404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Cadrul procesual sub aspectul partilor din proces, în procedura judiciara desfasurata conform art. 26 din Legea nr. 10/2001. Lipsa calitatii procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru stabilirea despagubirilor.

Reglementând modalitatea de exercitare a dreptului la restituirea imobilelor preluate abuziv, Legea nr.10/2001 a instituit doua etape ale procedurii de restituire, una necontencioasa si alta contencioasa, iar în art.22 a stabilit partile între care se desfasoara aceste proceduri si anume, „persoana îndreptatita la restituire” si „persoana juridica detinatoare a imobilului”. Art.21 din lege stabileste categoriile de persoane juridice care sunt obligate la restituirea proprietatii catre persoanele îndreptatite, prin dispozitia motivata a organelor de conducere, si prevede în alin.4 ca au calitatea de unitati detinatoare si unitatile administrativ teritoriale, în cazul carora restituirea se face prin dispozitia motivata a primarilor ori, dupa caz, a presedintelui consiliului judetean.

Ca atare, în mod corect a apreciat instanta de fond asupra cadrului procesual pasiv, respectiv ca solutionarea cererii de acordare a masurilor reparatorii pentru imobilul situat în Constanta, str. M.E. nr.27 trebuie facuta în contradictoriu cu unitatea administrativ teritoriala, în calitate de unitate detinatoare, cu reprezentantul legal al acesteia si cu administratorul patrimoniului unitatii administrativ teritoriale, precum si ca procedura întemeiata pe dispozitiile Legii nr.10/2001 nu poate fi opusa Comisiei Centrale pentru stabilirea despagubirilor, a carei competenta intervine dupa emiterea dispozitiei/deciziei de solutionare a notificarii.

Prin actiunea înregistrata la 02.02.2007, reclamantii P.E. sa. au solicitat instantei, în contradictoriu cu pârâtii Primarul municipiului Constanta, Consiliul Local Constanta, Municipiul Constanta prin Primar si Comisia Centrala pentru stabilirea despagubirilor, ca prin hotarâre judecatoreasca sa oblige pârâtii, în principal, la restituirea în natura a imobilului situat în Constanta, str. M.E. nr. 27, compus din teren în suprafata de 144 m.p. si constructie, iar în subsidiar, la acordarea de masuri compensatorii – despagubiri banesti – si la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea actiunii s-a aratat ca prin notificarea înregistrata sub nr.1339/09.08.2001 la B.E.J. D.V. reclamantii au solicitat Primarului municipiului Constanta restituirea în natura a imobilului mentionat anterior, care a apartinut în proprietate autorului acestora, defunctul P.I., conform contractului de vânzare-cumparare transcris sub nr.6118/07.10.1935, si a fost preluat abuziv în proprietatea statului în temeiul Decretului nr.92/1950, figurând la pozitia 409 din anexa acestui act normativ.

Au sustinut reclamantii ca preluarea a avut caracter abuziv – deoarece mostenitorii autorului lor comun erau minori la data nationalizarii si au avut domiciliu fortat pâna în 1954 – precum si ca lipsa oricarui raspuns sau solicitare de completare a documentatiei din partea Primarului Municipiului Constanta echivaleaza cu refuzul de restituire a imobilului.

Comisia Centrala pentru stabilirea despagubirilor a invocat prin întâmpinare exceptia lipsei calitatii procesuale pasive cu motivarea ca obligatia de a se pronunta asupra tuturor pretentiilor de restituire ce decurg din prevederile Legii nr.10/2001 revine entitatii investite cu solutionarea notificarii, iar competenta Comisiei de a emite decizia ce reprezinta titlu de despagubire intervine numai dupa emiterea dispozitiei /deciziei de solutionare a notificarii.

Prin sentinta civila nr.2327/17.12.2007 Tribunalul Constanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru stabilirea despagubirilor si a respins actiunea formulata în contradictoriu cu aceasta pârâta ca fiind îndreptata împotriva unei persoane fara calitate procesuala, a admis în parte actiunea, a dispus restituirea în natura, catre reclamanti, a spatiului locativ în suprafata de 38,70 mp si curte de 8,90 mp situat la parterul imobilului din Constanta, str. M.E. nr.27, detinut conform contractului de închiriere nr.8470/13/24.11.2005 de familia Z.M., a respins ca nefondata cererea de restituire în natura a restului imobilului si a înaintat dosarul catre Comisia Centrala de stabilire a despagubirilor pentru acordarea masurilor reparatorii – despagubiri banesti – pentru partea de imobil ce nu a fost restituita în natura.

La pronuntarea hotarârii s-au avut în vedere urmatoarele:

– în raport de prevederile art.1 alin.1 si art.13 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 si în lipsa unei decizii sau dispozitii prin care sa se fi stabilit dreptul reclamantilor de a beneficia de masuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, sub forma de despagubiri, Comisia Centrala pentru stabilirea despagubirilor este straina de raportul juridic litigios.

– imobilul a carui restituire se solicita a apartinut în proprietate numitului Picioc Iani, conform contractului de vânzare-cumparare transcris sub nr.7110/1935 în Registrul de transcriptiuni al Tribunalului Constanta, era compus din teren în suprafata de 144 mp si constructie cu parter si etaj si a fost preluat în proprietatea statului în temeiul Decretului nr.92/1950, pe numele mostenitorilor proprietarului (I., A. si E.).

– reclamantii au calitatea de persoane îndreptatite la acordarea masurilor reparatorii, conform art.4 din Legea nr.10/2001 si certificatelor de mostenitor nr.518/21.12.2001 emis de B.N.P. C.B. si nr.109/27.09.2001 emis de B.N.P. L.M., si cum din concluziile raportului de expertiza tehnica imobiliara efectuat în cauza a rezultat ca o parte din parterul imobilului este libera, s-a facut aplicarea art.10 pct.1 din Legea nr.10/2001 – si s-a dispus restituirea în natura a partii neînstrainate – si a art.1 alin.1 si art.13 din Legea nr.247/2005 – si s-a înaintat dosarul catre Comisia Centrala pentru stabilirea despagubirilor în vederea acordarii masurilor reparatorii sub forma de despagubiri banesti pentru partea de imobil nerestituita.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel pârâtii Primarul municipiului Constanta, Municipiul Constanta si Consiliul Local Constanta si au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:

– Consiliul Local Constanta si Comisia Centrala pentru stabilirea despagubirilor nu au calitate procesuala pasiva;

– reclamantii nu demonstreaza calitatea procesuala activa pentru ca din istoricul de rol fiscal rezulta ca bunul a fost scos la licitatie si adjudecat de numitii N.T. si N.A. în 1947, deci ca autorul reclamantilor a pierdut proprietatea în mod legal;

– restituirea în natura a imobilului este nelegala în raport de configuratia bunului;

– trimiterea dosarului catre Comisia Centrala pentru stabilirea despagubirilor încalca flagrant procedura Legii nr.247/2005;

– nu se poate retine un refuz nejustificat al pârâtilor de a solutiona notificarea în raport de conduita culpabila a reclamantilor, care au depus o documentatie incompleta, ce a solicitat verificari.

Intimata Comisia Centrala pentru stabilirea despagubirilor a solicitat admiterea apelului si înlaturarea din dispozitivul sentintei apelate a mentiunii referitoare la înaintarea dosarului catre aceasta, în vederea acordarii de masuri reparatorii sub forma de despagubiri banesti.

Analizând legalitatea si temeinicia hotarârii atacate în raport cu criticile formulate instanta retine urmatoarele:

Reglementând modalitatea de exercitare a dreptului la restituirea imobilelor preluate abuziv, Legea nr.10/2001 a instituit doua etape ale procedurii de restituire, una necontencioasa si alta contencioasa, iar în art.22 a stabilit partile între care se desfasoara aceste proceduri si anume, „persoana îndreptatita la restituire” si „persoana juridica detinatoare a imobilului”. Art.21 din lege stabileste categoriile de persoane juridice care sunt obligate la restituirea proprietatii catre persoanele îndreptatite, prin dispozitia motivata a organelor de conducere, si prevede în alin.4 ca au calitatea de unitati detinatoare si unitatile administrativ teritoriale, în cazul carora restituirea se face prin dispozitia motivata a primarilor ori, dupa caz, a presedintelui consiliului judetean.

„Persoana îndreptatita la restituire”, care are calitate procesuala activa, si „unitatea detinatoare”, care are calitate procesuala pasiva, figureaza ca atare în ambele faze ale procedurii speciale reglementata de Legea nr.10/2001 si nu pot fi înlocuite de o alta parte astfel ca, în cazul în care bunul apartine patrimoniului unei unitati administrativ teritoriale, obligatia de solutionare a notificarii prin care se solicita restituirea lui în natura sau prin echivalent nu poate fi opusa decât „detinatorului”, respectiv comunei, orasului sau municipiului, ca persoane juridice de drept public care au, potrivit legii, personalitate juridica, capacitate de folosinta si un patrimoniu în care se pot gasi bunuri care cad sub incidenta acestui act normativ.

La stabilirea cadrului procesual pasiv în litigiile întemeiate pe prevederile Legii nr.10/2001 trebuie avute în vedere si dispozitiile art.38 alin.2 lit.c si alin.5 din Legea nr.215/2001, conform carora consiliile locale administreaza domeniul public si privat al unitatii administrativ teritoriale si reprezinta unitatea administrativ teritoriala în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor cuprinse în acest patrimoniu.

Ca atare, în mod corect a apreciat instanta de fond asupra cadrului procesual pasiv, respectiv ca solutionarea cererii de acordare a masurilor reparatorii pentru imobilul situat în Constanta, str. M.E. nr.27 trebuie facuta în contradictoriu cu unitatea administrativ teritoriala, în calitate de unitate detinatoare, cu reprezentantul legal al acesteia si cu administratorul patrimoniului unitatii administrativ teritoriale, precum si ca procedura întemeiata pe dispozitiile Legii nr.10/2001 nu poate fi opusa Comisiei Centrale pentru stabilirea despagubirilor, a carei competenta intervine dupa emiterea dispozitiei/deciziei de solutionare a notificarii.

Nefondata este si critica referitoare la calitatea de persoane îndreptatite a reclamantilor pentru ca din istoricul de rol fiscal aflat la dosarul de fond rezulta ca imobilul în litigiu este situat în Constanta, str. M.E. nr.27 si figureaza în Registrul matricol manual din perioada 1942 – 1950 la matricola nr.162, la adresa din Constanta, Bdul I. nr.27, pe numele mostenitorilor I.P. (I., A. si E.), ori mentiunea adjudecarii, la care se face referire în apel, priveste un alt imobil care a apartinut defunctului P.I., situat în Constanta, str. M.E. nr.25, care în registrul matricol manual din perioada mentionata era înregistrat la matricola nr.160, la adresa din Constanta, str. I. nr.25.

Referitor la configuratia imobilului si posibilitatea restituirii lui partiale în natura se constata ca, desi apelantii nu au aratat în concret care este critica formulata, tribunalul a apreciat corect asupra incidentei art.1 alin.1 din Legea nr.10/2001 si, pe cale de consecinta, asupra posibilitatii de a se restitui în natura partea de constructie nevânduta de stat în temeiul Legii nr.112/1995 si terenul aferent acesteia, astfel cum au fost determinate prin expertiza tehnica imobiliara, care nu a fost contestata de apelanti cu privire la modalitatea de identificare a partilor libere sau înstrainate din cladirea în litigiu.

Nu poate fi retinuta ca întemeiata nici critica referitoare la lipsa culpei apelantilor în solutionarea notificarii formulata de reclamanti pentru ca din interpretarea art.22 alin.1, art.25 alin.1 si art.26 din Legea nr.10/2001 rezulta ca, indiferent daca persoanei îndreptatite i se restituie imobilul în natura, i se ofera restituirea prin echivalent sau chiar i se refuza un asemenea drept – pentru lipsa lui sau pentru neîndeplinirea conditiilor impuse de lege în sarcina titularului notificarii – unitatea detinatoare este obligata sa se pronunte prin dispozitie sau decizie motivata asupra solicitarii formulata prin notificare.

Desi legiuitorul nu a reglementat situatia în care persoana juridica detinatoare nu respecta dispozitiile art.25 alin.1 din lege, cei îndreptatiti se pot adresa si în acest caz instantei judecatoresti competente pentru ca tacerea entitatii investite cu solutionarea notificarii privind bunuri aflate sub incidenta Legii nr.10/2001 încalca o obligatie cu caracter civil si, conform art. 21 alin.1 din Constitutie si art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ratificata de România prin Legea nr.30/1994, deschide celui vatamat accesul liber la instantele judecatoresti.

Cum reclamantii au respectat aceasta procedura si au notificat Primaria municipiului Constanta la 09.08.2001, prin B.E.J. D.V., iar solicitarea nu a fost solutionata în termenul de 60 de zile prevazut de lege, care a fost cu mult depasit, este evident ca acestia sunt îndreptatiti sa solicite instantei solutionarea cererii de restituire adresata unitatii detinatoare.

Motivul de apel referitor la încalcarea prevederilor Legii nr.247/2005, prin înaintarea dosarului catre Comisia Centrala de acordare a despagubirilor, este fondat.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioara republicarii, urmare a modificarilor operate prin Legea nr.247/2005 – în vigoare la data pronuntarii hotarârii atacate – masurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent atunci când imobilul a fost înstrainat cu respectarea dispozitiilor legale.

Corelativ, art. 20 alin. 2 din lege dispune ca în situatia în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 „pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinta, trecute în proprietatea statului”, cu modificarile ulterioare, persoana îndreptatita are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent, pentru valoarea de piata corespunzatoare a întregului imobil, teren si constructie, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare.

În speta, imobilul situat în Constanta, str. M.E. nr.27 a fost înstrainat, în parte, în temeiul Legii nr.112/1995, si cum restituirea în natura a partii vândute nu mai este posibila, în mod corect a apreciat tribunalul ca reclamantii sunt îndreptatiti la acordarea masurilor reparatorii în echivalent.

Eroarea instantei de fond vizeaza aplicarea prevederilor alin.5 al art.20 din Legea nr.10/2001 care dispun ca, în situatia imobilelor înstrainate conform Legii nr.112/1995, masurile reparatorii în echivalent se acorda sau, dupa caz, se propun, prin dispozitia motivata a primarului.

Prin urmare, daca restituirea în natura nu este aprobata sau nu este posibila, entitatea notificata este obligata ca prin decizie sau, dupa caz, dispozitie motivata sa faca persoanei îndreptatite o oferta de restituire prin echivalent, corespunzatoare valorii imobilului, aceasta obligatie nefiind înlaturata de prevederile Titlului VII al Legii nr.247/2005 – care în art.16 stipuleaza ca deciziile/dispozitiile emise de entitatile investite cu solutionarea notificarilor în care s-au consemnat sume ce urmau a fi acordate ca despagubire vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale, ceea ce conduce la concluzia ca evaluarea despagubirilor de catre Comisia centrala apartine unei proceduri ulterioare emiterii deciziilor/dispozitiilor.

Prin urmare, în solutionarea cererii reclamantilor, în modalitatea pentru care acestia au optat – acordarea de despagubiri banesti – era necesar ca instanta de fond sa oblige pârâtul sa emita dispozitie motivata cu propunere de acordare de despagubiri pentru partea de imobil care nu a fost restituita în natura pentru ca înaintarea directa a notificarii catre Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea despagubirilor, conform titlului VII din Legea nr.247/2005, echivaleaza cu aplicarea gresita a prevederilor art.20 alin.5 din lege, iar aceasta aplicare gresita a legii are drept consecinta admiterea apelului si schimbarea în parte a hotarârii atacate.

Pentru considerentele expuse si în temeiul art.296 din Codul de procedura civila apelul va fi admis si se va schimba în parte hotarârea atacata, în sensul aplicarii prevederilor art.20 alin.5 si art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001 si al obligarii primarului sa emita dispozitie cu propunere de acordare de despagubiri pentru partea de imobil care nu a fost restituita în natura si sa o înainteze Comisiei Centrale pentru stabilirea despagubirilor.

În raport de motivele care au justificat admiterea apelului va fi respinsa ca nefondata cererea apelantilor, de obligare a intimatilor la plata cheltuielilor de judecata deoarece prevederile art.274 alin.1 din Codul de procedura civila nu sunt incidente, culpa procesuala a intimatilor neputând fi retinuta.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro