404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Accident de munca. Conditiile raspunderii patrimoniale a angajatorului.

Reclamantul G.C. a chemat în judecata pârâta S.C. E.V.L. S.R.L. pentru ca, prin hotarârea ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea pârâtei la plata diferentelor de salariu pe toata durata vietii si a unor daune morale în suma de 1.000.000 euro.

În motivarea actiunii sale, reclamantul arata ca a fost încadrat ca salariat al pârâtei în functia de manipulant, iar la 27 aprilie 2006 a suferit un accident de munca prin cadere de la etaj în urma caruia a ramas invalid pe viata.

Accidentul s-a produs din vina societatii pârâte întrucât nu a prevazut cu o placuta indicatoare de pericol a unui tavan fals, nu s-a facut instructajul de protectia muncii – singurul facându-se la 7 martie 2006.

În urma pensionarii, i s-a acordat o pensie de 215 lei, iar el avea la data respectiva un salariu de 650 lei, suma care nu este suficienta pentru familia compusa din sotie si 2 copii minori si nici pentru tratamentul de care avea nevoie.

Pârâta SC E.V.L. SRL a formulat întâmpinare prin care arata ca are dreptul de a invoca exceptia de necompetenta a completului specializat

în cauze privind conflictele de munca si asigurari sociale sau cea a nelegalei compuneri a completului de judecata.

În privinta producerii accidentului se arata ca, pentru acesta, salariatul are o culpa exclusiva, el ignorând interdictia de a circula într-o anumita zona vizibil si precis delimitata, prezumând ca o podea din rigips, edificata pe structura de aluminiu îi poate sustine greutatea corporala.

Zona necirculabila era delimitata vizibil si se afla la un nivel inferior cu circa 60-70 cm fata de nivelul podelei, fara a exista si trepte care ar fi putut sa sugereze ca accesul ar fi permis sau posibil.

De asemenea, exista o bârna de lemn care avea un efect mai mult decât de avertizare precum reclama salariatul, interzicând prin pozitionare, accesul în zona cu structuri de rigips.

Instructajul de protectie a muncii se facuse cu numai o luna si jumatate anterior accidentului.

Prin sentinta civila nr. 893 din 6 august 2008 pronuntata de Tribunalul Constanta a fost respinsa ca nefondata actiunea formulata de reclamant.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut urmatoarele considerente:

Reclamantul G.C. a fost salariatul pârâtei SC E.V.L. SRL fiind încadrat la aceasta pentru o perioada nedeterminata prin contract individual de munca înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta sub nr. 463598 din 15 august 2001, initial ca lucrator comercial si, ulterior, ca manipulant.

Corespunzator, contractul individual de munca modificat prin actul aditional înregistrat la I.T.M. Constanta la 5 iunie 2004, a prevazut ca salariatul beneficiaza de echipament de protectie, echipament de lucru, alimente de protectie si de alte drepturi si obligatii privind protectia muncii conform Normelor Generale de Protectia Muncii.

Pentru exercitarea acestei functii, reclamantul a fost supus controlului medical periodic si testarii psihologice, fiind declarat apt, ultima oara, la data de 7 februarie 2006.

Conform planificarii anuale pe 2006 continând tematica instructajului privind protectia muncii, în luna martie 2006 a avut loc ultima sedinta de pregatire având ca obiect – pentru manipulanti – drepturile si obligatiile angajatorilor privind securitatea si sanatatea muncii, protectia împotriva electrocutarii, transportul accidentatilor.

La data de 27 aprilie 2006, reclamantul împreuna cu alti doi salariati au primit de la directorul logistica Z.D.M., sarcina de a muta mai multe dosare dintr-o cladire cu birouri în magazinul societatii situat în Constanta, Str. N.F. nr. 23.

Dupa cum rezulta si din anexele continând planse fata procesul-verbal de cercetare a accidentului întocmit de pârâta, partea circulabila avea o pardoseala de lemn; alaturat acesteia este partea nefunctionala a mansardei (nefunctionala deoarece este cuprinsa în zona de înclinatie a acoperisului, astfel încât nu permitea folosirea eficienta) de care este separata printr-o bârna/balustrada de lemn de dimensiuni apreciabile, care exclud considerarea ei drept un simplu element de decor.

Deoarece partea accesibila este edificata pe structura de rezistenta a cladirii, aceasta are o pozitie mai înalta fata de partea nefunctionala .

În aria cu acces restrictionat se pot observa bârnele constituind structura de rezistenta sub care s-a construit un tavan fals din rigips, fixat pe profile metalice la vedere; de asemenea, se putea constata foarte usor materialul din care era compus acest tavan – atât de la parter dar si de la etaj (structura nefiind acoperita).

Cele doua arii erau vizibil delimitate atât prin bârna de lemn, cât si prin diferenta de nivel considerabila, dar mai ales prin faptul ca erau construite din materiale foarte diferite, din care unul cu valoare strict decorativa.

Dupa ce G.C. a transportat anumite materiale din arhiva, la unul dintre transporturi a observat ca o cutie continând dosare a cazut de pe partea circulabila pe tavanul fals.

Deoarece a constatat ca acesta se aflau destul de aproape de aria circulabila salariatul a încercat sa le recupereze singur.

În acest scop, a trecut pe sub balustrada din lemn si s-a aplecat dupa materialele cazute pe burta si în urma dezechilibrarii a cazut – prin tavanul fals care nu putea sa-i sustina greutatea – cu capul înainte pe podeaua magazinului de la parter.

Reclamantul a fost transportat de urgenta la Spitalul Constanta si apoi la Spitalul de Urgenta Bagdasar Arseni unde a fost supus mai multor interventii chirurgicale suferind de „paraplegie incompleta nivel T12, hipoestezie nivel T12, retentie urinara acuta”.

Pentru fractura cominutiva de corp vertebral L1 s-a practicat chirurgie reparatorie si de extragere a eschilelor osoase ce au patruns în canalul rahidian.

Cu toate acestea, salariatul a ramas cu o deficienta locomotore accentuata care a provocat pierderea totala a capacitatii de munca, în urma careia a fost pensionat pe motive medicale, primind o pensie de invaliditate de 211 lei (la valoarea punctului de pensie de la data deschiderii drepturilor – 2 noiembrie 2006).

Se constata ca verificarile I.T.M. Constanta au fost facute în baza Legii nr. 319/2006 privind securitatea si sanatatea în munca si a metodologiei de aplicare a acesteia, iar concluziile si sanctiunile s-au aplicat conform acestor prevederi legale.

Deoarece Legea nr. 319/2006 a intrat în vigoare abia la 1 octombrie 2006 (art. 53 alin. 1) iar accidentul s-a produs la 27 aprilie 2006, statuarile în drept ale acestui proces-verbal nu vor fi retinute de instanta. Aceasta deoarece ancheta si analiza acestui accident trebuiau sa se faca în baza Legii nr. 90/1996 a protectiei muncii (conform principiului tempus regit actum, dar si a prevederilor art. 15 alin. 2 din Constitutia României).

Cum constatarile de fapt nu pot fi prejudiciate în acest mod, instanta le-a avut în vedere, cu atât mai mult cu cât niciuna dintre parti nu le-a contestat.

Conform art. 19 lit. b din Legea nr. 90/1996, salariatii sunt obligati sa-si desfasoare activitatea în asa fel încât sa nu expuna la pericol de accidentare sau îmbolnavire profesionala atât propria persoana, cât si pe celelalte persoane participante la procesul de munca.

Or, reclamantul tocmai aceasta a facut: a trecut pe sub un obstacol care împiedica accesul într-o zona periculoasa, fiind constient de riscurile la care se expune (realizând ca structura metalica si placile de rigips nu îi pot sustine greutatea); G.C. s-a aplecat dinspre partea folosita catre zona interzisa (datorita diferentei de nivel); din cauza acestei diferente si neavând un punct de sprijin solid pe tavanul fals, salariatul s-a dezechilibrat si a cazut – cu capul înainte – prin tavanul fals, lovindu-se de podeaua magazinului de la parter.

S-a constatat în special din modul în care reclamantul relateaza ca s-a produs accidentul, ca reclamantul întelesese pe deplin primejdia în care se punea: salariatul nu a pasit direct pe tavanul fals, ci a încercat sa recupereze dosarele ramânând cu partea anterioara a corpului pe suprafata circulabila.

Reiese, deci, ca reclamantul avea o idee clara si exacta atât despre rostul barei de lemn (de a împiedica accesul catre zona necirculabila) cât si a faptului ca intrarea în acea arie presupune riscuri. Nu întâmplator foloseste în declaratiile sale sintagma „tavan fals” – fiind deci constient de rol pur decorativ al acestuia si nu functional – în conditiile în care realizarea acestei lucrari era vizibila de la ambele niveluri si, în mod deosebit, din mansarda.

Rezulta ca, din punct de vedere al legislatiei privind securitatea si sanatatea în munca a lucratorilor în vigoare la data întâmplarii accidentului de munca, nu se poate retine vreo culpa a angajatorului în producerea acestuia.

Conditiile raspunderii patrimoniale a angajatorului sunt: existenta unei fapte ilicite a acestuia, existenta unui prejudiciu în dauna salariatului (produs în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau în legatura cu serviciul), vinovatia angajatorului si existenta unui raport de cauzalitate între fapta si prejudiciul salariatului.

Or, din situatia de fapt retinuta de instanta de fond, a rezultat clar ca nu se poate considera ca pârâta ar fi comis o fapta ilicita.

Fapta ilicita – ca element al raspunderii civile (delictuale sau contractuale) – este definita ca fiind orice fapta prin care, încalcându-se normele de drept obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinând altei persoane.

Cum nu s-a putut constata o astfel de încalcare a prevederilor legale nu s-a putut aprecia ca pârâta ar fi comis vreo fapta ilicita.

Chiar daca s-ar considera – spre exemplu, cum s-au facut în procesul-verbal 11714/2007 al I.T.M Constanta – ca unitatea nu ar fi respectat vreo dispozitiei legala savârsind astfel o fapta ilicita, nu exista legatura de cauzalitate între aceasta fapta si prejudiciul produs fiind rezultatul exclusiv al comportamentului victimei.

Astfel, cauza unica a accidentului de munca a fost comportamentul imprudent, usuratic al salariatului care, ignorând total riscul la care se expune, s-a manifestat într-o maniera care a condus la ranirea sa.

Reclamantul reproseaza fostului sau angajator ca nu s-au facut instructaje de protectia muncii (dar recunoaste ca s-a tinut o astfel de sedinta – a se vedea cererea introductiva) si ca nu i s-a atras atentia expres ca exista posibilitatea caderii de pe tavanul fals.

Dar despre aceasta stia chiar reclamantul si drept dovada, nu a pasit direct pe profílurile care sustineau tavanul fals, ci a încercat sa ramâna pe partea circulabila, solida a mansardei, cazând de pe aceasta prin tavanul fals, tocmai datorita propriilor actiuni.

Chiar daca unitatea i-ar fi avertizat pe salariatii sai cu privire la pericolul aventurarii pe tavanul fals, reclamantul tot ar fi întreprins – în maniera descrisa – încercarea de recuperare a dosarelor.

Cunoscând primejdia (din propriile puteri de judecata) salariatul a ales o cale pe care a considerat-o lipsita de riscuri, care oricum ar fi respectat si ipotetica interdictie a unitatii de a nu se depasi partea circulabila (din moment ce o parte a corpului ramânea pe acesta).

Pentru aceste motive, nefiind îndeplinite conditiile angajarii raspunderii patrimoniale a angajatorului în forma solicitata de art. 269 Codul muncii si art. 40 din Legea nr. 90/1996, a fost respinsa actiunea reclamantului ca neîntemeiata.

Împotriva sentintei civile nr. 893 din 6 august 2008 pronuntata de Tribunalul Constanta a declarat recursul reclamantul.

În motivarea cererii s-au invocat urmatoarele motive de recurs:

Instanta, în urma accidentului de munca pe care l-a suferit în data de 27 aprilie 2006, nu a tinut cont de toate înscrisurile medicale pe care le-a depus la dosar pâna la data de 6 august 2008. Comisiile de specialitate care au decis gradul de invaliditate si cel de pensionare pe caz de boala si doctorii de specialitate de la spitalul operator si cel de la recuperare, cât si alti medici de specialitate, au concluzionat ca o sa ramâna infirm pe viata.

Nu a tinut cont ca societatea trebuia sa asigure zona cu panouri din scândura, fixate de bârna respectiva, care era deja montata în mansarda cladirii, înainte de producerea accidentului si nu dupa accident.

Parerea recurentului este în sensul ca, daca acele panouri din scândura erau montate înainte, dosarele nu mai aveau cum sa alunece în partea podului din rigips si el nu mai era obligat sa se întinda pe burta ca sa le recupereze.

Instanta nu a tinut cont ca acel zid din dosare pe care el a fost pus sa îl faca, mai devreme sau mai târziu tot cadea deoarece cladirea era lânga sosea, pe unde treceau si masini cu tonaj greu si o linie de cale ferata, pe unde treceau garnituri de tren.

Mai arata recurentul ca nu se considera vinovat în totalitate, asa cum a hotarât instanta de fond, deoarece a vrut sa îsi faca treaba asa cum se cuvine si cum i s-a dat ordin. Nu este vina sa ca au alunecat o parte din dosare si au cazut în zona unde podul era din rigips, fara protectie. O fractiunea de secunda nu a fost atent din cauza solicitarii de la cararea dosarelor si s-a întins prea mult, nu a avut de ce sa se sprijine si a cazut cu capul în fata.

Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

La data de 27 aprilie 2006 reclamantul, împreuna cu alti doi salariati, au primit de la directorul logistica Z.D.M., sarcina de a muta mai multe dosare dintr-o cladire cu birouri în magazinul societatii situat în Constanta, str. N.F. nr. 23.

Acest magazin îsi desfasura activitatea într-o cladire având o structura formata din parter, unde functiona efectiv punctul de vânzare si o mansarda.

Mansarda avea rol de cladire administrativa – spatiu de depozitare – si era alcatuita din doua zone distincte: o arie functionala si o alta nefunctionala. Cele doua suprafete erau clar si precis delimitate printr-o bârna de lemn de dimensiuni considerabile. Mai mult, suprafata necirculabila se afla la un nivel inferior celei circulabile si nu existau scari pentru a putea ajunge la nivelul acesteia, care ar fi putut sugera ca accesul în respectiva zona este posibil sau permis.

Faptul ca suprafata necirculabila este edificata din rigips pe structura din aluminiu, este vizibila, aceasta suprafata nefiind de nicio maniera mascata de alte materiale. Aceste aspecte rezulta din plansele fotografice aflate la dosarul cauzei, fiind confirmate si de depozitiile martorilor audiati în cauza.

Dupa ce G.C. a transportat anumite materiale din arhiva la unul dintre transporturi a observat ca o cutie continând dosare a cazut de pe partea circulabila pe tavanul fals.

Deoarece a constatat ca acestea se aflau destul de aproape de aria circulabila, salariatul a încercat sa le recupereze singur.

În acest scop a trecut pe sub balustrada de lemn si s-a aplecat pe burta dupa materialele cazute si în urma dezechilibrarii a cazut prin tavanul fals care nu putea sa-i sustina greutatea, cu capul înainte, pe podeaua magazinului de la parter.

Chiar reclamantul, prin declaratiile sale, a aratat ca a observat ca o parte din dosare au alunecat pe tavanul fals al încaperii de jos.

A încercat sa recupereze dosarele aplecându-se pe sub balustrada si s-a trezit jos pe pardoseala.

Prin urmare, din chiar sustinerile reclamantului rezulta ca acesta a avut cunostinta deplina a faptului ca tavanul era fals si a riscului la care se expune încercând sa recupereze dosarele cazute pe suprafata necirculabila.

Conform art. 19 lit. b din Legea nr. 90/1996 salariatii sunt obligati sa-si desfasoare activitatea în asa fel încât sa nu expuna la pericol de accidentare sau îmbolnavire profesionala atât propria persoana cât si pe celelalte persoane participante la procesul de munca.

Prin raportul Inspectoratului Teritorial de Munca al judetului Constanta s-a retinut drept cauza a producerii accidentului de munca intrarea reclamantului într-o zona cu pericol, ignorând delimitarea ce era efectuata în acea zona periculoasa, expunându-si propria persoana la pericol de accidentare sau îmbolnavire profesionala.

Tot din acest raport rezulta ca ultimul instructaj în domeniul securitatii si sanatatii în munca a fost efectuat la data de 7 martie 2006, prin urmare reclamantul avea cunostinta de regulile care trebuie respectate la locul de munca si pericolele la care se poate expune prin încalcarea acestora.

Potrivit art. 269 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa îl despagubeasca pe salariat în situatia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul.

Conditiile raspunderii patrimoniale ale angajatorului sunt: existenta unei fapte ilicite a acestuia, existenta unui prejudiciu în dauna salariatului, produs în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau în legatura cu serviciul, vinovatia angajatorului si existenta unui raport de cauzalitate între fapta si prejudiciul salariatului.

Având în vedere întregul material probator administrat în cauza, în mod corect prima instanta a retinut ca nu s-a facut decât dovada prejudiciului încercat de recurent, nu si dovada faptei ilicite a angajatorului, a vinovatiei acestuia si a raportului de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu.

Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedura civila, Curtea a respins recursul ca nefondat si a mentinut sentinta recurata ca legala si temeinica.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro