404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Contract de locaţiune asupra unui bun mobil. Restituirea bunului după expirarea termenului. Prescripţie aplicabilă. Stabilirea posibilităţii executării prin echivalent.

Textul art. 3 din Decretul nr. 167/1958 reglementează prescripţia dreptului la acţiune pentru cererile având un obiect patrimonial, altele decât cele referitoare la drepturile de proprietate, astfel cum rezultă din art. 21; prin urmare, termenul de trei ani se aplică acţiunilor personale patrimoniale, iar nu şi celor având ca obiect un drept real.

Cererea de despăgubire prin echivalent nu va fi admisă, dacă bunul există, fiind identificat în posesia societăţii pârâte cu ocazia întrunirii unei comisii de preluare a acestuia.

Reclamanta S.C. I S.A., prin reprezentanţi legali, a chemat în judecată pe pârâta S.C. GC S.R.L. Constanţa, solicitând instanţei să dispună obligarea acestei societăţi la restituirea în natură a autotrenului înmatriculat sub nr. 21 CT 1674, în starea tehnică şi fizică în care a fost preluat. Printr-o cerere apreciată ca subsidiară, reclamanta a pretins ca în măsura în care executarea obligaţiei de restituire în natură nu mai este posibilă, pârâta să fie obligată la plata contravalorii bunului, actualizate în raport de rata inflaţiei.

S-a susţinut că între cele două societăţi s-a încheiat un contract de locaţie de gestiune la 20.10.1993, conform căruia pârâtei i-a fost pus la dispoziţie acest autovehicul, în vederea exploatării. Lista de inventariere şi contractul de asigurare încheiat atestă predarea bunului, la 05.11.1993.

Durata locaţiei a fost stabilită la 10 luni, cu începere de la data predării, pârâta având obligaţia ca la expirarea acestui termen să restituie bunul, în starea tehnică şi de funcţionare în care a fost preluat.

Reclamanta a arătat că deşi contractul a expirat, bunul nu a mai fost restituit, cu toate că s-a încercat continuarea raporturilor contractuale, printr-o asociere în participaţiune.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 480 cod civil şi cele ale H.G. nr. 1228/ 1990.

Pârâta a susţinut, prin întâmpinare, că dreptul la acţiune al reclamantei este prescris, prin faptul că de la data naşterii acestui drept în restituire au trecut mai mult de trei ani.

Aceste susţineri nu au fost reţinute, având în vedere că textul art. 3 din Decretul nr. 167/1958 reglementează prescripţia dreptului la acţiune pentru cererile având un obiect patrimonial, altele decât cele referitoare la drepturile de proprietate, astfel cum rezultă din art. 21; prin urmare, termenul de trei ani se aplică acţiunilor personale patrimoniale, iar nu şi celor având ca obiect un drept real.

Pe fond, acţiunea reclamantei este întemeiată, în parte.

Între cele două societăţi s-a încheiat contractul de locaţie de gestiune înregistrat sub nr.2294/ 20.10.1993, având ca obiect predarea de către S.C. I S.A., respectiv preluarea de către S.C. GC S.R.L. a locaţiei unui autotren, cu datele de identificare cuprinse în convenţie.

Locatorul s-a obligat să predea bunul şi să efectueze la cerere şi contra cost reparaţiile impuse de exploatarea autovehiculului. La rândul său, locatarul s-a obligat să verifice la preluare starea tehnică şi integritatea autovehiculului, să-l păstreze în condiţii optime şi să-l menţină în stare de funcţionare, iar la expirarea contractului să restituie bunul ,,în aceeaşi stare tehnică’’.

În măsura neîndeplinirii acestei ultime obligaţii, locatarul a acceptat să suporte pe cheltuială proprie costul operaţiunilor de aducere a bunului în ,,starea iniţială‘’, înţelegându-se prin aceasta situaţia bunului, astfel cum a fost evidenţiată în procesul-verbal de predare-primire.

După expirarea, la 25.08.1994, a raporturilor juridice întemeiate pe contract, reclamanta a înţeles să extindă valabilitatea lor şi ulterior acestei date, astfel cum rezultă din corespondenţa depusă la dosar.

Conform înscrisurilor depuse, reclamanta a recunoscut îndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de plată stabilite prin contractul de locaţie, exprimându-şi acordul pentru încheierea unei asocieri în participaţiune, pentru acelaşi bun, contract care însă nu s-a materializat.

Prin urmare, faţă de clauzele contractului de locaţie, de împrejurarea că dreptul reclamantei asupra bunului nu a fost contestat şi că pârâta nu a probat existenţa unui titlu valabil pentru utilizarea în continuare a autovehiculului, acţiunea reclamantei, privind obligarea pârâtei de a preda obiectul locaţiei, va fi admisă.

Cât priveşte capătul de cerere accesoriu, legat de plata contravalorii actualizate a bunului aflat în posesia pârâtei, instanţa îl va respinge ca nefondat.

Societatea reclamantă a iniţiat acest proces pentru a obţine – conform capătului de cerere principal – restituirea în natură a autovehiculului.

Cererea accesorie, de executare în natură prin echivalent, se raportează la textul art. 1073 cod civil, potrivit căruia creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei asumate de debitorul său şi doar în caz contrar are dreptul de a pretinde despăgubiri.

În speţă, bunul există, fiind identificat în posesia societăţii pârâte cu ocazia întrunirii unei comisii de preluare a acestuia. Împrejurarea că membrii comisiei au apreciat că autovehiculul nu mai poate fi transportat nu este echivalentă imposibilităţii de predare a bunului, urmând a fi reţinută obligaţia asumată de pârâtă, de a suporta contravaloarea operaţiunilor de restituire în bună stare de funcţionare.

În măsura în care această obligaţie a pârâtei a fost consemnată de comun acord prin contract, reclamanta nu poate refuza preluarea bunului şi nu poate pretinde – ca mai avantajoasă – despăgubirea prin echivalent, la o valoare care nu exprimă starea actuală a autovehiculului.

Potrivit datelor regăsite în procesul-verbal de predare-primire încheiat în 1993, autotrenul avea o valoare de inventar de 5.813.173 lei şi aproape 300.000 km la bord, valoarea neamortizată fiind de 5.174.066 lei. Evaluarea prezentată de reclamantă, ca probă extrajudiciară, nu are ca punct de plecare aceste date şi nu justifică suma pretinsă ( 138.405.000 lei ) în raport de gradul de uzură la data predării şi de cel intervenit pe parcursul exploatării.

În consecinţă, cererea de despăgubire prin echivalent nu va fi admisă.

(sentinţa civilă nr. 3127 COM/ 15.12.2000 ; prin decizia civilă nr. 879/2001 Curtea de Apel Constanţa-secţia comercială a admis apelul reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul admiterii şi a capătului de cerere subsidiar, referitor la obligarea pârâtei la valoarea actualizată a autovehiculului. S-a admis că soluţionarea favorabilă a acestei cereri acoperă şi rezolvarea situaţiei în care predarea în natură nu mai este posibilă. Proprietarul, lipsit de bunul său, nu trebuie să fie prejudiciat prin diminuarea patrimoniului în cazul imposibilităţii restituirii în natură a bunului.

În raport de probele administrate, se va avea în vedere că valoarea actualizată a autovehiculului este de 67.237.595 lei.)

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro