404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Luarea masurii de siguranta a internarii medicale, în mod provizoriu, în cursul urmaririi penale. Cererea adresata instantei de judecata competente în temeiul art.162 alin.1 Cod pr.pen. Nerespectarea dispozitiilor art.44 din Legea nr.487/2002.

Prin sentinta penala nr.1300/21.08.2007 pronuntata de Judecatoria Medgidia în dosarul penal nr.3377/256/2007 a fost respinsa ca nefondata sesizarea Parchetului de pe lânga Judecatoria Medgidia cu privire la luarea masurii de siguranta a internarii medicale a învinuitului R.D., în cauza care face obiectul dosarului nr. 3026/P/2007 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Medgidia.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:

Prin sesizarea nr.3026/P/2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Medgidia s-a solicitat aplicarea masurii de siguranta a internarii medicale, prevazuta de art. 114 din Codul penal, fata de numitul R.D.

În motivarea sesizarii, se arata ca prin rezolutia nr.130269/P/21.08.2007 a fost începuta urmarirea penala fata de învinuit sub aspectul savârsirii infractiunilor de ultraj, forma calificata, prev. de art. 239 alin 1 si 2 Cp, abandon de familie, prev. de art. 305 lit. a Cp, distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cp, savârsite fata de mai multe parti vatamate.

La dosar au fost atasate declaratii de martori, care certifica caracterul violent al învinuitului, precum si acte medicale care atesta faptul internarii învinuitului în perioadele de la 28.04.2006 – 23.05.2006 si 03.12.2006-25.12.2006 pentru tulburari psihice.

Verificând continutul sesizarii, instanta a retinut ca în cauza se solicita internarea nevoluntara a învinuitului, ca masura de siguranta a sa si a persoanelor vatamate, fara sa existe o expertiza medico-legala psihiatrica care sa ateste daca acesta are capacitatea psihica de apreciere critica asupra faptelor, deci implicit daca discernamantul sau la data savârsirii faptelor sau în prezent este abolit.

Instanta, analizând textele legale incidente în cauza, a retinut ca potrivit dispozitiilor art.114 din Codul penal, „când faptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman si se afla într-o stare care prezinta pericol pentru societate, se poate lua masura internarii într-un institut medical de specialitate, pâna la însanatosire, aceasta masura putând fi luata în mod provizoriu si în cursul urmaririi penale sau al judecatii”.

În temeiul art. 162 alin. 1 teza 1 din Codul de procedura penala, modificat prin Legea nr.281 din 24 iunie 2003 si Legea nr.356/2006, „Daca procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala constata, în cursul urmaririi penale, ca învinuitul sau inculpatul se afla în vreuna dintre situatiile aratate în art. 113 sau 114 din Codul penal, sesizeaza instanta care, daca este cazul, dispune luarea, în mod provizoriu, a masurii de siguranta corespunzatoare. În cursul urmaririi penale, masura de siguranta poate fi dispusa pe o durata ce nu poate depasi 180 de zile.”

Interpretând cele doua texte de lege, instanta a retinut ca masura de siguranta a internarii medicale poate fi luata numai de instanta de judecata si presupune internarea nevoluntara a învinuitului.

În conditiile aratate, internarea nevoluntara a învinuitului poate fi dispusa potrivit prevederilor art.44 si urmatoarele din Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice nr.487 din 11 iulie 2002, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 589 din 8 august 2002, care abroga expres, de la data intrarii în vigoare, conform art.64, dispozitiile Decretului nr.313/1980, privind asistenta bolnavilor psihici periculosi, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 83 din 16 octombrie 1980.

Potrivit art.44 – 47 din Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice nr.487/2002, procedura de internare nevoluntara se aplica numai dupa ce toate încercarile de internare voluntara au fost epuizate, o persoana putând fi internata prin procedura de internare nevoluntara numai daca un medic psihiatru abilitat hotaraste ca sufera de o tulburare psihica si considera ca, din cauza acestei tulburari psihice, exista pericolul iminent de vatamare pentru sine sau pentru alte persoane.

Internarea nevoluntara se realizeaza numai în spitale de psihiatrie care au conditii adecvate pentru îngrijiri de specialitate în conditii specifice, iar solicitarea internarii nevoluntare a unei persoane se realizeaza de catre : medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire aceasta persoana, familia persoanei, reprezentantii serviciilor abilitate ale administratiei publice locale, reprezentantii politiei, jandarmeriei, parchetului sau ai pompierilor.

În speta nu numai ca nu exista o „hotarâre” a unui medic psihiatru în acest sens, dar nu sunt îndeplinite cumulativ nici celelalte conditii prevazute de lege, respectiv cele care justifica temerea unei vatamari iminente.

Aceste premise necesare nu numai pentru luarea acestei masuri sunt esentiale, ci chiar pentru punerea în executare a unei astfel de masuri care, conform art.432 Cpp, „se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv si a unei copii de pe raportul medico-legal directiei sanitare din judetul pe teritoriul caruia locuieste persoana fata de care s-a luat aceasta masura”.

Rezulta ca trebuie sa existe un raport medico-legal nu numai pentru executarea acestei masuri, cât si pentru a se evita subiectivismul, deci a arbitrariului în luarea unei astfel de masuri, care impune o restângere a libertatii persoanei fara consimtamântul sau.

În caz contrar s-ar ajunge la aprecieri subiective si neprofesionale cu riscul incalcarii scopului legii penale avut în vedere la reglementarea acestei institutii.

Împotriva sentintei penale de mai sus a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lânga Judecatoria Medgidia, solicitând casarea acesteia, iar pe fondul cauzei, admiterea sesizarii si internarea medicala provizorie a învinuitului, cu motivarea ca acesta se afla într-o stare care prezinta pericol pentru societate.

În sustinerea recursului, se arata ca învinuitul, datorita bolii de care sufera, se manifesta violent în relatia cu membrii familiei si membrii comunitatii, astfel încât se impune luarea masurii de siguranta a internarii, cu obligarea la tratament medical, în vederea înlaturarii unei stari de pericol iminente.

Necesitatea luarii acestei masuri decurge din faptul ca în perioada de medicatie învinuitul a avut un comportament obisnuit, motiv pentru care esentiala este revenirea la o stare de normalitate, iar nu stabilirea discernamântului care urmeaza a fi apreciata de catre o comisie special abilitata.

Analizând actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata recursul a fi nefondat, însa pentru alte considerente decât cele avute în vedere de catre prima instanta.

Astfel, desi pentru a se putea dispune internarea medicala, potrivit art.114 Cod penal, este necesar a se face dovada ca faptuitorul, bolnav mintal sau toxicoman, se afla într-o stare care prezinta pericol pentru societate, la dosarul înaintat instantei de fond nu se regaseste nici un document medical care sa ateste acest fapt, înscrisurile atasate facând referire numai la existenta unor afectiuni psihice, fara a contura comportamentul antisocial al învinuitului.

Este adevarat ca atât referatul de ancheta sociala, cât si declaratiile martorilor audiati în cauza evidentiaza tulburarile de comportament ale numitului R.D., însa în absenta unor acte medicale suplimentare, nu se poate concluziona ca faptuitorul se afla în situatia prevazuta de art.114 Cp, cu atât mai mult cu cât afirmatiile unor persoane fara pregatire în domeniu pot avea caracter subiectiv.

De asemenea, documentele care atesta afectiunile psihice de care sufera învinuitul nu sunt de actualitate, astfel încât ele nu pot servi la luarea unei masuri restrictive de libertate, în absenta unei opinii avizate emise de catre un medic specialist, pe baza unui examen amanuntit.

Prin urmare, desi cu privire la masura internarii provizorii apreciem ca nu este necesara efectuarea unei expertize psihiatrice, acesta neputând fi realizata decât prin internarea efectiva, si desi în cauza nu este necesar acordul faptuitorului sau hotarârea unui medic psihiatru, întrucât situatiile prevazute de art.114 Cod penal au caracter deosebit, datorita starii de pericol pentru societate, totuti conditiile de fond prevazute de lege pentru a se putea dispune internarea nu sunt îndeplinite.

Ca urmare, criticile invocate ca motive de recurs nu sunt de natura a duce la casarea hotarârii atacate, astfel încât recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art.38515 pct.1 lit.b Cpp.

În baza art.192 alin.3 Cpp, cheltuielile judiciare vor ramâne în sarcina statului.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro