404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Legea nr. 8/1996. Drept de autor. Aplicarea in timp a legii si determinarea sferei de aplicare a prevederilor Legii nr. 8/1996, modificata prin Legea nr. 285/2004, la tipul de aparate care cad sub incidenta acestor norme.

Art. IV din Legea nr. 285/2004 teza a II-a stabileste ca ,,Pâna la aprobarea metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei legi, se aplica tabelele si metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare’’.

Aceasta prevedere are caracterul si efectele unei veritabile norme tranzitorii, legiuitorul prevazând ca pâna la stabilirea noilor metodologii si pâna la negocierea viitoarelor remuneratii cuvenite titularilor de drepturi, trebuie mentinut în domeniu un punct de reper pentru calcularea – pe perioada de tranzitie – a acestor sume.

Prin sentinta civila nr. 1218/31.10.2008 a Tribunalului Constanta-sectia civila a fost respinsa exceptia prescrierii dreptului la actiune a reclamantei pentru perioada 01.06.2004 – 05.06.2004, fiind admisa în parte actiunea formulata de C. – societate de gestiune colectiva a drepturilor de autor BUCURESTI în contradictoriu cu pârâta S.C. T.S. S.R.L. CONSTANTA.

Pârâta a fost obligata sa achite reclamantei suma de 862.294,17 lei reprezentând remuneratie compensatorie pentru opera privata datorata pentru perioada 01.06.2004 – 13.06.2005, precum si suma de 41.969 lei cu titlu de dobânda legala pentru perioada cuprinsa între iunie 2007 (data introducerii actiunii) si 31 ianuarie 2008, precum si în continuare, dupa aceasta data, pâna la achitarea efectiva a debitului.

Pârâta a fost obligata la plata, catre reclamanta, a sumei de 6.615 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a avut în vedere ca reclamanta C. are calitatea de organism de gestiune colectiva a dreptului de autor, fiind desemnata prin decizia nr.147/13.07.2005 a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor drept colector unic al remuneratiei compensatorii cuvenite titularilor de drepturi pentru copia privata – opere reproduse pe hârtie, stabilite prin Hotarârea Arbitrala din data de 23.05.2005 publicata în Monitorul Oficial al României nr.501/14.06.2005.

Pârâta S.C. T.S. S.R.L. este o societate ce are ca obiect de activitate importul si comercializarea de echipamente electronice si IT, astfel ca îi incumba obligatia de plata a remuneratiei compensatorii prevazute de art.109 din Legea nr.8/1996.

1. Cu privire la aparatele pentru care se datoreaza remuneratia compensatorie pentru opera privata, judecatorul fondului a retinut ca textul art. 34 alin. 2 din Legea nr.7/1996 arata ca remuneratia este datorata pentru aparatele de-sine-statatoare, indiferent de modul de functionare, concepute pentru realizarea de copii, ce permit reproducerea acestor opere.

A fost apreciat ca nefondat punctul de vedere elaborat de societatea pârâta, potrivit cu care din aceasta categorie fac parte doar fotocopiatoarele si multifunctionalele care includ fotocopiatoare, deoarece numai acestea îndeplinesc în fapt conditia de a fi aparat de-sine-statator, conceput pentru realizarea de copii (celelalte aparate – scannerul si imprimanta – neîndeplinind conditia de a fi de-sine-statatoare pentru ca nu pot functiona în absenta computerului, fiind accesorii ale acestuia ).

Instanta de fond a retinut ca atât imprimanta, cât si scanner-ul sunt aparate de-sine-statatoare, întrucât nu sunt componente ale unui alt sistem (cum ar fi spre exemplu placa de baza a computerului ) si sunt destinate realizarii de copii; împrejurarea ca pentru functionarea acestora este necesara conectarea la un computer este lipsita de relevanta fata de textul de lege care foloseste atât expresia ,,indiferent de modul de functionare”, cât si expresia ,,indiferent daca procedeul utilizat este unul analog sau digital”.

Instanta a avut în vedere si ca Hotarârea arbitrala din data de 23.05.2005 a Comisiei arbitrale de pe lânga Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pronuntate în procedura negocierii metodologiei de aplicare a Legii nr.8/1996, aceste metodologii fiind opozabile tuturor utilizatorilor din domeniu de la data publicarii potrivit art.1312.

S-a conchis în sensul ca pârâta datoreaza remuneratia pentru importul aparatelor ce permit reproducerea operelor scrise pe suport grafic sau analog pentru: imprimante, fotocopiatoare, scannere si multifunctionale cu sau fara functie de copiere.

Asupra aplicarii legii civile în timp, instanta de fond a avut în vedere ca fata de petitul initial, reclamanta si-a restrâns perioada pretentiilor sale la 01.06.2004-13.06.2005, data de 14.06.2005 fiind ziua în care au intrat în vigoare noile tarife.

A fost respinsa exceptia prescrierii dreptului la actiune pentru pretentiile vizând perioada 01.06.2004 – 05.06.2004, reclamanta a formulat actiunea la data de 1.06.2007, fiind trimisa instantei prin serviciul postal, urmând a fi avuta în vedere data certa a trimiterii postale, iar nu pe cea a înregistrarii cererii la instanta.

Cât priveste apararile pârâtei privitoare la datorarea remuneratiei pentru perioada 05.06.2004 – 29.07.2004 în cuantumul prevazut de Legea nr. 8/1996 nemodificata, respectiv, în procent de 5%, iar pentru perioada cuprinsa între 30.07.2004 (când a intrat în vigoare Legea nr.285/2004 de modificare a Legii nr.8/1996) si 13.06.2005, procentul cel mai mic posibil, de 0,5%, judecatorul fondului a retinut ca:

Legea nr. 285/2004 a modificat art. 34 al. 2 sub aspectul cuantumului remuneratiei compensatorii pentru opera privata, impunând stabilirea ei prin negociere. Art. IV din Legea nr.285/2004 dispune ca ,,în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, organismele de gestiune colectiva sunt obligate sa initieze procedurile de negociere pentru stabilirea metodologiilor privind remuneratiile cuvenite titularilor de drepturi. Pâna la aprobarea metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei legi, se aplica tabelele si metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare.”

A fost interpretata sintagma ,,metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare” prin prisma faptului ca Legea nr.8/1996 nu a suferit o abrogare prin Legea nr.285/2004, fiind doar modificata si completata, astfel ca norma se refera la dispozitiile celei dintâi.

S-a considerat ca legea trebuie interpretata în sensul aplicarii ei, iar nu în sensul neaplicarii (actus interpretandus est potius ut qualeat, quam ut pereat), aceeasi interpretare fiind cuprinsa în adresa din 3.08.2004 a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

Tribunalul a statuat, astfel, în sensul ca pâna la data intrarii în vigoare a metodologiilor negociate cu privire la cuantumul remuneratiei pentru copia privata (14.06.2005), sunt aplicabile prevederile Legii nr.8/1996, pârâta datorând un procent de 5% din valoarea importurilor de aparate efectuate.

A fost însusita valoarea totala a remuneratiei datorate pentru perioada 1.06.2004-13.06.2005, astfel cum a fost determinata prin raportul de expertiza.

Având în vedere ca reclamanta a solicitat si acordarea dobânzii legale pentru sumele datorate, de la data scadentei acestora, s-a stabilit ca, data fiind natura civila a obligatiei de plata a remuneratiei pentru opera privata, datorate de persoanele la care fac trimitere dispozitiile art. 107 al. 2 din lege (indiferent daca sunt comercianti sau nu), pârâta nu poate fi obligata decât la dobânda legala pentru obligatiile civile.

S-a apreciat, totodata, ca societatea pârâta nu si-a onorat obligatia de plata la termenele stabilite, în acord cu prevederile art.1088 C.civ., motiv pentru care urmeaza a fi obligata sa plateasca si daune interese constând în dobânda legala a sumelor datorate începând cu data introducerii cererii de chemare in judecata, respectiv 1.06.2004, în cuantum de 41.960 lei, astfel cum s-a determinat prin raportul de expertiza contabila întocmit de expert B., precum si în continuare, pâna la plata efectiva a sumei datorate.

Cât priveste aplicarea prevederilor art. 274 cod pr.civ. instanta de fond a obligat pârâta – pe temeiul culpei procesuale – la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 6.615 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, compusa din onorariul expertului judiciar numit în cauza, a onorariului de avocat si a cheltuielilor de deplasare potrivit chitantelor atasate la dosar. Instanta a exclus, însa, din cuantumul acestor cheltuieli sumele platite de catre reclamant expertului parte participant la efectuarea expertizei contabile, cu motivatia ca aceste sume nu îndeplinesc cerinta de a fi absolut necesare solutionarii cauzei si nici nu au un caracter rezonabil în raport cu onorariul expertului judiciar.

Împotriva acestei hotarâri au declarat apel, în termen legal, atât reclamanta C., cât si pârâta S.C. T.S. S.R.L. CONSTANTA, criticile vizând aspecte legate de netemeinicia solutiei.

Apelanta reclamanta a solicitat sa se constate ca în mod gresit prima instanta nu a inclus în cuantumul cheltuielilor de judecata puse în sarcina pârâtei si pe cele generate de desemnarea expertului consilier, câta vreme judecatorul fondului a încuviintat numirea lui, iar persoana astfel nominalizata si-a spus parerea sa profesionala în legatura cu acest litigiu.

S-a facut trimitere la prevederile art. 274 cod proc. civila, care face vorbire de ,,…plata expertilor…’’ si s-a apreciat ca remuneratia achitata de apelanta reclamanta expertului-parte nu poate fi considerata ca fiind lipsita de relevanta pentru solutionarea cauzei.

Un alt motiv de apel dezvoltat în calea de atac promovata de apelanta reclamanta l-a constituit cuantumul dobânzilor retinut ca fiind datorat de pârâta, criticându-se punctul de vedere al caracterului civil al acestor daune interese, câta vreme ar fi fost aplicabila regula instituita prin art. 3 din O.G. nr. 9/2000, privitoare la debitor; or, în speta, acesta este o societate comerciala care datoreaza dobânzi la nivelul dobânzii de referinta a BNR, fiind pusa de drept în întârziere fata de art. 43, art. 56 si art. 4 cod com. si art. 1088 cod civil.

Apelanta pârâta S.C. T.S. S.R.L. a criticat solutia Tribunalului Constanta din perspectiva dezlegarilor în drept date modalitatii de aplicare în timp a legii, precum si a determinarii sferei de aplicare a prevederilor Legii nr. 8/1996, modificate prin Legea nr. 285/2004, la tipul de aparate care cad sub incidenta acestor norme.

Au fost reluate, în criticile formulate, sustinerile referitoare la incidenta procentului de 5% pentru perioada 01.06.2004 – 29.07.2004 si a procentului de 0,5% pentru perioada 30.07.2004 – 13.06.2005, la incorectitudinea trimiterii pretentiilor reclamantei la ,,metodologiile’’ reglementate prin legea veche si aplicarea gresita a procentului de 5% pe temeiul unui text de lege abrogat.

S-a solicitat sa se constate ca legiuitorul nu a facut trimitere la metodologiile din legea veche, ci la cele ce ar fi rezultat din negocieri; ori, procentul de 5 nu este rezultatul niciunei proceduri de negociere.

Legea nr. 8/1996, anterior modificarii, stipula necesitatea derularii de negocieri pentru stabilirea metodologiilor, dar nu pentru copia privata, ci pentru determinarea modalitatii de valorificare a drepturilor patrimoniale de autor, a caror exploatare nu se putea realiza decât pe calea gestiunii colective.

S-a solicitat sa se aiba în vedere ca intentia legiuitorului însusi a fost ca acest procent sa scada dupa modificarea legii, si deci sa nu se mai aplice, pentru ca daca s-ar fi dorit mentinerea lui acest lucru ar fi fost stabilit în mod explicit.

În legatura cu sfera de aplicare a legii, apelanta pârâta a criticat solutia instantei de fond care a apreciat ca remuneratia pentru copia privata se datoreaza pentru toate aparatele mentionate în actiune, inclusiv deci pentru multifunctionalele fara functie de copiere. S-a considerat ca în mod gresit judecatorul fondului a inclus în aceeasi categorie imprimantele, scannerele si multifunctionalele fara functie de copiere, fara a putea sa-si argumenteze, cel putin pentru ultima categorie, solutia.

S-a facut trimitere la prevederile art. 34 al. 2 din Legea nr. 8/1996 modificata prin Legea nr. 285/2004, care stabilesc cerinta întrunirii cumulative a trei conditii în ce priveste aparatele pentru care se datoreaza remuneratia pentru copia privata: acestea sa fie de-sine-statatoare, sa fie concepute în scopul realizarii de copii de pe hârtie si sa permita reproducerea acestor opere.

Apelanta pârâta a sustinut, ca si la fond, ca prima conditie – referitoare la autonomia aparatului – nu poate fi întrunita de catre scanner si imprimanta pentru ca functionalitatea lor depinde de conexiune la un alt aparat. S-a solicitat sa se aiba în vedere interpretarea corecta a textelor, în sensul ca ,,de-sine-statator’’ înseamna functionarea independenta de alte aparate sau echipamente la nivel extern, iar sintagma ,,indiferent de modalitatea de functionare’’ presupune ca aparatul îsi pastreaza independenta în functionare, putând interactiona doar cu aparate accesorii lui.

A doua cerinta, legata de necesitatea ca aparatele care intra sub incidenta legii sa fie concepute pentru a realiza copii de pe hârtie, implica normala utilizare a echipamentului în acest scop, finalitatea crearii lui si îndeplinirea scopului pentru care a fost creat.

Din acest punct de vedere, apelanta pârâta a aratat ca imprimanta si scannerul nu sunt utilizate, în mod normal, pentru efectuarea de copii de pe hârtie.

S-a sustinut ca aceste doua tipuri de aparate nu reproduc niciodata operele de pe hârtie, ci doar prin intermediul computerului la care sunt conectate.

Cât priveste aparatele fara functie de copiere, apelanta pârâta a aratat ca din însasi denumirea lor reiese ca nu sunt concepute în scopul copierii, iar din acest punct de vedere expertii care au efectuat lucrarea cu ocazia judecatii fondului au raspuns doar obiectivelor care corespundeau opiniei exprimate de reclamanta, calculând global, iar nu separat, suma pentru multifunctionalele cu si fara functie de copiere.

A fost criticata solutia instantei de fond si din perspectiva respingerii cererii de refacere a expertizei în acest sens, precizându-se ca suma la care pârâta a fost obligata include si remuneratia pentru multifunctionalele fara functie de copiere, desi pentru aceasta categorie este evident ca nu se datora nici o suma.

De altfel, a aratat societatea apelanta, expertiza a avut obiective care nu au permis solutionarea corecta a cauzei, pentru ca nu s-a avut în vedere aplicarea diferentiata a procentului de 5% si a celui de 0,5%.

Pentru toate aceste considerente, apelanta S.C. T.S. S.R.L. Constanta a solicitat admiterea caii de atac si schimbarea în tot a hotarârii apelate, în sensul respingerii actiunii.

La termenul din 12.10.2009 a fost respinsa cererea de suplimentare a probatoriului, în apel, în sensul administrarii unei noi expertize contabile judiciare, cu obiectivele propuse la termenul din 21.09.2009.

Analizând criticile de nelegalitate si netemeinicie formulate în cauza, Curtea va retine urmatoarele considerente:

1. Asupra apelului apelantei pârâte:

Prima critica dezvoltata în speta este cea a gresitei interpretari de catre instanta de fond a regulilor de aplicare în timp a legii si mentinerea procentului de 5 ulterior perioadei în care nu se mai aplica Legea nr. 8/1996 în forma ei initiala, ci Legea nr. 285/2004.

Aceste critici sunt, însa, nefondate.

Astfel cum a statuat tribunalul, art. IV din Legea nr. 285/2004 teza a II-a stabileste ca ,,Pâna la aprobarea metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei legi, se aplica tabelele si metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare’’.

Aceasta prevedere are caracterul si efectele unei veritabile norme tranzitorii, legiuitorul prevazând ca pâna la stabilirea noilor metodologii si pâna la negocierea viitoarelor remuneratii cuvenite titularilor de drepturi, trebuie mentinut în domeniu un punct de reper pentru calcularea – pe perioada de tranzitie – a acestor sume.

Pornind de la aceasta premisa, prima instanta a dat o corecta interpretare textului mentionat, înlaturând sustinerile pârâtei potrivit cu care aplicarea procentului de 5 pentru perioada ulterioara datei de 30.07.2004 ar implica reactivarea unui text de lege abrogat.

În mod judicios tribunalul a aratat ca Legea nr. 285/2004 a vizat modificarea si completarea Legii nr. 8/1996, ceea ce presupune – prin trimitere la art. 57 si 58 din Legea nr. 24/2000 – integrarea unor noi norme, precum si schimbarea continutului celor existente în legea initiala.

Legea nr. 8/1996 a subzistat, asadar, datei la care a intrat în vigoare Legea nr. 285/2004, iar aplicarea procentului mentionat a fost generata doar de trimiterea explicita a normei tranzitorii din art. IV a Legii nr. 285/2004 teza ultima.

Asertiunea apelantei pârâte conform careia metodologiile sunt ,,în sensul legii, doar rezultatul negocierilor’’ nu este fundamentata, câta vreme norma evocata se supune adagiului actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat.

Faptul ca legea noua a redimensionat prin prevederile art. 107 al. 7 limitele de negociere a remuneratiilor viitoare nu semnifica, astfel cum s-a sustinut, interventia oricaruia dintre procentele indicate (preferat de apelanta pârâta a fi cel minim, de 0,5 %) pe perioada anterioara definitivarii procedurii de negociere, ci doar aplicarea celui stabilit în urma acestei operatiuni, dupa epuizarea negocierilor.

În concluzie, pledoaria legata de aplicarea în timp a legii si de necesitatea definirii etapizate, în functie de momentul intrarii în vigoare a Legii nr. 285/2004, a procentajelor, porneste de la o premisa fundamental gresita, care ignora rolul normei tranzitorii si interventia prevederilor referitoare la limitele procentuale ale remuneratiilor dupa negocierea lor de catre parti (art. 107 al. 7 – ,, remuneratiile negociate de parti …’’ ).

Cea de-a doua critica formulata de societatea pârâta a vizat tipul de aparate pentru care se datoreaza remuneratia pentru copia privata, pe baza clasificarii acestora în functie de gradul de autonomie si de functiile tehnologice asociate.

Sub acest aspect, Curtea va avea în vedere ca la data sesizarii instantei operau pe deplin efectele hotarârii arbitrale pronuntate de Comisia arbitrala de pe lânga Oficiul Român pentru Drepturile de Autor la 23.05.2005, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 501/14.06.2005, care potrivit art. 363 al. 3 cod proc. civila are efectele unei hotarâri judecatoresti definitive si care a statuat cu putere de lucru judecat asupra sferei de aplicare a prevederilor legii, în sensul ca se datoreaza remuneratia compensatorie pentru copia privata atât pentru fotocopiator si pentru multifunctionalele cu functie de fotocopiere, cât si pentru imprimante, scannere si aparatele multifunctionale fara functie de fotocopiere.

Hotarârea arbitrala a statuat, de altfel, asupra cuantumului remuneratiei pentru fiecare din aceste aparate.

Prin urmare, apelanta pârâta nu mai poate pune în discutie chestiunile asupra carora s-a deliberat în chip definitiv prin hotarârea aratata, în sensul reinterpretarii dispozitiilor art. 34 al. 2 din Legea nr. 8/1996 modificata prin Legea nr. 285/2004, motiv pentru care în mod corect instanta de fond a înlaturat solicitarea de refacere a expertizei contabile, conform încheierii din 30.09.2008.

Pentru aceleasi considerente Curtea a apreciat ca irelevanta pentru justa solutionare a litigiului completarea probatoriului în apel, conform art. 295 al. 2 cod proc. civila, cu o proba având aceleasi obiective.

Cât priveste solutia data chestiunii prescriptibilitatii pretentiilor formulate pentru perioada 01.06.2004 – 5.06.2004, aspect care desi nu a fost formulat ca motiv de apel distinct, a fost reluat în critica privitoare la ansamblul probator administrat (pct. III din motive), se va retine ca tribunalul nu s-a ,,antepronuntat’’ prin înlaturarea obiectivului referitor la calculul separat al sumelor cerute pe perioada mentionata, câta vreme în mod corect a stabilit ca data sesizarii instantei trebuie luata în calcul în functie de art. 102 si 104 cod proc. civila.

2. Asupra apelului apelantei reclamante:

Criticile s-au referit în acest caz la doua aspecte: a). chestiunea neincluderii, în cuantumul total al cheltuielilor de judecata, a onorariului expertului consilier si b). gresita definire a dobânzii datorate de societatea pârâta.

Pornind, în analiza primului motiv de apel, de la textul art. 274 cod proc. civila, se va retine ca neimputarea în sarcina partii care a pierdut procesul, pe temeiul culpei procesuale, a cheltuielilor suportate de cel care a avut câstig de cauza (în speta, onorariul expertului parte) este eronata, întrucât nu se poate sustine ca desemnarea unui asemenea expert nu este utila pentru justa solutionare a spetei.

Încuviintarea numirii expertului parte este reglementata prin art. 201 al. 5 cod proc. civila, iar asistarea partii în cursul efectuarii unei lucrari cu un anumit grad de dificultate, într-un domeniu care implica parerea unor specialisti, trebuie recunoscuta, în raport de specificul spetei, ca parte integranta a dreptului la aparare.

Nu este însa mai putin adevarat ca aceste cheltuieli trebuie sa fie concordante cu efortul depus, cu gradul de implicare al expertului consilier în sintetizarea punctelor de vedere asupra expertizei dispuse si cu finalitatea demersului sau, dar si ca ele nu pot constitui un mijloc de împovarare în planul obligatiilor procesuale a vreunei parti, prin impunerea lor necenzurata în sarcina perdantului.

Astfel fiind, tinând seama de faptul ca onorariul expertului desemnat de parte nu este stabilit ca în cazul expertului judiciar, de catre instanta de judecata, în conditiile art. 202 al. 2 cod proc. civila si ca norma instituita prin art. 274 al. 2 cod proc. civila vizeaza necenzurarea platii expertului desemnat de instanta, iar nu a expertului consilier, se va retine punctul de vedere al apelantei reclamante în sensul includerii în cuantumul cheltuielilor de judecata suportate de pârâta si a sumei de 3.000 lei reprezentând onorariu diminuat al expertului consilier (suma raportata la cuantumul onorariului apreciat de catre instanta pentru expertului judiciar).

Privitor la critica fondata pe incidenta disp. art. 43, 56 si 4 cod com. coroborate cu art. 3 al. 1 din O.G. nr. 9/2000, acestea urmeaza a fi înlaturata, întrucât natura accesoriilor obligatiei nu poate fi distincta de cea a obligatiei principale; or, remuneratia pentru copia privata se înscrie în ansamblul drepturilor patrimoniale civile subsumate proprietatii intelectuale, fiind irelevanta calitate de comerciant a titularului obligatiei de plata.

Astfel fiind, în mod corect prima instanta a dispus asupra aplicarii dobânzii legale stabilite prin art. 4 din O.G. nr. 9/2000, iar nu asupra celei comerciale, întrucât actul juridic generator de obligatii nu este în acest caz unul comercial pentru nici una dintre parti, fiind disociat prin obiect si natura de actele de comert uzuale ce constituie obiectul de activitate al pârâtei.

Fata de toate aceste considerente, va fi respins ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâta S.C. T.S. S.R.L. CONSTANTA, urmând a fi admis apelul apelantei reclamante, cu consecinta schimbarii în parte a sentintei apelate, în sensul obligarii pârâtei la plata catre C.S. si la 3.000 lei cheltuieli de judecata – reprezentând onorariul expertului parte diminuat.

Vor fi mentinute si celelalte dispozitii ale sentintei atacate.

În temeiul art. 274 cod proc. civila, apelanta pârâta S.C. T.S. S.R.L. va suporta cheltuielile de judecata efectuate de apelanta reclamanta în apel, în cuantum de 4.193 lei.

Dosar nr. 5431/118/2007

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro