404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Nelegalitatea titlului statului – Decretul nr. 223/1974. Admisibilitatea cererii de restituire a unei cote ideale din imobilul notificat.

Conform dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001 si ale art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor de aplicare a legii, în cazul în care restituirea este ceruta de persoana îndreptatita care invoca un titlu de proprietate ce atesta existenta unei coproprietati la data preluarii abuzive, se va emite o decizie de restituire în care se vor consemna cotele ideale prevazute în titlul de proprietate invocat. Ulterior emiterii deciziei de restituire coproprietarii pot iesi din indiviziune pe calea dreptului comun.

De altfel, sustinerea apelantilor pârâti referitoare la imposibilitatea restituirii unei cote ideale dintr-un drept asupra unui imobil preluata abuziv de stat în procedura Legii nr. 10/2001 este contrara spiritului reglementarilor de ansamblu ale Legii nr. 10/2001, act normativ cu un caracter profund reparatoriu, prin care legiuitorul român a urmarit sa înlature prejudiciile suferite de fostii proprietari prin abuzurile savârsite de stat.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 11287/118/2007 reclamanta G.F. prin mandatar L.M. a chemat în judecata pe pârâtii Primarul municipiului Constanta, Municipiul Constanta prin Primar si Consiliul Local Constanta, pentru ca prin hotarârea judecatoreasca ce se va pronunta în cauza sa se dispuna:

– obligarea pârâtilor la restituirea în natura a cotei de 1/8 din imobilul situat în Constanta, str. P.C. nr. 18, compus din teren în suprafata de 125 m.p. si o constructie cu doua camere si dependinte, având o suprafata utila de 35,92 m.p.;

– obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii s-a aratat ca imobilul mentionat a fost dobândit de parintii reclamantei, T. si N.G., în temeiul contractului de vânzare-cumparare nr. 1487/1942, iar în urma decesului tatalui sau, reclamanta a dobândit cota de 1/8 din imobil, potrivit certificatului de mostenitor nr. 290/1964.

Prin Decizia nr. 344/02.08.1988, cota de 1/8 din imobil a fost preluata de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974, având în vedere ca reclamanta îsi stabilise domiciliul în strainatate, preluare în urma careia reclamanta nu a primit nici o despagubire.

S-a învederat ca preluarea efectuata în baza Decretului nr. 223/1974 este o preluare abuziva, fiind incidente prevederile Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natura a cotei de 1/8 din imobil, cota care în prezent este închiriata mamei reclamantei, T.G., conform contractului de închiriere nr. 18373/30.06.2004.

Pârâtii Primarul municipiului Constanta, Municipiul Constanta prin Primar si Consiliul Local Constanta, nu au formulat întâmpinare.

Desi dupa aparitia Legii nr. 10/2001 reclamanta a notificat unitatea detinatoare – Municipiul Constanta, pentru restituirea în natura a cotei de 1/8, aceasta nu a raspuns notificarii.

Prin sentinta civila nr. 380/1.04.2008 Tribunalul Constanta a admis actiunea reclamantei si a obligat pârâtii Municipiul Constanta, Consiliul Local Constanta si Primarul municipiului Constanta sa restituie în natura reclamantei G.F. (fosta I.) cota de 1/8 din imobilul situat în municipiul Constanta, str. P.C. nr. 18, compus în întregime din teren în suprafata de 125 m.p. si o constructie cu 2 camere si dependinte.

Au fost obligati pârâtii sa plateasca reclamantei 357 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca preluarea cotei de 1/8 din imobil în baza Decretului nr. 223/1974 a fost o preluare abuziva, reclamanta legitimându-se ca persoana îndreptatita la masuri reparatorii conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, iar împrejurarea potrivit careia obiect al restituirii îl constituie o cota ideala de drept si nu un drept exclusiv care sa priveasca un întreg imobil nu înlatura posibilitatea restituirii în natura, în situatia îndeplinirii cerintelor legale în acest sens, hotarârea constituind titlu de proprietate al reclamantei pentru aceasta cota si este susceptibila de executare.

Împotriva acestei hotarâri, în termen legal au declarat apel pârâtii Municipiul Constanta prin Primar, Primarul municipiului Constanta si Consiliul Local Constanta, care au criticat-o pentru nelegalitate sub urmatoarele aspecte:

1. Instanta de fond nu poate dispune restituirea în natura a unui bun imobil în lipsa unei individualizari a acestuia, iar individualizarea partii din imobil ce corespunde cotei de 1/8 pretinse de reclamanta nu s-a realizat prin nici un mijloc de proba, iar împrejurarea ca pentru aceasta cota de 1/8 s-a încheiat un contract de închiriere în beneficiul mamei reclamantei nu este de natura sa suplineasca individualizarea unui expert.

2. Desi în cadrul notificarii reclamanta a recunoscut ca preluarea cotei de 1/8 s-a facut cu plata, prima instanta nu a conditionat restituirea cotei de 1/8 din imobil de restituirea despagubirii de 2.772 lei reactualizata conform dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Analizând legalitatea hotarârii apelate în raport de criticile pârâtilor, se constata ca apelul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

1. Asa cum rezulta din cuprinsul Legii nr. 10/2001 si cum au stabilit în mod constant jurisprudenta si doctrina, calificarea preluarii unui imobil ca fiind „abuziva”, în sensul existentei sau nu a unui „titlu valabil”, este atributul exclusiv al instantelor de judecata investite sa solutioneze actiuni intentate în baza Legii nr. 10/2001.

Desi legea speciala nu defineste notiunea de „preluare abuziva”, în art. 2 alin. 1 enumera situatiile juridice care constituie preluari cu acest caracter, astfel ca instanta de fond, fiind investita cu solutionarea cererii prin care se invoca tocmai inexistenta unui titlu valabil de preluare a cotei de 1/8 din imobil ce a apartinut în proprietate reclamantei, trebuia sa aprecieze daca situatia acesteia se încadra într-unul dintre cazurile prevazute de text.

Ca urmare, în mod corect a apreciat tribunalul asupra conformitatii Decretului nr. 223/1974 cu regimul constitutional din acea vreme si cu tratatele internationale la care România era parte, ca si asupra nevalabilitatii acestui pretins titlu al statului, deoarece actul normativ mentionat contravenea Constitutiei din 1965 – potrivit careia dreptul de proprietate personala era ocrotit de lege, iar terenurile si constructiile puteau fi expropriate numai pentru lucrari de interes obstesc si cu plata unei juste despagubiri – Codului civil – care prevedea ca nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru o cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire, precum si Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.

Dispozitia invocata de apelanti drept temei pentru respingerea cererii reclamantei ignora împrejurarea ca, în situatia parasirii definitive a tarii, reclamanta, ca de altfel toti cei aflati în situatii similare, erau obligati sa procedeze la înstrainarea constructiei catre stat, în schimbul unei sume, pe care tot acesta o stabilea si care, din acest motiv, nu putea sa reprezinte valoarea reala a bunului, mai exact despagubirea rezonabila la care se face referire în text.

Este pur teoretic argumentul cuprins în anterioarele norme metodologice, referitor la vocatia proprietarului de a fi îndestulat rezonabil daca înstraina imobilul înainte de formalizarea intentiei de a parasi tara pentru ca, practic, o astfel de operatiune era imposibila, în conditiile în care art. 5 din Decretul nr. 223/1974 prevedea expres ca actele juridice încheiate în scopul eludarii acestui act normativ erau nule de drept, ceea ce constituia o încalcare a principiului libertatii contractuale.

Rezulta ca preluarea în proprietatea statului a cotei de 1/8 din imobilul în litigiu nu a fost facuta cu titlu valabil, ci se încadreaza în ipoteza descrisa de art. 2 alin. l 1 lit. „i” din Legea nr. 10/2001 deoarece, chiar daca autoritatea de stat a emis decizia administrativa si a stabilit o suma de bani cu titlu de pret, statul a preluat bunul fara titlu valabil, încalcând regimul constitutional al ocrotirii proprietatii prin obligatia pe care a impus-o proprietarului, de a-i înstraina apartamentul.

În acelasi sens dispun si actualele Norme metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, care în art. 1.4 lit. „B” prevad ca preluarea dispusa în temeiul Decretului nr. 223/1974 este abuziva atât în cazul trecerii imobilului fara plata în proprietatea statului, cât si în cazul în care persoana a facut cerere de plecare definitiva din tara si a înstrainat în mod obligatoriu locuinta sa catre stat.

Împrejurarea ca reclamanta a solicitat restituirea cotei de 1/8 din imobil, iar nu bunul integral, în materialitatea lui, nu constituie un impediment în recunoasterea dreptului de proprietate al reclamantei si pentru restituirea lui în procedura Legii nr. 10/2001, în conditiile în care privarea de proprietate a reclamantei s-a realizat exclusiv cu privire la o cota de 1/8 din imobil, cota ce a fost ulterior închiriata – fara a se realiza în prealabil individualizarea sa – mamei reclamantei, în calitate de coproprietar al bunului si care detinea o cota de 5/8 din imobil, conform certificatului de mostenitor nr. 290/963/17.02.1964 eliberat de Notariatul de Stat al regiunii Dobrogea si contractului de închiriere nr. 18373/30.06.2004.

Conform dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001 si ale art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor de aplicare a legii, în cazul în care restituirea este ceruta de persoana îndreptatita care invoca un titlu de proprietate ce atesta existenta unei coproprietati la data preluarii abuzive, se va emite o decizie de restituire în care se vor consemna cotele ideale prevazute în titlul de proprietate invocat. Ulterior emiterii deciziei de restituire coproprietarii pot iesi din indiviziune pe calea dreptului comun.

Prin urmare, sustinerea apelantilor pârâti conform careia nu este posibila restituirea în natura a cotei de 1/2 din apartament este nefondata în raport de dispozitiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, întrucât coproprietarii imobilului pot oricând sa sisteze starea de indiviziune, prin atribuirea întregului bun unuia dintre ei, conform art. 6739 Cod procedura civila.

Este real faptul ca în speta nu a fost emisa o dispozitie de restituire a cotei de 1/8 în procedura administrativa, nefiind emis un raspuns la notificarea reclamantei, dar acest aspect nu constituie un impediment pentru instanta de judecata sa analizeze temeinicia pretentiilor reclamantei si sa dispuna direct, prin hotarâre judecatoreasca restituirea cotei de 1/8 din imobil fostului proprietar.

În acest sens, prin Decizia civila nr. XX/2007 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie în recurs în interesul legii s-a retinut ca „instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata împotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei îndreptatite în cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate”.

În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca din moment ce s-a reglementat ca dispozitiile motivate de respingere a notificarilor sau a cererilor de restituire în natura a imobilelor, pot fi atacate la instantele de judecata, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) si în art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri ala restituirea imobilelor prin hotarâri judecatoresti este evident ca instanta investita cu cenzurarea deciziei sau a dispozitiei de restituire în natura, nu este limitata doar la posibilitatea de a obliga unitatea detinatoare sa emita o alta decizie/dispozitie de restituire în natura, ci în virtutea dreptului sau de plenitudine de jurisdictie ce i s-a acordat prin lege, instanta judecatoreasca, cenzurând decizia, în masura în care constata ca ea este nelegala, o va anula, dispunând ea însasi, în mod direct, restituirea imobilului preluat abuziv.

S-a mai retinut ca, în cazul în care unitatea detinatoare investita cu solutionarea notificarii nu respecta obligatia instituita de art. 25 si 26 din Legea nr. 10/2001, se impune ca instanta investita sa evoce fondul în conditiile art. 297 alin. (1) Cod procedura civila si sa constate pe baza materialului probator administrat, daca este sau nu întemeiata cererea de restituire în natura.

De altfel, sustinerea apelantilor pârâti referitoare la imposibilitatea restituirii unei cote ideale dintr-un drept asupra unui imobil preluata abuziv de stat în procedura Legii nr. 10/2001 este contrara spiritului reglementarilor de ansamblu ale Legii nr. 10/2001, act normativ cu un caracter profund reparatoriu, prin care legiuitorul român a urmarit sa înlature prejudiciile suferite de fostii proprietari prin abuzurile savârsite de stat.

2. Procedura speciala reglementata de Legea nr. 10/2001 pentru repararea prejudiciilor suferite de fostii proprietari urmare a masurilor abuzive dispuse de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 este guvernata de principiul prevalentei restituirii în natura a imobilelor ce au facut obiectul notificarilor.

Numai în cazul în care aceasta masura nu este posibila sau este expres înlaturata de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte masuri reparatorii prevazute de lege.

În cauza, se retine ca prima instanta a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art. 9 si 12 din Legea nr. 10/2001, retinând ca aceasta cota de 1/8 din imobil, fosta proprietate a reclamantei, nu a fost înstrainata chiriasei G.T., mama reclamantei si titulara unui drept de proprietate pentru o cota de 5/8 din imobil alaturi de fratii reclamantei G.I. si G.E., care detin câte 1/8 din imobil, ci se afla si în prezent în proprietatea unitatii administrativ teritoriale, putând fi restituita coproprietarei G.F.

Conform dispozitiilor art. 12 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv si pentru care s-au încasat despagubiri este conditionata de rambursarea sumei reprezentând valoarea despagubirii primite, actualizata cu coeficientul de actualizare stabilit.

Simpla mentiune inserata în decizia administrativa de preluare a constructiei emisa în baza Decretului nr. 223/1974, în sensul ca preluarea cotei de 1/8 din constructie s-a realizat contra cost, valoarea despagubirilor stabilite fiind de 2.772 lei nu echivaleaza cu dovada platii efective a acestor despagubiri, unitatii emitente incumbându-i sarcina de a proba încasarea efectiva a despagubirilor de catre reclamanta.

Din economia Legii nr. 10/2001, cât si din dispozitiile art. 11.3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a legii rezulta ca sintagma „despagubiri primite” vizeaza acele despagubiri calculate si încasate efectiv de proprietarul imobilului privat de dreptul sau de proprietate. În cazul în care persoana îndreptatita sustine ca despagubirile calculate nu s-au încasat efectiv, iar unitatea detinatoare nu poate dovedi plata acestora, se poate solicita persoanei îndreptatite prezentarea unei declaratii autentificate prin care aceasta declara pe propria raspundere ca pentru imobilul respectiv nu s-au încasat despagubiri si totodata, îsi asuma obligatia rambursarii acestora în cazul în care, ulterior acordarii beneficiului legii.

În aceasta situatie este posibila restituirea imobilului notificat, fara a se conditiona aceasta restituire de rambursarea ori deducerea despagubirii.

Cum în cauza apelantii pârâti nu au facut dovada încasarii efective de catre reclamanta a despagubirilor stabilite în decizia administrativa de preluare, iar din adresa nr. 2904/25.03.2008 emisa de Administratia Finantelor Publice Constanta rezulta ca aceasta institutie nu detine documente cu privire la plata despagubirii banesti de 2.772 lei catre reclamanta G. (I.) F. pentru cota de 1/8 din imobilul situat în Constanta, str. P.C. nr. 18, preluata prin Decizia nr. 344/2.08.1988, se retine ca prima instanta, în mod corect a dispus restituirea cotei de 1/8 din imobil, neconditionând-o de rambursarea despagubirii de 2.772 lei.

Prin declaratia autentificata sub nr. 286/8.04.2004 de B.N.P. C.E.V., reclamanta G.F. a declarat pe propria raspundere ca nu a încasat nici o suma de bani cu titlu de despagubiri pentru cota de 1/8 din imobilul situat în Constanta, str. P.C. nr. 18, judetul Constanta, preluata conform Decretului nr. 223/1974.

Prin urmare nu se poate retine sustinerea apelantilor conform careia reclamanta a recunoscut încasarea despagubirilor la data formularii notificarii conform Legii nr. 10/2001.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedura civila, respinge apelul ca nefondat.

În baza art. 274 Cod procedura civila, obliga apelantii pârâti la 416,5 lei cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu de avocat, catre reclamanta.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro