404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Legea nr. 10/2001. Teren afectat de un sit arheologic înscris in lista monumentelor istorice pe 2004, anexa la Ordinul nr. 2314/2004 al Ministrului Culturii si Cultelor, incadrat in clasa A, in categoria celor de valoare nationala. Zona protejata

Potrivit art. 4 din O.G. nr. 43/2000, modif. prin Legea nr. 258/2006, bunurile de patrimoniu arheologic sunt parte integranta a patrimoniului cultural national si pot fi clasate si protejate ca bunuri de patrimoniu cultural national mobil, ca situri arheologice sau ca monumente istorice, conform legii, iar prin art. 19 si 22 se stabilesc atributiile autoritatilor administratiei publice locale în domeniul patrimoniului arheologic.

În speta se constata ca etapele de identificare, evaluare, atestare si de asigurare a masurilor de protectie pentru acest monument istoric încadrat în clasa A de interes national au fost parcurse, documentatiile întocmite si avizate de catre ministerul tutelar si de catre autoritatile locale stabilind cu claritate limitele zonei protejate.

Prin sentinta civila nr. 17/06.01.2009 pronuntata de Tribunalul Constanta-sectia civila a fost admisa actiunea reclamantului T.V. formulata în contradictoriu cu pârâtii PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANTA, MUNICIPIUL CONSTANTA si CONSILIUL LOCAL CONSTANTA, pârâtii fiind obligati sa acorde reclamantului despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru suprafata de 269,16 mp situata în mun. Constanta, fosta stradela S.M. nr. 6 (nr. 2 la demolare), ce nu poate fi restituita în natura.

Prima instanta a avut în vedere ca reclamantul si-a dovedit calitatea de persoana îndreptatita la masuri reparatorii în conditiile art.3 al.1 lit. a si art. 4 din Legea nr. 10/2001, întrucât potrivit certificatului de mostenitor nr.210/2000 emis de BNP Iosif, a testamentului autentificat sub nr.1616/21.06.1999 si a actelor de stare civila s-a facut în primul rând dovada succesiunii de pe urma antecesorilor T.N. si T.V., care prin actul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 2950/15.08.1957 au cumparat initial suprafata indiviza de 130,25mp si cota de Ľ din constructia situata pe acest teren, din Constanta, Fundatura S.M. nr.4.

Ulterior, sotii Teodor au cumparat prin actul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.2960/6.04.1973 cota indiviza de Ľ din acelasi imobil (în suprafata totala de 555,64 mp), teren situat la adresa din Fundatura S.M. nr.6 (fost nr. 2), vânzarea fiind efectuata în baza sentintei civile nr.3584/1972.

Instanta de fond a retinut ca la momentul preluarii imobilului de catre stat s-a încheiat procesul-verbal de evaluare a proprietatii, care atesta compunerea ei din suprafata totala de 286,65 mp si o constructie cu suprafata utila de 61,60 mp; aceasta situatie se regaseste si în adresa nr. 26430/2.08.1999 a Directiei Patrimoniu a Primariei Constanta.

Cu privire la modalitatea de preluare a bunului, s-a avut în vedere ca prin adresa nr.15038/12.02.2008 a aceleiasi institutii se confirma ca acest imobil a figurat în lista anexa a Decretului nr.124/1986, la pozitia nr.27, ca fiind proprietatea parintilor reclamantului, la adresa din Intrarea S.M. nr.2. Actul normativ de preluare nu a fost publicat, astfel ca situatia juridica a bunului se încadreaza în prevederile art.2 lit. f din Legea nr. 10/2001.

În referire la masurile reparatorii la care este îndreptatit reclamantul, instanta de fond a constatat ca imobilul a fost identificat potrivit schitei anexa la raportul de expertiza întocmit în cauza de expert judiciar M.V., terenul fiind ocupat partial de amenajarea sitului arheologic de importanta nationala ,,Mormântul pictat – Hypogeu paleocrestin” inclus pe lista monumentelor istorice protejate; cealalta parte este ocupata de alei publice de circulatie, parcari si spatii verzi.

S-au avut în vedere prevederile O.U.G. nr.114/2007 pentru modificarea si completarea O.U.G. nr.195/2005 privind protectia mediului, care stipuleaza la art.71 ca destinatia terenurilor amenajate ca spatii verzi sau prevazute ca atare în documentatiile de urbanism, reducerea suprafetelor acestora ori stramutarea lor este interzisa, indiferent de regimul juridic al acestora. Actele administrative sau juridice de înstrainare ori încheiate cu nerespectarea prevederilor enuntate sunt lovite de nulitate absoluta.

S-a apreciat ca din acest punct de vedere, indiferent daca este vorba de întreaga suprafata sau parte din aceasta, câta vreme are destinatia de spatiu verde potrivit evidentelor autoritatilor, restituirea terenului în natura catre reclamant, desi posibila, nu este preferabila, deoarece el nu ar putea primi destinatia dorita, nefiind susceptibil de a fi folosit cu alt titlu decât acela de spatiu verde.

S-a mai apreciat ca masurile reparatorii prevazute de lege sunt stipulate în vederea restabilirii dreptului de proprietate al persoanelor îndreptatite si pentru repararea prejudiciilor cauzate prin încalcarea acestuia, însa în conditiile în care în speta nu poate fi dispusa masura restituirii în natura a bunului, se va dispune acordarea de masuri reparatorii prin despagubiri în conditiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, bunuri si servicii nefiind disponibile pentru acordare în compensare.

Împotriva acestei hotarâri au declarat apel, în termen legal, pârâtii PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANTA, CONSILIUL LOCAL CONSTANTA si MUNICIPIUL CONSTANTA prin Primar, care au criticat solutia prin prisma acordarii de catre instanta de fond a unor masuri reparatorii nesolicitate de catre reclamant, fiind astfel depasite limitele învestirii (extra petita).

Apelantii pârâti au precizat ca potrivit dispozitiilor Legii nr. 10/2001, daca restituirea în natura nu este posibila, se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent, însa procesul civil se solutioneaza dupa regulile instituite de procedura civila, astfel ca daca partea nu întelege sa le ceara, ele nu pot fi acordate de catre instanta, pentru a se respecta principiul disponibilitatii partilor.

S-a solicitat sa se constate ca din analiza comparativa a prevederilor Legii nr. 10/2001 si a celor de drept comun, în cazul anularii actelor juridice civile nu se dispune repunerea partilor în situatia anterioara decât în masura în care acest lucru este solicitat de parte; în mod similar, în materia Legii nr. 10/2001 nu se poate dispune acordarea de masuri reparatorii în echivalent decât în conditiile solicitarii acestui lucru de catre parte, iar instanta este învestita în acest sens.

O alta critica a hotarârii instantei de fond a vizat faptul ca s-a dispus obligarea pârâtilor la acordarea de despagubiri în conditiile legii speciale, omitându-se a se observa ca acestea se stabilesc dupa o procedura speciala si se achita de catre o alta autoritate, iar nu de pârâtii autoritati locale. S-a solicitat sa se constate ca primarului îi revine doar obligatia de a emite o dispozitie motivata cu propunerea de despagubiri.

S-a solicitat, pe cale de consecinta, admiterea apelului si schimbarea în tot a sentintei apelate, în sensul respingerii actiunii reclamantului T.V., ca nefondata, cu obligarea intimatului la cheltuieli de judecata.

Împotriva sentintei Tribunalului Constanta a declarat apel, în conditiile art. 293 cod proc. civila, si reclamantul T.V., care a criticat solutia în considerarea neacordarii terenului în natura si a retinerii, de catre judecatorul fondului, a imposibilitatii restituirii lui datorita afectatiunii actuale.

Apelantul reclamant a aratat ca situl arheologic ,,Mormântul pictat – Hypogeu paleocrestin’’ ocupa în fapt doar o suprafata de 2 mp, iar cu împrejmuirea protectoare – 8 mp din totalul de 269,16 mp, restul fiind spatiu verde între alei pietonale si constructii.

Au fost criticate considerentele instantei de fond referitoare la gradul redus de valoare patrimoniala al terenului ramas liber, datorita grevarii lui de sarcini si la imposibilitatea acordarii de bunuri si servicii în compensare fara a fi administrate probe în acest sens.

În raport de disp. art. 295 al. 2 cod proc. civila au fost administrate probe în apel, fiind înaintata la solicitarea instantei adresa nr. nr. 2761/08.07.2009 a Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National – Directia Monumente Istorice, Arheologie si Zone Protejate referitoare la delimitarea zonei protejate a sitului monument istoric.

A fost comunicata, totodata, instantei, documentatia detinuta de Serviciul Patrimoniu din cadrul Primariei Mun. Constanta, referitoare la posibilitatea acordarii de bunuri si servicii în compensare conform listelor afisate în acord cu art. 1 al. 5 din Legea nr. 10/2001.

În raport de ansamblul probator si de sustinerile din apel ale partilor, vor fi retinute urmatoarele considerente:

1. Asupra apelului pârâtilor autoritati locale:

Sustinerile referitoare la depasirea limitelor de sesizare a instantei, cu

trimitere la prevederile art. 129 al. 6 cod proc. civila sunt în mod evident neîntemeiate, întrucât nu se poate aprecia ca neformularea de catre persoana îndreptatita reclamanta a unui capat de cerere distinct, pentru atribuirea – în cazul în care restituirea în natura nu este posibila – a celorlalte forme de despagubire, exclude controlul judiciar asupra cadrului general în care a fost învestita instanta pe domeniul Legii nr. 10/2001.

De altfel, în considerentele actiunii, reclamantul a aratat ca a notificat Primaria la 13.06.2001, iar la data sesizarii Tribunalului (07.12.2007 ) notificarea nu primise o solutionare administrativa, caz în care opereaza pe deplin decizia XX/19.03.2007 a Î.C.C.J.- sectia civila si de proprietate intelectuala care a statuat, în conditiile art. 315 cod proc. civila, ca instantele judecatoresti sunt competente sa intre în cercetarea fondului (,,sa evoce fondul’’) si sa constate, pe baza materialului probator administrat, daca este sau nu întemeiata cererea de restituire în natura. În mod corelativ, substituindu-se atributelor autoritatilor locale aflate în pasivitate, instantele sunt deopotriva competente sa stabileasca – pe baza probelor administrate – daca solicitarea de restituire în natura este sau nu întemeiata, precum si masurile ce se impun în asigurarea unei juste si echitabile despagubiri.

Prin urmare, trimiterea facuta la situatia juridica generata de anularea actelor sinalagmatice este inutila si irelevanta fata de sediul materiei careia i se subsumeaza prezentul litigiu.

Criticile formulate sunt întemeiate însa doar în ce priveste modalitatea de statuare a masurilor reparatorii prin dispozitivul hotarârii, deoarece desi judecatorul fondului a facut trimitere explicita, în considerentele hotarârii, la procedura prevazuta în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (care instituie atributii clare autoritatilor administratiei publice locale detinatoare, în situatia imposibilitatii restituirii în natura sau în compensare a bunului) în final a obligat direct pe pârâti la acordarea de despagubiri.

Aceasta situatie implica în mod necesar reformarea solutiei fondului, întrucât pârâtii au doar obligatia de a propune acordarea de despagubiri (legea conferindu-se asadar un atribut fondat pe o obligatie de a face), iar nu de a acorda ele însele despagubiri (deci, o obligatie de a da ).

2. Asupra apelului reclamantului T.V.:

Principala critica vizeaza, astfel cum s-a aratat, neacordarea de catre instanta de fond, a terenului identificat a fi, în opinia partii, liber si gresita stabilire a masurilor reparatorii prin despagubiri.

Aceste critici urmeaza, însa, a fi înlaturate.

Expertiza efectuata cu ocazia solutionarii fondului a identificat actualul amplasament al terenului în suprafata de 269,16 mp ce a apartinut antecesorilor apelantului reclamant, situat pe fosta stradela S.M. nr. 6 ( nr. 2 la demolare), ca fiind afectat în prezent de situl arheologic ,,Mormânt pictat – Hypogeu paleocrestin’’ care potrivit adresei nr. 2761/8.07.2009 a MCCPN – Directia Monumente Istorice, Arheologie si Zone Protejate este înscris în Lista monumentelor istorice pe 2004 anexa la Ordinul nr. 2314/2004 al Ministrului Culturii si Cultelor, încadrat în clasa A, în categoria celor de valoare nationala, având codul CT-I-m-A- 02553.10.

Institutia publica a aratat ca acesta este mentionat la pozitia 23 pentru jud. Constanta, în Lista monumentelor istorice publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 bis din 16.07.2004.

S-a aratat, totodata, ca prin Hotarârea Consiliului Local al mun. Constanta nr. 86/17.04.2003 a fost aprobat Studiul de oportunitate si Planul Urbanistic de Detaliu pentru acest sit arheologic, fiind vizat terenul în suprafata de 650 mp situat în mun. Constanta, Zona Zorile, limitrof blocului MF 5 si punctului termic nr. 40, teren situat la intersectia str. S.M. cu str. M.B.

Terenul face parte din domeniul public al unitatii administrativ teritoriale, conform Legii nr. 213/1997, iar prin Protocolul încheiat în anul 2006, acest sit arheologic a fost transferat în administrarea Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie Constanta.

Institutia publica a enuntat avizele emise de Ministerul Culturii pentru asigurarea zonei de protectie (nr. 289/9.10.1997 pentru faza de proiect tehnic în vederea realizarii unei cladiri de protectie definitiva pe trei nivele la cavoul Hypogeu; nr. 440/22.06.2000 pentru Planul urbanistic de Detaliu si Proiectul tehnic pentru acelasi obiectiv; nr. 375/16.08.2001 pentru faza de proiect tehnic vizând protectia sitului, beneficiar fiind Oficiul National pentru Protectia Patrimoniului Bucuresti) si care au urmarit, în ansamblu, suprafata de teren de 650 mp incinta, delimitata cu parapet, incluzând o constructie definitiva de protectie cu suprafata construita la sol de 130 mp, deasupra vestigiilor protejate si realizarea ambientala (paviment) a unui spatiu de expunere tip lapidarium, restul incintei fiind sistematizata pe verticala ca spatiu verde.

Ministerul a precizat ca prin autorizatia de construire nr. 1619/18.06.2003 emisa de Primaria Mun. Constanta au fost aprobate lucrarile de ,,Protejare monument istoric national cavou Hypogeu’’ pe baza proiectului nr. 13/199 întocmit de arh. D.D. S-a mai sustinut, totodata, ca interventiile de conservare a sitului se afla pe o lista de proiecte a Consiliului Judetean Constanta, pentru care se solicita finantare europeana.

Toate aceste elemente infirma sustinerile apelantului reclamant potrivit cu care situl arheologic ocupa functional doar cca. 10 mp din totalul suprafetei de teren solicitate a fi restituite în natura, restul putând face obiectul masurii prevalente statuate prin art. 9 din Legea nr. 10/2001, întrucât documentatia depusa atesta ca însemnatatea descoperirii istorice si necesitatea asigurarii zonei de protectie reglementate prin O.G. nr. 43/2000 modif. prin Legea nr. 258/2006 au impus stabilirea unei suprafete de 650 mp în jurul sitului – conform planurilor de situatie anexate.

Potrivit art. 4 din O.G. nr. 43/2000 modif. prin Legea nr. 258/2006, bunurile de patrimoniu arheologic sunt parte integranta a patrimoniului cultural national si pot fi clasate si protejate ca bunuri de patrimoniu cultural national mobil, ca situri arheologice sau ca monumente istorice, conform legii, iar prin art. 19 si 22 se stabilesc atributiile autoritatilor administratiei publice locale în domeniul patrimoniului arheologic.

În speta se constata ca etapele de identificare, evaluare, atestare si de asigurare a masurilor de protectie pentru acest monument istoric încadrat în clasa A de interes national au fost parcurse, documentatiile întocmite si avizate de catre ministerul tutelar si de catre autoritatile locale stabilind cu claritate limitele zonei protejate.

Este, astfel, pusa în discutie respectarea dreptului de proprietate privata al reclamantului si în egala masura a interesului public cât priveste acest element de patrimoniu arheologic, retinându-se ca asupra acestei chestiuni s-a statuat constant jurisprudential, pe baza prevederilor art. 44 din Constitutia României si a celor din art. 1 din Primul Protocol aditional la CEDO, în sensul ca protectia drepturilor si intereselor private pot suporta restrângeri în limitele legii si pentru ratiuni legitime, dar cu o justa despagubire.

În consecinta, chiar daca instanta de fond a dispus din punctul de vedere al altor considerente, legate de interventia în speta a dispozitiilor O.U.G. nr. 114/2007 pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protectia mediului – la care se subscrie în egala masura si în apel – Curtea va avea în vedere ca probele administrate exclud posibilitatea acordarii în natura catre reclamant a vreunei suprafete de teren libere astfel cum acesta a solicitat.

Cât priveste masura acordarii de bunuri si servicii ce pot fi date în compensare, a fost completat probatoriul si pe acest aspect, retinându-se în acest context jurisprudenta Î.C.C.J. potrivit cu care atribuirea unui bun în compensare nu depinde exclusiv de pretentia persoanei îndreptatite, ci si de conditia existentei unor asemenea bunuri/servicii în patrimoniul unitatii detinatoare; or, în speta, conform listelor afisate potrivit art. 1 al. 5 din Legea nr. 10/2001, autoritatea locala nu detine astfel de bunuri si servicii, iar apelantul reclamant nu a adus probe în sens contrar care sa permita instantei, la staruinta sa, sa identifice în concret un astfel de bun susceptibil a fi dat în compensarea celui imposibil de restituit în natura.

Vor fi înlaturate si sustinerile privitoare la acordarea de masuri reparatorii sub forma despagubirilor, din perspectiva procedurii mai îndelungate în obtinerea acestei satisfactii, întrucât o asemenea situatie vizeaza faza ulterioara prezentei judecati ce a avut ca obiect doar statuarea asupra existentei unui drept în întelesul de ,,bun’’ definit de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului; revin asadar statului obligatiile legate de valorificarea acestui drept si de acordarea efectiva, într-un termen rezonabil, a despagubirii catre apelantul reclamant, în conformitate cu art. 1 din Protocolul I CEDO.

În raport de toate aceste considerente, în temeiul art. 296 cod proc. civila va fi admis apelul apelantilor pârâti, cu schimbarea în tot a sentintei, în sensul ca apelantii urmeaza a fi obligati sa propuna reclamantului, în conditiile legii speciale, acordarea de despagubiri pentru suprafata de 269,16 mp ce nu poate fi restituita în natura.

Apelul reclamantului va fi respins ca nefondat, iar în raport de art. 274 cod proc. civila aceasta parte va fi obligata sa suporte cheltuielile de judecata efectuate de apelantul pârât Primarul Mun. Constanta, în apel (357 lei ).

Dosar nr. 11545/118/2007

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro