404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Art. 160/6 c.p.p. Cererea de liberare provizorie. Examinarea si admiterea in principiu a cererii. Procedura de solutionare.

Conditiile prevazute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse în art. 1606 C. proc. pen. si care fac parte din dispozitiile comune ale sectiunii mentionate a Codului de procedura penala. În acest sens este si decizia penala nr. 316/19.01.2007 a ÎCCJ.

De regula, o cerere poate fi inadmisibila ori de câte ori nu este obiectiv încuviintata de lege, când lipseste legitimitatea subiectiva a celui care o foloseste sau atunci când din datele cauzei rezulta inutilitatea ei functionala în sensul ca nu poate produce efectele pe care legea a înteles sa i le atribuie în cazul respectiv.

În speta, cererea de liberare provizorie pe cautiune este obiectiv încuviintata, persoana care a folosit-o este una din persoanele carora legea le confera beneficiul acesteia (art. 1606 C. proc. pen.), cererea are pertinenta functionala întrucât poate conduce la satisfacerea intereselor partii, aceasta neputând fi inadmisibila, deoarece toate cerintele legale care creeaza limitele admisibilitatii sunt satisfacute.

Liberarea provizorie presupune mentinerea împrejurarilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciaza ca prelungirea starii de arest nu mai apare necesara, liberarea devenind posibila sub rezerva respectarii anumitor conditii.

Întrucât starea de libertate a persoanei este cea fireasca, Codul de procedura penala a prevazut regula ca în cadrul procesului penal trebuie sa existe modalitati si forme care sa permita persoanei arestate sa ceara si sa obtina, daca conditiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cautiune (art. 5 alin. 5 C. proc. pen.).

Prin încheierea de sedinta din 8 septembrie 2009, pronuntata în dosarul penal nr. 2154/88/2009, Tribunalul Tulcea a respins cererea de liberare provizorie pe cautiune formulata de petent S.T., în prezent aflat în Arest IPJ Tulcea, ca nefondata.

Pentru a pronunta aceasta încheiere, Tribunalul Tulcea a retinut urmatoarele:

Prin încheierea din 17 august 2009, pronuntata de Tribunalul Tulcea, s-a respins cererea de liberare provizorie pe cautiune ca inadmisibila.

Prin încheierea nr.95/P din 27 august 2009 Curtea de Apel Constanta a admis recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 17 august 2009 pronuntata de Tribunalul Tulcea, a casat încheierea si a dispus rejudecarea de catre prima instanta, Tribunalul Tulcea, pentru solutionarea fondului.

În rejudecare s-a format dosarul nr.2154/88/2009.

Verificând daca sunt întrunite conditiile prevazute de art.1602 alin.1 cod pr.penala pentru admisibilitatea în principiu a cererii, tribunalul a constatat ca liberarea provizorie pe cautiune poate fi acordata în cazul infractiunilor savârsite din culpa, precum si în cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depaseste 18 ani.

În speta, petentul este cercetat în stare de arest preventiv pentru savârsirea unei infractiuni de tentativa de omor calificat prevazuta de art.20-174-175 lit. i cod penal, infractiune pedepsita de lege cu închisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.

Prin „pedeapsa prevazuta de lege”, în mod constant, Tribunalul Tulcea a apreciat ca se întelege pedeapsa prevazuta în textul care încrimineaza fapta de care este învinuit petentul iar nu cea aplicabila pentru tentativa sau ca urmare a cauzelor de reducere a pedepsei. La aceasta concluzie s-a ajuns si în urma dezbaterilor ce au avut loc la CSM pe aspecte de practica neunitara în materie penala în trimestrul I 2009(nota CSM nr.14953/1154/2009).

Din acest motiv, pentru ratiuni de practica neunitara, asadar, fara a nesocoti dispozitiile art.5 alin.3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, în rejudecare, tribunalul a apreciat din nou ca petentul nu îndeplineste conditia prevazuta de art.1602 alin.1 cod pr.penala si ca dispozitiile art.21 cod penal relative la pedepsirea tentativei nu au incidenta în speta.

Este adevarat ca ICCJ nu a fost sesizata cu solutionarea unui recurs în interesul legii cu privire la interpretarea art.1602 alin.1 cod pr.penala, însa ICCJ a lamurit prin decizia nr.16/22 mai 2006 pronuntata într-un recurs în interesul legii sintagma „pedeapsa prevazuta de lege” în cazul minorilor, concluzia la care a ajuns tribunalul în paragrafele anterioare, întemeindu-se, prin analogie, pe aceasta decizie a ICCJ. De altfel, în nota CSM se face aceeasi analogie.

Având în vedere aceste dezlegari de drept date dispozitiilor art.1602 alin.1 cod pr.penala, obligatorii pentru instante în scopul asigurarii unei practici unitare, tribunalul a constatat ca cererea de liberare provizorie pe cautiune formulata de petent nu îndeplineste conditiile prevazute de lege.

Vazând ca decizia Curtii de Apel Constanta impune solutionarea pe fond a cererii si cum o astfel de cerere poate fi admisa numai daca sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege, pentru argumentele aratate, tribunalul a respins cererea ca nefondata.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.T., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Inculpatul nu a motivat în scris recursul, iar în concluziile dezvoltate oral în fata instantei prin aparatorul ales, a criticat, în esenta încheierea atacata sub doua aspecte. Un prim aspect vizeaza faptul ca, instanta de fond desi a respins ca nefondata cererea de liberare provizorie pe cautiune, motivarea acestei solutii reprezinta în fapt o reproducere a încheierii anterioare a aceleiasi instante prin care aceeasi cerere a fost respinsa ca inadmisibila.

Cel de-al doilea aspect vizeaza conditia prevazuta de art. 1602 alin. 1 cod pr. penala referitoare la pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunile intentionate, care nu trebuie sa depaseasca 18 ani. S-a sustinut ca tentativa la infractiunea de omor nu se pedepseste cu închisoare de la 15 la 25 ani, fiind o forma atipica de infractiune ci cu o pedeapsa cuprinsa între jumatatea minimului si jumatatea maximului prevazuta de lege, conform art. 21 alin. 2 cod penal.

Examinând încheierea atacata, în raport de criticile formulate, de actele si lucrarile dosarului si sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 3856 alin. 3 cod pr. penala, curtea constata ca recursul este fondat, pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse:

Examinarea si admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie este prevazuta în art. 1608 C. proc. pen. si face parte din dispozitiile comune în cadrul Sectiunii V (Capitolul I, Titlul IV, Partea generala a Codului de procedura penala) privind liberarea provizorie sub control judiciar si liberarea provizorie pe cautiune.

Este real ca, în cazul cererilor de liberare provizorie, într-o prima faza se verifica daca sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia, iar în a doua faza se solutioneaza cererea, dupa ascultarea învinuitului sau inculpatului, verificându-se îndeplinirea conditiilor prevazute de lege referitoare la temeinicia acesteia.

În cauza se constata ca, prin încheierea din data de 17 august 2009 a Tribunalului Tulcea, pronuntata în primul ciclu procesual, cu privire la aceeasi cerere formulata de inculpat, s-a dispus respingerea acesteia ca inadmisibila.

S-a motivat ca din examinarea conditiilor legale în care poate fi acordata liberarea provizorie pe cautiune, se constata în primul rând ca aceasta nu este admisibila în cazul infractiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani, situatie în care se afla si inculpatul S.T., având în vedere infractiunea pentru care acesta este cercetat, respectiv tentativa la infractiunea de omor calificat, care, a retinut instanta de fond, prevede pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani.

Aceasta conditie prevazuta de art. 1602 alin. 1 cod pr. penala, a fost analizata de instanta cu ocazia admisibilitatii în principiu a cererii, fara a fi verificat conditiile prev. de art. 1606 cod pr. penala, fara a se proceda la ascultarea învinuitului sau inculpatului, fara a se stabili cuantumul cautiunii si fara a se pronunta efectiv pe admisibilitatea în principiu a cererii.

Aceasta încheiere a fost casata prin încheierea nr. 95/P din 27 august 2009 a Curtii de Apel Constanta, încheiere prin care s-a dispus rejudecarea de catre prima instanta, Tribunalul Tulcea, pentru solutionarea fondului.

Instanta de rejudecare, desi a respins cererea ca nefondata prin încheierea din data de 8 septembrie 2009, a retinut în considerente aceleasi argumente pe care s-a întemeiat si prima încheiere data de Tribunalul Tulcea.

În concret, desi a creat aparenta ca s-a conformat deciziei de casare, respingând ca nefondata cererea, în realitate nu au fost respectate dispozitiile legale privind solutionarea în fond a cauzei, prev. de art. 1606 – 1608a cod pr. penala, ci a fost analizata doar conditia prevazuta de art. 1602 alin. 1 cod pr. penala.

Ca atare, în cauza subzista cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9 si 10 cod pr. penala, respectiv motivarea solutiei contrazice dispozitivul hotarârii si instanta nu s-a pronuntat asupra unor cereri esentiale pentru parte de natura sa garanteze drepturile si sa influenteze solutia procesului. Totodata se constata ca în cauza nu au fost respectate disp. art. 38518 cod pr. penala care prevad ca, instanta de rejudecare trebuie sa se conformeze hotarârii instantei de recurs în masura în care situatia de fapt ramâne cea avuta in vedre la solutionarea recursului.

Astfel, se observa ca, în mod gresit tribunalul a respins cererea initial, ca inadmisibila si ulterior ca nefondata, considerând ca art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. cuprinde conditii de admisibilitate în principiu a cererii.

Conditiile prevazute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse în art. 1606 C. proc. pen. si care fac parte din dispozitiile comune ale sectiunii mentionate a Codului de procedura penala. În acest sens este si decizia penala nr. 316/19.01.2007 a ÎCCJ.

De regula, o cerere poate fi inadmisibila ori de câte ori nu este obiectiv încuviintata de lege, când lipseste legitimitatea subiectiva a celui care o foloseste sau atunci când din datele cauzei rezulta inutilitatea ei functionala în sensul ca nu poate produce efectele pe care legea a înteles sa i le atribuie în cazul respectiv.

În speta, cererea de liberare provizorie pe cautiune este obiectiv încuviintata, persoana care a folosit-o este una din persoanele carora legea le confera beneficiul acesteia (art. 1606 C. proc. pen.), cererea are pertinenta functionala întrucât poate conduce la satisfacerea intereselor partii, aceasta neputând fi inadmisibila, deoarece toate cerintele legale care creeaza limitele admisibilitatii sunt satisfacute.

În cauza, instanta verificând una din conditiile privind temeinicia cererii de liberare provizorie pe cautiune, prevazuta în art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., a concluzionat ca nu este îndeplinita aceasta conditie si a respins cererea fara a verifica daca sunt îndeplinite conditiile art. 1606 cod pr. penala, a stabili cautiunea, a se pronunta pe admisibilitatea în principiu a cererii conform art. 1608 cod pr., penala si a asculta inculpatul conform art. 1608a cod pr. penala.

Liberarea provizorie presupune mentinerea împrejurarilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciaza ca prelungirea starii de arest nu mai apare necesara, liberarea devenind posibila sub rezerva respectarii anumitor conditii.

Întrucât starea de libertate a persoanei este cea fireasca, Codul de procedura penala a prevazut regula ca în cadrul procesului penal trebuie sa existe modalitati si forme care sa permita persoanei arestate sa ceara si sa obtina, daca conditiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cautiune (art. 5 alin. 5 C. proc. pen.).

Prin interpretarea textelor de lege, instanta a îngradit dreptul partii de a formula o astfel de cerere în tot cursul procesului penal.

Respingând în conditiile aratate mai sus cererea, hotarârea este supusa casarii conform cazului prevazut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanta nu s-a pronuntat asupra unei cereri esentiale, de natura sa garanteze drepturile partii.

Examinarea cererii urmeaza a se face în conditii de contradictorialitate, întrucât art. 1608a alin. (1) C. proc. pen. precizeaza ca solutionarea cererii se face dupa ascultarea învinuitului sau a inculpatului, a concluziilor aparatorului si a celor ale procurorului, respectându-se dreptul esential al inculpatului de a da declaratii, cunoscut fiind ca nici o faza a procesului penal nu se poate înfaptui fara o realizare corespunzatoare a dreptului la aparare, acest principiu nefiind de partiala aplicabilitate.

Referitor la cea de-a doua critica, curtea retine ca sintagma „pedeapsa prevazuta de lege”, a fost lamurita deplin ca urmare a introducerii articolului 1411 cod penal, prin Legea nr. 278/2006.

În sensul textului de lege mentionat, prin „pedeapsa prevazuta de lege” se întelege pedeapsa prevazuta în textul de lege care incrimineaza fapta savârsita în forma consumata, fara luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Prin urmare, tentativa ca si celelalte cauze de reducere a pedepsei nu pot fi avute în vedere când legea foloseste sintagma „pedeapsa prevazuta de lege”.

Fata de aceste considerente, curtea în temeiul art.38515 pct.(2) lit.”c” cod procedura penala, va admite recursul penal declarat de inculpatul S.T. – detinut în Arestul I.P.J. Tulcea, împotriva încheierii de sedinta din 8 septembrie 2009, pronuntata de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr. 2154/88/2009.

Va casa încheierea recurata si va dispune rejudecarea cauzei de catre prima instanta, Tribunalul Tulcea, pentru solutionarea fondului.

Dosar nr. 2154/88/2009

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro