404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Incalcarea prezumtiei de nevinovatie. Prejudiciu de imagine. Raspunderea statului pentru prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a incalcarii principiului prezumtiei de nevinovatie.

Transparenta în procedurile judiciare nu trebuie înteleasa în mod absolut, în sensul ca oricine si în orice conditii poate lua cunostinta de toate actele efectuate în procedurile judiciare, pentru ca interesul legiuitorului este acela de a crea un just echilibru în activitatea institutiilor sale (inclusiv judiciare) între interesul privat si cel public, iar daca asigurarea unui proces echitabil, previzibil si solutionat de un judecator independent constituie pentru individ fundamentul dreptului de acces liber la o instanta, posibilitatea mediatizarii elementelor definitorii ale unui demers judiciar de impact satisface componenta de interes public a societatii.

Expunerea fara discernamânt, de o asemenea maniera, a datelor personale ale individului, care exercita în acel moment si o functie publica – iar în cazul reclamantilor, si o functie care implica autoritatea statului – justifica acordarea unei despagubiri într-un cuantum apreciat ca rezonabil fata de împrejurarile spetei, de implicatiile ori de posibilele urmari negative ale faptei prejudiciante, iar în acest sens instanta de fond a cântarit corect aceste circumstante, valoarea despagubirilor fiind pe deplin suficienta pentru o reparatie echitabila.

Prin sentinta civila nr. 1129/17.06.2010 a Tribunalului Constanta a fost admisa în parte, astfel cum a fost completata, actiunea formulata de reclamantii C.L.I., D.M. s.a în contradictoriu cu STATUL ROMÂN PRIN MFP, pârâtul fiind obligat la plata sumei de 25.000 lei catre fiecare reclamant, cu titlu de despagubiri morale, precum si la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecata, fiind însa respinse ca nefondate celelalte pretentii.

Pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MFP a fost totodata obligat sa publice, într-un ziar de larga raspândire nationala, dispozitivul prezentei hotarâri.

A fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului PARCHETUL DE PE LÂNGA TRIBUNALUL CONSTANTA, precum si a pârâtului MINISTERUL JUSTITIEI SI LIBERTATILOR CETATENESTI, entitati fata de care actiunea a fost respinsa, pe acest considerent.

S-a respins actiunea formulata în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGA ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, precum si cererea de chemare în garantie a MFP.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut, în esenta, ca prin cererea înregistrata sub nr. 12233/118/2009 la Tribunalul Constanta, reclamantii – agenti de politie – au solicitat obligarea pârâtilor Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta, Ministerul Public Bucuresti – Parchetul de pe lânga Î.C.C.J Bucuresti, Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti si Statul Român prin MFP la plata a câte 50.000 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin comunicarea catre presa constanteana si centrala a datelor complete de identificare cuprinse în Rezolutia nr. 368/P/2009 din data de 01.06.2009 – ora 12.00 a Parchetului de pe lânga Tribunalul Constanta si a datelor cu privire la vinovatia lor penala, precum si obligarea pârâtilor la publicarea într-un ziar national a extrasului de pe hotarâre.

S-a aratat, în cererea fondata pe dispozitiile 30 alin. 6 si art. 52 alin. 3 din Constitutie, art. 998 – art. 999 C.civ., art. 1000 alin.3 C.civ., art. 54 din Decretul nr.31/1954, art. 10 alin.2 din CEDO, art. 6 paragraf 2 din CEDO, art. 89 din Legea nr. 304/2004, Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date si art. 12 din Legea 544/2001, ca la 25 iunie 2009 Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta a efectuat perchezitii domiciliare la locuintele reclamantilor, ridicarea si conducerea lor sub paza stricta la sediul Parchetului, unde le-a fost comunicata dobândirea calitatii de inculpati în cauza penala cu nr. 368/P/2009; aceste actiuni au fost amplu mediatizate, fiind de altfel transmise în direct de reprezentantii mass-media care fusesera anuntati de catre reprezentantii autoritatii, Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta comunicând totodata, catre presa locala si centrala, Rezolutia de începere a urmaririi penale nr. 368/P/2009, din data de 01.06.2009 – ora 12.00, în care erau mentionate toate datele de identificare ale reclamantilor (domiciliul complet, parintii, locul nasterii, codul numeric personal) si propunerea de arestare.

Reclamantii au sustinut ca în acest mod a avut loc încalcarea brutala a prezumtiei de nevinovatie, fiind practic data o sentinta de condamnare prin comunicarea catre presa a faptului ca agentii de politie mentionati au savârsit fapte de coruptie, dar si o nesocotire a normelor legale privind confidentialitatea datelor personale câta vreme au fost puse la dispozitia presei toate datele de identificare ale celor învinuiti si descrierea amanuntita a faptelor de natura penala savârsite; aceste date au fost postate de site-urile ziarelor locale Cugetliber.ro si Ziuaconstanta.ro, fiind accesibile oricarei persoane.

Ulterior, instanta de judecata a constatat nelegalitatea actelor de urmarire penala, în sensul ca acestea sunt lovite de nulitate absoluta.

Reclamantii au aratat ca în mod unanim instantele de judecata nationale au recunoscut dreptul persoanei a carei demnitate a fost afectata în urma unor demersuri ilicite, ori care a suferit un prejudiciu ca urmare a unor astfel de actiuni, sa îi fie reparat acest prejudiciu, prin acordarea unor despagubiri; s-a statuat astfel ca în acest mod nu se aduce vreo încalcare libertatii de exprimare garantate de art.10 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si art. 30 din Constitutia României, pentru ca acest drept trebuie sa se exercite cu respectarea prevederilor legale si constitutionale care ocrotesc demnitatea, onoarea persoanei si dreptul la propria imagine.

S-a evocat în egala masura jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului în ce priveste încadrarea în situatiile de violare a disp. art. 6 alin.2 din Conventie, a afirmatiilor sau declaratiilor publice ale reprezentantilor organelor de ancheta penala cu privire la vinovatia penala a unei persoane, cu încalcarea brutala a prezumtiei de nevinovatie, statuându-se într-o serie de spete ca în faza de ancheta penala nu este permis a fi facute declaratii publice care sa poata fi interpretate ca fiind o confirmare din partea anumitor functionari publici a vinovatiei persoanei (Cauza Gutkevicius împotriva Lituaniei, Cauza Erik Ninn-Hansen împotriva Danemarcei).

Reclamantii au aratat ca în maniera în care s-a procedat au fost încalcate si prevederi speciale ale legislatiei nationale referitoare la „confidentialitatea prelucrarilor” si la „securitatea prelucrarilor” (art. 19 si 20 din Legea nr. 677/2001), autoritatilor pârâte revenindu-le obligatia de a aplica masurile tehnice si organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificarii, dezvaluirii sau accesului neautorizat la asemenea date.

Analizând legalitatea si temeinicia pretentiilor formulate, Tribunalul Constanta a retinut ca potrivit art. 96 alin. 1 din Legea 303/2004, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar prin alin. 6 se prevede ca pentru repararea prejudiciului, persoana vatamata se poate îndrepta cu actiune numai împotriva statului, reprezentat prin MFP.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu art. 52 alin. 3 din Constitutie, care dispune ca statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita în conditiile legii si nu înlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta.

În consecinta, statul – reprezentat de Ministerul Finantelor Publice – raspunde pentru erorile judiciare savârsite de magistrati.

Aceste consideratii au stat la baza admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Parchetului de pe lânga Tribunalul Constanta si exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.

Asupra fondului cauzei, instanta a retinut urmatoarele:

În speta, Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta a comunicat catre presa locala si centrala doua acte din dosarul penal nr. 368/P/2009, respectiv, Rezolutia de începere a urmaririi penale din data de 01.06.2009 si Propunerea de arestare formulata în cauza, acte în care erau inserate toate datele de identificare ale reclamantilor si care cuprindeau descrierea amanuntita a faptelor de natura penala pretins savârsite, acte ce au fost ulterior postate de site-urile ziarelor locale Cugetliber.ro si Ziuaconstanta.ro, putând fi astfel accesate de orice persoana.

Astfel, Rezolutia procurorului emisa în data de 01.06.2009 din dosarul mentionat, privind începerea urmaririi penale a reclamantilor, a fost primita de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta pe adresa de e-mail a redactiei Ziua de Constanta în data de 25.06.2009 si a fost postata pe site, înregistrând 888 citiri pâna la data de 05.10.2009. Propunerea de arestare preventiva a fost primita de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta pe adresa de e-mail a redactiei Ziua de Constanta în data de 25.06.2009 si a fost postata pe site, înregistrând 932 citiri pâna la aceeasi data (05.10.2009).

Ulterior acestui moment, prin încheierea nr. 85/P/06.08.2009 a Curtii de Apel Constanta-Sectia penala, pronuntata în dosarul nr. 7336/118/2009, s-a constatat ca actele de începere a urmaririi penale si de punere în miscare a actiunii penale dispuse de procuror în dosarul nr. 368/P/2009 fata de inculpatii reclamanti în prezenta cauza, sunt lovite de nulitate absoluta.

În raport de prevederile legale invocate în cauza, privind liberul acces la informatiile de interes public, ce pot fi furnizate la cerere sau din oficiu (art. 1 din Legea nr. 677/2001), cu trimitere explicita însa la cele la care se refera art. 12 lit. f (anume, informatiile privind procedura judiciara), instanta de fond a conchis în sensul ca fapta reclamata, constând în comunicarea de catre Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta a celor doua acte din dosarul penal, în care erau inserate toate datele de identificare ale reclamantilor, precum si descrierea amanuntita a faptelor de natura penala pretins a fi fost savârsite de acestia, acte ce au fost postate ulterior de site-uri mass-media, reprezinta o încalcare a obligatiei de confidentialitate si de securitate a datelor personale ale reclamantilor si a produs implicit si nemijlocit un prejudiciu acestora, fapta fiind de natura a afecta demnitatea, onoarea si reputatia celor apreciati ca vinovati si fiind astfel îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale.

S-a aratat ca potrivit paragrafului 2 al art. 10 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale – care în conformitate cu art. 11 alin.2 din Constitutia României, face parte din dreptul intern – exercitiul libertatii de exprimare, ce comporta îndatoriri si responsabilitati, poate fi supus unor formalitati, conditii, restrângeri sau sanctiuni prevazute de lege, daca se constituie ca masuri necesare într-o societate democratica, pentru protectia moralei, reputatiei sau drepturilor altuia. Tocmai de aceea jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului a statuat constant ca aria restrictiilor aduse de un stat libertatii de exprimare este determinata de îndeplinirea cumulativa a trei conditii: restrictia sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca cel putin unul din scopurile legitime prevazute de textul Conventiei si sa fie necesara într-o societate democratica pentru atingerea acelui scop.

În egala masura Conventia consacra si un alt principiu fundamental, cel al prezumtiei de nevinovatie în cuprinsul art.6 paragraf 2, care prevede ca „orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pâna ce vinovatia sa va fi legal stabilita” si care garanteaza fiecarei persoane dreptul de a nu fi tratata de nici un reprezentant al statului, ca si cum ar fi vinovata de savârsirea unei infractiuni, înainte de stabilirea legala a vinovatiei sale de catre instanta competenta (cazurile Minnelli, Allenet de Ribemont, Matijasevic v. Serbia), obligatia respectarii acestei garantii impunându-se nu doar judecatorului în procedurile judiciare, ci tuturor autoritatilor statului.

Pentru a statua asupra modalitatii de reparare a prejudiciului moral creat prin constatarea faptei ilicite, Tribunalul a avut în vedere nu doar natura informatiilor furnizate de Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta – anume, printr-un mijloc de comunicare în masa – dar si calitatea acestuia de organ judiciar, care presupune o respectare riguroasa a principiilor si garantiilor procedurale.

Cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale s-a aratat ca în legislatia nationala nu exista criterii stricte, instanta fiind însa chemata sa aprecieze valoarea acestora în raport de situatia concreta, iar fata de probatoriul administrat, de calitatea reclamantilor de persoane învestite cu functie publica (politisti), functie care impune respectarea legii si de împrejurarea ca datorita acestui eveniment, credibilitatea lor în societate a fost pusa la îndoiala, fiind încalcat totodata dreptul reclamantilor la viata intima, familiala si privata, se impune acordarea catre fiecare reclamant a unei despagubiri în cuantum 25.000 lei, la care urmeaza a fi obligat Statul, celelalte pretentii fiind respinse ca nefondate.

În raport de disp. art. 96 alin. 1 si 6 din Legea 303/2004 care prevad ca statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare si ca pentru repararea prejudiciului persoana vatamata se poate îndrepta cu actiune numai împotriva statului, reprezentat prin MFP, actiunea formulata în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Î.C.C.J. a fost respinsa ca nefondata, iar fata de solutia data, a fost respinsa si cererea de chemare în garantie formulata de acest pârât, partea necazând în pretentii.

Împotriva acestei solutii au declarat apel, în termen legal, atât apelantii reclamanti, cât si pârâtii MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGA ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, STATUL ROMÂN prin MFP reprezentat de DGFP Constanta, criticile de nelegalitate si de netemeinicie vizând succint urmatoarele consideratii:

1. Apelantii reclamanti au sustinut ca în speta este evident ca reprezentantii Parchetului de pe lânga Tribunalul Constanta au fost cei care au transmis catre mass-media în sistem informatic datele mentionate, iar în raport de dispozitiile art. 89 din Legea nr. 304/2004, care recunosc personalitatea juridica a acestei entitati, în mod gresit instanta de fond a respins actiunea fata de acest pârât.

S-a aratat ca în cauza nu sunt incidente disp. art. 504 cod pr. pen., pentru ca reclamantii nu se afla în situatia unei erori judiciare generate de condamnare nelegala, statuate printr-o achitare ulterioara, ori în situatia persoanei arestate nelegal care pretinde repararea prejudiciului astfel suferit, ci de o încalcare a obligatiei de confidentialitate si de securitate a datelor si a deontologiei profesionale, a prezumtiei de nevinovatie si a drepturilor legitime ale persoanelor supuse unei asemenea proceduri judiciare, obligatie încalcata – astfel cum s-a mentionat – de catre Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta.

Apelantii au criticat si acordarea unor despagubiri în cuantum de câte 25.000 lei, apreciindu-se ca suma de 50.000 lei pretinsa este mai adecvata acoperirii integrale a prejudiciului, tinându-se cont de faptul ca actiunile ilicite reclamate

le-au pus reclamantilor si familiilor acestora în primejdie viata si integritatea fizica, existând situatii de natura celor reiesite din declaratiile testimoniale, anume actiuni de intimidare. S-a facut trimitere la considerentele retinute în spete cu incidenta ale Î.C.C.J., în sensul ca exercitiul anumitor drepturi, inclusiv al dreptului la opinie si la libera exprimare, trebuie cantonat la limitele firesti, fara a prejudicia drepturile si interesele legitime ale celorlalte persoane; pozitia sociala si profesionala a persoanei astfel vatamate, precum si prejudiciul de imagine adus acesteia constituie criterii ce vor fi avute în vedere de instanta de judecata la stabilirea cuantumului despagubirilor (dec. 62/10.01.2001 a C.S.J.- Sectia civila).

S-a solicitat sa se ia în considerare deopotriva solutiile de jurisprudenta în acelasi context date de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, dar si de practica recenta a instantelor constantene (sent. civila nr. 21.12.2007 a Judecatoriei Constanta – dosar 5080/212/2006, definitiva si irevocabila ).

Apelantii reclamanti au apreciat ca în cauza s-a facut dovada existentei unui prejudiciu efectiv de ordin moral, cauzat prin actiunile ilicite ale Parchetului si s-a solicitat admiterea caii de atac si schimbarea sentintei, în sensul acordarii integrale a pretentiilor formulate.

2. Prin motivele apelului depuse la termenul din 18.10.2010, apelantul pârât STATUL ROMÂN prin MFP, reprezentat de DGFP Constanta a aratat ca fata de redactarea art. 998-999 cod civil si de prevederile art. 52 al. 3 din Constitutie, raspunderea statului este una directa, de apartenenta dreptului public, limitata însa doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare savârsite în procesele penale. Per a contrario, Statul, prin MFP, are o raspundere nelimitata si neconditionata, situatie în care normele legale ce reglementeaza raspunderea statului în alte domenii nu se justifica din moment ce principiile consacrate de art. 998-999 cod civil sunt general aplicabile.

Cercetarile desfasurate în perioada procesului penal pâna la pronuntarea solutiei de scoatere de sub urmarire penala reprezinta o cauza licita, pentru care statul nu poate fi tinut sa raspunda. Astfel, în masura în care fapta reclamata consta în comunicarea catre presa de catre Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta a rezolutiei de începere a urmarii penale si a propunerii de arestare, aceasta nu poate atrage raspunderea civila delictuala, fiind o situatie legala, iar în conditiile în care solutia instantei de judecata a fost aceea de respingere a propunerii de arestare preventiva pentru vicii procedurale, statul nu poate fi tinut raspunzator în prezenta cauza.

S-a apreciat ca fata de prevederile art. 116 din Legea nr. 304/2004 si ale art. 3 din Legea nr. 544/2001, retinute a fi aplicabile si de catre instanta de fond, publicarea celor doua acte din dosarul penal a respectat întru totul transparenta activitatii judiciare – lipsa acesteia fiind des criticata de organismele europene.

Apelantul a mai considerat ca nu s-a dovedit existenta prejudiciului si ca aceasta premisa nu poate fi prezumata din simpla încalcare a unor norme legale.

3. Apelul formulat de apelantul pârât MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGA ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE a vizat reiterarea exceptiilor privitoare la necompetenta materiala a tribunalului si a celei referitoare la ,,necompetenta functionala’’ a sectiei civile în solutionarea prezentului litigiu, iar pe fond, netemeinicia actiunii.

Apelantul a sustinut ca speta era de competenta Judecatoriei Constanta conform art. 1 al. 1 pct. 1 cod proc. civila, nefiind în cauza incidente dispozitiile legate de aplicabilitatea art. 2 al. 1 pct. 1 lit. b cod proc. civila, pentru actiunile si cererile în materie civila al caror obiect are o valoare mai mare de 500.000 lei.

S-a facut trimitere si la prevederile art. 22 al. 1 din Legea nr. 544/2001, care atribuie competenta materiala de solutionare a unor asemenea litigii (decurgând din legea speciala) sectiei de contencios administrativ a tribunalului în a carui raza teritoriala domiciliaza persoana pretins vatamata în drepturile sale, ori în a carui raza teritoriala se afla sediul autoritatii ori al institutiei publice, apelantul apreciind ca aceste norme au prioritate în determinarea competentei.

Asupra fondului s-a aratat ca în cauza nu s-a realizat o corecta stabilire de catre instanta de fond a situatiei de fapt, pentru ca nu s-a stabilit existenta unei clare legaturi de cauzalitate, generatoare de prejudicii, dintre demersul de informare a opiniei publice, prezumtia de nevinovatie si protectia datelor cu caracter personal.

Or, prin publicarea actelor mentionate, Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta nu a facut decât sa respecte prevederile Legii nr. 544/2001, în sensul de a asigura transparenta activitatii judiciare.

Analizând criticile de nelegalitate si de netemeinicie formulate, în raport de disp. art. 295 al. 1 cod proc. civila, Curtea va retine ca apelurile formulate de reclamanti si de pârâtul Statul român prin Ministerul Finantelor Publice sunt nefondate, în cauza nefiind necesara reformarea solutiei atacate.

Astfel, acordând prevalenta criticilor formulate de apelantul pârât – pe rationamentul juridic legat de statuarea prioritara asupra existentei conditiilor de atragere a raspunderii civile delictuale si a obligatiei Statului în acest sens – Curtea va retine ca este conferita în apelul acestei parti o interpretare distorsionata a cerintei de asigurare a transparentei actului de justitie.

Nu poate negat, pâna la proba contrara, caracterul licit al cercetarilor penale si al oricaror masuri luate în derularea activitatii de urmarire penala, legalitatea acestora fiind supusa controlului jurisdictional, însa în speta se pune în discutie nesocotirea unor principii general valabile oricaror proceduri judiciare, civile sau penale, legate de viata privata si de datele de identificare personale.

Necesitatea asigurarii transparentei actului de justitie porneste de la alte premise si se fundamenteaza pe alte concepte, ea având ca finalitate posibilitatea înlaturarii caracterului ocult al procedurilor ce vizeaza viata, libertatea si drepturile persoanei supuse unui asemenea proces, dar si crearea cadrului legal de informare a opiniei publice asupra cazurilor cu impact si interes în sfera societatii civile.

Transparenta în procedurile judiciare nu trebuie înteleasa în mod absolut, în sensul ca oricine si în orice conditii poate lua cunostinta de toate actele efectuate în procedurile judiciare, pentru ca interesul legiuitorului este acela de a crea un just echilibru în activitatea institutiilor sale (inclusiv judiciare) între interesul privat si cel public, iar daca asigurarea unui proces echitabil, previzibil si solutionat de un judecator independent constituie pentru individ fundamentul dreptului de acces liber la o instanta, posibilitatea mediatizarii elementelor definitorii ale unui demers judiciar de impact satisface componenta de interes public a societatii.

Statuarea prin art. 6 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului a faptului ca orice persoana are dreptul de a-i fi judecat procesul într-un ,,mod public’’ nu implica supunerea tuturor etapelor unui proces – civil/penal – unor formalitati obligatorii de publicitate, ci asumarea de catre statele semnatare a acelor masuri institutionale care sa permita transparenta obiectiva a procesului si sa asigure garantiile cerute de caracterul lui echitabil (independenta instantei, dreptul la aparare, contradictorialitatea, publicitatea sedintelor de judecata etc.).

Aceasta conceptie a legiuitorului explica totodata interesul sustragerii publicitatii a anumitor proceduri (cele care afecteaza viata personala, cele privitoare la minori etc.), apreciindu-se ca sfera interesului public nu poate interfera cu acele drepturi si interese ale individului ce trebuie protejate ca valori supreme ale personalitatii umane. Astfel fiind, sunt recunoscute unanim în sistemele de drept acele limitari aduse imperativelor legate de transparenta procedurilor jurisdictionale, în masura în care publicitatea aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori drepturilor ocrotite ca valori fundamentale în acceptiunea data de legea fundamentala si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

În acest context a facut trimitere Tribunalul Constanta la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si la statuarea în cauza L.H. c. Frantei, în sensul ca atât reprezentantii Politiei cât si ai Parchetului nu puteau face declaratii publice care sa contina o constatare a vinovatiei, mai înainte de condamnarea persoanei suspectate de savârsirea unei infractiuni – cu referire directa la încalcarea prezumtiei de nevinovatie statuata prin art. 6 par. 2 din Conventie.

Din acest punct de vedere, în mod corect a constatat instanta de fond ca necesitatea mediatizarii unei proceduri penale în derulare, initiata de Parchet fata de un numar mare de agenti de politie, nu constituie prin ea însasi o negare a libertatii de exprimare (reglementata prin art. 10 din CEDO ) si implicit a dreptului mass-media de a fi informata asupra elementelor esentiale în legatura cu aceasta procedura, dar ca modalitatea în care a fost satisfacut interesul public al publicitatii a adus în mod indubitabil prejudicii persoanelor implicate, câta vreme li s-a încalcat dreptul de a fi supuse confidentialitatii datele cu caracter personal si dreptul la respectarea prezumtiei de nevinovatie.

În egala masura, încalcarea obligatiei de confidentialitate asupra datelor existente în documentele autoritatilor statului conduce atât la încalcarea normelor din dreptul intern (în masura în care art. 1 din Legea nr. 677/2001 pozitioneaza prelucrarea datelor cu caracter personal în sfera garantarii si protejarii de catre stat a drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viata intima, familiala si privata), cât si a principiilor statuate în acelasi context prin art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului.

Comunicarea catre mass-media nu doar a informatiilor care prezentau în mod cert interes public, vizând persoana si natura infractiunilor pretins savârsite, ci si a datelor personale complete ale apelantilor reclamanti, în absenta oricarui argument de natura a constitui o restrângere obiectiva si justificata, în sensul dat de art. 1 al. 2 si 11 din Legea nr. 577/2001, reprezinta o încalcare a dreptului la protejarea datelor cu caracter personal, fapta constituind premisa raspunderii civile delictuale.

Conchizând, s-a generat astfel indiscutabil un prejudiciu moral apelantilor reclamanti, prin încalcarea dreptului la un proces echitabil – în sensul comunicarii catre presa a masurilor dispuse de Parchet, precum si a descrierii în amanunt a presupuselor fapte penale, cu crearea în aceasta modalitate a perceptiei publice a vinovatiei autorilor lor, cunoscând faptul ca aceste informatii vor fi diseminate în sistem informatic; s-a creat totodata un prejudiciu moral apelantilor reclamanti si prin nesocotirea dreptului la securitatea si protejarea datelor personale individuale la care statul are acces, comunicând mass-media aceste date fara a exista un imperativ obiectiv de ordine publica pentru expunerea lor.

Sub acest aspect, chestiunea subrogarii acestor demersuri principiului transparentei actului în justitie, invocata în motivatia apelului Statului român, nu poate fi retinuta în speta, Curtea constatând ca problema încalcarii drepturilor enuntate fiind corect dezlegata de catre instanta de fond.

În ce priveste raspunderea statului în legatura cu aceasta situatie, Curtea va retine ca desi instanta de fond a facut direct aplicarea disp. art. 96 al. 1 si 6 din Legea nr. 303/2004 rep. si modif., în speta nu se pune problema unei erori judiciare, ci a încalcarii a unor norme si principii de drept, pentru a caror respectare statul are obligatia crearii mecanismelor institutionale, urmând sa raspunda pentru toate actiunile sau inactiunile neconforme acestora, ale autoritatilor sale.

Chiar daca Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta are personalitate juridica potrivit art. 89 al. 3 din Legea nr. 304/2004 rep. si modif., în speta nu i se poate angaja direct raspunderea civila delictuala, în masura în care actele deduse publicitatii erau realizate totusi într-o procedura penala, vizau fapte si persoane pentru care era prezumat in abstracto interesul public al datelor transmise mass-media, prejudiciul moral fiind generat în concret de modalitatea efectiva de transpunere a obligatiei de informare publica.

În ce priveste apelul reclamantilor:

Criticile apelantilor reclamanti, fondate pe aspectele legate de titularul obligatiei de plata a unor asemenea despagubiri, urmeaza a fi raportate la considerentele avute în vedere în stabilirea culpei statului în acelasi context, neputând fi stabilita o raspundere solidara chiar daca în mod neechivoc Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta a fost emitentul documentatiei proprii catre presa si sursa datelor publicate pe internet.

Prin urmare, solutia de respingere a actiunii fata de Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta a fost corect data în prima instanta.

Curtea apreciaza, totodata, ca nu este necesara reevaluarea cuantumului prejudiciului moral, în sensul modificarii catre maximul solicitat a sumei acordate cu acest titlu fiecarui reclamant de catre instanta de fond, în masura în care nu s-a luat în considerare decât încalcarea drepturilor mentionate si vatamarea produsa prin faptele autoritatii statului, iar nu si o situatie personala critica generata de aceste încalcari.

Desigur ca expunerea fara discernamânt, de o asemenea maniera, a datelor personale ale individului, care exercita în acel moment si o functie publica – iar în cazul reclamantilor, si o functie care implica autoritatea statului – justifica acordarea unei despagubiri într-un cuantum apreciat ca rezonabil fata de împrejurarile spetei, de implicatiile ori de posibilele urmari negative ale faptei prejudiciante, iar în acest sens instanta de fond a cântarit corect aceste circumstante, valoarea despagubirilor fiind pe deplin suficienta pentru o reparatie echitabila.

De altfel, prin chiar trimiterea facuta la jurisprudenta instantelor din raza Curtii de Apel (cauza Mazare R. contra I.G.P.R. si M.A.I., dosar nr. 5080/212/2006) se va retine ca despagubirea acordata în prezenta cauza fiecarui reclamant, de 25.000 lei, este concordanta cu cea de 50.000 lei oferita partii vatamate în aceeasi modalitate în cauza amintita, fara a fi însa necesar a acorda aceeasi satisfactie materiala partilor din prezentul litigiu, cu ignorarea functiei detinute în fiecare speta în parte si a impactului mediatic diferit.

Constatând asadar ca existenta unor consecinte firesti ale prejudiciului de imagine adus reclamantilor, sub aspectul perceptiei publice si al atingerii aduse onoarei si demnitatii, au fost corect analizate si raportate la valoarea aratata, apelul acestor parti va fi respins ca nefondat si sub acest aspect.

În ce priveste apelul formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, Curtea va retine ca a priori analizarii pe fond a criticilor evocate de aceasta parte, instanta de apel are a stabili daca acest pârât are interes în a formula apel în prezentul litigiu.

Interesul procesual în a contesta legalitatea ori justetea unei solutii date este provocat de acordarea satisfactiei pretentiilor reclamantului în detrimentul respectivului pârât, situatie care deschide celui din urma calea procedurala a caii de atac prevazute de lege, pentru a genera o noua dezbatere – pe apararile formulate – în scopul înlaturarii dispozitiilor defavorabile.

Aceasta situatie tine de altfel de rigoarea în evaluarea limitelor de sesizare a instantei de control judiciar, fiind aplicabile regulile conform carora hotarârea care nu a fost supusa controlului jurisdictional ramâne irevocabila si dobândeste putere de lucru judecat între parti, cât si cele privitoare la tantum devolutum quantum apellatum, consacrate de altfel prin dispozitiile art. 295 al. 1 cod proc. civila.

Or, în speta, mergând pe criteriul de atragere a raspunderii civile delictuale a statului, instanta de fond a înlaturat pretentiile reclamantilor vizând constatarea existentei unei raspunderi proprii si solidare a Ministerului Public – Parchetul Î.C.C.J. în ce priveste prejudiciul suferit.

Fiind negata existenta unei obligatii a acestei entitati din perspectiva îndeplinirii cumulative a conditiilor raspunderii civile delictuale în persoana acestui pârât – însisi apelantii reclamanti necontestând de altfel, în criticile proprii, solutia de prima instanta în privinta pârâtului în discutie – este indiscutabil faptul ca acesta nu are interesul procesual în a contesta solutia Tribunalului Constanta, apelul acestei parti urmând a fi respinsa ca lipsita de interes.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro