauza Laforgue contra României, Hotarârea din 13 iulie 2006).

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr. 16141/212/2007, reclamantul C.T.L. a chemat în judecata pe pârâta B. (fosta C.) I., pentru ca pe baza probelor ce se vor administra, sa se stabileasca în favoarea sa urmatorul program de vizitare a minorilor C.E., nascuta la data de 30 iulie 1998 si C.N., nascut la data de 22 aprilie 2000:

– de doua ori pe luna, la domiciliul sau, în prima si a treia saptamâna, începând de vineri (orele 1300) pâna duminica (orele 2000);

– o saptamâna în vacanta de iarna; trei zile în vacanta de primavara si o luna în vacanta de vara.

În motivarea cererii reclamantul a aratat, în esenta, ca a divortat de pârâta, minorii fiindu-i încredintati pârâtei spre crestere si educare, prin hotarârea judecatoreasca ramasa definitiva si devenita irevocabila.

Desi a încheiat mai multe tranzactii cu pârâta privind stabilirea unui program de vizitare a minorilor, pârâta nu le-a respectat decât la început, ulterior schimbându-si domiciliul si refuzându-i orice legatura cu minorii.

În aceasta situatie, pe calea ordonantei presedintiale (sentinta civila nr. 7858/2006 pronuntata de Judecatoria Constanta) s-a stabilit un program de vizitare, însa pârâta a refuzat si de aceasta data sa-i permita vizitarea minorilor, cu greu si prin intermediul executorului judecatoresc si al organelor de Politie reusind sa-si vada sporadic numai fiul.

În plus, nici la scoala nu i s-a permis vizitarea minorilor, argumentându-se de catre directoarea scolii ca pentru aceasta trebuie sa aiba o hotarâre judecatoreasca.

Pentru a-i împiedica orice legatura cu minorii pârâta si-a schimbat domiciliul si numarul de telefon astfel încât nu poate lua legatura în niciun fel cu ei.

În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 43 alin. 3 si art. 97 Codul familiei.

Pârâta, prin concluziile scrise depuse la data de 17 decembrie 2007, a ridicat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Constanta în raport cu domiciliul sau, solicitând declinarea competentei în favoarea Judecatoriei Ilfov.

Prin încheierea din data de 4 februarie 2008 instanta a respins exceptia ca neîntemeiata întrucât pârâta si-a schimbat domiciliul la data de 24 noiembrie 2007, dupa sesizarea instantei (3 octombrie 2007), asa cum reiese din copia cartii de identitate, depusa la dosar.

Prin întâmpinarea depusa la data de 18 februarie 2008, pârâta a solicitat reducerea programului de vizitare solicitat prin cererea de chemare în judecata, în sensul de a i se permite reclamantului sa-si viziteze copiii numai la domiciliul sau în Bucuresti, în prima si a treia duminica din luna, de la ora 1200 la ora 1700, argumentând, în esenta, ca un alt program ar afecta viata sociala, pregatirea profesionala si ar pune în pericol integritatea si sanatatea fizica a minorilor, aspecte reluate si prin concluziile scrise depuse la dosar.

Prin sentinta civila nr. 3842 din 3 martie 2008, Judecatoria Constanta a admis în parte actiunea si a stabilit în favoarea reclamantului urmatorul program de vizitare a minorilor C.E., nascuta la data de 30 iulie 1998 si C.N., nascut la data de 22 aprilie 2000, cu posibilitatea luarii acestora la domiciliul sau, astfel:

– de doua ori pe luna, în prima si a treia saptamâna, începând de sâmbata ora 1000, pâna duminica ora 1800;

– 5 zile în vacanta de iarna care sa exceada primei zile de Craciun si Anul Nou;

– 3 zile în vacanta de primavara;

– 3 saptamâni în vacanta de vara;

– vizitarea copiilor la scoala pentru a urmari situatia scolara a acestora.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, a declarat apel pârâta B.I., solicitând, în principal, schimbarea în tot a sentintei civile apelate, în sensul declinarii competentei de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Buftea, iar în subsidiar, schimbarea în parte a sentintei apelate, în sensul stabilirii în favoarea reclamantului a unui program de vizita a minorilor în orasul de domiciliu al acestora, respectiv în Municipiul Bucuresti, în prima si a treia duminica a lunii, începând cu orele 1200 pâna la orele 1700.

Prin decizia civila nr. 592 din 4 noiembrie 2008 Tribunalul Constanta a admis apelul pârâtei si a schimbat în parte sentinta apelata, în sensul ca a stabilit în favoarea reclamantului un program de vizita a minorilor o data pe luna, în prima saptamâna, de vineri orele 1500 pâna duminica la orele 1800, cu mentinerea celorlalte perioade. A fost înlaturata din dispozitivul sentintei civile apelate dispozitia privind posibilitatea vizitarii copiilor la scoala pentru a urmari situatia scolara a acestora. Au fost mentinute celelalte dispozitii ale hotarârii apelate. Intimatul a fost obligat la 4.304,5 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de apel a retinut, în esenta, ca este în interesul minorilor, afectati de divortul parintilor, sa traiasca într-un mediu linistit si sa nu fie supusi unui maraton, prin deplasari din doua în doua saptamâni la Constanta de la Bucuresti, de pe o zi pe alta, asa cum a stabilit instanta de fond.

În ceea ce priveste mentiunea instantei de fond inserata în cuprinsul dispozitivului sentintei apelate, în sensul ca reclamantul intimat are dreptul de a-si vizita copiii la scoala, instanta de apel a retinut ca o atare dispozitie este inutila si a fost înlaturata, întrucât în notiunea de drept de a avea legaturi personale cu minorii si a veghea la cresterea, educarea si pregatirea lor profesionala se include orice atitudine sau actiune a parintelui în acest sens.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul C.T.L., care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie conform art. 304 pct. 7, 9 Cod procedura civila, pentru urmatoarele motive:

– Hotarârea instantei de apel a fost pronuntata cu încalcarea art. 43 alin. 3 Codul familiei, restrângerea dreptului reclamantului de a avea legaturi personale cu minorii la o singura întâlnire pe luna neavând un caracter rezonabil.

Articolul 43 alin. 3 Codul familiei nu este contrar principiului de ocrotire a interesului minorilor, ci instituie un drept special si complex în favoarea numai a parintelui divortat.

– Hotarârea Tribunalului Constanta cuprinde dispozitii contradictorii, motivarea fiind straina de natura pricinii.

Desi din actele dosarului rezulta ca pe perioada divortului parintii au hotarât ca minorii sa stea pe rând câte o saptamâna la fiecare parinte, instanta a retinut ca minorii au fost plimbati de la un parinte la altul, fapt de natura sa le afecteze dezvoltarea, aceasta constatare constituind o acuza la adresa comportamentului reclamantului.

– Programul stabilit de instanta de apel nu a avut în vedere probatoriul administrat în cauza, desi martorii audiati au aratat ca reclamantul este un tata bun, profund atasat de copiii sai. Referitor la cererea ce viza vizitarea copiilor la scoala, în mod gresit instanta de apel a retinut ca reclamantul a urmarit sa îsi viziteze copiii la scoala si prin aceasta sa le perturbe programul scolar, în realitate reclamantul a solicitat accesul în scoala pentru a tine legatura cu unitatea de învatamânt, în conditiile art. 43 alin. 3 Codul familie, care îi dau dreptul de a veghea la învatatura copiilor.

– Onorariul de avocat perceput de aparatorul pârâtei în instanta de apel este exagerat de mare si se impunea a fi redus de instanta, în raport cu complexitatea relativ redusa a cauzei si cu prestatia avocatului în acest proces.

Analizând legalitatea hotarârii recurate în raport cu criticile recurentului reclamant se constata ca parte din aceste critici sunt fondate pentru urmatoarele considerente:

– În referire la modalitatea de exercitare a programului de vizita, cu respectarea interesului superior al copilului, se retin urmatoarele:

Parintele divortat caruia nu i s-a încredintat copilul pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, învatatura si pregatirea lui profesionala (art. 43 alin. final Codul familiei, art. 9 pct. 3 si art. 10 pct. 2 din Conventia cu privire la drepturile copilului, ratificata de România prin Legea nr. 470/2001).

Dispozitiile art. 43 alin. ultim Codul familiei au fost modificate implicit prin art. 15 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, care prevede ca minorul care a fost separat de unul dintre parinti printr-o masura dispusa în conditiile legii, deci si în cazul pronuntarii divortului acestora, are dreptul de a mentine legaturi personale si contacte directe cu acesta, cu exceptia situatiei în care aceasta contravine interesului superior al minorului.

Limitarea dreptului parintelui caruia nu i-a fost încredintat minorul, spre crestere si educare, de a avea relatii personale cu acesta se poate realiza numai în conditiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, în cazul în care exista motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului, cu respectarea art. 34 alin. 2 din lege.

În jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut în mod constant ca parintele are dreptul de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alaturi de copilul sau, iar autoritatile nationale au obligatia sa dispuna aceste masuri. Cu toate acestea, obligatia autoritatilor nationale de a lua masuri în acest scop nu este absoluta deoarece este posibil ca reluarea convietuirii cu minorii care au locuit un timp cu celalalt parinte sa nu se realizeze atât de usor, sa nu se poata face imediat si sa necesite unele masuri pregatitoare. De asemenea, Curtea a subliniat ca instantele judecatoresti trebuie sa tina seama de interesele si de drepturile acelor persoane si, în special, de interesul superior al copilului si de drepturile sale stipulate în art. 8 din Conventie (Cauza Ignaccolo-Zenide contra României, Hotarârea nr. 1/2000, Cauza Laforgue contra României, Hotarârea din 13 iulie 2006).

Este real faptul ca, pe perioada divortului partilor, cei doi minori au locuit câte o saptamâna la fiecare parinte, starea conflictuala dintre soti repercutându-se si asupra copiilor si, în special, asupra minorei C.E.. Aceasta situatie conflictuala dintre fostii soti nu trebuie sa se repercuteze, însa, asupra relatiilor reclamantului cu cei doi minori, impunându-se asigurarea unui raport de proportionalitate între limitarile dreptului reclamantului de a avea legaturi cu minorii si scopul urmarit – respectarea interesului superior al minorilor.

Pentru asigurarea unei relatii solide, bazata pe afectiune si întelegere între reclamant si cei doi minori, se impune ca exercitarea acestui drept sa nu fie stânjenita de prezenta pârâtei, comunicarea dintre parinte si copiii sai minori trebuind sa aiba loc în mod firesc, fara nicio restrângere. De asemenea, este necesar a se asigura o ritmicitate a întâlnirilor reclamantului cu cei doi minori, iar limitarea acestor relatii la doua zile pe luna nu respecta principiul proportionalitatii mai sus mentionat.

Tinând cont de vârsta minorilor, împrejurarea ca acestia sunt elevi în scoala primata si locuiesc într-o alta localitate, Curtea retine ca programul de vizita stabilit de prima instanta, si anume de doua ori pe luna, în prima si a treia saptamâna, începând de sâmbata ora 1000 si pâna duminica ora 1800, este de natura sa asigure relatii normale între reclamant si cei doi minori si respecta drepturile si interesele acestora.

Programul de vizitare solicitat de catre recurentul reclamant nu este adecvat si nu corespunde interesului minorilor, copiii neputând fi luati de la scoala de vineri de la ora 1300, fara a perturba activitatea scolara a acestora si, de asemenea, nu asigura pârâtei timpul necesar pentru pregatirea minorilor în vederea efectuarii deplasarii acestora în localitatea de domiciliu a tatalui.

Articolul 31 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 prevede în mod expres ca „exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor parintesti trebuie sa aiba în vedere interesul superior al copilului si sa asigure bunastarea materiala a copilului”. Rezulta ca interesul superior al copilului primeaza în orice situatie, deci si în aceea în care casatoria parintilor sai a fost desfacuta prin divort.

De retinut faptul ca prezenta hotarâre prin care s-a stabilit modalitatea de exercitare a dreptului parintelui caruia nu i s-a încredintat copilul de a avea legaturi personale cu minorii nu are autoritate de lucru judecat, astfel încât, potrivit art. 44 Codul familiei, subzista posibilitatea modificarii programului de vizitare a copiilor (prin extinderea acestui program sau prin limitarea lui) odata cu modificarea împrejurarilor care au determinat stabilirea acestuia (vârsta minorilor, starea lor de sanatate, afectiunea si încrederea dintre reclamant si minori, etc.).

– Critica recurentului ce vizeaza respingerea cererii referitoare la vizitarea copiilor la scoala pentru a urmari situatia lor scolara se retine a fi vadit nefondata si va fi respinsa pentru urmatoarele considerente:

Modalitatile de exercitare a dreptului parintelui de a avea legaturi personale cu copilul si, respectiv a dreptului copilului de a mentine relatii personale si contacte directe cu acesta, sunt reglementate de art. 15 alin. 4 din Legea nr. 272/2004 si acestea sunt urmatoarele: întâlniri ale copilului cu parintele caruia nu i-a fost încredintat, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, gazduirea copilului pe perioada determinata de catre parintele caruia nu i-a fost încredintat; corespondenta ori alta forma de comunicare cu copilul; transmiterea de informatii copilului cu privire la parintele caruia nu i-a fost încredintat copilul, transmiterea de informatii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluari medicale sau scolare catre parintele caruia nu i-a fost încredintat copilul.

Cererea de vizitare a copiilor la scoala, precizata în motivele de recurs ca fiind o cerere de asigurare a accesului în scoala pentru a tine legatura cu unitatea de învatamânt, nu se circumscrie continutului notiunii de legaturi personale cu minorul, ci vizeaza dreptul si obligatia parintilor de a se îngriji de învatatura si de pregatirea profesionala a copilului. Parintii copilului au dreptul sa stabileasca felul învataturii si pregatirii profesionale a copilului, conform art. 102 Codul familiei si art. 29 alin. 6 din Constitutie. Reclamantul este îndreptatit sa aiba acces în scoala pentru a obtine informatii de la conducerea scolii cu privire la situatia scolara a copiilor sai, iar refuzul nejustificat al scolii de a furniza relatiile solicitate poate fi cenzurat, însa, nu în cadrul prezentului litigiu, ci într-o actiune purtata în contradictoriu cu unitatea de învatamânt.

Avându-se în vedere modalitatea de desfasurare a cursurilor scolare si pentru a se evita perturbarea programului scolar al copiilor, legaturile personale ale reclamantului cu cei doi minori se vor realiza nu în cadrul scolii, ci în modalitatea stabilita mai sus, prin luarea copiilor de doua ori pe luna la domiciliul reclamantului, cu obligatia acestuia de a-i readuce la sfârsitul programului stabilit.

De altfel, chiar reclamantul, în motivele de recurs, a prevazut în mod expres ca nu doreste sa viziteze copiii la scoala, ci doreste sa tina legatura cu unitatea scolara pentru a afla rezultatele scolare ale minorilor, conditiile oferite de scoala.

– Se retine a fi vadit nefondata si critica ce vizeaza reducerea onorariului de avocat achitat de pârâta în apel si care, în conditiile art. 274 Cod procedura civila, a cazut în sarcina reclamantului.

Conform dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila „Partea care cade în pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuieli de judecata.”.

Judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii si munca îndeplinita de avocat.

La baza acordarii cheltuielilor de judecata, inclusiv a onorariului de avocat, se afla principiul raspunderii civile delictuale, în conformitate cu care reparatiunea trebuie sa fie integrala. În contextul abordarilor referitoare la aplicarea art. 274 alin. 3 din Codul de procedura civila, doctrina a subliniat, pe buna dreptate, ca dreptul de a pretinde despagubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o fapta ilicita, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv; prin urmare, atunci când constata ca cel care a câstigat procesul a savârsit un drept abuziv, instanta are posibilitatea sa-l oblige pe cel care a cazut în pretentii sa suporte numai o parte din suma ce reprezinta onorariul de avocat platit de partea adversa.

Prin urmare, numai în cazuri temeinic justificate instanta poate dispune reducerea onorariului de avocat în raport cu echitatea ori cu activitatea depusa de catre avocat.

În conditiile în care, în prezent, legea nu reglementeaza „plafoane minimale” ale onorariului de avocat, munca prestata de avocat ramâne un criteriu fundamental în raport cu care instanta poate statua, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 3 Cod procedura civila, asupra posibilitatii de reducere a onorariului de avocat.

Munca avocatului are, însa, un caracter complex, iar potrivit art. 132 alin. 2 si 3 din Statutul profesiei de avocat, onorariile vor fi stabilite în raport cu dificultatea cazului, amploarea sau durata acestuia, avându-se în vedere si o serie de elemente precum: timpul si volumul de munca solicitata pentru executarea mandatului, importanta intereselor în cauza, notorietatea, experienta si reputatia avocatului, situatia financiara a clientului.

În cauza, se retine ca, desi obiectul cererii deduse judecatii – legaturi personale cu minorii ale parintelui caruia nu i-au fost încredintati copiii la divort – de principiu, nu constituie o cauza deosebit de complexa, particularitatile spetei, raporturile conflictuale dintre fostii soti, durata litigiului, necesitatea suplimentarii probatoriului cu martori, au necesitat o activitate importanta a avocatului apelantei pârâte, onorariul perceput de avocat – 4.304,5 lei – nefiind unul exagerat în raport cu munca prestata.

Nu este de neglijat nici importanta intereselor în cauza – interesul parintelui de a avea contact cu minorii, dar si respectarea interesului superior al copiilor, precum si situatia materiala a clientului, aspecte ce au stat la baza stabilirii cuantumului onorariului de avocat.

Întrucât în prezentul recurs intimata pârâta este cea care a cazut în pretentii, cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecata, reprezentând onorariu de avocat, este nefondata si urmeaza a fi respinsa.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro