404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Concediere colectiva. Interpretarea notiunii de unitate. Plata.

În temeiul art.68 lit.c din Codul muncii, pentru ca o concediere sa fie colectiva, se impun a fi îndeplinite cele doua conditii prevazute de text, respectiv concedierea într-o perioada de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu tin de persoana salariatului, a unui numar de cel putin 30 de salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are cel putin 300 de angajati.”

Art. 68 din Codul muncii este in deplina armonie cu dispozitiile Directivei nr. 98/59/CE privind apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la concedierile colective. Aceasta Directiva, în special art. 1 alin. 1 litera ”a“, trebuie interpretata în sensul ca o unitate de productie separata a unei societati care dispune de un echipament si de un personal specializat distincte, a carei functionare nu este influentata de cea a celorlalte unitati si care are un director de productie responsabil de buna desfasurare a activitatii si de supravegherea a tot ceea ce este legat de functionarea instalatiilor unitatii precum si de rezolvarea problemelor tehnice, corespunde notiunii de “unitate” în sensul vizat de aceasta directiva.

Contestatorii P.M. s.a. au investit Tribunalul Neamt cu contestatie împotriva deciziilor nr. 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 80, 82, din data de 18.01.2007 emise de SC E. SA, solicitând anularea deciziilor si obligarea intimatei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat fiecare, precum si repunerea în situatia anterioara emiterii actului de concediere.

În subsidiar, contestatorii au solicitat plata compensatiilor si a drepturilor banesti prevazute în contractul individual de munca si colectiv de munca la nivel national, deoarece disponibilizarea lor s-a facut cu nerespectarea de catre intimata a dispozitiilor legale referitoare la concedierea colectiva.

Federatia Sindicatelor Libere din Industria Lemnului – România, a solicitat prin cererea de interventie accesorie formulata în interesul contestatorilor, anularea deciziilor contestate, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite pâna la data pronuntarii si emiterea altor decizii de concediere care sa prevada plata unui numar de 20 zile, ca preaviz si 3 salarii compensatorii asa cum de fapt prevad Protocolul si Notificarea semnate de angajator si sindicat.

La data de 3.06.2008, Federatia Sindicatelor Libere din Industria Lemnului România, a facut precizari cu privire la cererea de interventie în sprijinul contestatorilor solicitând: anularea deciziilor de concediere pentru cele 21 persoane, obligarea intimatei „E” la plata drepturilor salariale indexate, majorate si reactualizate pe perioada desfacerii contractului individual de munca.

În subsidiar, au fost de acord cu disponibilizarea colectiva, cu obligarea intimatei SC E. SA la plata drepturilor compensatorii prevazute în CCM Unic pe Ramura din industria lemnului, adica trei salarii compensatorii si 30 zile preaviz.

În motivare, contestatorii au aratat ca, prin Hotarârea Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor SC E. SA s-a dispus desfiintarea SC E. SA – Sucursala P., iar Sindicatul liber P. a fost notificat cu privire la încetarea activitatii unitatii, personalul acestuia fiind disponibilizat.

La 22.01.2007 contestatorilor li s-au comunicat deciziile nr.60 – 82 emise la 18.01.2007 privind încetarea contractelor individuale de munca în temeiul art.65 din Codul Muncii.

Deciziile de concediere nu respecta prevederile art.74 din Codul muncii privind mentiunile obligatorii referitoare la criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art.70 alin.2 lit.d), precum si cele referitoare la lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate si termenul în care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, în conditiile art.64, motiv pentru care se apreciaza ca, deciziile sunt lovite de nulitate absoluta potrivit art.76 din Codul muncii.

Contestatorul D.V. a depus la data de 15.03.2007 cerere precizatoare prin care a mentionat ca nu a împuternicit nici un avocat sa-l reprezinte în acest litigiu si în mod abuziv numele sau apare în contestatia formulata de salariatii concediati, astfel ca, prin încheierea din 13 aprilie 2007 Tribunalul Neamt a dispus scoaterea din cauza a acestuia.

SC E. SA Bucuresti a formulat cerere de stramutare a cauzei si prin încheierea nr.8189 din 4.12.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a admis aceasta cerere dispunându-se stramutarea cauzei la Tribunalul Tulcea.

Prin încheierea de sedinta pronuntata la data de 28.03.2008, Tribunalul Neamt, a dispus scoaterea cauzei de pe rol si înaintarea spre competenta solutionare Tribunalului Tulcea.

La dosarul format la Tribunalul Tulcea, au fost încuviintata si administrata proba cu înscrisuri depuse de parti.

Prin încheierea de sedinta pronuntata la data de 6 august 2008, instanta, în temeiul art.49 alin.3 si art.52 alin.1 Cod proc.civila, a încuviintat în principiu cererea de interventie formulata de Federatia Sindicatelor Libere din Industria Lemnului – România în interesul contestatorilor.

Solutionând pe fond cauza, în complet de divergenta, cu opinie majoritara, Tribunalul Tulcea, prin sentinta civila nr.2161 din 23.09.2008 a respins contestatia formulata de contestatorii P.M. s.a., precum si cererea de interventie formulata de intervenienta Federatia Sindicatelor Libere din Industria Lemnului România în interesul contestatorilor, ca nefondata.

Au fost obligati contestatorii sa plateasca intimatei suma de 3520,54 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a dispune astfel, prima instanta a retinut urmatoarele aspecte:

Contestatorii au calitatea de angajati ai SC E. SA, desfasurându-si activitatea la Punctul de lucru P. Piatra Neamt.

Prin emiterea deciziilor din data de 18.01.2007, intimata SC E. SA Bucuresti – Punct de lucru P. Piatra Neamt a dispus încetarea contractelor individuale de munca ale contestatorilor în conformitate cu disp.art.65 din Codul muncii, acordându-le un preaviz de 20 de zile lucratoare.

Conform art.65 alin.1 din Codul muncii: „Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca, determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat ca urmare a dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii”, iar alin.2 prevede ca: „desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa, dintre cele prevazute la alin.(1)”.

Prin hotarârea din data de 22.12.2006 Consiliul de Administratie al SC E. SA a decis sa se restrânga activitatea de productie a firmei, desfasurata la Punctul de lucru P. Piatra Neamt, apartinând Sucursalei Productie, prin desfiintarea unui numar de 23 posturi, ca urmare a lipsei comenzilor si a cresterii preturilor la materii prima si utilitati.

Aceasta hotarâre a stat la baza emiterii deciziilor din data de 18.01.2007, contestate în prezenta cerere.

Din adeverinta înregistrata sub nr.263/27.03.2007 rezulta ca în luna noiembrie 2006 intimata avea un numar de 2379 salariati, în luna decembrie 2006 intimata avea un numar de 2374 salariati, în luna ianuarie 2007 intimata avea un numar de 2367 salariati iar în luna februarie 2007 intimata avea un numar de 2360 salariati.

Potrivit art.14 alin.2 din Codul Muncii: „persoana juridica poate încheia contracte individuale de munca, în calitate de angajator din momentul dobândirii personalitatii juridice.”

În prezenta cauza, calitatea de angajator o are SC E. SA Bucuresti, întrucât Punctul de lucru P. Piatra Neamt nu are personalitate juridica.

În temeiul art.68 lit.c din Codul muncii, pentru ca o concediere sa fie colectiva, se impun a fi îndeplinite cele doua conditii prevazute de text, respectiv concedierea într-o perioada de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu tin de persoana salariatului, a unui numar de cel putin 30 de salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are cel putin 300 de angajati.”

Prima instanta a apreciat ca în cauza nu a fost o concediere colectiva având în vedere ca SC E. SA Bucuresti a disponibilizat doar 21 de salariati în perioada de 30 de zile prevazuta de art.68 din Codul Muncii, astfel ca, în cazul contestatorilor a avut loc o concediere individuala.

Contestatorii au afirmat ca, prin hotarârea Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor SC E. SA s-a dispus desfiintarea SC E. SA – Sucursala P., iar Sindicatul Liber P. a fost notificat cu privire la încetarea activitatii unitatii si ca intentia de concediere colectiva a fost de asemenea notificata Agentiei Teritoriale pentru Ocuparea Fortei de Munca Neamt.

Totusi, contestatorii din prezenta cauza nu au fost inclusi în concedierea colectiva ce a avut loc la Punctul de lucru P. al SC E. SA întrucât prin Protocolul încheiat între SC E. SA si Sindicatul Liber P. s-a convenit ca un numar de 176 salariati sa fie disponibilizati în cadrul concedierii colective, în perioada cuprinsa între saptamâna de 16 si 19 ale anului 2006, iar contestatorii din prezenta cauza au fost concediati la data de 18.01.2007.

Instanta de fond a retinut din organigrama intimatei ca posturile ocupate de contestatori au fost efectiv desfiintate iar înscrisurile depuse releva cauza concedierii contestatorilor,care este reala si serioasa, aceasta fiind modalitatea în care societatea a înteles sa reduca pierderile si eliminarea unor cheltuieli cum ar fi cele cu salariile,în conditiile în care modalitatea de reorganizare a activitatii este lasata de legiuitor la latitudinea fiecarui angajator.

Fata de aceste considerente, având în vedere ca desfiintarea locurilor de munca a fost efectiva si a avut o cauza reala si serioasa, instanta a constatat ca sunt legale si temeinice deciziile de concediere contestate astfel ca a respins ca nefondata cererea.

Au fost respinse si capetele de cerere privind obligarea intimatei la plata drepturilor salariale indexate, majorate si reactualizate pe perioada desfasurarii contractelor individuale de munca si repunerea partilor în situatia anterioara emiterii deciziilor de concediere întrucât deciziile de concediere sunt temeinice si legale.

S-a apreciat ca este nefondat si capatul de cerere privind obligarea intimatei la plata compensatiilor si a drepturilor banesti prevazute în CCM la nivelul Ramurii Industriei Lemnului si a celor prevazute în Protocolul semnat de aceasta cu sindicatul, respectiv trei salarii compensatorii si 30 de zile preaviz, întrucât contestatorii din prezenta cauza nu au fost inclusi în concedierea ce a avut loc între saptamânile 16 si 19 ale anului 2006 (17.04.2006 – 14.05.2006), iar în ceea ce-i priveste, a avut loc o concediere individuala si nu una colectiva.

Fata de solutia adoptata si având în vedere ca intimata a efectuat cheltuieli în proces, instanta a obligat pe contestatori sa-i plateasca intimatei suma de 3520,54 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

Cum cererea de interventie a F.S.L.I.L. a fost formulata în favoarea contestatorilor, iar contestatia acestora a fost respinsa ca nefondata, instanta a respins cererea de interventie formulata de Federatia Sindicatelor Libere din Industria Lemnului – România, în interesul contestatorilor, ca nefondata.

In opinia separata, s-a apreciat ca cererea contestatorilor este întemeiata, pentru urmatoarele aspecte:

Desi intimata a invocat ca si motive determinante pentru concedierea contestatorilor lipsa comenzilor, cresterea preturilor la materii prime si utilitati, la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi în acest sens, care sa dovedeasca faptul ca aceste cauze sunt reale si serioase.

La dosar nu a fost depusa de catre intimata o proba care sa reflecte situatia sa financiara precara, respectiv un bilant al profiturilor si pierderilor pentru anii 2006 si 2007 sau o situatie a cifrei de afaceri înregistrata în 2006 si 2007, care sa dovedeasca nivelul pierderilor înregistrate în respectiva perioada de timp de aceasta, urmare a lipsei comenzilor si a cresterii preturilor la materiile prime si la utilitati, atât la nivelul Punctului de lucru P. cât si la nivel de societate, conform mentiunilor din preambulul deciziilor contestate.

Angajatorul contestatorilor a fost de fapt Punctul de lucru P. Piatra Neamt iar SC E. SA Bucuresti recunoaste existenta Punctului de lucru P. Piatra Neamt ca pe o subunitate a sa, cu personalitate juridica, în masura sa încheie si sa modifice contracte individuale de munca fara a i se fi emis de catre societate un mandat în acest sens, sau o delegare de competente.

Actele aditionale sunt semnate de catre directorul Punctului de lucru P. Piatra Neamt si nu de catre presedintele – director general al SC E. SA Bucuresti iar contestatorii si-au desfasurat efectiv activitatea la Punctul de lucru P. Piatra Neamt.

Pentru a se stabili daca în cauza a avut loc sau nu o concediere colectiva, trebuie avut în vedere numarul de angajati care îsi desfasurau activitatea la data concedierii la angajatorul real – Punctul de lucru P. Piatra Neamt, care este precizat în actele aditionale ale contestatorilor si care a si încheiat aceste acte si nu numarul total de salariati de la SC E. SA Bucuresti.

Din organigrama încheiata la data de 01 iunie 2006 (anterioara concedierii), la Punctul de lucru P. Piatra Neamt exista un total de personal egal cu 42 de persoane, dintre care 26 personal productiv si 16 personal administrativ.

Dupa concedierea contestatorilor (si a altor persoane care însa nu au formulat contestatie), la Punctul de lucru P. Piatra Neamt figura un total de personal administrativ egal cu 14 persoane.

Intimata nu a respectat obligatiile prevazute de lege în cazul concedierilor colective (art.69, 70, 74 lit.c din Codul muncii) privind initierea de consultari cu sindicatul, notificarea sindicatului, în termenul legal si în mod complet, cu privire la intentia de concediere colectiva, cât si notificarea ITM si AJOFM cu privire la aceasta intentie. Totodata, deciziile contestate nu contin criteriile de stabilire a ordinii de prioritati conform art.70 alin.(2) lit.d) din Codul muncii.

De asemenea, intimata nu a aplicat în mod corespunzator masurile de protectie cuvenite contestatorilor, urmare concedierilor colective, nefacând dovada ca ar fi acordat acestora platile compensatorii în cuantumul stabilit pentru concedieri colective prin CCM la nivel de ramura, sau printr-un Protocol încheiat cu sindicatul.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.76 din Codul muncii, s-a apreciat ca cererea este întemeiata si ca se impune admiterea contestatiei si anularea deciziilor de concediere emise la data de 18.01.2007 de SC E. SA Bucuresti – Punctul de lucru P. Piatra Neamt, ca netemeinice si nelegale, si obligarea intimatei la plata unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acestia, conf. prev. art.78 din Codul muncii.

S-a considerat, de asemenea, ca se impune reîncadrarea contestatorilor pe posturile detinute anterior emiterii deciziilor de concediere contestate.

Fata de rezolvarea data capetelor principale de cerere, s-a apreciat ca trebuie respinsa cererea subsidiara, referitoare la obligarea intimatei la plata catre contestatori a compensatiilor banesti, ca nefondata.

S-a admis de asemenea cererea de interventie accesorie în interesul contestatorilor, formulata de Federatia Sindicatelor Libere din Industria Lemnului (FSLIL), avându-se în vedere admiterea contestatiei formulate de catre contestatori.

Ca urmare a admiterii contestatiei formulate de catre contestatori s-a respins capatul de cerere privind obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecata, ca nefondat.

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs contestatorii si intervenienta Federatia Sindicatelor Libere din Industria Lemnului – România.

I. Recurentii contestatori au criticat sentinta atacata sub urmatoarele aspecte:

Desi intimata a invocat ca motive determinante pentru concedierea contestatorilor, lipsa comenzilor si cresterea preturilor la materiile prime si utilitati, nu au fost depuse la dosar probe în acest sens, pentru a califica drept reala si serioasa cauza desfacerii contractelor de munca.

De asemenea, deciziile nu respecta prevederile imperative ale art.70, art. 74 si art. 76 din Codul muncii ceea ce face ca respectivele decizii sa fie lovite de nulitate.

Mai arata recurentii ca art.64 din acelasi cod, instituie obligatia angajatorului de a oferi un loc de munca vacant avându-se în vedere ca relatiile de munca se bazeaza pe principiul bunei credinte si al garantarii dreptului la protectie împotriva somajului, dar aceasta obligatie nu a fost respectata de catre intimata pârâta.

Recurentii contestatori considera ca aprecierile magistratului care a facut opinie separata la pronuntarea hotarârii, concorda cu dispozitiile legale în materie si solicita admiterea recursului si modificarea sentintei în sensul admiterii contestatiilor astfel cum au fost formulate.

II. Recurenta intervenienta Federatia Sindicatelor Libere din Industria Lemnului, a formulat urmatoarele critici:

– In conformitate cu art. 76 din legea nr. 168/1999, instanta avea obligatia la prima zi de înfatisare sa încerce sa stinga conflictul prin împacarea partilor, lucru care în speta nu s-a realizat.

– Solutia este rezultatul unei interpretari si aplicari gresite a legii iar instanta a avut un comportament partinitor în favoarea societatii intimate.

– Instanta nu a respectat dreptul la aparare al contestatorilor împiedicând organizatia sindicala din care fac parte sa-i apere.

– S-a acordat intimatei mai mult decât a cerut în întâmpinare, adica a acordat cheltuieli de judecata in valoare de 3520,54 lei cu toate ca nu au fost solicitate, in timp ce contestatorii nu si-au încasat drepturile salariale de ani de zile.

– Gresit a retinut instanta ca în cerere, contestatorii au dorit sa se constate ca a avut loc o concediere colectiva si ca vor în subsidiar plati compensatorii.

In realitate, acestia au sustinut ca a avut loc o concediere din initiativa angajatorului, dar s-a facut cu încalcarea disp. art. 65 si 67 din Codul muncii si art. 62, 63, 64 din CCMR. Platile compensatorii la care se refera contestatorii sunt cele prevazute de art. 78 din CCMN care prevad plata unei compensatii de cel putin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi.

– Hotarârea C.A. de desfiintare a Punctului de lucru Pamex-Piatra Neamt, este legalizata prin încheierea de sedinta a Tribunalului Bucuresti cu nr. 1910/18.01.2008, iar deciziile de desfacere a contractelor de munca sunt tot din data de 18.01.2007, desi functiona legal si trebuia sa respecte procedura de concediere colectiva pentru 236 persoane.

De asemenea, deciziile au fost emise de o alta persoana decât cea care a dispus angajarea contestatorilor la Punctul de lucru P.

– Concedierea nu a avut la baza o cauza reala si serioasa, nu s-a facut dovada situatiei financiare precare a societatii, iar locurile de munca nu au fost desfiintate fiind vorba în realitate de o reorganizare si redistribuire de personal, fara a se respecta procedura legala. De altfel, din data de 18.01.2007 pâna la 18.01.2008, Punctul de lucru P. a functionat si mai functioneaza înca, având câtiva angajati.

In subsidiar, recurenta solicita ca instanta sa ia în considerare hotarârile Consiliului de administratie nr.37 si nr.40/17.03.2006 din care rezulta încetarea activitatii Punctului de lucru si disponibilizarea personalului, respectiv 236 salariati deoarece aceste hotarâri nu au fost desfiintate, iar hotarârea din 22.01.2006 nu-si poate produce efectele deoarece cei 21 de contestatori faceau parte din numarul total de 236 salariati la care faceau referire primele hotarâri.

Prin întâmpinare, intimata SC E. SA a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate aratând ca în mod corect prima instanta a constatat ca în cauza a avut loc o desfiintare a locurilor de munca ocupate de contestatori iar cauza este reala si serioasa, determinata de lipsa comenzilor si cresterea preturilor la materiile prime si utilitati.

Mai arata intimata ca nici motivele de nulitate ale deciziilor, invocate de recurenti, nu sunt întemeiate deoarece în cauza nu a operat o concediere colectiva.

Societatea se încadreaza în prevederile art. 68 alin.1 litera “c“ Codul muncii, având peste 300 de salariati si au fost disponibilizate doar 21 de persoane in 18.01.2007. De altfel caracterul individual al concedierilor ce fac obiectul prezentului litigiu nu a fost contestat nici de recurenti.

Nici cererea de repunere a contestatorilor în situatia anterioara nu mai este posibila deoarece Punctul de lucru P. s-a desfiintat, fiind radiat din registrul comertului asa cum rezulta din încheierea judecatorului delegat, nr. 1910/18.01.2008.

Mai arata intimata ca cererea subsidiara a recurentilor contestatori, privind plata compensatiilor ca urmare a concedierii colective, este ramasa fara obiect deoarece din documentele depuse reiese ca societatea si-a îndeplinit toate obligatiile pecuniare prevazute de art. 78 CCMN si art. 67, 73 din Codul muncii.

Analizând sentinta recurata în raport de criticile formulate si de materialul probator administrat, Curtea constata urmatoarele:

Având în vedere ca parte din criticile formulate de recurenti se refera la lipsa dovezilor privind situatia financiara precara a societatii care ar fi determinat desfiintarea locurilor de munca ocupate de contestatori, instanta a pus în vedere intimatei sa faca aceste dovezi si de asemenea, sa prezinte împuternicirea data directorului Punctului de lucru P. de a încheia acte aditionale si contracte de munca pentru salariatii acestei unitati.

In ce priveste situatia financiara precara a societatii la momentul concedierii contestatorilor, societatea nu a produs niciun fel de dovezi, precizând în notele scrise depuse la ultimul termen de judecata, ca modalitatea de reorganizare a societatii este lasata la latitudinea angajatorului, iar cauza concedierii a fost reala si serioasa.

Din decizia nr. 175/23.12.2005 depusa la dosar de catre intimata, rezulta ca începând cu data de 23.01.2006, domnul L.P. a fost numit în functia de director al Punctului de lucru P. Piatra Neamt având mandatul limitat la: angajarea de personal la punctul de lucru P.; încheierea de contracte în numele societatii; reprezentarea Punctului de lucru în raporturile cu autoritatile publice teritoriale.

Potrivit art.65 (1) Codul muncii “Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia. (2) Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.”

Concedierea dispusa în baza art. 65 din Codul muncii pentru motive care nu tin de persoana salariatului trebuie sa îndeplineasca doua conditii de fond: cauza concedierii sa constea în desfiintarea locului de munca al salariatului ca urmare a dificultatilor economice,transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii si decizia de concediere sa emane de la organul de conducere competent.

In ce priveste persoana care a dispus concedierea contestatorilor, instanta nu poate retine criticile recurentilor, deoarece, asa cum rezulta din decizia nr. 175/23.12.2005, emisa de intimata, directorul Punctului de lucru P. putea doar sa angajeze personal pentru aceasta unitate, neavând mandat pentru a dispune si concedierea astfel ca, în mod corect aceste decizii au fost semnate de directorul SC E., fiind din acest punct de vedere legale.

In ce priveste desfiintarea locurilor de munca ale contestatorilor, acest aspect rezulta cu prisosinta din înscrisurile depuse de parti, iar începând cu data radierii punctului de lucru P. este evidenta imposibilitatea mentinerii salariatilor în functiile detinute sau a angajarii altor persoane pe aceste functii.

Însa, este de retinut faptul ca societatea intimata nu a depus înscrisuri din care sa reiasa situatia sa economica precara, nu a depus un bilant economic care sa reflecte pierderile suferite, ceea ce era esential pentru a dovedi temeinicia masurii luate, deoarece legiuitorul a prevazut prin notiunea de “dificultati economice” doar acele împrejurari care au condus la pierderi economice, la cresterea costurilor de productie etc., nu si situatia în care angajatorul doreste cresterea profitului.

Transformarile tehnologice se refera la înlocuirea unor linii de productie, la introducerea mijloacelor automatizate de productie etc. si poate avea în vedere întreaga unitate sau numai anumite sectii, compartimente în timp ce, reorganizarea activitatii se refera la masuri organizatorice interne, iar nu la situatia reorganizarii persoanei juridice.

Asadar, desi se sustine ca a avut loc o concediere în temeiul art. 65 Codul muncii, intimata nu a facut dovezi cu privire la existenta unei cauze reale si serioase care a stat la baza masurii luate.

A facut în schimb, dovada desfiintarii unitatii în care lucrau contestatorii, respectiv a Punctului de lucru P., depunându-se în acest sens, atât hotarârea AGA din 10.12.2007 prin care se ia aceasta masura cât si actul aditional la actul constitutiv al SC E. SA din 10.12.2007 si încheierea nr.1910/18.01.2008, de radiere din Registrul Comertului a acestei unitati.

In conditiile desfiintarii în integralitatea sa, a unitatii în care erau angajati contestatorii, intimata sustine totusi, ca nu a fost vorba de o concediere colectiva în speta deoarece, în perioada de referinta s-a dispus doar disponibilizarea unui numar de 21 persoane, iar societatea se încadreaza la art. 68 alin. 1 litera “c” codul muncii, deoarece are peste 300 angajati.

Prin depunerea unor înscrisuri ce emana de la celelalte Sucursale si Puncte de lucru ale SC E. SA s-a încercat dovada faptului ca în perioada în care au fost emise deciziile contestate nu au mai fost disponibilizati si alti salariati, astfel încât nu sunt îndeplinite cerintele art. 68 alin.1 litera “c” codul muncii care conditioneaza o astfel de concediere colectiva de disponibilizarea a cel putin 30 de salariati.

Intimata s-a referit în acest sens, la numarul total de angajati, din toate sucursalele si punctele de lucru detinute de aceasta.

Art. 68 din Codul muncii stabileste numarul de salariati concediati în raport de numarul de angajati ai unitatii, ca numar minim pentru a fi în prezenta unei concedieri colective, fiind in deplina armonie cu dispozitiile Directivei nr. 98/59/CE privind apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la concedierile colective.

In urma cererii de pronuntare a unei hotarâri preliminare privind interpretarea notiunii de “unitate” care este prevazuta de art.1 alin.1 litera ”a“ din Directiva 98/59/CE a Consiliului, CURTEA a interpretat în sensul ca o unitate de productie corespunde notiunii de unitate, în sensul vizat de aceasta directiva.

Prin urmare, Directiva 98/59/CE privind apropierea legislatiilor statelor membre, cu privire la concedierile colective, în special art. 1 alin. 1 litera ”a“, trebuie interpretata în sensul ca o unitate de productie separata a unei societati care dispune de un echipament si de un personal specializat distincte, a carei functionare nu este influentata de cea a celorlalte unitati si care are un director de productie responsabil de buna desfasurare a activitatii si de supravegherea a tot ceea ce este legat de functionarea instalatiilor unitatii precum si de rezolvarea problemelor tehnice, corespunde notiunii de “unitate” în sensul vizat de aceasta directiva.

Asadar, pentru a aprecia cu privire la natura concedierii dispusa în speta trebuie sa ne raportam doar la Punctul de lucru P. care îndeplineste toate cerintele pentru a fi calificata drept “unitate” si nicidecum la întreaga SC E. SA.

In urma Protocolului încheiat la 14.04.2006 între SC E. SA si Sindicatul Liber P., având în vedere Notificarea nr.40/17.03.2006 adresata sindicatului, partile au convenit aplicarea procedurii concedierii colective pentru un numar de 176 de salariati de la aceasta unitate, cu plata drepturilor compensatorii prevazute de CCM.

Contestatorii din prezenta cauza nu au intrat în aceasta procedura de concediere colectiva deoarece deciziile acestora au fost emise cu mult peste data prevazuta de acest Protocol.

Cu toate acestea, la Punctul de lucru P., anterior concedierii contestatorilor, mai erau 42 de persoane din care 26 personal productie si 16 personal administrativ.

Fata de aspectele retinute anterior prin care am aratat ca Punctul de lucru P. îndeplineste cerintele pentru a fi numita “unitate”, Curtea constata ca numarul de disponibilizari din data de 18.01.2007, trebuie raportat la numarul de angajati existenti în aceasta unitate, deoarece acesta este angajatorul real, care a încheiat actele aditionale la contractele individuale de munca, fiind astfel îndeplinite cerintele art. 68 litera “a “din Codul muncii.

Nefiind in prezenta unei concedieri reglementata de art. 65 Codul muncii, se constata ca deciziile emise de SC E. SA la 18.01.2007 cu privire la contestatorii din prezenta cauza, sunt lovite de nulitate.

Ca efect al anularii deciziilor, instanta va face aplicarea dispozitiilor art. 78 din Codul muncii si va obliga intimata catre contestatori la plata unor “despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatii”, începând cu data desfacerii contractelor de munca si pâna la data pronuntarii prezentei decizii.

Desi potrivit art.78 (2) codul muncii, anularea deciziilor are ca efect repunerea partilor în situatia anterioara, în speta de fata nu se poate dispune reintegrarea contestatorilor în functiile detinute anterior deoarece, asa cum am aratat anterior, Punctul de lucru P. a fost radiat, aspect care rezulta din încheierea judecatorului delegat la CCIND.

Cererea subsidiara – referitoare la plata drepturilor compensatorii stabilite de CCM în cazul concedierii colective nu poate fi admisa în conditiile în care, anulând deciziile, instanta a dispus plata despagubirilor prevazute de art.78 codul muncii, iar compensatiile nu pot fi determinate decât de o concediere colectiva pe care însa, unitatea nu a dispus-o.

In limitele si pentru considerentele expuse, Curtea va admite recursurile formulate de contestatori si intervenienta si va modifica în parte sentinta recurata conform dispozitivului prezentei decizii.

Celelalte critici formulate de recurenta intervenienta referitoare la încalcarea dreptului de aparare si atitudinea partinitoare a instantei de fond vor fi înlaturate deoarece nu rezulta din actele si lucrarile dosarului niciunul din aceste aspecte iar nerespectarea dispozitiilor art.76 din legea nr.168/1999 privind “împacarea” partilor nu este în masura sa atraga anularea unei hotarâri.

In ce priveste critica referitoare la cheltuielile de judecata solicitate de intimata la fond, se impune a se preciza ca în conditiile art. 274 cod procedura civila, „partea care cade în pretentii „ poate fi obligata la plata acestor cheltuieli, ori în conditiile admiterii recursului si implicit a admiterii contestatiei, contestatorii nu mai sunt tinuti de plata acestor cheltuieli de judecata deoarece „nu au cazut în pretentii„ fata de intimata.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro