404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Caracterul echitabil al procedurii desfasurate în fata instantei de fond – art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Obligatia instantei de a ”veghea ca toate elementele susceptibile sa influenteze solutionarea pe fond a litigiului

Curtea Europeana a retinut constant ca „sarcina judecatorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile sa influenteze solutionarea pe fond a litigiului, sa faca obiectul unei dezbateri în contradictoriu între parti (CEDO, Ruiz-Mateos contra Spaniei, hotarârea din 23 iunie 1993, seria A nr.262).

Pentru a asigura respectarea acestei cerinte, judecatorul va fi obligat sa puna în discutia partilor toate chestiunile de care depinde solutionarea cauzei, iar în cazul în care în cauza au fost administrate probatorii cu înscrisuri sau expertize, judecatorul are obligatia de a asigura partilor din proces posibilitatea sa se familiarizeze cu probele de la dosarul cauzei.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.1301/31 octombrie 2003 reclamantele P.G. si C.I.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A.- anularea deciziei nr.389/23.07.2001 prin care s-a respins cererea de restituire în natura a imobilului – teren în suprafata de 513 m.p. situat în Eforie Nord – incinta Complexului Dunare-Marea Neagra, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii reclamantele au aratat ca sunt mostenitoarele fostei proprietare A.V., decedata la 06.04.1973, care a dobândit terenul prin actul dotal autentificat sub nr.3222/1934 de la parintii sai, E. si G.V. Acestia cumparasera terenul – lot 559 cu actul de vânzare-cumparare transcris la nr.2594/1929 la Grefa Tribunalului Constanta.

Au sustinut reclamantele ca statul a preluat acest teren în fapt si nu detine nici un titlu de proprietate, aspect cunoscut de catre pârâta S.C. E. S.A. care a fost parte în procesul de revendicare ce a facut obiectul dosarului nr.5127/1997 al Judecatoriei Constanta, în prezent suspendat în fata Curtii de Apel Constanta.

Pârâta nu poate invoca în apararea sa buna credinta la momentul privatizarii si nici faptul ca statul are titlu valabil. Întrucât pentru teren statul nu are titlu, iar terenul este doar partial ocupat cu constructia unor casute demontabile, reclamantele au solicitat restituirea terenului în natura.

În dovedirea cererii reclamantele s-au folosit de proba cu înscrisuri depunând la dosarul cauzei în copie: decizia nr.389/23.07.2001 emisa de pârâta, notificarea nr. 485/18.06.2001, certificatele de mostenitor nr. 447/1973, nr. 1517/1989, nr. 2088/1994 si nr. 5/1997, actul dotal nr.3222/1934, actul de vânzare-cumparare nr. 2594/1929, încheierea de suspendare din 12.02.2001 a Curtii de Apel Constanta si expertiza tehnica topografica.

Prin sentinta civila nr.1301/31.10.2003 Tribunalul Constanta a respins ca nefondata contestatia reclamantelor.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, în esenta, ca reclamantii nu au facut dovada dreptului lor de proprietate asupra imobilului notificat, întrucât contractul de vânzare-cumparare nr.38338/1928 prin care autorul lor G.V. a cumparat terenul în litigiu cuprindea un pact comisoriu de gr.IV – cumparatorul obligându-se sa construiasca într-un termen de 4 ani de la data punerii în posesie, sub sanctiunea rezilierii contractului de vânzare-cumparare de plin drept, fara notificare si fara alta formalitate de punere în întârziere.

Întrucât autorii reclamantilor nu au construit în termenul stipulat, bunul a reintrat în patrimoniul statului, iar în prezent este afectat de constructii cu caracter definitiv care apartin pârâtei, situatie în care a apreciat prima instanta ca preluarea terenului de catre stat nu s-a facut abuziv.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat apel reclamantele C.I.M. si P.G. care au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie pentru urmatoarele motive:

1. Instanta de fond nu avea abilitatea de a constata intervenita rezolutiunea de fata, fara a fi învestita cu judecarea acestei pricini, iar pe de alta parte pactul comisoriu de gradul IV nu poate fi invocat decât de partea cocontractanta si nu de o terta persoana, în termenul de prescriptie prevazut de lege, ceea ce în cauza nu s-a întâmplat niciodata.

2. Instanta de fond a depasit cadrul procesual stabilit prin cererea introductiva, pronuntându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut.

Prima instanta nu a fost învestita cu o actiune în revendicare, pentru a putea pune în discutie existenta sau nu a unui drept de proprietate al autoarei reclamantilor, ci cu o actiune în anularea dispozitiei nr.389/23.07.2001 emisa de Primarul Orasului Eforie, în temeiul Legii nr.10/2001, situatie în care avea obligatia sa se limiteze a analiza cererea si probele în limitele contestatiei formulate de reclamanti si în raport de recunoasterile pe care unitatea detinatoare le-a facut, Ori, în decizia atacata, unitatea detinatoare nu a contestat niciodata calitatea de persoana îndreptatita a reclamantilor, ci a retinut ca bunul nu e restituibil în natura, fiind ocupat de constructii, situatie în care masurile reparatorii în echivalent vor putea fi acordate de A.P.A.P.S. Bucuresti.

Pârâta nu a prezentat nici un titlu cu privire la terenul în litigiu si nici nu a dovedit ca toate constructiile existente pe teren au fost realizate în baza unor autorizatii de constructie, situatie în care deveneau incidente în speta dispozitiile art.10 alin.3 din Legea nr.10/2001.

Pe parcursul solutionarii apelului, la termenul de judecata din 22 martie 2004, reprezentantul al intimatei S.C. E. SA Eforie Nord a învederat instantei ca pe rolul Judecatoriei Constanta se afla înregistrat dosarul civil nr.14153/2002 având ca obiect anularea actelor de înstrainare efectuate cu privire la terenul în litigiu, actiune promovata de reclamanti în temeiul art.46 din Legea nr.10/2001.

În baza art.244 pct.1 Cod pr.civila, instanta a dispus suspendarea judecatii apelului.

La data de 10 martie 2008, apelantele reclamantei C.I.M. si P.G. au solicitat repunerea pe rol a cauzei si continuarea judecatii, întrucât cauzele care au determinat suspendarea conform art.244 pct.1 Cod pr.civila au încetat, urmare a pronuntarii decizia civile nr.35/ CA/ 14.01.2008 a Curtii de Apel Constanta.

Constatând încetate cauzele care au determinat suspendarea judecarii apelului, instanta a dispus repunerea pe rol a apelului si continuarea judecatii.

Pe parcursul solutionarii apelului intimata-pârâta S.C. E. S.A. s-a reorganizat devenind S.C. THR M.N. S.A.

Analizând legalitatea hotarârii apelate în raport cu criticile reclamantilor se constata ca apelul este fondat pentru urmatoarele considerente:

1. Pornind de la ratiunea adoptarii Legii nr.10/2001 privind situatia juridica a unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 exprimate în contextul profund reparatoriu, este de precizat ca, prin acest act normativ, legiuitorul a urmarit sa înlature prejudiciile suferite de proprietar prin abuzurile savârsite de stat.

Conform dispozitiilor art.3 si 4 din Legea nr.10/2001, sunt îndreptatiti la masuri reparatorii constând în restituirea în natura sau dupa caz, prin echivalent persoanelor fizice, proprietari ai imobilelor la data preluarii în mod abuziv a acestora si mostenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptatite.

Reclamantii s-au legitimat ca mostenitori ai defunctei A.V., decedata la 6.04.1973, asa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr.447/1973, nr.1517/1988, nr.2088/1994 si nr.5/1997, autoarea lor fiind proprietara terenului în suprafata de 513 m.p. identificat cu lotul nr.559, teren situat în Eforie Nord, în baza actului dotal autentificat sub nr.3222/1934 întocmit de parintii sai E. si G.V.

Prin actul de vânzare-cumparare nr.2594/1929 G.V. a cumparat de la Eforia Spitalelor Civile din Bucuresti lotul nr.559, în suprafata de 513 m.p. din localitatea Eforie, actul de vânzare-cumparare fiind încheiat în conditiile speciale ale Eforiei Spitalelor Civile Bucuresti pentru vânzari de loturi în Techirghiol. Conform clauzelor contractuale, cumparatorul se obliga sa cladeasca într-o perioada de 4 ani de la data punerii în posesie, sub sanctiunea rezilierii de drept, fara nici o pretentiune din partea cumparatorului; lotul de teren reintrând liber de sarcini în proprietatea vânzatoarei.

În solutionarea acestei cauze, Tribunalul Constanta a încalcat principiile contradictorialitatii si egalitatii armelor partilor în procesul civil, procedura desfasurata în fata acestei instante neraspunzând exigentelor art.6 din Conventie.

Curtea Europeana a retinut constant ca „sarcina judecatorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile sa influenteze solutionarea pe fond a litigiului, sa faca obiectul unei dezbateri în contradictoriu între parti (CEDO, Ruiz-Mateos contra Spaniei, hotarârea din 23 iunie 1993, seria A nr.262).

Pentru a asigura respectarea acestei cerinte, judecatorul va fi obligat sa puna în discutia partilor toate chestiunile de care depinde solutionarea cauzei, iar în cazul în care în cauza au fost administrate probatorii cu înscrisuri sau expertize, judecatorul are obligatia de a asigura partilor din proces posibilitatea sa se familiarizeze cu probele de la dosarul cauzei.

Conform principiului egalitatii armelor, trebuie acordat ambelor parti un drept comparabil de acces la dosarul cauzei (CEDO, Bendenoun contra Frantei, hotarârea din 24.01.1994, seria A, nr.284).

În speta se retine ca dupa administrarea probatoriilor cu înscrisuri si expertiza imobiliara cu ocazia cuvântului în fond, partile au pus concluzii exclusiv cu privire la posibilitatea restituirii în natura a terenului notificat si cu privire la caracterul neautorizat al constructiilor edificate pe teren, iar instanta de judecata, în considerentele hotarârii a analizat exclusiv calitatea reclamantilor de persoane îndreptatite la masuri reparatorii conform Legii nr.10/2001, retinând ca reclamantii nu pot beneficia de prevederile acestei legi întrucât nu sunt proprietarii imobilului, contractul de vânzare-cumparare fiind reziliat de plin drept.

Se retine ca problema rezilierii contractului de vânzare-cumparare nr.2594/1929 încheiat între autorii reclamantilor V.G. si E. în calitate de cumparatori si Eforia Spitalelor Civile Bucuresti în calitate de vânzatoare nu a facut obiectul unor dezbateri contradictorii, cu ocazia cuvântului în fond, la data de 24 octombrie 2003, pârâta solicitând respingerea contestatiei motivat de faptul ca terenul notificat este ocupat,iar detinerea terenului de catre pârâta este legala, bunul fiind transmis prin D. nr.54/1995 a fostului IHR Eforie Nord autoarea sa, pentru construirea unor casute pentru turisti.

Instanta de fond a retinut în mod gresit ca reclamantii nu se legitimeaza ca persoane îndreptatite la restituirea bunului notificat, în natura sau prin echivalent, întrucât autorii lor au pierdut dreptul de proprietate asupra terenului urmare a rezilierii de drept a contractului de vânzare-cumparare pentru neexecutarea obligatiei de a construi într-un termen de 4 ani de la data punerii în posesia terenului.

Pactul comisoriu înserat în contractul de vânzare-cumparare încheiat în anul 1929 la art.13, care contine clauza potrivit caruia vânzarea se desfiinteaza fara somatie, judecata sau punerea în întârziere si fara nici o pretentiune din partea cumparatorului, în cazul în care cumparatorul nu construieste într-un termen de 4 ani de la data punerii în posesie asupra terenului vândut este, dupa termenii folositi, un pact comisoriu de gradul IV, care are drept efect desfiintarea neconditionata a contractului dupa expirarea termenului stipulat în act.

În privinta momentului în care are loc desfiintarea contractului în cuprinsul caruia a fost înserat un pact comisoriu expres de gr.IV, se retine ca desfiintarea nu se produce numai ca efect al unei împrejurari obiective – neexecutarea obligatiilor unei parti dar si ca efect al manifestarii vointei creditorului de a face efectiva aceasta sanctiune.

În cauza se retine ca nu s-a facut dovada manifestarii de vointa a creditorului-vânzatoare Eforia Spitalelor Civile Bucuresti de a pune capat contractul de vânzare-cumparare ca urmare a neexecutarii obligatiei asumate de cumparator de a construi pe teren într-un termen de 4 ani, si mai mult dupa împlinirea termenului de 5ani prevazut de art.3 din contract, care reglementa o clauza de inalienabilitate a terenului timp de 5 ani de la cumparare, cumparatorul a donat acest bun fiicei sale Victoria cu ocazia casatoriei acesteia cu ing. I.A.A. (în baza actului dotal nr.3222/6.02.1934, actul fiind perfectat fara nici o opozitie din partea creditoarei Eforia Spitalelor Civile Bucuresti).

Fata de aceste considerente se retine ca în mod gresit prima instanta a retinut ca reclamantii nu au calitatea de persoane îndreptatite conform art.3 din Legea nr.10/2001, pentru a solicita restituirea în natura sau despagubiri pentru terenul în litigiu, ce a facut obiectul notificarii nr.484/18.06.2005.

2. Conform dispozitiilor art.129 ultimul alineat Cod pr.civila, instantei de judecata îi revine obligatia de a se pronunta în limitele învestirii, cu privire la partile si obiectul dedus judecatii, analiza cererii reclamantului urmând a fi facuta în limitele contestatiei si în raport cu recunoasterile pe care unitatea detinatoare le-a facut prin decizia contestata.

Se retine ca reclamantul a supus controlului judiciar dispozitia nr.389/07.2001 emisa de S.C. E. SA prin care s-a respins cererea sa de restituire în natura a terenului în suprafata de 513 m.p. situat în orasul Eforie Nord si prin care i s-a propus acordarea unor despagubiri de catre A.P.A.P.S. Bucuresti.

Pârâtul nu a contestat calitatea reclamantului de persoana îndreptatita la restituirea imobilului notificat prin echivalent, situatie în care în mod gresit prima instanta s-a preocupat exclusiv de acest aspect, care nu a facut obiectul unor dezbateri contradictorii si a omis sa cerceteze temeinicia cererii reclamantului de restituire a bunului în natura, iar nu prin echivalent.

În procesul de solutionare a notificarii depuse de persoanele îndreptatite, Legea nr.10/2001 – art.1 alin.(1), art.7 si art.9 – impune respectarea principiului prevalentei restituirii în natura a imobilelor ce fac obiectul notificarii si numai în cazul în care aceasta masura nu este posibila sau este expres înlaturata de la aplicare, se va proceda la acordarea celorlalte.

Desi reclamantul a supus controlului judiciar legalitatea deciziei mai sus aratate, sub aspectul respingerii cererii de restituire în natura a terenului, instanta nu a analizat sustinerile si apararile partilor, sub acest aspect hotarârea pronuntata neraspunzând exigentelor art.6 din C.E.D.O.

Conform jurisprudentei CEDO, notiunea de proces echitabil presupune ca o instanta interna, care nu a motivat decât pe scurt hotarârea, sa fi examinat totusi în mod real problemele esentiale care i-au fost supuse si, fara a cere un raspuns detaliat fiecarui argument al reclamantului, aceasta obligatie presupune totusi, ca partea interesata sa poata astepta un raspuns specific si explicit la mijloacele decisive pentru solutionarea procedurii în cauza (Hotarârea în cauza Albina împotriva României din 28 aprilie 2005, Cauza Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României, hotarâre din 8 iunie 2006).

Constatându-se ca prima instanta a solutionat procesul fara a intra în cercetarea fondului contestatiei reclamantului, iar prin hotarârea apelata nu s-a dat un raspuns explicit si specific reclamantului în legatura cu temeinicia pretentiei sale de restituire în natura a terenului în suprafata de 513 m.p., în baza art.297 Cod pr.civila, se va admite apelul reclamantului, se va desfiinta hotarârea apelata, cauza fiind trimisa spre rejudecare Tribunalului Constanta, în limitele învestirii.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut constant în jurisprudenta sa, ca dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât daca cererile si observatiile partilor sunt cu adevarat”studiate” adica examinate de catre tribunalul sesizat. Art.6 din CEDO implica în sarcina instantei obligatia de a face o examinare efectiva a mijloacelor, argumentelor si ofertelor de dovezi ale partilor.

În conditiile în care cererea reclamantilor a fost respinsa ca nefondata, iar din considerentele hotarârii nu rezulta ca pretentiile intervenientei au fost efectiv analizate, se impune, în conformitate cu dispozitiile art.297 Cod pr.civila, desfiintarea hotarârii primei instante si trimiterea ei spre rejudecare, prima instanta urmând sa dea o solutie unitara cererilor cu care a fost învestita.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro