404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Despagubiri prevazute de art. 78 alin. 1 Codul muncii.

Despagubirile prevazute de art. 78 alin. 1 Codul muncii se acorda pâna la momentul dizolvarii societatii.

Dispunându-se dizolvarea societatii printr-o hotarâre judecatoreasca, nu se mai poate dispune reintegrarea întrucât contractul individual de munca al contestatoarei oricum ar fi încetat la acest moment.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 8978/118/2008 reclamanta S.I. a chemat în judecata pe pârâta S.C. G.U. S.R.L., solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa dispuna anularea deciziei nr. 2/05.08.2008, reintegrarea în postul anterior detinut, obligarea pârâtei la plata unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si a celorlalte drepturi banesti de care ar beneficiat de la data încetarii contractului individual de munca si pâna la efectiva reintegrare, precum si obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru norma întreaga pentru perioada 2005-2008, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca în perioada decembrie 2003-septembrie 2008 a fost angajata societatii pârâte, iar în vara anului 2008, la întoarcerea din concediul de odihna i s-a comunicat ca urmeaza a-i fi desfacut contractul individual de munca.

Reclamanta a mai sustinut ca în urma demersurilor pe care le-a întreprins personal la I.T.M Constanta a intrat în posesia deciziei nr. 2/05.08.2008 de încetare a contractului individual de munca în temeiul art.55 lit. b Codul muncii, decizie nelegala în conditiile în care nu a existat nici o solicitare din partea sa, scrisa sau verbala,privind încetarea raporturilor de munca încheiate cu pârâta.

Totodata, reclamanta a învederat ca nu a consimtit la modificarea timpului de lucru de la 8 ore/zi la 4 ore/zi, astfel încât aceasta modificare s-a realizat de catre angajator cu încalcarea prevederilor art.41 Codul muncii, neputând produce efecte juridice.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 9623/118/2008 reclamanta S.I. a chemat în judecata pe pârâta S.C. G.U. S.R.L., solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa constate nulitatea absoluta a deciziei nr. 3/28.08.2008 emisa de pârâta si pe cale de consecinta sa oblige pârâta la reintegrarea sa în functia avuta anterior si la plata unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si a celorlalte drepturi banesti de care ar beneficiat de la data încetarii contractului individual de munca si pâna la efectiva reintegrare.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca prin decizia mentionata a fost concediata pentru neîndeplinirea corecta si la timp a atributiilor de serviciu specifice functiei, cauzând prejudicii morale societatii pârâte, precizându-se totodata si existenta unor abateri disciplinare repetate.

Reclamanta a sustinut ca decizia mentionata este lovita de nulitate absoluta întrucât pârâta a procedat la sanctionarea sa pe motive disciplinare fara o prealabila cercetare si fara convocarea sa în acest sens, fiind deci încalcate prevederile art. 264 alin.1 lit. a Codul muncii. In plus, decizia nu cuprinde elementele prevazute de art.268 Codul muncii sub sanctiunea nulitatii absolute, respectiv:descrierea faptei ce constituie abatere disciplinara, prevederile din regulamentul intern care au fost nesocotite, motivele pentru care au fost înlaturate apararile sale.

Prin încheierea de sedinta din 03.12.2008 instanta a dispus conexarea dosarului nr. 9623/118/2008 la dosarul nr. 8978/118/2008, apreciind întrunite conditiile art.164 C.proc.civ., cele doua dosare privind decizii diferite de desfacere a aceluiasi contract individual de munca.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea atât a cererii principale, cât si a cererii conexe.

In privinta deciziei nr. 2/05.08.2008 pârâta a precizat ca aceasta a fost emisa din eroare, întrucât la data respectiva reclamanta se afla în concediu de odihna. Prin urmare, masura dispusa a fost anulata, fiind lipsita de efecte juridice în privinta reclamantei, astfel încât contestatia formulata de aceasta a ramas fara obiect.

Referitor la încetarea raporturilor de munca în baza deciziei nr.3/28.08.2008, s-a sustinut ca aceasta a fost rezultatul numeroaselor sesizari formulate de clientii societatii fata de modul necorespunzator în care reclamanta îsi îndeplinea atributiile de serviciu.

Sanctiunea disciplinara a fost aplicata cu respectarea prevederilor legale incidente, reclamanta fiind convocata în vederea efectuarii cercetarii disciplinare prin procesul-verbal din data de 18.08.2008. Desi la data de 25.08.2008 reclamanta a fost prezenta la punctul de lucru al societatii pentru a-si ridica indemnizatia de concediu, a refuzat sa participe la cercetarea prealabila si sa raspunda la întrebarile administratorului societatii.

În ce priveste reintegrarea reclamantei în functia avuta anterior concedierii, pârâta a precizat ca o asemenea dispozitie nu ar putea fi adusa la îndeplinire, întrucât la data de 01.08.2008 si-a încetat activitatea cu angajati. Pentru aceleasi considerente nu ar putea fi dispusa nici obligarea sa la plata despagubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si a celorlalte drepturi banesti de care ar beneficiat reclamanta de la data încetarii contractului individual de munca si pâna la efectiva reintegrare.

Asupra capatului de cerere referitor la plata drepturilor salariale pentru norma întreaga pentru perioada 2005-2008 pârâta a sustinut ca reclamanta nu a prestat munca în regim de 8 ore/zi, având cunostinta despre modificarea timpului de munca prin act aditional la contractul individual de munca.

Prin sentinta civila nr.676/25.05.2009 pronuntate de Tribunalul Constanta s-a admis în parte actiunea formulata de reclamanta.

A fost anulata decizia nr.2 /05.08.2008 .

S-a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr. 3/28.08.2008.

Au fost respinse celelalte pretentii ca nefondate.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a avut în vedere urmatoarele:

Prin decizia nr. 2/05.08.2008, contestata de reclamanta prin cererea principala, s-a dispus încetarea contractului individual de munca începând cu data de 01.08.2008, în baza art.55 lit.b Codul muncii, retinându-se existenta unei cereri formulate de reclamanta în acest sens.

Din înscrisurile depuse la dosar si din raspunsurile la interogatoriu ale pârâtei rezulta ca în luna august 2008 reclamanta s-a aflat în concediu de odihna, iar anterior nu si-a manifestat sub nici o forma vointa în sensul încetarii raporturilor de munca.

Or, încetarea contractului individual de munca în temeiul art.55 lit. b Codul muncii presupune consimtamântul reciproc al partilor, exprimat serios si explicit, fara nici un echivoc. Prin urmare, pentru a proceda la încetarea contractului în baza prevederii legale mentionate, angajatorul trebuie sa aiba în vedere o eventuala cerere ori o alta manifestare neîndoielnica de vointa a angajatului, din care sa rezulte intentia clara a acestuia de a parasi unitatea.

Cererea principala va fi admisa însa numai în parte, cu respingerea capetelor de cerere referitoare la reintegrarea în functia detinuta anterior încetarii contractului de munca si plata drepturilor salariale aferente. Pentru a se dispune în acest sens, urmeaza a se retine ca reclamanta si-a pastrat în fapt calitatea de salariat ulterior emiterii deciziei nr.2/05.08.2008, încasându-si indemnizatia de concediu, astfel cum rezulta din statul de plata aflat a fila 30 din dosar.

Asupra capatului de cerere referitor la plata drepturilor salariale pentru norma întreaga în perioada 2005-2008, instanta retine ca prin actul aditional la contractul individual de munca al reclamantei, întocmit la data de 01.02.2004 si înregistrat la I.T.M Constanta, a fost modificat programul de lucru al reclamantei de la 8 ore/zi la 4/zi.

Prin cererea dedusa judecatii, reclamanta nu a cerut anularea acestui aditional, ci doar plata drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit în lipsa modificarii aduse prin aceasta decizie unilaterala a angajatorului. Drept urmare, odata mentinut actul aditional, reclamanta nu este îndreptatita decât la plata drepturilor salariale rezultate din contractul individual de munca astfel cum a fost ulterior modificat.

Declaratia martorei M.M.M. este, sub acest aspect, lipsita de concludenta, neputând conduce la formarea convingerii instantei cu privire la programul de lucru al reclamantei de 8 ore/zi. Si aceasta întrucât martora nu are cunostinta de intervalul orar în care reclamanta îsi îndeplinea exact atributiile de serviciu, referindu-se doar la orele la care aceasta venea si pleca, aspect needificator câta vreme reclamanta însasi detinea un spatiu închiriat în incinta aceluiasi punct de lucru cu al pârâtei.

In ce priveste contestatia dedusa judecatii prin cererea conexa, aceasta se circumscrie motivelor de nelegalitate a deciziei nr. 3/28.08.2008, prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de munca al reclamantei în baza art.61 lit. a Codul muncii.

Potrivit art.267 alin.1 Codul muncii, nici o sanctiune disciplinara, cu exceptia avertismentului, nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea cercetarii prealabile, sub sanctiunea nulitatii absolute.

Punctul de pornire în efectuarea cercetarii îl constituie convocarea în scris a salariatului, cu precizarea obiectului, a datei, orei si locului întrevederii. Se urmareste în acest mod asigurarea dreptului la aparare al salariatului si evitarea eventualelor abuzuri pe care angajatorul le-ar putea comite daca sanctionarea salariatului nu ar fi conditionata si de ascultarea acestuia.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar de catre pârâta rezulta ca prin procesul-verbal de constatare din data de 01.08.2008 s-a dispus convocarea reclamantei în vederea efectuarii cercetarii prealabile la data de 18.08.2008, ora 12. Acest proces-verbal nu cuprinde însa nici o mentiune a reclamantei de luare la cunostinta, iar pârâta nu a facut dovada comunicarii lui catre reclamanta, ceea ce presupune ca înscrisul a fost întocmit pur formal, nefiind adus niciodata la cunostinta salariatei cercetata disciplinar.

In aceste împrejurari, chiar si în cazul prezentei reclamantei în unitate la data de 25.08.2008, alta decât cea fixata pentru desfasurarea procedurii prealabile, nu i se putea imputa acesteia refuzul de a raspunde la o serie de întrebari ale administratorului societatii, câta vreme nu era cunoscut cadrul legal în care erau adresate aceste întrebari.

Repunerea reclamantei în situatia anterioara emiterii acestei decizii, respectiv reintegrarea în functie si plata drepturilor salariale cuvenite, nu este însa nici în acest caz posibila întrucât asa cum rezulta din anexa nr. 2 la procesul-verbal de control nr.51438/21.10.2008 întocmit de I.T.M Constanta, societatea si-a încetat activitatea cu angajati si a depus toate actele privind executarea, suspendarea, modificarea si încetarea contractelor individuale de munca, potrivit art.2 alin.2 lit. a din Legea 130/1999.

Desi reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata constând în onorariu avocat ales, cerere admisibila fata de solutia de admitere în parte a celor doua contestatii, la dosar nu a fost depus nici un înscris prin care sa se faca dovada efectuarii unor cheltuieli cu acest titlu. In consecinta, aceste pretentii au fost la rândul lor respinse ca nefondate.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta Sofronie Ioana, care a criticat solutia pentru urmatoarele motive:

Cu privire la plata drepturilor salariale pentru norma întreaga în perioada 2005-2008, instanta respinge aceasta solicitare, motivând ca reclamanta nu a formulat o cerere expresa privind anularea actului aditional la contractul de munca 42045/03.12.2003 prin care s-a redus timpul de munca la 4 ore/zi de la 8 ore/zi si faptul ca prin semnarea statelor de plata a cunoscut ca este platita doar 4 ore/zi si nu pentru 8 ore/zi.

Recurenta considera ca instanta de fond a gresit când a respins cererea solicitata, deoarece:

– instanta a fost învestita cu obligarea angajatorului sa-i plateasca integral timpul de lucru pentru o perioada de 3 ani, având în vedere prevederile contractului de munca. Asa cum a retinut si instanta de fond, actul aditional mentionat nu i-a fost comunicat, iar prin adresa nr.194/24.09.2008, prin care a solicitat actele de la ITM, inspectoratul confirma faptul ca la dosarul societatii S.C. G.U. este „lipsa act aditional de modificare a timpului de lucru de la 8 ore/zi la 4 ore/zi. Actul aditional depus în instanta nu poarta nici un numar de înregistrare al ITM ci doar o data care putea fi mentionata de oricine, act care din punctul de vedere al recurentei este facut „ pro causa”.

În aceste conditii în care nu a avut cunostinta de existenta unui act aditional, nu putea sa indice un anume act aditional ci a solicitat plata integrala pentru 8 ore/zi lucrate, mai ales ca prin procesul verbal de constatare cu ocazia verificarilor efectuate de ITM, la pct.8 se mentioneaza ca „pe timpul functionarii, societatea nu a tinut evidenta orelor lucrate conform art. 116 din Legea 53/2003 actualizata”.

Cu privire la semnarea statelor de plata, la interogatoriul luat de unitatea pârâta subsemnatei a aratat ca nu a semnat statele de plata, anexând în acest sens si un stat de plata care poarta doar stampila si semnatura unitatii angajatoare nu si a recurentei.

Cu privire la reintegrare si plata altor drepturi salariale pâna la reintegrare si/sau încetarea contractului de munca printr-o alta modalitate prevazuta de lege, recurenta considera ca în mod gresit instanta de fond a respins acest capat de cerere. Motivarea folosita a fost aceea ca societatea angajatoare si-a încetat activitatea cu angajatii de la data de 01.08.2008, fiind astfel imposibila reintegrarea si plata drepturilor cuvenite.

Afirmatia este contrazisa de plata concediului de odihna aferent lunii august 2008.

În aceste conditii, când deciziile de desfacere a contractului de munca au fost anulate de instanta de judecata rezulta ca prevederile contractului individual de munca nr.42045/03.12.2003 ramân valabile si trebuie sa-si produca toate efectele, inclusiv acela de plata drepturilor salariale, pâna când acest contract de munca va înceta întruna din formele prevazute de lege.

Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat ca acestea sunt fondate în parte pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 78 al.1 din Codul muncii „în cazul în care concedierea a fost efectuata în mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul”.

Din formularea imperativa a textului art.78 al.1 Codul muncii rezulta ca în situatia în care instanta a constatat netemeinicia sau nelegalitatea concedierii, ea are cumulativ 2 obligatii: sa dispuna anularea deciziei respective si sa oblige pe angajator la plata unei despagubiri.

În ceea ce priveste cuantumul despagubirilor, textul prevede ca acesta este egal cu salariile indexate, majorate sau reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

În speta, prima instanta a dispus anularea deciziilor de concediere ale contestatoarei, iar intimata pârâta nu a înteles sa formuleze recurs împotriva acestei hotarâri.

În ceea ce priveste momentul pâna la care se acorda despagubirile, instanta trebuie sa aiba în vedere daca de la data concedierii salariatului si pâna la momentul pronuntarii hotarârii a intervenit o cauza de încetare a contractului de munca al salariatului, ca urmare a pensionarii sau ca urmare a desfiintarii postului, dizolvarii sau falimentului societatii.

Aceasta solutie are la baza argumentul potrivit caruia în astfel de situatii, daca salariatul nu ar fi fost concediat, oricum contractul sau de munca ar fi încetat de la momentul încetarii contractului si nu ar fi beneficiat de drepturile respective.

Având în vedere faptul ca din certificatul eliberat de Oficiul Registrului Comertului rezulta ca a intervenit dizolvarea societatii la data de 15.01.2009 prin sentinta civila nr.34/CM/06.01.2009 pronuntata de Tribunalul Constanta, Curtea a obligat pârâta catre reclamanta la plata drepturilor salariale indexate, majorate si reactualizate, corespunzator unei jumatati de norma pentru perioada 05.08.2008 – 15.01.2009.

În ceea ce priveste celelalte critici aduse hotarârii primei instante, Curtea a apreciat ca acestea sunt nefondate pentru urmatoarele considerente:

Repunerea partilor în situatia anterioara emiterii actului de concediere, respectiv reintegrarea, poate fi dispusa de instanta judecatoreasca, numai în situatia în care aceasta este posibila.

În speta, a intervenit dizolvarea intimatei pârâte dispusa prin sentinta civila nr.34/COM/06.01.2009 pronuntata de Tribunalul Constanta.

Dizolvarea s-a produs în temeiul art. 237 al.1 lit.b) din legea 31/1990 privind societatile comerciale republicata.

Dizolvarea este calificata de art.40 din Decretul nr.31/1954 ca un mod de încetare a persoanei juridice iar art. 51 din acelasi act normativ dispune ca prin efectul dizolvarii, persoana juridica intra în lichidare.

Dispunându-se dizolvarea printr-o hotarâre judecatoreasca este evident ca nu se mai putea dispune reintegrarea contestatoarei, întrucât contractul individual de munca al acesteia oricum ar fi încetat.

În ceea ce priveste plata drepturilor salariale pentru norma întreaga, în mod corect prima instanta a respins si acest capat de cerere.

Prin actul aditional la contractul individual de munca al reclamantei, întocmit la data de 01.02.2004, s-a stabilit reducerea programului de lucru al contestatoarei de la 8 ore/zi la o fractiune de norma de 4 ore/zi.

Potrivit art. 103 al.2 Codul muncii „drepturile salariale se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.”

Salariata S.I. nu a contestat actul aditional la contractul individual de munca prin care i s-a redus durata muncii la 4 ore.

Din adresa nr.1202/22.10.2008 emisa de Inspectoratul Teritorial de munca Constanta rezulta ca actul aditional a fost depus de angajator la I.T.M. Constanta în data de 10.02.2004.

Reclamanta nu poate sustine ca nu a avut cunostinta de modificarea programului de lucru, câta vreme a primit salariul doar pentru jumatate de norma.

În mod corect, prima instanta a apreciat declaratia martorei M.M. ca fiind neconcludenta, atât timp cât programul de activitate al contestatoarei îl cunostea din discutiile purtate cu aceasta.

Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 C.pr.civ. Curtea a admis recursul formulat si a modificat sentinta recurata conform celor dispuse prin dispozitiv.

Curtea a respins cererea de obligare a intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecata având în vedere faptul ca aparatorul reclamantei a depus dovada efectuarii acestor cheltuieli într-o copie xerox, ilizibila.

Despagubirile prevazute de art. 78 alin. 1 Codul muncii se acorda pâna la momentul dizolvarii societatii.

Dispunându-se dizolvarea societatii printr-o hotarâre judecatoreasca, nu se mai poate dispune reintegrarea întrucât contractul individual de munca al contestatoarei oricum ar fi încetat la acest moment.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 8978/118/2008 reclamanta S.I. a chemat în judecata pe pârâta S.C. G.U. S.R.L., solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa dispuna anularea deciziei nr. 2/05.08.2008, reintegrarea în postul anterior detinut, obligarea pârâtei la plata unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si a celorlalte drepturi banesti de care ar beneficiat de la data încetarii contractului individual de munca si pâna la efectiva reintegrare, precum si obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru norma întreaga pentru perioada 2005-2008, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca în perioada decembrie 2003-septembrie 2008 a fost angajata societatii pârâte, iar în vara anului 2008, la întoarcerea din concediul de odihna i s-a comunicat ca urmeaza a-i fi desfacut contractul individual de munca.

Reclamanta a mai sustinut ca în urma demersurilor pe care le-a întreprins personal la I.T.M Constanta a intrat în posesia deciziei nr. 2/05.08.2008 de încetare a contractului individual de munca în temeiul art.55 lit. b Codul muncii, decizie nelegala în conditiile în care nu a existat nici o solicitare din partea sa, scrisa sau verbala,privind încetarea raporturilor de munca încheiate cu pârâta.

Totodata, reclamanta a învederat ca nu a consimtit la modificarea timpului de lucru de la 8 ore/zi la 4 ore/zi, astfel încât aceasta modificare s-a realizat de catre angajator cu încalcarea prevederilor art.41 Codul muncii, neputând produce efecte juridice.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 9623/118/2008 reclamanta S.I. a chemat în judecata pe pârâta S.C. G.U. S.R.L., solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa constate nulitatea absoluta a deciziei nr. 3/28.08.2008 emisa de pârâta si pe cale de consecinta sa oblige pârâta la reintegrarea sa în functia avuta anterior si la plata unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si a celorlalte drepturi banesti de care ar beneficiat de la data încetarii contractului individual de munca si pâna la efectiva reintegrare.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca prin decizia mentionata a fost concediata pentru neîndeplinirea corecta si la timp a atributiilor de serviciu specifice functiei, cauzând prejudicii morale societatii pârâte, precizându-se totodata si existenta unor abateri disciplinare repetate.

Reclamanta a sustinut ca decizia mentionata este lovita de nulitate absoluta întrucât pârâta a procedat la sanctionarea sa pe motive disciplinare fara o prealabila cercetare si fara convocarea sa în acest sens, fiind deci încalcate prevederile art. 264 alin.1 lit. a Codul muncii. In plus, decizia nu cuprinde elementele prevazute de art.268 Codul muncii sub sanctiunea nulitatii absolute, respectiv:descrierea faptei ce constituie abatere disciplinara, prevederile din regulamentul intern care au fost nesocotite, motivele pentru care au fost înlaturate apararile sale.

Prin încheierea de sedinta din 03.12.2008 instanta a dispus conexarea dosarului nr. 9623/118/2008 la dosarul nr. 8978/118/2008, apreciind întrunite conditiile art.164 C.proc.civ., cele doua dosare privind decizii diferite de desfacere a aceluiasi contract individual de munca.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea atât a cererii principale, cât si a cererii conexe.

In privinta deciziei nr. 2/05.08.2008 pârâta a precizat ca aceasta a fost emisa din eroare, întrucât la data respectiva reclamanta se afla în concediu de odihna. Prin urmare, masura dispusa a fost anulata, fiind lipsita de efecte juridice în privinta reclamantei, astfel încât contestatia formulata de aceasta a ramas fara obiect.

Referitor la încetarea raporturilor de munca în baza deciziei nr.3/28.08.2008, s-a sustinut ca aceasta a fost rezultatul numeroaselor sesizari formulate de clientii societatii fata de modul necorespunzator în care reclamanta îsi îndeplinea atributiile de serviciu.

Sanctiunea disciplinara a fost aplicata cu respectarea prevederilor legale incidente, reclamanta fiind convocata în vederea efectuarii cercetarii disciplinare prin procesul-verbal din data de 18.08.2008. Desi la data de 25.08.2008 reclamanta a fost prezenta la punctul de lucru al societatii pentru a-si ridica indemnizatia de concediu, a refuzat sa participe la cercetarea prealabila si sa raspunda la întrebarile administratorului societatii.

În ce priveste reintegrarea reclamantei în functia avuta anterior concedierii, pârâta a precizat ca o asemenea dispozitie nu ar putea fi adusa la îndeplinire, întrucât la data de 01.08.2008 si-a încetat activitatea cu angajati. Pentru aceleasi considerente nu ar putea fi dispusa nici obligarea sa la plata despagubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si a celorlalte drepturi banesti de care ar beneficiat reclamanta de la data încetarii contractului individual de munca si pâna la efectiva reintegrare.

Asupra capatului de cerere referitor la plata drepturilor salariale pentru norma întreaga pentru perioada 2005-2008 pârâta a sustinut ca reclamanta nu a prestat munca în regim de 8 ore/zi, având cunostinta despre modificarea timpului de munca prin act aditional la contractul individual de munca.

Prin sentinta civila nr.676/25.05.2009 pronuntate de Tribunalul Constanta s-a admis în parte actiunea formulata de reclamanta.

A fost anulata decizia nr.2 /05.08.2008 .

S-a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr. 3/28.08.2008.

Au fost respinse celelalte pretentii ca nefondate.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a avut în vedere urmatoarele:

Prin decizia nr. 2/05.08.2008, contestata de reclamanta prin cererea principala, s-a dispus încetarea contractului individual de munca începând cu data de 01.08.2008, în baza art.55 lit.b Codul muncii, retinându-se existenta unei cereri formulate de reclamanta în acest sens.

Din înscrisurile depuse la dosar si din raspunsurile la interogatoriu ale pârâtei rezulta ca în luna august 2008 reclamanta s-a aflat în concediu de odihna, iar anterior nu si-a manifestat sub nici o forma vointa în sensul încetarii raporturilor de munca.

Or, încetarea contractului individual de munca în temeiul art.55 lit. b Codul muncii presupune consimtamântul reciproc al partilor, exprimat serios si explicit, fara nici un echivoc. Prin urmare, pentru a proceda la încetarea contractului în baza prevederii legale mentionate, angajatorul trebuie sa aiba în vedere o eventuala cerere ori o alta manifestare neîndoielnica de vointa a angajatului, din care sa rezulte intentia clara a acestuia de a parasi unitatea.

Cererea principala va fi admisa însa numai în parte, cu respingerea capetelor de cerere referitoare la reintegrarea în functia detinuta anterior încetarii contractului de munca si plata drepturilor salariale aferente. Pentru a se dispune în acest sens, urmeaza a se retine ca reclamanta si-a pastrat în fapt calitatea de salariat ulterior emiterii deciziei nr.2/05.08.2008, încasându-si indemnizatia de concediu, astfel cum rezulta din statul de plata aflat a fila 30 din dosar.

Asupra capatului de cerere referitor la plata drepturilor salariale pentru norma întreaga în perioada 2005-2008, instanta retine ca prin actul aditional la contractul individual de munca al reclamantei, întocmit la data de 01.02.2004 si înregistrat la I.T.M Constanta, a fost modificat programul de lucru al reclamantei de la 8 ore/zi la 4/zi.

Prin cererea dedusa judecatii, reclamanta nu a cerut anularea acestui aditional, ci doar plata drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit în lipsa modificarii aduse prin aceasta decizie unilaterala a angajatorului. Drept urmare, odata mentinut actul aditional, reclamanta nu este îndreptatita decât la plata drepturilor salariale rezultate din contractul individual de munca astfel cum a fost ulterior modificat.

Declaratia martorei M.M.M. este, sub acest aspect, lipsita de concludenta, neputând conduce la formarea convingerii instantei cu privire la programul de lucru al reclamantei de 8 ore/zi. Si aceasta întrucât martora nu are cunostinta de intervalul orar în care reclamanta îsi îndeplinea exact atributiile de serviciu, referindu-se doar la orele la care aceasta venea si pleca, aspect needificator câta vreme reclamanta însasi detinea un spatiu închiriat în incinta aceluiasi punct de lucru cu al pârâtei.

In ce priveste contestatia dedusa judecatii prin cererea conexa, aceasta se circumscrie motivelor de nelegalitate a deciziei nr. 3/28.08.2008, prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de munca al reclamantei în baza art.61 lit. a Codul muncii.

Potrivit art.267 alin.1 Codul muncii, nici o sanctiune disciplinara, cu exceptia avertismentului, nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea cercetarii prealabile, sub sanctiunea nulitatii absolute.

Punctul de pornire în efectuarea cercetarii îl constituie convocarea în scris a salariatului, cu precizarea obiectului, a datei, orei si locului întrevederii. Se urmareste în acest mod asigurarea dreptului la aparare al salariatului si evitarea eventualelor abuzuri pe care angajatorul le-ar putea comite daca sanctionarea salariatului nu ar fi conditionata si de ascultarea acestuia.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar de catre pârâta rezulta ca prin procesul-verbal de constatare din data de 01.08.2008 s-a dispus convocarea reclamantei în vederea efectuarii cercetarii prealabile la data de 18.08.2008, ora 12. Acest proces-verbal nu cuprinde însa nici o mentiune a reclamantei de luare la cunostinta, iar pârâta nu a facut dovada comunicarii lui catre reclamanta, ceea ce presupune ca înscrisul a fost întocmit pur formal, nefiind adus niciodata la cunostinta salariatei cercetata disciplinar.

In aceste împrejurari, chiar si în cazul prezentei reclamantei în unitate la data de 25.08.2008, alta decât cea fixata pentru desfasurarea procedurii prealabile, nu i se putea imputa acesteia refuzul de a raspunde la o serie de întrebari ale administratorului societatii, câta vreme nu era cunoscut cadrul legal în care erau adresate aceste întrebari.

Repunerea reclamantei în situatia anterioara emiterii acestei decizii, respectiv reintegrarea în functie si plata drepturilor salariale cuvenite, nu este însa nici în acest caz posibila întrucât asa cum rezulta din anexa nr. 2 la procesul-verbal de control nr.51438/21.10.2008 întocmit de I.T.M Constanta, societatea si-a încetat activitatea cu angajati si a depus toate actele privind executarea, suspendarea, modificarea si încetarea contractelor individuale de munca, potrivit art.2 alin.2 lit. a din Legea 130/1999.

Desi reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata constând în onorariu avocat ales, cerere admisibila fata de solutia de admitere în parte a celor doua contestatii, la dosar nu a fost depus nici un înscris prin care sa se faca dovada efectuarii unor cheltuieli cu acest titlu. In consecinta, aceste pretentii au fost la rândul lor respinse ca nefondate.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta Sofronie Ioana, care a criticat solutia pentru urmatoarele motive:

Cu privire la plata drepturilor salariale pentru norma întreaga în perioada 2005-2008, instanta respinge aceasta solicitare, motivând ca reclamanta nu a formulat o cerere expresa privind anularea actului aditional la contractul de munca 42045/03.12.2003 prin care s-a redus timpul de munca la 4 ore/zi de la 8 ore/zi si faptul ca prin semnarea statelor de plata a cunoscut ca este platita doar 4 ore/zi si nu pentru 8 ore/zi.

Recurenta considera ca instanta de fond a gresit când a respins cererea solicitata, deoarece:

– instanta a fost învestita cu obligarea angajatorului sa-i plateasca integral timpul de lucru pentru o perioada de 3 ani, având în vedere prevederile contractului de munca. Asa cum a retinut si instanta de fond, actul aditional mentionat nu i-a fost comunicat, iar prin adresa nr.194/24.09.2008, prin care a solicitat actele de la ITM, inspectoratul confirma faptul ca la dosarul societatii S.C. G.U. este „lipsa act aditional de modificare a timpului de lucru de la 8 ore/zi la 4 ore/zi. Actul aditional depus în instanta nu poarta nici un numar de înregistrare al ITM ci doar o data care putea fi mentionata de oricine, act care din punctul de vedere al recurentei este facut „ pro causa”.

În aceste conditii în care nu a avut cunostinta de existenta unui act aditional, nu putea sa indice un anume act aditional ci a solicitat plata integrala pentru 8 ore/zi lucrate, mai ales ca prin procesul verbal de constatare cu ocazia verificarilor efectuate de ITM, la pct.8 se mentioneaza ca „pe timpul functionarii, societatea nu a tinut evidenta orelor lucrate conform art. 116 din Legea 53/2003 actualizata”.

Cu privire la semnarea statelor de plata, la interogatoriul luat de unitatea pârâta subsemnatei a aratat ca nu a semnat statele de plata, anexând în acest sens si un stat de plata care poarta doar stampila si semnatura unitatii angajatoare nu si a recurentei.

Cu privire la reintegrare si plata altor drepturi salariale pâna la reintegrare si/sau încetarea contractului de munca printr-o alta modalitate prevazuta de lege, recurenta considera ca în mod gresit instanta de fond a respins acest capat de cerere. Motivarea folosita a fost aceea ca societatea angajatoare si-a încetat activitatea cu angajatii de la data de 01.08.2008, fiind astfel imposibila reintegrarea si plata drepturilor cuvenite.

Afirmatia este contrazisa de plata concediului de odihna aferent lunii august 2008.

În aceste conditii, când deciziile de desfacere a contractului de munca au fost anulate de instanta de judecata rezulta ca prevederile contractului individual de munca nr.42045/03.12.2003 ramân valabile si trebuie sa-si produca toate efectele, inclusiv acela de plata drepturilor salariale, pâna când acest contract de munca va înceta întruna din formele prevazute de lege.

Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat ca acestea sunt fondate în parte pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 78 al.1 din Codul muncii „în cazul în care concedierea a fost efectuata în mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul”.

Din formularea imperativa a textului art.78 al.1 Codul muncii rezulta ca în situatia în care instanta a constatat netemeinicia sau nelegalitatea concedierii, ea are cumulativ 2 obligatii: sa dispuna anularea deciziei respective si sa oblige pe angajator la plata unei despagubiri.

În ceea ce priveste cuantumul despagubirilor, textul prevede ca acesta este egal cu salariile indexate, majorate sau reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

În speta, prima instanta a dispus anularea deciziilor de concediere ale contestatoarei, iar intimata pârâta nu a înteles sa formuleze recurs împotriva acestei hotarâri.

În ceea ce priveste momentul pâna la care se acorda despagubirile, instanta trebuie sa aiba în vedere daca de la data concedierii salariatului si pâna la momentul pronuntarii hotarârii a intervenit o cauza de încetare a contractului de munca al salariatului, ca urmare a pensionarii sau ca urmare a desfiintarii postului, dizolvarii sau falimentului societatii.

Aceasta solutie are la baza argumentul potrivit caruia în astfel de situatii, daca salariatul nu ar fi fost concediat, oricum contractul sau de munca ar fi încetat de la momentul încetarii contractului si nu ar fi beneficiat de drepturile respective.

Având în vedere faptul ca din certificatul eliberat de Oficiul Registrului Comertului rezulta ca a intervenit dizolvarea societatii la data de 15.01.2009 prin sentinta civila nr.34/CM/06.01.2009 pronuntata de Tribunalul Constanta, Curtea a obligat pârâta catre reclamanta la plata drepturilor salariale indexate, majorate si reactualizate, corespunzator unei jumatati de norma pentru perioada 05.08.2008 – 15.01.2009.

În ceea ce priveste celelalte critici aduse hotarârii primei instante, Curtea a apreciat ca acestea sunt nefondate pentru urmatoarele considerente:

Repunerea partilor în situatia anterioara emiterii actului de concediere, respectiv reintegrarea, poate fi dispusa de instanta judecatoreasca, numai în situatia în care aceasta este posibila.

În speta, a intervenit dizolvarea intimatei pârâte dispusa prin sentinta civila nr.34/COM/06.01.2009 pronuntata de Tribunalul Constanta.

Dizolvarea s-a produs în temeiul art. 237 al.1 lit.b) din legea 31/1990 privind societatile comerciale republicata.

Dizolvarea este calificata de art.40 din Decretul nr.31/1954 ca un mod de încetare a persoanei juridice iar art. 51 din acelasi act normativ dispune ca prin efectul dizolvarii, persoana juridica intra în lichidare.

Dispunându-se dizolvarea printr-o hotarâre judecatoreasca este evident ca nu se mai putea dispune reintegrarea contestatoarei, întrucât contractul individual de munca al acesteia oricum ar fi încetat.

În ceea ce priveste plata drepturilor salariale pentru norma întreaga, în mod corect prima instanta a respins si acest capat de cerere.

Prin actul aditional la contractul individual de munca al reclamantei, întocmit la data de 01.02.2004, s-a stabilit reducerea programului de lucru al contestatoarei de la 8 ore/zi la o fractiune de norma de 4 ore/zi.

Potrivit art. 103 al.2 Codul muncii „drepturile salariale se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.”

Salariata S.I. nu a contestat actul aditional la contractul individual de munca prin care i s-a redus durata muncii la 4 ore.

Din adresa nr.1202/22.10.2008 emisa de Inspectoratul Teritorial de munca Constanta rezulta ca actul aditional a fost depus de angajator la I.T.M. Constanta în data de 10.02.2004.

Reclamanta nu poate sustine ca nu a avut cunostinta de modificarea programului de lucru, câta vreme a primit salariul doar pentru jumatate de norma.

În mod corect, prima instanta a apreciat declaratia martorei M.M. ca fiind neconcludenta, atât timp cât programul de activitate al contestatoarei îl cunostea din discutiile purtate cu aceasta.

Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 C.pr.civ. Curtea a admis recursul formulat si a modificat sentinta recurata conform celor dispuse prin dispozitiv.

Curtea a respins cererea de obligare a intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecata având în vedere faptul ca aparatorul reclamantei a depus dovada efectuarii acestor cheltuieli într-o copie xerox, ilizibila.

Despagubirile prevazute de art. 78 alin. 1 Codul muncii se acorda pâna la momentul dizolvarii societatii.

Dispunându-se dizolvarea societatii printr-o hotarâre judecatoreasca, nu se mai poate dispune reintegrarea întrucât contractul individual de munca al contestatoarei oricum ar fi încetat la acest moment.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 8978/118/2008 reclamanta S.I. a chemat în judecata pe pârâta S.C. G.U. S.R.L., solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa dispuna anularea deciziei nr. 2/05.08.2008, reintegrarea în postul anterior detinut, obligarea pârâtei la plata unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si a celorlalte drepturi banesti de care ar beneficiat de la data încetarii contractului individual de munca si pâna la efectiva reintegrare, precum si obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru norma întreaga pentru perioada 2005-2008, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca în perioada decembrie 2003-septembrie 2008 a fost angajata societatii pârâte, iar în vara anului 2008, la întoarcerea din concediul de odihna i s-a comunicat ca urmeaza a-i fi desfacut contractul individual de munca.

Reclamanta a mai sustinut ca în urma demersurilor pe care le-a întreprins personal la I.T.M Constanta a intrat în posesia deciziei nr. 2/05.08.2008 de încetare a contractului individual de munca în temeiul art.55 lit. b Codul muncii, decizie nelegala în conditiile în care nu a existat nici o solicitare din partea sa, scrisa sau verbala,privind încetarea raporturilor de munca încheiate cu pârâta.

Totodata, reclamanta a învederat ca nu a consimtit la modificarea timpului de lucru de la 8 ore/zi la 4 ore/zi, astfel încât aceasta modificare s-a realizat de catre angajator cu încalcarea prevederilor art.41 Codul muncii, neputând produce efecte juridice.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 9623/118/2008 reclamanta S.I. a chemat în judecata pe pârâta S.C. G.U. S.R.L., solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa constate nulitatea absoluta a deciziei nr. 3/28.08.2008 emisa de pârâta si pe cale de consecinta sa oblige pârâta la reintegrarea sa în functia avuta anterior si la plata unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si a celorlalte drepturi banesti de care ar beneficiat de la data încetarii contractului individual de munca si pâna la efectiva reintegrare.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca prin decizia mentionata a fost concediata pentru neîndeplinirea corecta si la timp a atributiilor de serviciu specifice functiei, cauzând prejudicii morale societatii pârâte, precizându-se totodata si existenta unor abateri disciplinare repetate.

Reclamanta a sustinut ca decizia mentionata este lovita de nulitate absoluta întrucât pârâta a procedat la sanctionarea sa pe motive disciplinare fara o prealabila cercetare si fara convocarea sa în acest sens, fiind deci încalcate prevederile art. 264 alin.1 lit. a Codul muncii. In plus, decizia nu cuprinde elementele prevazute de art.268 Codul muncii sub sanctiunea nulitatii absolute, respectiv:descrierea faptei ce constituie abatere disciplinara, prevederile din regulamentul intern care au fost nesocotite, motivele pentru care au fost înlaturate apararile sale.

Prin încheierea de sedinta din 03.12.2008 instanta a dispus conexarea dosarului nr. 9623/118/2008 la dosarul nr. 8978/118/2008, apreciind întrunite conditiile art.164 C.proc.civ., cele doua dosare privind decizii diferite de desfacere a aceluiasi contract individual de munca.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea atât a cererii principale, cât si a cererii conexe.

In privinta deciziei nr. 2/05.08.2008 pârâta a precizat ca aceasta a fost emisa din eroare, întrucât la data respectiva reclamanta se afla în concediu de odihna. Prin urmare, masura dispusa a fost anulata, fiind lipsita de efecte juridice în privinta reclamantei, astfel încât contestatia formulata de aceasta a ramas fara obiect.

Referitor la încetarea raporturilor de munca în baza deciziei nr.3/28.08.2008, s-a sustinut ca aceasta a fost rezultatul numeroaselor sesizari formulate de clientii societatii fata de modul necorespunzator în care reclamanta îsi îndeplinea atributiile de serviciu.

Sanctiunea disciplinara a fost aplicata cu respectarea prevederilor legale incidente, reclamanta fiind convocata în vederea efectuarii cercetarii disciplinare prin procesul-verbal din data de 18.08.2008. Desi la data de 25.08.2008 reclamanta a fost prezenta la punctul de lucru al societatii pentru a-si ridica indemnizatia de concediu, a refuzat sa participe la cercetarea prealabila si sa raspunda la întrebarile administratorului societatii.

În ce priveste reintegrarea reclamantei în functia avuta anterior concedierii, pârâta a precizat ca o asemenea dispozitie nu ar putea fi adusa la îndeplinire, întrucât la data de 01.08.2008 si-a încetat activitatea cu angajati. Pentru aceleasi considerente nu ar putea fi dispusa nici obligarea sa la plata despagubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si a celorlalte drepturi banesti de care ar beneficiat reclamanta de la data încetarii contractului individual de munca si pâna la efectiva reintegrare.

Asupra capatului de cerere referitor la plata drepturilor salariale pentru norma întreaga pentru perioada 2005-2008 pârâta a sustinut ca reclamanta nu a prestat munca în regim de 8 ore/zi, având cunostinta despre modificarea timpului de munca prin act aditional la contractul individual de munca.

Prin sentinta civila nr.676/25.05.2009 pronuntate de Tribunalul Constanta s-a admis în parte actiunea formulata de reclamanta.

A fost anulata decizia nr.2 /05.08.2008 .

S-a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr. 3/28.08.2008.

Au fost respinse celelalte pretentii ca nefondate.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a avut în vedere urmatoarele:

Prin decizia nr. 2/05.08.2008, contestata de reclamanta prin cererea principala, s-a dispus încetarea contractului individual de munca începând cu data de 01.08.2008, în baza art.55 lit.b Codul muncii, retinându-se existenta unei cereri formulate de reclamanta în acest sens.

Din înscrisurile depuse la dosar si din raspunsurile la interogatoriu ale pârâtei rezulta ca în luna august 2008 reclamanta s-a aflat în concediu de odihna, iar anterior nu si-a manifestat sub nici o forma vointa în sensul încetarii raporturilor de munca.

Or, încetarea contractului individual de munca în temeiul art.55 lit. b Codul muncii presupune consimtamântul reciproc al partilor, exprimat serios si explicit, fara nici un echivoc. Prin urmare, pentru a proceda la încetarea contractului în baza prevederii legale mentionate, angajatorul trebuie sa aiba în vedere o eventuala cerere ori o alta manifestare neîndoielnica de vointa a angajatului, din care sa rezulte intentia clara a acestuia de a parasi unitatea.

Cererea principala va fi admisa însa numai în parte, cu respingerea capetelor de cerere referitoare la reintegrarea în functia detinuta anterior încetarii contractului de munca si plata drepturilor salariale aferente. Pentru a se dispune în acest sens, urmeaza a se retine ca reclamanta si-a pastrat în fapt calitatea de salariat ulterior emiterii deciziei nr.2/05.08.2008, încasându-si indemnizatia de concediu, astfel cum rezulta din statul de plata aflat a fila 30 din dosar.

Asupra capatului de cerere referitor la plata drepturilor salariale pentru norma întreaga în perioada 2005-2008, instanta retine ca prin actul aditional la contractul individual de munca al reclamantei, întocmit la data de 01.02.2004 si înregistrat la I.T.M Constanta, a fost modificat programul de lucru al reclamantei de la 8 ore/zi la 4/zi.

Prin cererea dedusa judecatii, reclamanta nu a cerut anularea acestui aditional, ci doar plata drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit în lipsa modificarii aduse prin aceasta decizie unilaterala a angajatorului. Drept urmare, odata mentinut actul aditional, reclamanta nu este îndreptatita decât la plata drepturilor salariale rezultate din contractul individual de munca astfel cum a fost ulterior modificat.

Declaratia martorei M.M.M. este, sub acest aspect, lipsita de concludenta, neputând conduce la formarea convingerii instantei cu privire la programul de lucru al reclamantei de 8 ore/zi. Si aceasta întrucât martora nu are cunostinta de intervalul orar în care reclamanta îsi îndeplinea exact atributiile de serviciu, referindu-se doar la orele la care aceasta venea si pleca, aspect needificator câta vreme reclamanta însasi detinea un spatiu închiriat în incinta aceluiasi punct de lucru cu al pârâtei.

In ce priveste contestatia dedusa judecatii prin cererea conexa, aceasta se circumscrie motivelor de nelegalitate a deciziei nr. 3/28.08.2008, prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de munca al reclamantei în baza art.61 lit. a Codul muncii.

Potrivit art.267 alin.1 Codul muncii, nici o sanctiune disciplinara, cu exceptia avertismentului, nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea cercetarii prealabile, sub sanctiunea nulitatii absolute.

Punctul de pornire în efectuarea cercetarii îl constituie convocarea în scris a salariatului, cu precizarea obiectului, a datei, orei si locului întrevederii. Se urmareste în acest mod asigurarea dreptului la aparare al salariatului si evitarea eventualelor abuzuri pe care angajatorul le-ar putea comite daca sanctionarea salariatului nu ar fi conditionata si de ascultarea acestuia.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar de catre pârâta rezulta ca prin procesul-verbal de constatare din data de 01.08.2008 s-a dispus convocarea reclamantei în vederea efectuarii cercetarii prealabile la data de 18.08.2008, ora 12. Acest proces-verbal nu cuprinde însa nici o mentiune a reclamantei de luare la cunostinta, iar pârâta nu a facut dovada comunicarii lui catre reclamanta, ceea ce presupune ca înscrisul a fost întocmit pur formal, nefiind adus niciodata la cunostinta salariatei cercetata disciplinar.

In aceste împrejurari, chiar si în cazul prezentei reclamantei în unitate la data de 25.08.2008, alta decât cea fixata pentru desfasurarea procedurii prealabile, nu i se putea imputa acesteia refuzul de a raspunde la o serie de întrebari ale administratorului societatii, câta vreme nu era cunoscut cadrul legal în care erau adresate aceste întrebari.

Repunerea reclamantei în situatia anterioara emiterii acestei decizii, respectiv reintegrarea în functie si plata drepturilor salariale cuvenite, nu este însa nici în acest caz posibila întrucât asa cum rezulta din anexa nr. 2 la procesul-verbal de control nr.51438/21.10.2008 întocmit de I.T.M Constanta, societatea si-a încetat activitatea cu angajati si a depus toate actele privind executarea, suspendarea, modificarea si încetarea contractelor individuale de munca, potrivit art.2 alin.2 lit. a din Legea 130/1999.

Desi reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata constând în onorariu avocat ales, cerere admisibila fata de solutia de admitere în parte a celor doua contestatii, la dosar nu a fost depus nici un înscris prin care sa se faca dovada efectuarii unor cheltuieli cu acest titlu. In consecinta, aceste pretentii au fost la rândul lor respinse ca nefondate.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta Sofronie Ioana, care a criticat solutia pentru urmatoarele motive:

Cu privire la plata drepturilor salariale pentru norma întreaga în perioada 2005-2008, instanta respinge aceasta solicitare, motivând ca reclamanta nu a formulat o cerere expresa privind anularea actului aditional la contractul de munca 42045/03.12.2003 prin care s-a redus timpul de munca la 4 ore/zi de la 8 ore/zi si faptul ca prin semnarea statelor de plata a cunoscut ca este platita doar 4 ore/zi si nu pentru 8 ore/zi.

Recurenta considera ca instanta de fond a gresit când a respins cererea solicitata, deoarece:

– instanta a fost învestita cu obligarea angajatorului sa-i plateasca integral timpul de lucru pentru o perioada de 3 ani, având în vedere prevederile contractului de munca. Asa cum a retinut si instanta de fond, actul aditional mentionat nu i-a fost comunicat, iar prin adresa nr.194/24.09.2008, prin care a solicitat actele de la ITM, inspectoratul confirma faptul ca la dosarul societatii S.C. G.U. este „lipsa act aditional de modificare a timpului de lucru de la 8 ore/zi la 4 ore/zi. Actul aditional depus în instanta nu poarta nici un numar de înregistrare al ITM ci doar o data care putea fi mentionata de oricine, act care din punctul de vedere al recurentei este facut „ pro causa”.

În aceste conditii în care nu a avut cunostinta de existenta unui act aditional, nu putea sa indice un anume act aditional ci a solicitat plata integrala pentru 8 ore/zi lucrate, mai ales ca prin procesul verbal de constatare cu ocazia verificarilor efectuate de ITM, la pct.8 se mentioneaza ca „pe timpul functionarii, societatea nu a tinut evidenta orelor lucrate conform art. 116 din Legea 53/2003 actualizata”.

Cu privire la semnarea statelor de plata, la interogatoriul luat de unitatea pârâta subsemnatei a aratat ca nu a semnat statele de plata, anexând în acest sens si un stat de plata care poarta doar stampila si semnatura unitatii angajatoare nu si a recurentei.

Cu privire la reintegrare si plata altor drepturi salariale pâna la reintegrare si/sau încetarea contractului de munca printr-o alta modalitate prevazuta de lege, recurenta considera ca în mod gresit instanta de fond a respins acest capat de cerere. Motivarea folosita a fost aceea ca societatea angajatoare si-a încetat activitatea cu angajatii de la data de 01.08.2008, fiind astfel imposibila reintegrarea si plata drepturilor cuvenite.

Afirmatia este contrazisa de plata concediului de odihna aferent lunii august 2008.

În aceste conditii, când deciziile de desfacere a contractului de munca au fost anulate de instanta de judecata rezulta ca prevederile contractului individual de munca nr.42045/03.12.2003 ramân valabile si trebuie sa-si produca toate efectele, inclusiv acela de plata drepturilor salariale, pâna când acest contract de munca va înceta întruna din formele prevazute de lege.

Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat ca acestea sunt fondate în parte pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 78 al.1 din Codul muncii „în cazul în care concedierea a fost efectuata în mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul”.

Din formularea imperativa a textului art.78 al.1 Codul muncii rezulta ca în situatia în care instanta a constatat netemeinicia sau nelegalitatea concedierii, ea are cumulativ 2 obligatii: sa dispuna anularea deciziei respective si sa oblige pe angajator la plata unei despagubiri.

În ceea ce priveste cuantumul despagubirilor, textul prevede ca acesta este egal cu salariile indexate, majorate sau reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

În speta, prima instanta a dispus anularea deciziilor de concediere ale contestatoarei, iar intimata pârâta nu a înteles sa formuleze recurs împotriva acestei hotarâri.

În ceea ce priveste momentul pâna la care se acorda despagubirile, instanta trebuie sa aiba în vedere daca de la data concedierii salariatului si pâna la momentul pronuntarii hotarârii a intervenit o cauza de încetare a contractului de munca al salariatului, ca urmare a pensionarii sau ca urmare a desfiintarii postului, dizolvarii sau falimentului societatii.

Aceasta solutie are la baza argumentul potrivit caruia în astfel de situatii, daca salariatul nu ar fi fost concediat, oricum contractul sau de munca ar fi încetat de la momentul încetarii contractului si nu ar fi beneficiat de drepturile respective.

Având în vedere faptul ca din certificatul eliberat de Oficiul Registrului Comertului rezulta ca a intervenit dizolvarea societatii la data de 15.01.2009 prin sentinta civila nr.34/CM/06.01.2009 pronuntata de Tribunalul Constanta, Curtea a obligat pârâta catre reclamanta la plata drepturilor salariale indexate, majorate si reactualizate, corespunzator unei jumatati de norma pentru perioada 05.08.2008 – 15.01.2009.

În ceea ce priveste celelalte critici aduse hotarârii primei instante, Curtea a apreciat ca acestea sunt nefondate pentru urmatoarele considerente:

Repunerea partilor în situatia anterioara emiterii actului de concediere, respectiv reintegrarea, poate fi dispusa de instanta judecatoreasca, numai în situatia în care aceasta este posibila.

În speta, a intervenit dizolvarea intimatei pârâte dispusa prin sentinta civila nr.34/COM/06.01.2009 pronuntata de Tribunalul Constanta.

Dizolvarea s-a produs în temeiul art. 237 al.1 lit.b) din legea 31/1990 privind societatile comerciale republicata.

Dizolvarea este calificata de art.40 din Decretul nr.31/1954 ca un mod de încetare a persoanei juridice iar art. 51 din acelasi act normativ dispune ca prin efectul dizolvarii, persoana juridica intra în lichidare.

Dispunându-se dizolvarea printr-o hotarâre judecatoreasca este evident ca nu se mai putea dispune reintegrarea contestatoarei, întrucât contractul individual de munca al acesteia oricum ar fi încetat.

În ceea ce priveste plata drepturilor salariale pentru norma întreaga, în mod corect prima instanta a respins si acest capat de cerere.

Prin actul aditional la contractul individual de munca al reclamantei, întocmit la data de 01.02.2004, s-a stabilit reducerea programului de lucru al contestatoarei de la 8 ore/zi la o fractiune de norma de 4 ore/zi.

Potrivit art. 103 al.2 Codul muncii „drepturile salariale se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.”

Salariata S.I. nu a contestat actul aditional la contractul individual de munca prin care i s-a redus durata muncii la 4 ore.

Din adresa nr.1202/22.10.2008 emisa de Inspectoratul Teritorial de munca Constanta rezulta ca actul aditional a fost depus de angajator la I.T.M. Constanta în data de 10.02.2004.

Reclamanta nu poate sustine ca nu a avut cunostinta de modificarea programului de lucru, câta vreme a primit salariul doar pentru jumatate de norma.

În mod corect, prima instanta a apreciat declaratia martorei M.M. ca fiind neconcludenta, atât timp cât programul de activitate al contestatoarei îl cunostea din discutiile purtate cu aceasta.

Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 C.pr.civ. Curtea a admis recursul formulat si a modificat sentinta recurata conform celor dispuse prin dispozitiv.

Curtea a respins cererea de obligare a intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecata având în vedere faptul ca aparatorul reclamantei a depus dovada efectuarii acestor cheltuieli într-o copie xerox, ilizibila.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro