404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Procedura civila. Uzucapiune. Dovada calitatii procesual pasive. Valoarea certificatului de mostenitor.

Recunoasterea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra unui imobil nu poate fi opusa decât proprietarului bunului sau mostenitorilor acestuia pentru ca, fiind un mod de dobândire a proprietatii sau altor drepturi reale, uzucapiunea reprezinta, în acelasi timp, o sanctiune civila împotriva vechiului proprietar care, dând dovada de lipsa de diligenta, a lasat vreme îndelungata bunul sau în mâna altor persoane.

Hotarârea judecatoreasca declarativa de uzucapiune constata pierderea dreptului de catre vechiul proprietar si dobândirea lui de catre posesor, astfel ca ea nu poate fi pronuntata decât în contradictoriu cu cel care justifica în mod legal si fara putinta de tagada calitatea de titular al bunului si care, prin lipsa de diligenta, a permis posesorului si autorilor acestuia sa stapâneasca imobilul în tot timpul fixat de lege.

Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr. 13056/212/2008, reclamantul C.L.D. a chemat în judecata pe pârâta U.A. din România – Filiala Constanta si a solicitat instantei ca prin hotarâre judecatoreasca sa constate intervenita uzucapiunea de 30 ani pentru terenul situat în Constanta, str. P. nr. 43A, în suprafata de 165 mp.

În motivarea cererii s-a aratat ca imobilul a fost detinut din anul 1929 si pâna in anul 1978, cu titlu de proprietari, de familia P., conform certificatului de mostenitor nr. 785/1978. In anul 1978 s-a realizat partajul imobilului, iar coindivizarul caruia acesta i-a revenit l-a transmis reclamantului pe cale succesorala, instituindu-l legatar universal.

S-a mai pretins ca, de-a lungul timpului, toti posesorii au stapânit ca adevarati proprietari întregul teren de 565 mp, desi în acte este înscrisa doar suprafata de 400 mp.

Prin sentinta civila nr. 3577/26.02.2009, Judecatoria Constanta a respins actiunea ca neîntemeiata.

La pronuntarea hotarârii s-a avut în vedere ca potrivit certificatului de mostenitor nr.758/22.07.1978, prin care s-a dezbatut succesiunea defunctului P.A., succesori ai defunctului au ramas P.P. si P.L., iar masa succesorala era constituita din cota de ˝ din imobilul situat în str. T. nr.12.

Prin decizia civila nr. 168/13.02.1979 bunul succesoral a fost atribuit în totalitate numitei P.P., iar la data de 21.06.1988 a fost transmis prin succesiune testamentara reclamantului C.L.D., conform testamentului autentificat sub nr. 9047 si sentintei civile nr. 500/12.02.1990 a Judecatoriei Constanta.

Din continutul înscrisurilor aflate la dosar s-a constatat ca str. T. nr.12 si-a schimbat denumirea în str. P. nr. 43 A si ca reclamantul detine cu titlu suprafata de 400 mp teren, astfel cum se arata si în raportul de expertiza efectuat în cauza.

A mai retinut instanta ca întrucât uzucapiunea, ca institutie de drept civil, apare ca o sanctiune împotriva vechiului proprietar, care da dovada de lipsa de diligenta, în raportul juridic dedus judecatii trebuie gasit proprietarul lipsit de diligenta, care a permis reclamantului si autorilor lui sa stapâneasca, pe lânga terenul asupra caruia aveau titlu, si o alta suprafata, pe care au ocupat-o fara a detine vreun drept.

Pornindu-se de la aceasta premisa s-a retinut ca în speta nu este facuta dovada calitatii de proprietar a pârâtei U.A. din România – Filiala Constanta, certificatul de mostenitor anexat la dosar referindu-se la cu totul alt imobil, de la numarul 45, iar nu de la numarul 43A, care face obiectul cererii reclamantului.

Apelul declarat împotriva acestei sentinte de reclamant a fost respins ca nefondat de Tribunalul Constanta prin decizia civila nr. 356/16.06.2009 în considerentele careia s-au retinut urmatoarele:

– uzucapiunea reprezinta o sanctiune împotriva proprietarului care a dat dovada de lipsa de diligenta, prin lasarea imobilului în posesia altei persoane, iar actiunea în constatarea dreptului de proprietate prin efectul prescriptiei achizitive se îndreapta împotriva vechiului proprietar.

– în sustinerea dreptului de proprietate al pârâtei asupra terenului pe care reclamantul pretinde ca l-a uzucapat se invoca certificatul de mostenitor nr. 785/22.07.1978, în care se consemneaza ca masa succesorala ramasa de pe urma defunctului O.B., autorul pârâtei, se compune din dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Constanta, str. P. nr.45, compus dintr-o locuinta cu o camera si bucatarie si teren în suprafata de 1000 mp, iar ca mod de dobândire – certificatul de mostenitor nr.846/1991 emis de Notariatul de Stat Judetean Constanta.

– în cuprinsul acestui din urma certificat – care a dezbatut succesiunea defunctului B.O. si a constatat ca masa succesorala era compusa din imobilul situat în Constanta, str. Primaverii nr. 41, format dintr-o locuinta cu o camera, bucatarie si teren în suprafata de 1000 mp., dobândit de defunct prin cumparare, dupa decesul sotiei – nu se individualizeaza actul translativ de proprietate în baza caruia B.O. ar fi devenit titularul bunului – notarul mentionând doar faptul ca nu s-au prezentat acte de proprietate.

– în lipsa unui asemenea înscris ori a elementelor necesare identificarii lui, dar si în lipsa oricaror alte probe din care sa rezulte, dincolo de orice îndoiala, dreptul de proprietate al autorului pârâtei asupra terenului în litigiu, nu se poate considera ca aceasta se legitimeaza ca proprietar si ca, prin urmare, îi poate fi aplicata sanctiunea uzucapiunii, în beneficiul reclamantului, simplul acord al pârâtei la admiterea actiunii nefiind suficient pentru a justifica demersul judiciar de fata.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.L.D. si a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie aratând, în esenta, ca instanta de apel a apreciat gresit asupra calitatii de proprietar a pârâtei asupra terenului în litigiu.

S-a aratat ca, potrivit probelor cauzei, suprafata pentru care se invoca uzucapiunea este situata pe latura de nord a proprietatii reclamantului, latura care se învecineaza cu terenul pârâtei, ca limitele celor doua proprietati nu s-au modificat din 1930 pâna în prezent si ca dreptul de proprietate al pârâtei asupra terenului aflat în litigiu a fost demonstrat cu certificatul de mostenitor nr.80/1996, cu certificatul de mostenitor nr.846/28.05.1991 – potrivit caruia imobilul de pe strada P. nr.45 a fost mostenit de O.B. de la tatal sau, B.O. si cu testamentul olograf al acestuia din urma.

În sustinerea calitatii de proprietar a pârâtei s-a invocat si o notificare a Filialei Constanta a U.A. din România din 06.06.2009, precum si declaratiile martorilor audiati în cauza.

Analizând legalitatea hotarârii atacate în raport cu criticile formulate instanta retine urmatoarele:

Recunoasterea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra unui imobil nu poate fi opusa decât proprietarului bunului sau mostenitorilor acestuia pentru ca, fiind un mod de dobândire a proprietatii sau altor drepturi reale, uzucapiunea reprezinta, în acelasi timp, o sanctiune civila împotriva vechiului proprietar care, dând dovada de lipsa de diligenta, a lasat vreme îndelungata bunul sau în mâna altor persoane.

Hotarârea judecatoreasca declarativa de uzucapiune constata pierderea dreptului de catre vechiul proprietar si dobândirea lui de catre posesor, astfel ca ea nu poate fi pronuntata decât în contradictoriu cu cel care justifica în mod legal si fara putinta de tagada calitatea de titular al bunului si care, prin lipsa de diligenta, a permis posesorului si autorilor acestuia sa stapâneasca imobilul în tot timpul fixat de lege.

În cauza, reclamantul a invocat dobândirea prin uzucapiune a dreptului sau de proprietate asupra terenului în suprafata de 154,56 mp situat în Constanta, str. P. nr. 43 A si a opus pretentia sa pârâtei U.A. din România – Filiala Constanta, cu care se învecineaza pe latura de nord a imobilului pe care îl stapâneste în calitate de proprietar.

În justificarea calitatii pârâtei, de proprietar al terenului asupra caruia se pretinde exercitarea posesiei, s-au invocat certificatele de mostenitor nr. 846/1991 – prin care a fost dezbatuta succesiunea defunctului B.O. si s-a constatat ca masa succesorala include imobilul situat în Constanta, str. P. nr.41, compus din constructie si teren în suprafata de 1000 mp, pentru care nu s-au prezentat acte de proprietate, si ca unic mostenitor al defunctului este O.B. – si nr. 80/22.05.1996 eliberat de B.N.P. G.P., prin care a fost dezbatuta succesiunea defunctului O.B., constatându-se ca masa succesorala este compusa din imobilul situat în Constanta, str. P. nr.45, format din constructie si teren, dobândit cu certificatul de mostenitor nr. 846/1991, mentionat anterior, si ca succesiunea a fost transmisa pe cale testamentara pârâtei U.A. din România – Filiala Constanta.

Înscrisurile mentionate nu fac, însa, dovada calitatii de proprietar a pârâtei asupra terenului ce constituie obiectul material al litigiului pentru ca certificatul de mostenitor, ca si testamentul olograf, nu constituie titlu de proprietate, în sensul ca nu poate proba ca terenul aflat în posesia reclamantului a fost proprietatea lui de cujus si, ca urmare, prin efectul transmisiunii succesorale, este si proprietatea pârâtei mostenitoare.

De altfel, chiar în ipoteza în care s-ar aprecia asupra valabilitatii dreptului transmis pe cale succesorala în temeiul certificatelor de mostenitor mentionate anterior se constata ca acesta priveste doar suprafata de 1000 mp, ori din fisa corpului de proprietate situat în Constanta, str. P. nr.45 rezulta ca terenul aflat în posesia pârâtei are o suprafata de 1396,48 mp. Cum aceasta întindere este superioara celei mentionata în actul succesoral invocat drept înscris doveditor al calitatii de proprietar a U.A. din România – Filiala Constanta nu se poate pretinde cu temei ca pârâta justifica vreun drept real asupra terenului în litigiu, nefiind dovedit ca suprafata de 154,56 mp, pentru care reclamantul invoca uzucapiunea, face parte din suprafata mentionata în certificatul de mostenitor nr.80/1996 eliberat de B.N.P. G.P.

În sustinerea acestei pretentii nu se poate invoca nici împrejurarea ca loturile si-au pastrat aceeasi configuratie în timp si ca limita dintre proprietatile partilor este cea existenta în urma cu 30 de ani pentru ca aceste aspecte de fapt nu prezinta relevanta în aprecierea calitatii pârâtei, de proprietar al terenului asupra caruia se pretinde exercitarea posesiei pe durata si în conditiile stabilite de lege.

Considerentele ce preced conduc la concluzia ca instanta de apel a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale incidente cauzei astfel ca, în temeiul art.312 alin.1 din Codul de procedura civila, recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro