Top

Litigiu de munca. Competenta teritoriala absoluta. Exceptia prescriptiei dreptului la actiune.

Art. 284 Codul muncii prevede in alin. 1 ca judecarea conflictelor de munca este de competenta instantelor stabilite conform Codului de procedura civila. Aceeasi dispozitie legala, in alin. 2, stabileste ca cererile referitoare la asemenea litigii se adreseaza instantei competente in a carei circumscriptie reclamantul îsi are domiciliul sau resedinta.

Faptul ca Legea nr.168/1999, care constituie legea speciala de reglementare a procedurii de solutionare a conflictelor de munca, prevede in art. 72, competenta teritoriala a instantei in a carei circumscriptie isi are sediul unitatea, nu determina aplicabilitatea in cauza a dispozitiei art. 72 mentionata, având in vedere ca in prezent este in vigoare Legea nr. 53/2003 (noul cod al muncii) care este ulterioara Legii nr. 168/1999.

Cu privire la exceptia prescrierii dreptului la actiune pe capatul de cerere referitor la pretentiile vizând plata ajutorului material – contravaloarea a 4.000 mc gaze, s-a apreciat ca aceste drepturi cad sub incidenta art. 283 lit. e Codul muncii.

Conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nasterii dreptului la actiune pretentiile reclamantului în situatia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si în cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator.

Potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, pretentiile formulate în cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 6598/118/2009 reclamantii M.A. s.a. au chemat in judecata pe parata SC P. SA – Membru Group OMV Bucuresti, solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea pârâtei la plata contravalorii a 4000 mc/an de gaze naturale fiecarui reclamant, suma pe care au solicitat-o actualizata la data platii, pentru o perioada de 3 ani în urma de la data promovarii actiunii, cu cheltuieli de judecata.

In considerentele actiunii, reclamantii au învederat ca începând cu anul 1996 prin contractul colectiv de munca la nivel de ramura, societatea pârâta era obligata sa acorde fiecarui salariat, anual, un ajutor material egal cu contravaloarea a 4.000 m.c. de gaze naturale, la pretul zilei.

Acest drept a fost statuat prin art. 187 din CCM la nivel de ramura energie electrica, termica, petrol si gaze, iar pentru neacordarea dreptului mentionat, unitatea datoreaza aceste sume actualizate cu rata inflatiei. Faptul ca ulterior prin art.178 din CCM la nivel de unitate s-a prevazut ca aceste drepturi ar fi compensate prin includerea în salariul de baza, constituie un caz de nulitate deoarece contravine prevederilor legale în domeniu, în conditiile în care nu pot fi restrânse drepturile acordate de CCM la nivel de ramura prin CCM la nivel inferior, potrivit art. 238 alin. 1 Codul muncii.

În drept, au fost invocate dispozitiile art.155, art. 238 si art. 241 Codul muncii, art. 11 din Legea nr. 130/1996.

Prin întâmpinarea depusa la 04.08.2008, pârâta S.C. P. SA. – MEMBRU OMV GRUP a solicitat respingerea actiunii, invocând doua exceptii: de necompetenta teritoriala a Tribunalului Constanta, motivat de faptul ca potrivit art. 72 din Legea nr. 168/1999 – cererile referitoare la solutionarea conflictelor de drepturi se adreseaza instantei judecatoresti competente în a carei circumscriptie îsi are sediul unitatea, respectiv Tribunalul Bucuresti si de prescriptie a dreptului la actiune prin prisma prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, în considerarea faptului ca ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4.000 mc de gaze nu se include în categoria drepturilor salariale.

Prin sentinta civila nr. 1172/12.11.2009, Tribunalul Constanta a respins exceptia de necompetenta teritoriala a acestei instante, invocata de pârâta SC ”P” SA-Membru Group OMV – Bucuresti .

A dispus disjungerea pricinilor cu privire la reclamantii M.V. s.a. si a cererii de interventie cu privire doar la intervenientul L.I. si înregistrarea separata a acestora, in acest sens formându-se alte 10 dosare corespunzator domiciliilor reclamantilor sus-mentionati. (Iasi, Bacau, Neamt, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Gorj, Arges, Buzau si Prahova).

A admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata de pârâta.

A respins actiunea formulata de reclamantii T.G., C.I., C.A.N., D.D., D.S., S.G., B.G., C.N., D.L., D.C., B.L., P.I., C.N., cu domiciliu procesual ales în loc. Constanta – la sediul S.C.A: „C. si Asociatii”, ca fiind prescrisa.

A respins cererea de interventie formulata de intervenientul O.E., cu domiciliu procesual ales în loc.Constanta – la sediul S.C.A: „C. si Asociatii”, întrucât pretentiile solicitate prin aceasta sunt prescrise.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, urmatoarea situatie de fapt :

1. Fata de exceptia de necompetenta teritoriala, s-au retinut urmatoarele :

Art. 284 Codul muncii prevede in alin. 1 ca judecarea conflictelor de munca este de competenta instantelor stabilite conform Codului de procedura civila. Aceeasi dispozitie legala, in alin. 2, stabileste ca cererile referitoare la asemenea litigii se adreseaza instantei competente in a carei circumscriptie reclamantul îsi are domiciliul sau resedinta.

Faptul ca Legea nr.168/1999, care constituie legea speciala de reglementare a procedurii de solutionare a conflictelor de munca, prevede in art. 72, competenta teritoriala a instantei in a carei circumscriptie isi are sediul unitatea, nu determina aplicabilitatea in cauza a dispozitiei art. 72 mentionata, având in vedere ca in prezent este in vigoare Legea nr. 53/2003 (noul cod al muncii) care este ulterioara Legii nr. 168/1999.

Pentru aceste motive, având in vedere ca o parte din reclamanti isi au domiciliile in judetul Constanta, iar ceilalti in alte judete din tara, instanta urmeaza a dispune disjungerea cauzei pentru reclamantii care isi au domiciliile pe raza altor judete din tara cu exceptia judetului Constanta, iar pentru acestia din urma va respinge exceptia de necompetenta teritoriala invocata de parata prin întimpinare, retinând, fata de cele expuse, ca aceasta instanta este competenta teritorial sa solutioneze pricina.

Aceeasi solutie se impune si cu privire la cererea de interventie formulata de intervenientii O.E. si L.I., respectiv disjungerea cauzei cu privire la intervenientul L.I., având in vedere ca acesta are domiciliul in judetul Bacau si retinerea cauzei spre judecata pentru intervenientul O.E., cu domiciliul pe raza judetului Constanta.

2. Cu privire la exceptia prescrierii dreptului la actiune pe capatul de cerere referitor la pretentiile vizând plata ajutorului material – contravaloarea a 4.000 mc gaze, instanta a apreciat ca aceste drepturi cad sub incidenta art. 283 lit. e Codul muncii.

S-a avut în vedere astfel, reglementarea distincta data de art. 283 alin. 1 lit. c si e Codul muncii, regulilor vizând calculul prescriptiei.

Conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nasterii dreptului la actiune pretentiile reclamantului în situatia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si în cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator

Potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, pretentiile formulate în cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

În speta, pretentiile ce formeaza obiectul litigiu nu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezinta potrivit art. 154 Codul muncii contraprestatia muncii depuse de catre salariat, aceasta cuprinzând – în raport de prevederile art. 155 Codul muncii – salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.

Masurile de protectie sociala, în cadrul carora se includ si drepturile acordate periodic în vederea cresterii nivelului de viata al salariatilor ori compensatiile dispuse prin contractul colectiv de munca în domeniul asigurarii si securitatii în munca nu sunt însa drepturi salariale, ci alte drepturi cu valoare patrimoniala, acordate în raport cu dispozitiile contractului.

Împotriva sus mentionatei sentinte civile au declarat recurs – recurentii reclamanti T.G. s.a. si,

- recurentii reclamanti M.A. s.a., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

1. Prin recursul formulat de recurentii reclamanti T.G. s.a., se critica hotarârea primei instante, prin prisma disp. art. 304 pct.9 si art. 304/1 cod pr.civila, pentru urmatoarele aspecte :

În mod eronat instanta de fond s-a pronuntat asupra pretentiilor solicitate ca fiind prescrise, întrucât sunt drepturi cu caracter patrimonial ce intra în sfera de aplicare a art. 283 pct.1 lit.c codul muncii, potrivit cu care termenul de prescriptie este de 3 ani.

Instanta recunoaste caracterul patrimonial al pretentiilor si apreciaza ca nu sunt drepturile salariale în conditiile în care angajatorul nu a acordat aceste drepturi în acesti ani, tocmai pentru ca a sustinut ca a inclus aceste drepturi în salariul acordat. Este o contradictie în aceste sustineri si considera ca în mod eronat a apreciat instanta de fond asupra pretentiilor solicitate, ca fiind prescrise. Clauzele contractuale din contractul colectiv de munca sunt clauze ce fac implicit parte din contractul individual de munca.

2. Prin recursul declarat de catre recurentii reclamanti M.A. s.a., este criticata hotarârea instantei de fond, sub urmatoarele aspecte :

Prevederile art. 47 din Cod de pr.civila stabilesc ca „mai multe persoane pot fi împreuna reclamante sau pârâte daca obiectul pricinii este un drept sau o obligatie comuna ori daca drepturile sau obligatiile lor au aceeasi cauza”. În mod clar, toti angajatii P., Zona de operare P. Constanta, domiciliati sau nu în Constanta au solicitat acelasi drept, respectiv un ajutor material egal cu contravaloarea a 4000 m.c. gaze naturale, care trebuia achitat anual, deci se justifica pe deplin coparticiparea procesuala în prezenta cauza a angajatilor care locuiesc în Constanta împreuna cu angajatii aceleiasi unitati, dar care au domiciliul în alte orase din tara. Riscul în cauza este ca parte din acesti angajati sa dobândeasca acest drept si altii sa nu beneficieze de acest drept în conditiile în care au promovat aceeasi actiune si au solicitat acelasi drept, dar vor exista hotarâri judecatoresti cu solutii contrare. Pe de alta parte, nimic nu justifica efortul acestei disjungeri,atunci când legea ne permite coparticiparea procesuala, atât pentru obiect comun, cât si pentru cauza comuna.

Prin urmare, raportat la prevederile art. 284 alin.1 codul muncii si coroborând art. 2 cod pr.civila cu art. 47 cod pr.civila, apreciaza ca Tribunalul Constanta este pe deplin competent în solutionarea cauzei cu privire la toti reclamantii cuprinsi în cererea de chemare în judecata.

Începând din anul 1996 s-a prevazut, în conformitate cu art. 187 din CCM la nivel de ramura Energie Electrica, Termica, Petrol si Gaze, se va acorda ajutorul de gaz natural pentru „salariatii P. si sucursale… vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea a 4000 m.c. de gaze naturale” si cu toate acestea, drepturile nu au fost acordate.

Ulterior, prin art. 178 din CCM la nivel de unitate s-a prevazut ca aceste drepturi ar fi compensate prin includerea în salariul de baza. Aceasta clauza este nula, deoarece contravine prevederilor legale în domeniu pentru ca nu pot fi restrânse drepturile acordate de CCM la nivel de ramura prin CCM la nivel inferior si de asemenea nu pot fi anulate drepturi care au fost recunoscute anterior.

În conformitate cu prevederile art. 238 alin.1 Codul muncii: ”contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior”.

În respectarea art. 6 si 7 din CCM la nivel de ramura Energie Electrica, Termica, petrol si Gaze nu se pot prevedea drepturi sub limitele minime sau dispozitii contrare celor deja aprobate si pe cale de consecinta neacordarea acestor drepturi este ilegala, astfel ca orice clauza în acest sens este nula.

C.C.M. încheiat în 1997, în art. 176 alin.1, prevedea ca începând cu 01.06.1997, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 m.c. gaze naturale ce se acorda fiecarui salariat va fi inclus în salariul de baza. Modalitatea de calcul va face obiectului unui act aditional la contract. Cu toate acestea, acest act aditional nu a fost încheiat niciodata deci acest ajutor nu putea fi inclus în salariul de baza deoarece nu exista o baza legala.

Pe de alta parte, acest ajutor determinabil nu se putea include în salariul de baza din doua alte motive :

a) acest ajutor cuantificat în 4000 m.c. gaze naturale pe un an nu are o valoare fixa, deoarece anual valoarea pentru 1 m.c. gaz natural este actualizat ;

b) salariul în conformitate cu prev. art. 155 codul muncii cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri, prin urmare acest ajutor nu se poate include în salariul de baza deoarece acesta reprezinta salariul de încadrare al fiecarui salariat raportat la munca prestata, la calificarea acestuia si la functia detinuta.

În plus, includerea în salariul de baza a altor drepturi salariale creeaza un mod arbitrat la îndemâna angajatorului de a calcula drepturile angajatilor si lipsesc angajatul de control asupra drepturilor sale si transparenta necesara în relatia angajat si angajator.

Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursurile ca nefondate, pentru urmatoarele considerente :

Potrivit art. 284 alin.2 din Codul muncii „cererile referitoare la cauzele prevazute la alin.(1) se adreseaza instantelor competente în a carei circumscriptie reclamantul îsi are domiciliul sau resedinta, ori, dupa caz, sediul”.

Prin urmare, în materia litigiilor de munca, competenta teritoriala este exclusiva, reglementata prin norme imperative, astfel ca reclamantii legati printr-un consortiu procesual nu pot alege instanta competenta teritorial în functie de domiciliul unuia dintre ei.

Art.9 cod pr.civila creeaza posibilitatea optiunii reclamantului pentru instanta competenta în cazul pluralitatii de pârâti, ceea ce nu înseamna ca, extrapolând, este permisa alegerea instantei competente teritorial în cazul pluralitatii de reclamanti.

Alegerea instantei competente permisa în cadrul pluralitatii de pârâti, nu este posibila în tacerea legii pentru pluralitatea de reclamanti, prorogarea de competenta operând doar când exista o dispozitie expresa a legii.

Legiuitorul a instituit competenta teritoriala absoluta la domiciliul reclamantului în litigiile si conflictele de munca pentru a-i usura sarcina probei si pentru a evita cheltuieli si deplasari specifice unui proces.

În consecinta, în cazul pluralitatii de reclamanti, în conflictele si litigiile de munca, actiunea se introduce întotdeauna la instanta competenta teritorial de la domiciliul acestora, nefiind permisa alegerea de domiciliu, în vederea stabilirii unei alte instante competente teritorial.

În ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune, în mod corect prima instanta a admis exceptia invocata de pârâta si a respins cererea pentru o parte din reclamanti si cererea intervenientului O.E., ca fiind prescrise.

Potrivit art.283 alin.1 lit. (e) din codul muncii: ”cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, în cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia”.

Prin cererea formulata, reclamantii au solicitat obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale, respectiv 4000 m.c. anual.

Ajutorul material solicitat este prevazut prin art. 176 din C.C.M. la nivel P. si respectiv art. 187 din C.C.M. la nivel de ramura, energie electrica, termica, petrol si gaze.

Prin chiar vointa partilor, contravaloarea celor 4000 m.c. gaze naturale reprezinta un ajutor material acordat fiecarui salariat.

Pretentiile solicitate, izvorând din neexecutarea unor clauze înserate în contractul colectiv de munca, care prevad acordarea unor ajutoare materiale, în mod corect prima instanta a respins actiunea ca prescrisa.

Prescriptia extinctiva este o exceptie de fond, peremptorie si absoluta, care face de prisos analizarea celorlalte motive referitoare la fondul cauzei.

Etichete:

Bottom