404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Dreptul de dispoziţie al debitorului, după deschiderea procedurii. Tranzacţie încheiată fără acordul judecătorului sindic, ratificată prin hotărâre judecătorească.

Contractul de tranzacţie poate fi definit ca fiind convenţia sinalagmatică, cu titlu oneros şi comutativ, încheiat în formă scrisă, prin care părţile termină un proces început sau preîntâmpină un proces care se poate iniţia, prin concesii reciproce, constând în renunţări reciproce la pretenţii sau în noi prestaţii săvârşite ori promise de una dintre părţi, în schimbul renunţării de către cealaltă parte la dreptul litigios.

Împrejurarea încheierii de către un debitor în faliment a unei asemenea tranzacţii, confirmate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fără înştiinţarea lichidatorului şi a acordului judecătorului sindic, atrage sancţiunea inopozabilităţii actului juridic faţă de creditori.

S.C. CH S.A. Mangalia – societate în faliment, prin lichidator S.C. LOMAX S.R.L. Constanţa, a solicitat instanţei să dispună anularea tranzacţiei încheiate la 28.03.2001 între debitoare, VF şi S.C. DO S.R.L. Constanţa.

În considerente se arată că prin sentinţa civilă nr. 3009 COM/ 2000, Tribunalul Constanţa a dispus declanşarea procedurii falimentului faţă de debitoarea S.C. CH S.A., conform art. 77 şi urm. din Legea nr. 64/ 1995 republicată, cu consecinţa ridicării dreptului persoanei juridice de a mai conduce activitatea.

După declanşarea operaţiunilor de faliment, Judecătoria Mangalia a luat act, printr-o hotărâre de expedient, de tranzacţia încheiată la 28.03.2001, conform căreia părţile (S.C. CH S.A. şi persoana fizică VF) sunt de acord să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 15.07.1996, având ca obiect imobilul ,,Staţie de comercializare produse petroliere Mangalia‘’ (DN 39 – parcela 365/ 3).

Potrivit acestei tranzacţii, societatea în faliment a fost de acord să primească suma de 2.500.000 lei, ca efect al repunerii părţilor în situaţia anterioară.

Lichidatorul societăţii debitoare arată că nu a fost încunoştiinţat de administratorul social asupra acestui litigiu, după cum nu a fost comunicată instanţei care a soluţionat cauza nici situaţia de faliment a persoanei juridice şi a existenţei, pe rolul tribunalului, a dosarului cu acest obiect, motiv pentru care tranzacţia intervenită este lovită de nulitate, urmărindu-se obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să ratifice o înstrăinare nelegală a unei părţi din patrimoniul societăţii în încetare de plăţi.

S-a apreciat că în aceste condiţii, debitoarea a urmărit să-i prejudicieze pe creditorii înscrişi pe tabelul obligaţiilor, prin obţinerea, pentru bunurile scoase din patrimoniu în această modalitate, a unei sume modice.

Lichidatorul a menţionat că împotriva sentinţei civile nr. 692/28.03.2001 a Judecătoriei Mangalia a fost depusă contestaţie în anulare, respinsă însă conform sentinţei civile nr. 26 CEA/06.12.2001, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 23 lit.c, art. 23 lit. j, art. 79 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 64/ 1995 republicată, apreciindu-se că la data încheierii tranzacţiei, debitoarea nu mai avea dreptul de a-şi administra averea şi de a dispune de bunurile sale, după cum nu mai avea capacitatea de a încheia tranzacţii, fără confirmarea lor de către judecătorul sindic.

Prin întâmpinare, pârâta SC. DO S.R.L. Constanta a solicitat respingerea acţiunii.

S-a invocat, în principal, inadmisibilitatea formulării unei asemenea acţiuni, motivată de faptul că tranzacţia a cărei nulitate se solicită a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească. Ori, împotriva acesteia, partea interesată nu poate promova decât căi extraordinare de atac – contestaţia în anulare sau revizuirea.

S-a solicitat să se reţină, totodată, că S.C. DO S.R.L.Constanta a deţinut în indiviziune, în cote egale cu S.C. CH S.A., staţia de comercializare a produselor petroliere, societatea debitoare neavând cunoştinţă despre desemnarea lichidatorului, la data încheierii contractului de tranzacţie.

Prin concluziile formulate la întâmpinare, lichidatorul a apreciat ca neîntemeiate aceste apărări, întrucât din dispoziţiile art. 271 şi art. 272 cod proc.civilă rezultă că o hotărâre judecătorească prin care se consfinţeşte învoiala părţilor este în fapt o transpunere procesuală a voinţei acestora, fiind susceptibilă de a fi atacată pe calea acţiunii în anulare, pentru motivele de nulitate prevăzute de lege.

În raport de susţinerile părţilor, instanţa a reţinut următoarele considerente :

Excepţia privind inadmisibilitatea acţiunii în anulare a unei tranzacţii ratificate printr-o hotărâre judecătorească priveşte, prin prisma apărărilor formulate, fondul cauzei, urmând a fi analizată odată cu considerentele de fond.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 5009 COM/ 4.12.2000, Tribunalul Constanţa – secţia comercială, prin judecătorul sindic desemnat în cauză, a admis cererile conexe ale creditorilor privind ridicarea dreptului debitoarei de a-şi conduce activitatea.

Ca o consecinţă, societatea în încetare de plăţi a fost declarată în faliment şi dizolvată, în raport de dispoziţiile art. 222 şi 227 din Legea nr. 31/ 1990 republicată.

A fost desemnat, totodată, prin aceeaşi hotărâre, un lichidator judiciar.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul sindic a avut în vedere nedepunerea, în termenul reglementat de lege, a unui plan de redresare a activităţii sau de lichidare a bunurilor din averea debitoarei. Conform art. 78 din Legea nr. 64/ 1995 republicată, deschiderea procedurii ridică dreptul debitorului de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de lege, dacă nu şi-a declarat, în condiţiile art. 26 alin. 1 lit. f, intenţia de reorganizare.

De la data iniţierii procedurii falimentului, debitorul pierde orice drept de a-şi administra averea şi de a-şi conduce activitatea, atributele de gestionare a eventualei situaţii de continuare a activităţii revenind lichidatorului judiciar.

Lichidatorul va fi singurul în măsură să urmărească modul de derulare a procedurilor de evaluare şi de valorificare a bunurilor debitoarei, de încasare a datoriilor societăţii comerciale în faliment şi de repartizare legală a sumelor obţinute din averea sa, către creditori. În egală măsură, lichidatorul va fi îndrituit să propună efectuarea de compensări între datorii reciproce şi încheierea de tranzacţii, analizând condiţiile în care asemenea operaţiuni juridice nu aduc atingere dispoziţiilor legale referitoare la procedura colectivă şi la rangul de prioritate al creditorilor înscrişi la masa credală. Aceste operaţiuni vor fi confirmate ulterior de judecătorul sindic, în condiţiile art. 23 lit. j din Legea nr. 64/ 1995 republicată.

În speţă, la 14.03.2001, deci ulterior datei declarării în faliment a S.C. CH S.A. Mangalia, reclamantul VF a solicitat Judecatoriei Mangalia ca în contradictoriu cu societatea în faliment şi cu S.C. DO S.R.L.Constanţa să se constate ca reziliat contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul ,,Staţie comercializare produse petroliere Mangalia Drum Naţional 39 – parcela 365/ 3‘’ încheiat la 15.07.1996.

La 28.03.2001, între părţile acestui litigiu s-a încheiat o ,,tranzacţie’’ prin care s-a consemnat că s-a urmărit soluţionarea acestei cauze, în legătură cu acest obiect.

Societatea comercială în faliment a fost reprezentată, potrivit actului, de administratorul social, care a precizat că este de acord cu clauzele convenţiei de tranzacţie.

Părţile au solicitat ulterior instanţei sesizate să ia act de înţelegerea intervenită şi să pronunţe o hotărâre de expedient.

Prin sentinţa civilă nr. 692/ 28.03.2001, Judecătoria Mangalia a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 271 cod proc.civilă.

Susţinerile pârâtei S.C. DO S.R.L., referitoare la imposibilitatea constatării nulităţii tranzacţiei ratificate printr-o hotărâre judecătorească – şi, implicit, la inadmisibilitatea formulării prezentei acţiuni de către lichidatorul judiciar – nu pot fi reţinute.

Doctrina a definit contractul de tranzacţie ca fiind convenţia sinalagmatică, cu titlu oneros şi comutativ, încheiat în formă scrisă, prin care părţile termină un proces început sau preîntâmpină un proces care se poate iniţia, prin concesii reciproce, constând în renunţări reciproce la pretenţii sau în noi prestaţii săvârşite ori promise de una dintre părţi, în schimbul renunţării de către cealaltă parte la dreptul litigios.

Aceste caractere juridice transpun, astfel, tranzacţia în sfera raporturilor juridice bilaterale, în care fiecare parte tinde la obţinerea unui avantaj patrimonial, iar împrejurarea că această convenţie este ratificată, ,,autentificată’’ prin hotărâre judecătorească, nu înlătură cerinţa privind respectarea condiţiilor legale de fond şi de formă, cu ocazia încheierii ei.

Aşa fiind, s-a reţinut, în literatura juridică, faptul că renunţarea la un drept – ca finalitate în încheierea acordului de voinţă – îmbracă forma unui act de dispoziţie, chiar dacă tranzacţia nu implică în mod efectiv o înstrăinare. Prin urmare, părţile angajate în acest contract trebuie să aibă capacitatea deplină pentru încheierea unui asemenea act şi pentru a dispune asupra dreptului lor, cu titlu oneros.

Ori, faţă de considerentele mai sus menţionate, după data iniţierii formalităţilor privind falimentul judiciar, comerciantul aflat în încetare de plăţi nu mai are capacitatea deplină de exerciţiu, care să-i permită valorificarea drepturilor sale subiective; această capacitate restrânsă este recunoscută atât în plan material, cât şi al exerciţiului procesual, doar pentru operaţiunile specifice falimentului, până la momentul radierii.

Pârâta S.C. CH S.A. sau orice parte implicată în tranzacţie nu poate invoca necunoaşterea procedurii iniţiate în temeiul Legii nr. 64/ 1995, întrucât din dosarul de fond rezultă în mod indubitabil că reprezentanţii societăţii au fost informaţi asupra aplicării Legii nr. 64/ 1995.

Mai mult, lichidatorul a prezentat înscrisuri care atestă că administratorul social s-a obligat faţă de persoana desemnată în această calitate de a preda, până la 26.03.2001 (deci, anterior datei încheierii tranzacţiei) ştampilele societăţii.

Nu se poate reţine, totodată, că sancţiunea încheierii acestei tranzacţii de către societatea în faliment, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 23 lit. j şi art. 79 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 64/1995, ar fi inopozabilitatea actului juridic, a efectelor acestuia, faţă de creditori.

În cauză se pune în discuţie o chestiune legată de capacitatea juridică a persoanei implicate în acest act consensual, de aptitudinea sa de a-şi mai asuma şi de a-şi exercita – în condiţiile legii – drepturile şi obligaţiile, aspecte care privesc condiţiile de valabilitate ale actului juridic încheiat. Inopozabilitatea, ca sancţiune civilă, nu se raportează la elementele de valabilitate ale raportului juridic; ea poate privi un act pe deplin valabil sub aspectul cerinţelor impuse de lege pentru fond şi formă, însă inexistent, fără efecte juridice faţă de terţii ce ar putea pretinde propriile drepturi şi obligaţii în legătură cu obiectul actului.

Vor fi înlăturate, ca neîntemeiate, şi susţinerile privind formularea prezentei acţiuni doar faţă de una dintre părţile implicate în tranzacţie, lichidatorul formulându-şi cererea faţă de toţi participanţii la încheierea contractului.

Faţă de toate aceste considerente, acţiunea va fi admisă astfel cum a fost formulată. (sentinţa civilă nr. 7822COM/ 13.11.2002, irevocabilă conform deciziei civile nr. 310/2003 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro