404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Legea nr. 10/2001. Imobil expropriat în baza decretului de expropriere nr. 69/22.02.1960. Aplicabilitatea dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001. Ruina edificiului expropriat. Prevalenta restituirii bunului în natura.

Art. 11 din Legea nr. 10/2001 asigura realizarea în practica a întregii proceduri de restituire si, respectiv, a masurilor reparatorii în echivalent, constituind cadrul juridic, cu caracter special, pentru cererile de retrocedare a imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, singurul ce poate fi invocat dupa intrarea în vigoare a acestei legi. În ipoteza în care constructia expropriata nu a fost demolata, aceasta se restituie în natura, în starea în care se afla, fostului proprietar, conform art. 9 din lege.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.2866/118/2007 reclamantii I.F. si N.V. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanta prin Primar, obligarea pârâtului la restituirea în natura a imobilului situat în Constanta,str. L. nr.3 precum si obligarea pârâtului la acordarea de despagubiri pentru constructia ruinata.

În expunerea situatiei de fapt arata reclamantii ca prin acte translative de proprietate M.L.C. a dobândit un teren în suprafata de 310,15 mp, pe care ulterior a edificat o constructie.

Aceasta a decedat în anul 1955 ramânând ca mostenitori cei trei copii: C. (A.) M., C. (I.) V. si C.A., reclamantii justificându-si calitatea de mostenitori ai acestuia din urma.

În baza Decretului nr.69/1960 imobilul a fost trecut în proprietatea statului prin expropriere.

Prin sentinta civila nr.1581/27.09.2007 Tribunalul Constanta a admis actiunea reclamantilor si a obligat pârâtul sa restituie reclamantilor în natura imobilul – teren situat în Constanta, str. L. nr.3, în suprafata de 310,10 mp.A fost obligat pârâtul sa acorde reclamantilor pentru imobilul constructie D+P (corpA) amplasat pe latura de N a proprietatii si pentru imobilul parte, amplasat pe latura de V a imobilului,masurile reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii.

În baza art.274 Cod pr.civila pârâtul a fost obligat la 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre reclamanti.

Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut, în esenta, ca imobilul – teren si constructii, fosta proprietate a autoarei reclamantilor M.L.C. a fost expropriat în baza Decretului nr.69/1960, dar exproprierea nu si-a atins scopul, imobilul – constructie nu a fost demolat, dar în prezent se afla într-o stare avansata stare de degradare. S-a mai retinut ca degradarea ireversibila a celor doua cladiri este imputabila pârâtului, care nu a luat masuri de conservare, motiv pentru care, conform art.11 alin.(8) din Legea nr.10/2001, reclamantii sunt îndreptatiti la masuri reparatorii pentru locuintele distruse.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal a declarat apel pârâtul Municipiul Constanta prin Primar, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:

1. Dispozitiile Legii nr.10/2001 nu erau aplicabile în speta, în cauza nu a fost emisa nici o dispozitie în temeiul art.26 din lege, iar Legea nr.33/1994 nu a fost abrogata, acest act normativ reglementând conditiile de restituire a imobilului – fosta proprietate a autoarei reclamantilor si care a facut obiectul exproprierii, în baza Decretului nr.69/1960.

2. În conditiile în care dispozitiile Legii nr.10/2001 îsi gasesc aplicabilitatea în speta, prima instanta a facut o gresita aplicarea dispozitiilor art.11 din aceasta lege, întrucât nu a dispus si obligarea reclamantilor la restituirea sumei încasata cu titlu de despagubiri, dupa exproprierea imobilului.

3. În mod gresit prima instanta a asimilat ruina unui edificiu cu cazul prevazut de lege pentru imobilele demolate. În conditiile în care locuinta se afla în fiinta, ea trebuia restituita în natura, în starea în care se afla, întrucât Legea nr.10/2001 nu asimileaza cladirile aflate în ruina imobilelor demolate.

4. În mod gresit prima instanta a obligat pârâtul sa acorde reclamantilor o anumita categorie de masuri reparatorii, în conditiile în care nu s-a dovedit ca exista alte bunuri, disponibile pentru a fi oferite în compensare, iar oferirea unor bunuri si servicii este atributul exclusiv al unitatii detinatoare.

5. Prin actiune directa în instanta se tinde la obligarea primarului sa restituie un bun care se afla în patrimoniul unitatii administrativ teritoriale, în conditiile în care primarul are o capacitate speciala, în baza legii nr.10/2001, doar în etapa administrativ obligatorie.

Prin întâmpinare, intimatii reclamanti au solicitat respingerea apelului pârâtului ca nefondat.

Analizând legalitatea hotarârii apelate în raport cu criticile pârâtului Municipiului Constanta prin Primar se constata urmatoarele:

1. Pornind de la ratiunea adoptarii Legii nr.10/2001 privind situatia juridica a unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, exprimate în caracterul profund reparatorii, este de precizat ca prin acest act normativ legiuitorul a urmarit sa înlature prejudiciile suferite de fostii proprietari prin abuzurile savârsite de stat.

Sustinerea apelantului pârât în sensul ca dispozitiile legii nr.10/2001 nu erau aplicabile în cauza, întrucât imobilul, fosta proprietate a autorilor reclamantilor a facut obiectul unei masuri de expropriere este vadit nefondata, în cauza nefiind incidente dispozitiile Legii nr.33/1994.

Prin Decizia nr.LIII(53) din 4 iunie 2007 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie conform art.329 Cod pr.civila si publicate în Monitorul oficial al României, Partea I nr.769/13.11.2007 s-a statuat ca ”Dispozitiile art.35 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publica se interpreteaza în sensul ca aceste dispozitii nu se aplica în cazul actiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, introduse dupa intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001”.

Înalta Curte de Casatie si Justitie a retinut, în considerentele acestei decizii, ca dispozitiile art.11 si urm-din Legea nr.10/2001 asigura realizarea în practica a întregii proceduri de restituire si respectiv, a masurilor reparatorii în echivalent constituind cadrul juridic, cu caracter special, pentru cererile de retrocedare a imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, singurul ce poate fi invocat dupa intrarea în vigoare a acestei legi.

2. Aplicabilitatea dispozitiilor art.11 din Legea nr.10/2001 în speta, este lipsita de orice îndoiala.

Conform dispozitiilor art.11 din legea nr.10/2001 „Imobilele expropriate si ale caror constructii edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natura persoanei îndreptatite daca nu au fost înstrainate cu respectarea dispozitiilor legale.

Daca persoana îndreptatita a primit o despagubire, restituirea în natura este conditionata de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despagubirilor primite actualizate cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislatiei în vigoare”.

Sintagma „despagubiri primite” vizeaza acele despagubiri calculate si încasate efectiv de proprietarul imobilului care a fost expropriat.

Conform dispozitiilor art.11.3 din H.G. nr.250/2007 de aplicare a Legii nr.10/2001, în cazul în care despagubirile nu s-au încasat sau în cazul în care persoana îndreptatita prezinta o declaratie autentificata prin care declara pe propria raspundere ca nu s-au încasat despagubiri pentru imobilul expropriat si îsi asuma obligatia rambursarii acestora, în cazul în care ulterior acordarii beneficiului legii se constata si se dovedeste ca totusi s-au acordat despagubiri, restituirea în natura sau acordarea de alte masuri reparatorii nu se conditioneaza de rambursarea ori de deducerea despagubirii.

Din analiza Decretului de expropriere nr.69/22 februarie 1960 rezulta ca exproprierea terenurilor în suprafata de 52.000 mp împreuna cu constructiile aferente s-a realizat fara acordarea unor despagubiri pentru bunurile preluate de stat, în art.2 din Decret prevazându-se numai obligatia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Orasului Constanta de a lua masuri ca locatarii din constructiile expropriate sa fie mutate în locuinte corespunzatoare înainte de începerea demolarii contructiilor.

În anexa la decizia nr.69/1960 este mentionat la pozitia 28 si imobilul situat în str. L. nr.3, proprietatea C.A., C.V. si A.M., fara a se face vreo mentiune cu privire la vreo despagubire platita proprietarilor.

Conform dispozitiilor art.1169 Cod civil celui ce face o afirmatie în fata instantei de judecata îi incumba si obligatia de a face dovada temeiniciei acestor sustineri.

Cum în speta, nici în fata instantei de fond si nici în apel pârâta nu a facut dovada ca autorii reclamantilor au încasat o despagubire pentru imobilul – teren si constructii – supus exproprierii, în mod corect prima instanta nu a conditionat restituirea în natura sau prin echivalent a imobilului expropriat, de restituirea unei sume de bani, încasata cu titlu de despagubire, criticile apelantului pârât fiind nefondate.

3. Critica ce vizeaza asimilarea gresita a ruinei edificiului cu demolarea cladirii, dupa expropriere este fondata.

Legea nr.10/2001 se înscrie în încercarea legiuitorului român de a reglementa masuri reparatorii cât mai complete si mai adecvate proprietarilor, fostilor proprietari sau, dupa caz, mostenitorilor acestora, posedati abuziv de statul român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Legiuitorul a fost preocupat sa acopere pe cât posibil toate situatiile de preluare a imobilelor de catre stat în perioada de referinta, acordând prevalenta principiului restituirii în natura a bunurilor abuziv preluate de stat.

În acest sens art.9 din Legea nr.10/2001 consacra cu titlu de regula guvernatoare faptul ca imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se afla în prezent, se restituie în natura în starea în care se afla la data cererii de restituire si libere de orice sarcini, iar în conditiile în care restituirea în natura nu este posibila, se vor acorda despagubiri în conditiile reglementate de acelasi act normativ.

În cauza, se retine ca imobilul supus exproprierii se compunea dintr-o suprafata de teren de 310,10 mp si doua corpuri de cladire corpul A, având 2 nivele si corpul B o locuinta tip parter.

Terenul în suprafata de 310,10 mp a fost dobândit de cumparatoarea M.L.C. în baza contractului de vânzare-cumparare nr.5958/1936 si nr.1716/7 mai 1936, iar prin autorizatia nr.890/1937 aceasta a fost autorizata sa execute o constructie din zidarie conform planurilor aprobate.

Din declaratia globala pentru impunerea veniturilor proprietatilor cladite si asimilate lor nr.809/07.03.1950 rezulta ca autoarea reclamantilor – M.L.C. detinea în proprietate un imobil cladit compus din 2 corpuri de cladire în Constanta, str. L. nr.3. Conform descrierilor din aceasta declaratie, un corp de cladire avea structura parter, cu o suprafata cladita de 36 mp si avea destinatia de locuinta (pozitia 1) iar cel de-al doilea corp de cladire avea structura subsol si parter (2 nivele), era neterminat si nelocuit.

Corpul de cladire A compus din S+P s-a aflat în stadiul de constructie neterminata si nelocuibila si la data aplicarii Decretului de expropriere nr.69/1960. Acest aspect rezulta din interpretarea înscrisurilor întocmite dupa condamnarea unuia dintre succesorii fostilor proprietari – I.V. (fosta C.) – pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art.236 lit.c cod penal, prin sentinta penala nr.33/15.01.1962 pronuntata de Tribunalul Popular al Orasului Constanta.

Prin aceasta sentinta penala s-a dispus si confiscarea averii inculpatei, iar în vederea executarii hotarârii judecatoresti s-a procedat la inventariera averii acesteia. Desi imobilul situat în Constanta, str. L. nr. 3 facuse deja obiectul exproprierii conform Decretului nr.69/1960, în anul 1962 a fost inventariat în vederea preluarii cotei de 1/3 proprietatea condamnatei I.V. (decizia nr.870/19 septembrie 1962).

Din procesul-verbal întocmit la 17 octombrie 1962, rezulta ca acest corp de cladire era neterminat fiind realizata numai zidaria si acoperisul din tigla, lipsind usile, ferestrele si celelalte elemente de constructie.

Din analiza acestor înscrisuri rezulta ca din anul 1950 (când s-a întocmit declaratia globala pentru impunerea veniturilor proprietarei M.C.) si pâna în anul 1960 si ulterior în anul 1962, imobilul compus din 2 nivele – demisol si parter-nu a fost finalizat si nu a fost locuibil, fiind lipsit de usi, ferestre si alte elemente constructive, aspect de natura sa afecteze în timp rezistenta imobilului si sa determine ruinarea acestuia.

Situatia s-a perpetuat si dupa exproprierea bunului,constructia nu a fost demolata, dar nici nu a fost finalizata, în prezent aflându-se într-o stare avansata de degradare.

Din expertiza efectuata în cauza de ing. I.F. rezulta ca imobilul D+P (corpul A) prezinta în prezent fundatii continui de beton, zidarie portanta din caramida cu o uzura de 70%, sarpanta din lemn, învelitoare tigla deteriorata si este lipsita, ca si la data preluarii de finisaje interioare si exterioare, instalatii electrice de iluminat, instalatii sanitare si instalatii de încalzire.

Conform concluziilor expertizei corpul A a fost realizat în baza autorizatiei de construire nr.8901/30.03.1937, constructia fiind stopata în anul 1940 când structura de rezistenta si acoperisul au fost terminate. Dupa anul 1940, timp de 20 de ani, pâna la data preluarii de stat, conform Decretului de expropriere nr.69/1960, constructia a fost abandonata si proprietarul nu a luat masuri de conservare (închiderea golurilor, tencuirea peretilor), situatie mentinuta si dupa expropriere, fapt ce a determinat o uzura accentuata a cladirii.

Cladirea nu a fost demolata dupa expropriere ea regasindu-se pe teren si în prezent într-o stare avansata de degradare.

Conform dispozitiilor art.11 al.(1) din Legea nr.10/2001, imobilele expropriate si ale caror constructii edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natura. Aceste dispozitii îsi gasesc aplicabilitate în speta, în raport cu corpul de cladire A, prima instanta facând o aplicare gresita a acestor dispozitii legale. Se impune schimbarea în parte a hotarârii apelate, în sensul obligarii pârâtului sa restituie în natura reclamantului alaturi de terenul în suprafata de 310,10 mp si constructia tip D+P (nominalizata corp A în expertiza ing. I.F.) situata în Constanta, str. L. nr.3.

În ceea ce priveste corpul de cladire B, reprezentând o locuinta tip parter, functionala la data exproprierii, din expertiza efectuata în cauza rezulta ca aceasta este demolata integral, statul nu a luat nici o masura pentru conservarea ei dupa momentul preluarii abuzive, motiv pentru care în mod corect prima instanta a retinut ca acest corp de cladire nu mai poate fi restituit în natura reclamantii fiind îndreptatiti la masuri reparatorii conform art.26 din Legea nr.10/2001 pentru acest corp de cladire.

4. Este întemeiata si critica pârâtului ce vizeaza obligarea sa la acordarea în exclusivitate a unor bunuri sau servicii în compensare pentru cladirea ce nu mai poate fi restituita în natura.

Conform disp.art.10 si art.26 alin.(1) din Legea nr.10/2001 republicata, în ipoteza în care restituirea în natura a imobilelor nu este posibila entitatea investita cu solutionarea notificarii este obligata sa acorde persoanei îndreptatite în compensare, alte bunuri sau servicii, ori ca propuna acordarea de despagubiri în conditiile legii speciale, privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situatiile în care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana îndreptatita.

Prin urmare, în cazul compensarii cu alte bunuri sau servicii, entitatea investita cu solutionarea notificarii are plenitudine de competenta în stabilirea masurilor reparatorii, în timp ce în privinta despagubirilor formuleaza numai o propunere de acordare a acestora. Chiar daca din cuprinsul art.26 alin.(1) al Legii nr.10/2001 rezulta ca, în cazul imposibilitatii restituirii în natura, regula este acordarea masurilor compensatorii si numai în subsidiar, daca aceasta masura nu este posibila, ori nu este acceptata de cel îndreptatit, se vor face propuneri de acordare de despagubiri, instanta retine ca aceste dispozitii trebuie coroborate cu prevederile art.1 alin.(5) din lege, în forma modificarii prin OUG nr.209/2005. În acest sens, instanta sesizata de cel nemultumit nu va putea acorda ca masura compensatorie alte bunuri decât cele cuprinse în tabelul bunurilor disponibile care se pot acorda în compensare.

Acordarea în compensare de alte bunuri este o obligatie a unitatii detinatoare, însa o astfel de reparatie nu depinde numai de vointa unitatii notificate si a notificatorului, ci si de existenta în patrimoniul unitatii notificate a unor bunuri care sa poata fi acordate în compensare.

Includerea bunurilor în categoria celor disponibile este o atributie care revine Consiliului Local Constanta în temeiul art.38 lit.”h” din Legea nr.215/2001, singura autoritate care este îndrituita sa analizeze daca un bun proprietate a unitatii administrativ teritoriale trebuie sa fie mentinut sau nu în proprietatea sa, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unitatii administrativ teritoriale. În aceste conditii, instanta de judecata nu poate dispune de un alt bun decât cel înscris în lista bunurilor disponibile, peste vointa titularului dreptului.

În cauza se retine ca prima instanta a obligat pârâtul Municipiul Constanta, prin Primar sa acorde reclamantilor exclusiv masuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii pentru corpul de cladire ce nu poate fi restituit în natura desi nu s-a facut dovada ca exista disponibile bunuri sau servicii si ca reclamantii ar fi fost de acord cu o anumita oferta facuta de pârât.

Fata de considerentele mai sus expuse, în baza art.26 din Legea nr.10/2001, se va schimba în parte hotarârea apelata, în sensul obligarii pârâtului sa acorde reclamantilor pentru imobilul parter, amplasat pe latura de vest a proprietatii (corp B în raport de expertiza efectuat de ing. I.F.) masuri reparatorii în echivalent constând în bunuri sau servicii, iar în ipoteza în care aceasta masura nu este posibila sau nu este acceptata de catre reclamanti, sa propuna acordarea de despagubiri, conform Titlului VII din Legea nr.247/2005.

5. Critica ce vizeaza obligarea prin actiune directa, în instanta, a Primarului sa restituie reclamantilor un bun din patrimoniul unitatii administrativ teritoriale este nefondat.

Conform dispozitiilor art. 21 din Legea nr.10/2001 republicata în cazul imobilelor detinute de unitatile admininistrativ-teritoriale restituirea în natura sau prin echivalent catre persoane îndreptatite se face prin dispozitia motivata a primarilor, respectiv a primarului general al Municipiului Bucuresti.

Avându-se în vedere aceasta precizare expresa a legiuitorului, rezulta ca nu este necesara o aprobare prealabila sau ulterioara a restituirii de catre Consiliul Local, responsabilitatea aplicarii legii apartinând în totalitate primarului (art.21.5 din H.G. nr.250/2007).

Conform dispozitiilor art.22 din Legea nr.10/2001, în termen legal reclamantii au notificat unitatea detinatoare – Municipiul Constanta, prin Primar, cu privire la solicitarea lor de a li se restitui imobilul situat în Constanta, str. L. nr.3, imobil ce a facut obiectul unei masuri de expropriere, iar în lipsa unui raspuns la notificare, în termenul legal de 60 de zile, reclamantii s-au adresat direct instantei de judecata, cu o actiune îndreptata împotriva unitatii detinatoare – Municipiul Constanta -, iar nu împotriva primarului, care este doar reprezentantul unitatii administrativ-teritoriale în aceasta procedura.

Prin Decizia civila nr.20/19.03.2007 Înalta Curte de Casatie si Justitie a statuat în recurs în interesul legii ca, în aplicarea dispozitiilor art.26 al.(3) din Legea nr.10/2001 „instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata împotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei îndreptatite în cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate.

În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca „în raport cu spiritul reglementarilor de ansamblu date prin Legea nr.10/2001, atunci când unitatea detinatoare nu raspunde persoanei îndreptatite în termen de 60 de zile de la data înregistrarii notificarii, instanta învestita cu solutionarea cauzei are competenta sa evoce fondul cererii si sa constatate pe baza materialului probator administrat, daca este sau nu întemeiata cererea de restituire în natura. Într-un asemenea caz, ,,lipsa raspunsului unitatii detinatoare echivaleaza cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate ramâne necenzurat de instanta de judecata”.

Pentru considerentele expuse, în baza art.296 Cod pr.civila, se admite apelul pârâtului Municipiul Constanta prin Primar în parte, în sensul celor mai sus mentionate.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro