404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Actiune in revendicare. Admisibilitate. Concurs intre actiunea in revendicare si legea speciala. Afirmarea unui ”bun” in sensul art. 1 din Protocolul Aditional nr.1 la Conventia Europeana a Depturilor Omului.

Se poate afirma, într-o analiza a situatiilor pe care Înalta Curte de Casatie si Justitie le-a avut în vedere în dezbaterea problemei concordantei dintre domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ca sunt supuse legii speciale, sub incidenta art. 2 alin. 1 lit. b, situatiile de confiscare a bunurilor ca masuri complimentare pentru infractiuni de natura politica ori de câte ori nu exista o hotarâre judecatoreasca de achitare si de înlaturare a masurii confiscarii, situatie în care trebuie analizate conditiile cerute prin pct. 2.1 din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001. În celelalte situatii, când o asemenea hotarâre judecatoreasca exista, fostul proprietar are deja „un bun” în sensul art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 si poate folosi pentru redobândirea posesiei bunului inclusiv actiunile de drept comun, cum este actiunea în revendicare.

La 3 decembrie 2008 reclamantele R.M. si G.D. au solicitat instantei obligarea pârâtului Municipiul Constanta sa le lase în deplina proprietate si posesie terenul în suprafata de 2000 mp situat în Constanta, str. G.M. nr. 33.

În motivarea cererii reclamantele au aratat ca autorul lor, G.H., a dobândit în proprietate prin actul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 2881/29.10.1947, de la Statul Român, un imobil – constructie si teren în suprafata de 2400 mp.

Prin sentinta penala 185/16.07.1960 acesta a fost condamnat penal dispunându-se si confiscarea averii. Prin decizia 1366/30.05.1996 Curtea Suprema de Justitie a admis recursul în anulare, a casat sentinta penala 185 si a achitat pe inculpati, inclusiv pe autorul reclamantelor, G.H. si a înlaturat pedeapsa complimentara a confiscarii averii.

Arata reclamantele ca, urmare a anularii hotarârii judecatoresti de confiscare, pârâtul detine fara titlu imobilul si ca este obligat sa-l restituie celui în favoarea caruia opereaza prezumtia de proprietate.

Prin documentatia depusa de pârâtul Municipiul Constanta a fost adus la cunostinta instantei împrejurarea existentei notificarii de restituire nr. 26715/14.02.2008, cu referire la acelasi imobil.

Prin sentinta civila nr. 338/17.03.2009 Tribunalul Constanta a respins ca inadmisibila actiunea formulata de reclamante.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost definit de art. 2 cuprinde absolut toate ipotezele în care un bun ar fi trecut în proprietatea statului în perioada de referinta si cum imobilul în litigiu face obiectul acestei legi, reclamantele trebuie sa urmeze procedura prevazuta de acest act normativ.

A mai retinut tribunalul ca, dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, calea pentru valorificarea dreptului de proprietate nu mai este actiunea în revendicare, ci procedura prevazuta de acest act normativ, aceasta concluzie fiind în mod expres prevazuta si în art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 si ca ulterior datei de 14 februarie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, ca lege noua, actiunea în revendicare a imobilelor la care se refera, nu mai este posibila.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantele R.M. si G.D. aratând, în esenta, ca instanta de fond a considerat aplicabila în speta legea speciala, fara sa analizeze împrejurarea în care datele spetei se circumscriu Deciziei nr.33/2008 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie în Sectiile Unite. Sustin apelantele ca, potrivit acestei decizii obligatorii, Legea nr. 10/2001 nu exclude în toate situatiile posibilitatea de a se recurge la actiunea în revendicare, iar speta de fata, prin elementele sale, scapa de sub domeniul de aplicare al legii speciale.

Arata apelantele ca, desi hotarârea de condamnare a autorului lor are în vedere o infractiune de natura politica, si ca pentru imobilul confiscat prin aceasta hotarâre se putea formula notificare potrivit art. 2 lit. b din Legea nr. 10/2001, se poate retine din motivarea deciziei de achitare pronuntata de Curtea Suprema de Justitie ca nu erau îndeplinite elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 209 pct.2 din vechiul Cod penal, conform interpretarii OUG nr.214/1999 si nu suntem în fata unei infractiuni politice.

Sustin de asemenea ca actiunea în revendicare este admisibila si pentru ca decizia pronuntata de Curtea Suprema de Justitie este anterioara aparitiei Legii nr. 10/2001, situatie în care entitatea detinatoare nu mai trebuia sa stabileasca, în aplicarea art. 2.1 din Norme, daca infractiunea pentru care s-a dispus condamnarea face parte din categoria infractiunilor politice.

Arata ca prin Decizia 33/2008 s-a stabilit ca Legea nr. 10/2001 nu exclude în toate situatiile posibilitatea de a recurge la actiunea în revendicare, o astfel de actiune putând a fi folosita atunci când reclamantul se poate prevala de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol aditional si trebuie sa i se asigure accesul la justitie. Precizeaza apelantele ca prin desfiintarea hotarârii judecatoresti de confiscare de catre Curtea Suprema de Justitie se confirma titlul reclamantelor, ca pârâtul nu poate invoca dobândirea în mod legal a acestui bun si ca prin admiterea cererii în revendicare securitatea circuitului civil nu este pusa în pericol, actiunea în revendicare fiind, prin aceasta interpretare, admisibila.

Examinând legalitatea si temeinicia sentintei pronuntate de Tribunalul Constanta în raport cu motivele invocate în apel de catre reclamante, instanta constata ca apelul este întemeiat pentru urmatoarele considerente:

De regula, Legea nr. 10/2001, ca lege speciala de reparatie, se aplica tuturor situatiilor în care se constata o preluare abuziva a imobilului, daca preluarea s-a facut în perioada de referinta a legii, respectiv 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Aplicarea prioritara a acestei legi, în baza principiului „specialia generalibus derrogant”, nu exclude însa, în toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea în revendicare, pentru ca, asa cum s-a statuat în mod obligatoriu prin Decizia nr.33 din 9 iunie 2008 pronuntata în Sectiile Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, în cazul unui concurs între Legea nr. 10/2001 si aplicarea dreptului comun în materia revendicarii, ce are ca izvor Codul civil, instanta este datoare sa verifice daca, în situatia particulara suspusa analizei, aplicarea Legii nr. 10/2001 nu vine în conflict cu dispozitiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, situatie care impune, conform art. 20 alin. 2 din Constitutia României, prioritatea normei din Conventie.

În speta, autorul reclamantelor, dl. G.H., a dobândit imobilul din Constanta, str. G.M. nr. 33, compus din teren în suprafata de 2400 mp prin cumparare de la Statul Român cu actul autentificat sub nr. 2881/29.10.1947. Bunul a fost preluat de Stat prin confiscare în baza sentintei penale nr. 185/16.07.1960, sentinta în temeiul careia proprietarul a fost condamnat pentru delictul de uneltire împotriva ordinii sociale. Masura confiscarii a fost pusa în executare prin emiterea Deciziei nr. 974/1960 prin care bunul a fost trecut în administrarea ILL Constanta, ulterior ICRAL Constanta (adresa nr. 51424/14.08.2008 a Primariei Constanta).

În anul 1996, urmare a recursului în anulare declarat de Procurorul General al României, autorul reclamantelor, dl. G.H., a fost achitat pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prin Decizia nr. 1366/30.05.1996 pronuntata de Curtea Suprema de justitie, instanta suprema dispunând, prin aceeasi hotarâre, înlaturarea pedepsei complimentare a confiscarii averii.

Dupa pronuntarea hotarârii de achitare si de înlaturare a pedepsei complimentare a confiscarii averii, deci dupa anul 1996, este real ca succesorii autorului nu au promovat nici o actiune separata, fie de revendicare a bunurilor confiscate de la autorul lor, fie o cerere de întoarcere a executarii si ca numai în anul 2001, în temeiul Legii nr. 10/2001, o parte dintre succesibilii, respectiv dl. G.G. si dl. G.H., au încercat sa obtina retrocedarea bunului prin notificarea trimisa Primariei Constanta.

Expedierea notificarilor de catre o parte dintre mostenitorii proprietarului, care au mai si esuat în procedura de restituire prin jocul aplicarii dispozitiilor din Legea nr. 10/2001 referitoare la formularea în termen a notificarii si de catre persoana care avea calitatea de mostenitor, nu prezinta însa relevanta, câta vreme succesorii d-lui G.H. aveau deja „un bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, anterior adoptarii Legii nr. 10/2001.

Constatarea instantei supreme prin Decizia nr. 1366/30.05.1996, ca autorul reclamantelor nu se face vinovat de savârsirea infractiunii politice de uneltire contra ordinii sociale si dispozitia de înlaturare a pedepsei confiscarii averii a avut ca efect direct desfiintarea titlului pe care Statul Român l-a dobândit asupra bunului prin confiscare. În aceste conditii, chiar daca prin Decizia nr. 1366/1996 Curtea Suprema de Justitie nu a stabilit în mod expres redobândirea de catre inculpatul achitat a dreptului de proprietate asupra bunurilor care au facut obiectul confiscarii, pronuntarea unei hotarâri de achitare, cu consecinta reabilitarii condamnatului si înlaturarea tuturor efectelor condamnarii, echivaleaza cu o recunoastere a dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse confiscarii si are ca efect recunoasterea indirecta si cu efect retroactiv a dreptului de proprietate al autorului reclamantelor, deposedat abuziv. Instanta retine si ca aceasta constatare a ilegalitatii confiscarii nu a fost infirmata de nici o alta instanta, dreptul redobândit prin aceasta Decizia 1366/1996 nefiind revocabil, contestat sau infirmat pâna astazi.

Consecinta desfiintarii titlului Statului si repunerii în toate drepturile anterioare condamnarii este aceea ca reclamantele sunt beneficiarele unei „valori patrimoniale”, relevante sub aspectul aplicarii art. 1 din Protocolul aditional nr. 1, aceasta constatare fiind determinanta asupra recunoasterii, cu efect retroactiv, a dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantelor.

De altfel, în spete similare (Cauza Czaran si Grofcsik vs. România, hotarârea din 02.06.2009; Cauza Reichardt vs. România, hotarârea din 13.11.2008; Cauza Popescu si Dimeca vs. România, hotarârea din 9 decembrie 2008) Curtea Europeana a Drepturilor Omului a afirmat ca recunoasterea dreptului de proprietate al reclamantilor într-o modalitate indirecta si cu efect retroactiv – doar prin considerentele hotarârilor pronuntate si nu în dispozitiv – „nu prezinta relevanta si nu poate conduce la concluzia ca acestia nu ar avea un „bun” în sensul Conventiei”, deoarece prin aceasta recunoastere reclamantii sunt beneficiarii unei „valori patrimoniale” (notiune autonoma, în sistemul conventional), ce atrage aplicabilitatea art. 1 al Primului Protocol.

Oricum, dupa pronuntarea hotarârii de achitare si de înlaturare a pedepsei complimentare a confiscarii averii, respectiv dupa 1996, mostenitorii dlui G.H. aveau cel putin o speranta legitima de redobândire a bunului în materialitatea lui, ca urmare a desfiintarii titlului Statului, iar cadrul legal al procesului de retrocedare era dreptul comun, respectiv prevederile art. 480 si 481 din Codul civil.

Împrejurarea ca ulterior legiuitorul a dorit sa repare greselile savârsite de autoritatile române în perioada regimului socialist prin adoptarea Legii nr. 10/2001 si ca au fost incluse în aceasta lege si situatiile de confiscare a averii ca urmare a unei hotarâri judecatoresti de condamnare pentru infractiuni de natura politica, prevazute de legislatia penala, savârsite ca manifestare a opozitiei fata de sistemul totalitar comunist (art. 2 alin. 1 lit. b din lege) nu prezinta relevanta în speta de fata, câta vreme,la data aparitiei acestei legi, prin efectele Deciziei nr. 1366/1996, reclamantii beneficiau deja de „un bun”, sau cel putin de „o speranta legitima”.

Se poate chiar afirma, într-o analiza a situatiilor pe care Înalta Curte de Casatie si Justitie le-a avut în vedere în dezbaterea problemei concordantei dintre domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ca sunt supuse legii speciale sub incidenta art. 2 alin. 1 lit. b situatiile de confiscare a bunurilor ca masuri complimentare pentru infractiuni de natura politica ori de câte ori nu exista o hotarâre judecatoreasca de achitare si de înlaturare a masurii confiscarii, situatie în care trebuie analizate conditiile cerute prin pct. 2.1 din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001. În celelalte situatii, când o asemenea hotarâre judecatoreasca exista, fostul proprietar are deja „un bun” în sensul art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 si poate folosi pentru redobândirea posesiei bunului inclusiv actiunile de drept comun, cum este actiunea în revendicare.

Retinând ca situatiei de fapt a imobilului în litigiu i se aplica numai normele reglementate prin Legea nr. 10/2001 si ca actiunea pornita de reclamante pentru recuperarea bunului poate urma numai procedura acestei legi, actiunea în revendicare fiind inadmisibila, tribunalul a pronuntat o solutie gresita care le-a încalcat reclamantelor dreptul de acces la o instanta judecatoreasca, drept reglementat prin art. 6 paragraf 1 din Conventie.

Tribunalul nu a explicat în ce masura reclamantele mai puteau obtine o reparatie în temeiul legii speciale câta vreme dispozitia de restituire nr. 3782/31.07.2007 emisa de Primarul Municipiului Constanta în favoarea reclamantei R.M. a fost revocata prin dispozitia nr. 7154/13.12.2007, emisa de acelasi primar, iar procedura pornita în instanta de catre reclamanta R.M. pentru anularea acestei din urma dispozitii nu a fost înca finalizata si nu exista nici o garantie în ceea ce priveste rezultatul acestei proceduri.

Prin urmare, instanta constata ca desi reclamantele se prevaleaza în aceasta actiune de un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr.1 la Conventie, prin trimiterea lor la o procedura care nu este sigur ca le ofera posibilitatea reclamantelor de a-si vedea recuperat bunul, tribunalul le-a încalcat dreptul de acces la justitie, drept care nu poate fi reparat decât prin admiterea apelului reclamantelor.

Constatând ca, în speta, tribunalul s-a pronuntat nelegal prin admiterea exceptiei inadmisibilitatii actiunii în revendicare, în temeiul art. 297 Cod procedura civila instanta va desfiinta sentinta apelata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante.

Dosar nr. 10796/118/2008

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro