404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

FUZIUNILE TRANSFRONTALIERE ALE SOCIETĂŢILOR COMERCIALE PE ACŢIUNI DIRECTIVA 2005/56/CE

CUPRINSUL REFERATULUI:

I.Introducere

II.Armonizarea legislaţiilor

III. Societatea europeană

IV. Adoptarea Directivei 2005/56/CE

V. Aspectele urmărite în elaborarea Directivei 2005/56/CE:

VI. Obiectivul Directivei 2005/56/CE

VII. Definiţia fuziunii:
VIII. Domeniu de aplicare:
IX. Entităţi vizate

X. Proceduri care reglementează fuziunile transfrontaliere

XI. Controlul legalităţii

XII. Efecte juridice

XIII. Participarea salariaţilor

XIV. Termeni-cheie ai Directivei 2005/56/CE

XV. Fuziuniea transfrontalieră în dreptul intern:

XV.1.Etapele fuziunii transfrontaliere
XV.2. Proiectul de fuziune
XV.3. Obliga’ia verificării legalităţii hotărârii de fuziune;
XV.4. Efectele fuziunii
XV.5. Când produce efecte fuziunea?
XV.6. Cand intervine nulitatea fuziunii transfrontaliere?
XVI. Referinţe
XVII. Bibliografie
I. Introducere

Reglementarea generală în materia societăţilor comerciale a fost substanţial modificată în scopul armonizării acesteia cu prevederile comunitare în domeniu şi adaptării la standardele de transparenţă decizională şi protecţie a acţionarilor existente în statele membre ale Uniunii Europene.
Reforma legislativă a avut în vedere următoarele elemente ale acquis-ului comunitar:
– Directiva Consiliului nr. 68/151/EEC de coordonare, în vederea echivalării, a garanţiilor impuse societăţilor în statele membre, în sensul art. 58 al doilea paragraf din Tratat, pentru protejarea intereselor asociaţilor sau terţilor;
– Directiva Consiliului nr. 77/91/EEC de coordonare, în vederea echivalării, a garanţiilor impuse societăţilor în statele membre, în sensul art. 58 al doilea paragraf din Tratat, pentru protejarea intereselor asociaţilor sau terţilor, în ceea ce priveşte constituirea societăţilor pe acţiuni şi menţinerea şi modificarea capitalului acestora;
-Directiva Consiliului nr. 78/855/EEC privind fuziunile societăţilor pe acţiuni;
– Directiva 2005/56/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind fuziunile transfrontaliere ale societăţilor comerciale pe acţiuni;
– Directiva Consiliului nr. 89/666/EEC privind publicitatea sucursalelor înfiinţate într-un stat membru de anumite tipuri de societăţi care intră sub incidenţa dreptului unui alt stat;
– Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în înțelesul articolului 48 al doilea paragraf din Tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților .
Totodată, la elaborarea legii au fost avute în vedere principiile CEDO în materia guvernării corporative a societăţilor comerciale, perspectivele de dezvoltare a materiei la nivel comunitar şi cele mai bune practici în statele membre ale Uniunii Europene.

II. Armonizarea legislaţiilor

Operaţiunile comerciale, presupuse de dreptul integrării şi de toate consecinţele acestui proces au urmări dintre cele mai diverse. Totuşi, impactul cel mai important este impactul asupra operatorilor. Astfel, s-a făcut un salt de la operaţiunile comerciale (actul de comerţ) la instrumentul care făcea posibile aceste operaţiuni (societatea).
Spre exemplu, scopul libertăţii de stabilire a urmărit desfiinţarea oricărei bariere pe care frontiera naţională o ridică în calea exercitării aptitudinilor antreprenoriale şi organizaţionale ale companiilor din fiecare stat membru pentru a da esenţă obiectivului privind utilizarea efectivă a resurselor din cadrul pieţei interne.
După mulţi ani de tentative nereuşite de a institui un cadru comunitar unic pentru societăţi, două instrumente legislative adoptate în 2001 de către Consiliu Europei au permis crearea „societăţii europene”. Au fost adoptate noi norme pentru asociaţie, pentru societatea cooperativă şi pentru asigurarea complementară europeană. A fost creat, de asemenea, un grup european de interes economic.
Articolul 44 alineatul (2) litera (g) din Tratatul CE prevede că, în scopul realizării libertăţii de înfiinţare, Consiliul statuează prin directive conform procedurii de corecţie pentru a coordona, în măsura în care este necesar şi pentru a le face echivalente, garanţiile care, în statele membre, sunt cerute societăţilor, în temeiul articolului 48 al doilea paragraf din Tratatul CE, pentru protejarea atât a intereselor asociaţilor cât şi a intereselor terţilor.
Articolul 48 consacră în Tratatul CE cele două sisteme recunoscute în Comunitate pentru încadrarea unei societăţi în sistemul juridic al unui stat membru. Acesta combină, în fapt, sistemul incluziunii, caracteristic pentru Common Law şi încadrarea în dreptul ţării în care este stabilit sediul social real. Primul sistem este cunoscut în Marea Britanie şi în Ţările de Jos; al doilea în Belgia, Germania, Franţa etc.
Articolele 94, 95, 293 şi 308 din Tratatul CE fac, de asemenea, posibilă intervenţia comunitară în dreptul societăţilor. Aceste articole nu au avut totuşi decât un rol secundar.
Aplicarea Tratatului CE s-a realizat, în domeniul societăţilor, la început, prin armonizarea anumitor instituţie din domeniul dreptului material al societăţilor comerciale. Desigur această operă legislativă, care se regăseşte în cele 12 directive, deşi eficienţa în anumite puncte, a lăsat posibilitatea dezvoltării unor entităţi noi, proprii sistemului pieţei unice.
Societăţile comerciale – în special societăţile pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată – au fost supuse unui proces continuu de armonizare.
James Hanlon a subliniat ca toate directivele ţintesc spre o “armonizare”, “apropiere” sau “coordonare” fără să se solicite statelor membre să introducă o lege uniformă în materia societăţilor sau numai cu privire la anumite forme juridice de societate comercială (de exemplu, în cazul societăţilor pe acţiuni).
O propunere de uniformizare a dreptului societar european ar fi respinsă întrucât există tradiţii diferite, chiar şi în cadrul aceluiaşi sistem de drept (romano-germanic), dar şi între cele două bazine juridice (romano-germanic şi anglo-saxon).

III. Societatea europeană

În Regulamentul referitor la societatea europeană se prevede în preambul (pct. 4) că actualul cadru juridic “în care întreprinderile trebuie să îşi desfăşoare activităţile în cadrul Comunităţii se bazează încă, în principal, pe legislaţia internă, şi, din această cauză, nu mai corespunde cadrului economic în care ele trebuie să se dezvolte pentru a permite atingerea obiectivelor enunţate la art. 18 din Tratat (libera circulaţie a persoanelor). Această situaţie prezintă un obstacol serios în calea grupării unor societăţi aparţinând unor state membre diferite.”
Este necesar ca să se permită ca o societate pe acţiuni, cu sediul statutar şi cu sediul administrativ central în Comunitate, să se poată transforma într-o SE fără a trece prin lichidare, cu condiţia ca aceasta să aibă o filială într-un stat membru, altul decât cel în care se află sediul sau statutar.
Dispoziţiile naţionale aplicabile societăţilor anonime care oferă propriile acţiuni prin ofertă publică, precum şi tranzacţiilor cu valori mobiliare trebuie să se aplice, de asemenea, în situaţia în care o SE este înfiinţată prin intermediul unei oferte publice de valori mobiliare, precum şi SE care doresc să utilizeze astfel de instrumente financiare.
SE trebuie să ia forma unei societăţi pe acţiuni, care reprezintă forma cea mai potrivită, atât în privinţa finanţării cât şi a managementului, pentru nevoile unei societăţi care exercită activităţi la scară europeană. Pentru asigurarea faptului că astfel de companii au dimensiuni rezonabile, trebuie fixat un capital minim, astfel încât acestea să aibă un patrimoniu suficient, fără a împiedica IMM-urile să înfiinţeze SE.
O societate europeană trebuie să fie administrată în mod eficient şi supravegheată corespunzător. Trebuie avut în vedere că în prezent, în Comunitate, există două sisteme diferite de administrare a societăţilor anonime.
Deşi unei SE trebuie să i se permită alegerea între cele două sisteme, trebuie definite în mod clar responsabilităţile care revin celor însărcinaţi cu administrarea şi celor însărcinaţi cu supravegherea.
S-a afirmat că în linii mari legislaţia societăţilor comerciale era compatibilă cu regulile fundamentale ale dreptului comunitar, avându-şi izvorul în legislaţia franceză, germană şi italiană a societăţilor comerciale, legislaţii care stau la baza dreptului comunitar.
Reglementarea de către instituţiile comunitare a acestui domeniu prin directive indică intenţia de a lăsa statelor membre o marjă de apreciere în transpunere. În acelaşi timp, directivele pot fi invocate de către particulari (societăţi comerciale şi persoane fizice interesate) împotriva statelor sau a autorităţilor publice.
În Regulamentul referitor la societatea europeană se prevede în preambul (pct. 4) că actualul cadru juridic “în care întreprinderile trebuie să îşi desfăşoare activităţile în cadrul Comunităţii se bazează încă, în principal, pe legislaţia internă, şi, din această cauză, nu mai corespunde cadrului economic în care ele trebuie să se dezvolte pentru a permite atingerea obiectivelor enunţate la art. 18 din Tratat (libera circulaţie a persoanelor). Această situaţie prezintă un obstacol serios în calea grupării unor societăţi aparţinând unor state membre diferite.
În Comunicarea “Modernizarea dreptului societăţilor şi guvernarea corporatistă în Uniunea Europeană – un plan de a merge mai departe”, din 21 mai 2003, Consiliul şi Parlamentul european au ajuns la concluzia că este necesară o simplificare şi o modernizare a Directivei 77/91/CEE. Această modificare ar contribui într-o manevră semnificativă la promovarea eficienţei şi competitivităţii societăţilor, fără a reduce protecţia de care se bucură acţionarii şi creditorii.

IV. Adoptarea Directivei 2005/56/CE

În acest sens a fost adoptată Directiva 2005/56/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind fuziunile transfrontaliere ale societăţilor comerciale pe acţiuni /Jurnalul Oficial L 310/1 din 25.11.2005, având în vedere următoarele considerente legislative:

• Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 44,
• propunerea Comisiei,
• avizul Comitetului Economic și Social European (1),
• procedura prevăzută la articolul 251 din Tratat.

Directiva 2005/56/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind fuziunile transfrontaliere ale societăţilor comerciale pe acţiuni a apărut ca urmare a necesităţii de:
A. cooperare și asociere între societățile comerciale pe acțiuni din diferitele state membre.
Cu toate acestea, fuziunile transfrontaliere ale societăților comerciale pe acțiuni întâmpină numeroase dificultăți legislative și administrative în cadrul Comunității.
Prin urmare, în scopul realizării și funcționării pieței unice, este necesară stabilirea unor dispoziții comunitare pentru facilitarea efectuării de fuziuni transfrontaliere între diverse forme de societăți comerciale pe acțiuni reglementate în dreptul diferitelor state membre.
B. facilitare a fuziunii transfrontaliere a societăților comerciale pe acțiuni definite de prezenta directivă.
Legislațiile statelor membre trebuie să permită fuziunea transfrontalieră a unei societăți comerciale pe acțiuni de drept intern cu o societate comercială pe acțiuni dintr-un alt stat membru, în cazul în care dreptul intern al statelor membre respective permite fuziuni între aceste forme de societăți comerciale.
În scopul facilitării operațiunilor de fuziune transfrontalieră, ar trebui să se prevadă că, cu excepția existenței unor dispoziții contrare ale prezenţei directive, fiecare societate comercială participantă la o fuziune transfrontalieră, precum și fiecare țară terță interesată, să se supună dispozițiilor și formalităților dreptului intern, care s-ar aplica unei fuziuni de drept intern.
Nici una dintre dispozițiile și formalitățile dreptului intern la care face trimitere Directivă 2005/56/CE nu ar trebui să introducă restricții privind libertatea de stabilire sau liberă circulație a capitalurilor, cu excepția cazurilor în care acestea pot fi justificate în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, în special de cerințele de interes general, și atunci când sunt atât necesare, cât și proporționale cu realizarea unor asemenea cerințe majore.

V. Aspectele urmărite în elaborarea Directivei 2005/56/CE:

În elaborarea Directivei 2005/56/CE au fost urmărite următoarele aspecte:

1. Proiectul comun de fuziune transfrontalieră să cuprindă aceleași condiții pentru fiecare dintre societățile comerciale în cauză, din diferitele state membre, fiind necesar să se precizeze conținutul minim al acestui proiect comun de condiții, iar societățile să fie libere să cadă de acord asupra altor elemente.
2. În scopul protecției intereselor asociaților și ale terților, atât proiectul comun de fuziune transfrontalieră, precum și realizarea fuziunii transfrontaliere să facă obiectul unei publicități, prin intermediul unei înscrieri în registrul public corespunzător.
3. Legislațiile tuturor statelor membre să prevadă elaborarea, la nivel național, a unui raport asupra proiectului comun de fuziune transfrontalieră de către unul sau mai mulți experți, în numele fiecăreia dintre societățile comerciale care fuzionează.

Pentru limitarea costurilor experților în cadrul unei fuziuni transfrontaliere, să se prevadă posibilitatea redactării unui singur raport destinat tuturor asociaților societăților participante la o operațiune de fuziune transfrontalieră. Proiectul comun privind condițiile unei fuziuni transfrontaliere se aprobă de către adunarea generală a fiecăreia dintre aceste societăți comerciale.

4. În scopul facilitării operațiunilor de fuziune transfrontalieră, să se prevadă ca monitorizarea realizării și legalității procesului decizional din fiecare societate care fuzionează să fie efectuată de autoritatea națională competentă pentru fiecare dintre aceste societăți, în timp ce monitorizarea realizării și legalității fuziunii transfrontaliere să fie efectuată de autoritatea națională competentă pentru societatea care rezultă în urma fuziunii transfrontaliere.

Autoritatea națională în cauză poate fi o instanță judecătorească, un notar sau o altă autoritate competentă numită de statul membru respectiv. De asemenea, ar trebui să fie precizat dreptul intern în temeiul căreia se stabilește data de la care fuziunea transfrontalieră produce efecte, acesta fiind dreptul sub incidența căruia se află societatea rezultată din fuziunea transfrontalieră.

5. În scopul protejării intereselor asociaților și ale terților, să fie precizate efectele juridice ale fuziunii transfrontaliere, făcându-se o distincție între cazul în care societatea care rezultă din fuziunea transfrontalieră este o societate absorbantă sau o societate nouă.

În scopul securității juridice, ar trebui ca după data intrării în vigoare a unei fuziuni transfrontaliere să nu mai fie posibilă declararea acesteia ca fiind nulă de drept.

6. Drepturile salariaților, altele decât drepturile de participare, să rămână sub incidența dispozițiilor de drept intern menționate de Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind concedierile colective , Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de unități , Directiva 2002/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2002 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană (1) și de Directiva 94/45/CE a Consiliului din 22 septembrie 1994 privind instituirea unui comitet European de întreprindere sau a unei proceduri de informare și consultare a lucrătorilor în întreprinderile și grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară.
7. În cazul în care salariații au drepturi de participare la una dintre societățile comerciale care fuzionează în condițiile stabilite de prezenta directivă și în cazul în care dreptul intern al statului membru în care își are sediul social societatea care rezultă în urma fuziunii transfrontaliere nu prevede același nivel de participare ca cel aplicat în societățile respective care fuzionează, inclusiv în comitetele consiliului de supraveghere care au putere de decizie sau nu prevede posibilitatea de a exercita aceleași drepturi pentru salariații unităților care rezultă în urma fuziunii transfrontaliere, să fie reglementate participarea salariaților la societatea care rezultă în urma fuziunii transfrontaliere și implicarea acestora în stabilirea drepturilor respective.

În acest scop, principiile și procedurile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 2157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul societății europene (SE) și de Directiva 2001/86/CE a Consiliului din 8 octombrie 2001 de completare a statutului societății europene în ceea ce privește implicarea lucrătorilor trebuie să servească drept bază, însă sub rezerva modificărilor considerate necesare, deoarece societatea care rezultă în urma fuziunii se va supune dreptului intern al statului membru în care își are sediul social.
În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) literă (b) din Directiva 2001/86/CE, statele membre pot deschide rapid negocieri, în temeiul articolului 16 din prezenţa directivă, în scopul evitării unei întârzieri inutile a fuziunilor.

8. În scopul stabilirii nivelului de participare a salariaților la societățile respective care fuzionează, să se țină seama și de proporția reprezentanților salariaților în cadrul membrilor grupului de conducere care gestionează unitățile, având ca sarcină atingerea obiectivelor de profit ale societăților, cu condiția existenței unei reprezentări a salariaților.
9. Deoarece obiectivul acțiunii propuse, și anume stabilirea reglementărilor cu elemente comune aplicabile la nivel transnațional, nu poate fi realizat în suficientă măsură de către statele membre și, prin urmare, datorită anvergurii și impactului acțiunii propuse, poate fi mai bine realizat la nivel comunitar, iar Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din tratat.

VI. Obiectivul Directivei 2005/56/CE

Această directivă are drept obiectiv facilitarea fuziunilor transfrontaliere între societăţile comerciale pe acţiuni din Uniunea Europeană (UE).
Măsurile avute în vedere de UE în această privinţă sunt menite să reducă costul unor astfel de operaţiuni, să garanteze securitatea juridică a acestora şi să permită cât mai multor întreprinderi, în special celor care nu doresc să constituie o societate europeană, să beneficieze de ele.
Directiva vizează identificarea legii aplicabile, în cazul fuziunii, fiecărei societăţi comerciale care fuzionează. Odată creată nouă entitate care ia naştere în urma fuziunii, se aplică o singură legislaţie naţională: cea a statului membru în care aceasta şi-a stabilit sediul.

VII. Definiţia fuziunii:

În viziunea legislaţiei europene care a fost preluată în legislaţia naţională prin Legea societăţilor comerciale, fuziunea este operaţiunea prin care:
• una sau mai multe societăţi comerciale care, ca urmare a dizolvării fără lichidare, îşi transferă toate activele şi pasivele unei alte societăţi existente, societatea absorbantă, în schimbul emiterii către asociaţi a unor titluri de valoare sau acţiuni reprezentând capitalul celeilalte societăţi şi, după caz, prin efectuarea unei plăţi în numerar care nu depăşeşte 10% din valoarea nominală sau, în absenţa unei valori nominale, din valoarea contabilă nominală a titlurilor de valoare a acţiunilor respective;
• două sau mai multe societăţi comerciale care, urmare a dizolvării fără lichidare, îşi transferă toate activele şi pasivele unei societăţi pe care o constituie, noua societate, în schimbul emiterii către acţionari a unor titluri de valoare sau acţiuni reprezentând capitalul acestei noi societăţi şi, după caz, prin efectuarea unei plăţi în numerar care nu depăşeşte 10% din valoare nominală sau, în absenţa unei valori nominale, din valoarea contabilă nominală a titlurilor de valoare sau acţiunilor respective;
• societate comercială care, ca urmare a dizolvării fără lichidare, îşi transferă toate activele şi pasivele către societatea care deţine toate titlurile de valoare sau acţiunile reprezentând capitalul său.
VIII. Domeniu de aplicare:
Directiva 2005/56/CE se aplică:

– fuziunilor de societăți comerciale pe acțiuni constituite în conformitate cu dreptul unui stat membru și care își au sediul social, administrația centrală sau sediul principal în interiorul Comunității, cu condiția ca cel puțin două dintre ele să fie reglementate de dreptul unor state membre diferite (denumite în continuare fuziuni transfrontaliere).
– fuziunilor transfrontaliere, în cazul în care dreptul cel puțin unuia dintre statele membre implicate permite ca plata în numerar menționată la articolul 2 alineatul (2) literele (a) și (b) să depășească 10 % din valoarea nominală sau, în absența unei valori nominale, din valoarea contabilă nominală a titlurilor de valoare sau acțiunilor reprezentând capitalul societății care rezultă în urma fuziunii transfrontaliere.
Statele membre pot decide să nu aplice prezenta directivă fuziunilor transfrontaliere la care participă o societate cooperativă, chiar și în cazurile în care aceasta din urmă corespunde definiției de „societate comercială pe acțiuni” prevăzute la articolul 2 alineatul (1).
Prezenta directivă nu se aplică fuziunilor transfrontaliere la care participă o societate al cărui obiect de activitate este plasamentul colectiv de capitaluri furnizate de către public, (plasamentul colectiv în valori mobiliare -OPCVM) care funcționează pe principiul repartizării riscurilor și ale cărei acțiuni sunt răscumpărate sau rambursate, în mod direct sau indirect, din activele acestei societăți, la cererea acționarilor.
Măsurile luate de societatea respectivă pentru a se asigura că valoarea bursieră a acțiunilor sale nu variază semnificativ față de valoarea netă a activelor sunt considerate ca fiind echivalente cu o răscumpărare sau rambursare.
Sintagma „societate comercială pe acțiuni”, denumită în continuare „societate comercială” se referă la o societate cu capital social și personalitate juridică, care posedă active separate doar pentru plata datoriilor și care prin dreptul intern se supun condițiilor referitoare la garanții prevăzute de Directiva 68/151/CEE, în scopul protecției intereselor asociaților și ale terților;

IX. Entităţi vizate

Directiva se aplică fuziunilor dintre societăţile comerciale pe acţiuni:

F constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru;
F care îşi au sediul social, administraţia centrală sau sediul principal în interiorul Comunităţii;
F dacă cel puţin două dintre ele sunt reglementate de legislaţia unor stat membre diferite.

X. Proceduri care reglementează fuziunile transfrontaliere

Organele de conducere sau administrative ale fiecăreia dintre societăţile care fuzionează trebuie să elaboreze un proiect comun de fuziune transfrontalieră.
Directiva defineşte, prin intermediul unei liste de douăsprezece elemente obligatorii, conţinutul minim al proiectului comun, care trebuie publicat, în modalităţile prevăzute de legislaţia fiecărui stat membru, conform Directivei privind publicitatea societăţilor comerciale pe acţiuni, cu cel puţin o lună înainte de data adunării generale care trebuie să decidă în acest sens.
Cu toate acestea, publicitatea nu este obligatorie dacă societatea pune proiectul la dispoziţia publicului pe site-ul său Internet sau pe un site desemnat de statul membru în cauză, cu o lună înainte de data stabilită pentru întrunirea adunării generale.
Organele de conducere sau administrative ale fiecăreia dintre societăţile care fuzionează întocmesc un raport privind proiectul de fuziune transfrontalieră, destinat asociaţilor şi salariaţilor, care explică aspectele juridice şi economice şi implicaţiile fuziunii transfrontaliere.
Se întocmeşte un raport al unui expert independent pentru a analiza fuziunea. Acest raport nu este necesar dacă toţi membrii fiecăreia dintre societăţile participante la fuziune decid astfel.
Raportul expertului, precum şi raportul privind proiectul de fuziune transfrontalieră, trebuie să fie disponibile cu cel puţin o lună înaintea datei la care se întruneşte adunarea generală.
Pe baza documentelor menţionate anterior, adunarea generală a fiecăreia dintre societăţile care fuzionează decide în legătură cu aprobarea proiectului comun de fuziune transfrontalieră.

XI. Controlul legalităţii

Fiecare stat membru desemnează autoritatea competentă pentru a controla legalitatea fuziunii transfrontaliere în ceea ce priveşte partea de procedură referitoare la fiecare societate care fuzionează şi care este supusă legislaţiei sale interne. Această autoritate eliberează un certificat prealabil fuziunii care atestă îndeplinirea corectă a actelor şi formalităţilor necesare în vederea fuziunii.
Fiecare stat membru desemnează autoritatea competentă pentru a controla legalitatea fuziunii transfrontaliere în ceea ce priveşte partea de procedură referitoare la realizarea fuziunii transfrontaliere şi, dacă este cazul, la formarea unei societăţi noi în urma fuziunii transfrontaliere atunci când societatea creată prin fuziunea transfrontalieră este supusă legislaţiei sale interne. Autoritatea în cauză va trebui să controleze dacă societăţile care fuzionează au aprobat proiectul comun de fuziune transfrontalieră în aceiaşi termeni.

XII. Efecte juridice

După controalele de legalitate, dreptul statului membru sub incidenţa căruia se află societatea care rezultă în urma fuziunii transfrontaliere, stabileşte data începând cu care fuziunea transfrontalieră produce efecte, precum şi modalităţile de publicare a acesteia în registrul public. Radierea vechii înmatriculări nu se efectuează înaintea primirii notificării fuziunii transfrontaliere.

Fuziunile transfrontaliere produc următoarele efecte:

F societăţile absorbite, sau societăţile care fuzionează, îşi încetează existenţa;
F toate activele şi pasivele societăţilor care fuzionează se transferă noii entităţi (fie societatea absorbantă, fie noua societate);
F asociaţii societăţilor care fuzionează devin asociaţi ai noii entităţi.

În cazul în care legislaţia statelor membre impune îndeplinirea unor formalităţi speciale pentru opozabilitatea faţă de terţi înainte de transferul anumitor active, drepturi şi obligaţii ale societăţilor care fuzionează, acestea sunt îndeplinite de societatea care rezultă în urma fuziunii.

XIII. Participarea salariaţilor

În ceea ce priveşte drepturile de participare ale salariaţilor, conform principiului general, se aplică legislaţia naţională căreia i se supune societatea rezultată în urma fuziunii transfrontaliere.
În mod excepţional, principiile şi modalităţile privind participarea salariaţilor, stabilite în Regulamentul şi Directiva privind Societatea Europeană (SE), se aplică în următoarele condiţii:
 în cazul în care cel puţin una dintre societăţile care participă la fuziune are, în perioada de şase luni care precede publicarea proiectului de fuziune transfrontalieră, un număr mediu de salariaţi mai mare de 500 şi funcţionează pe baza unui sistem de participare a salariaţilor;
 în cazul în care legislaţia naţională aplicabilă societăţii care rezultă în urma fuziunii transfrontaliere nu prevede cel puţin acelaşi nivel de participare a salariaţilor ca cel care se aplică societăţilor care fuzionează, măsurat în funcţie de numărul membrilor organului administrativ care gestionează unităţile de profit ale societăţilor, cu condiţia să existe o reprezentare a salariaţilor;
 în cazul în care legislaţia naţională aplicabilă societăţii care rezultă în urma fuziunii transfrontaliere nu prevede că salariaţii unităţilor societăţii în cauză situate în alte state membre pot să îşi exercite aceleaşi drepturi de participare ca cele de care beneficiază salariaţii angajaţi în statul membru în care societatea care rezultă în urma fuziunii transfrontaliere îşi are sediul social.

În cadrul Directivei de completare a statutului societăţii europene în ceea ce priveşte implicarea lucrătorilor, pragul de la care se aplică dispoziţiile de referinţă prevăzute pentru societatea europeană este stabilit la 33 %/ 1/3 din numărul total al lucrătorilor din toate societăţile care participă la fuziune şi care a trebuit să fie administrate conform unui sistem de participare a lucrătorilor.
Dispoziţiile privind participarea lucrătorilor se aplică pentru orice fuziune naţională care urmează unei fuziuni transfrontaliere pentru o perioadă de trei ani după intrarea în vigoare a fuziunii transfrontaliere.

XIV. Termeni-cheie ai Directivei 2005/56/CE

În sensul directivei, fuziunea transfrontalieră a societăţilor comerciale pe acţiuni înseamnă operaţiunea prin care:

 societatea îşi transferă toate activele şi pasivele unei alte societăţi existente, societatea absorbantă, în schimbul emiterii către asociaţi a unor titluri de valoare sau acţiuni reprezentând capitalul celeilalte societăţi şi, după caz, prin efectuarea unei plăţi în numerar care nu depăşeşte 10 % din valoarea nominală sau, în absenţa unei valori nominale, din valoarea contabilă nominală a titlurilor de valoare sau acţiunilor în cauză;
 două sau mai multe societăţi comerciale îşi transferă toate activele şi pasivele unei societăţi pe care o constituie, în schimbul emiterii către asociaţi a unor titluri de valoare sau acţiuni reprezentând capitalul acestei noi societăţi şi, după caz, prin efectuarea unei plăţi în numerar care nu depăşeşte 10 % din valoarea nominală sau, în absenţa unei valori nominale, din valoarea contabilă nominală a titlurilor de valoare sau acţiunilor în cauză;
 societate comercială îşi transferă toate activele şi pasivele către societatea care deţine toate titlurile de valoare sau acţiunile reprezentând capitalul său.

XV. Fuziuniea transfrontalieră în dreptul intern

XV.1. Etapele fuziunii transfrontaliere:

Înainte de operaţiunea de fuziune, entităţile care sunt parte ale unui proces de fuziune trebuie să întocmească un proiect comun de fuziune.
Fuziunea transfrontalieră are 2 etape principale.
Într-o primă etapă, entităţile participante la operaţiunea de fuziune trebuie să depună la Oficiul Registrului Comerţului următoarele documente:

 cerere pentru depunerea proiectului de fuziune;
 certificat sau copie legalizată, traduse în limba romană, din care să rezulte că persoanele juridice implicate în procesul de fuziune au administraţia centrală sau sediul principal în statele membre ale Uniunii Europene şi funcţionează în una din formele juridice prevazute la art. 1 din Directiva Consiliului nr. 60/151/CEE;
 proiectul comun de fuziune semnat de Reprezentanţii celor 2 entităţi participante la fuziune, publicat în Monitorul Oficial al Romaniei, partea a IV-a, pentru entităţile care fuzionează în România;
 dovezile referitoare la achitarea taxelor legale; acolo unde este cazul, avizele prealabile prevăzute de legi speciale.

În etapa a doua, la Oficiul Registrului Comerţului vor fi depuse:

F cererea de înregistrare pentru noua entitate rezultată în urma procesului de fuziune;
F dovada depunerii şi publicării proiectului comun de fuziune;
F hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor/Asociaţilor prin care se aprobă
F proiectul de fuziune şi actul modificărilor actului constitutiv;
actul constitutiv actualizat;
F raportul expertului/experţilor delegaţi asupra proiectului de fuziune;
situaţia financiară de fuziune;
F dovada verificării disponibilităţii şi a rezervării firmei sau a emblemei, acolo unde este cazul;
F dovezile privind sediul social/secundar al entităţii rezultate din fuziune;
F specimenele de semnătură ale reprezentanţilor entităţii rezultate din fuziune;
F cazierul fiscal al asociaţilor/reprezentanţilor legali ai entităţii;
F actele de identificare ale fondatorilor.

XV.2. Proiectul de fuziune cuprinde:

În cadrul fuziunii transfrontaliere, art. 225 din Legea nr. 31/1990 prevede că proiectul de fuziune trebuie să conţină următoarele elemente:

F forma, denumirea şi sediul social al tuturor societăţilor participante la fuziune;
F forma, denumirea şi sediul social al societăţii nou-înfiinţate, dacă este cazul;
F condiţiile alocării de acţiuni/părţi sociale la societatea absorbantă sau la societatea nou-infiintata;
F rata de schimb a acţiunilor/părţilor sociale şi cuantumul eventualelor plăţi în numerar;
F data de la care acţiunile/părţile sociale dau deţinătorilor dreptul de a participa la beneficii şi orice condiţii speciale care afectează acest drept;
F drepturile acordate de către societatea absorbantă sau societatea nou-infiintata
F deţinătorilor de acţiuni care conferă drepturi speciale şi celor care deţin alte valori mobiliare în afară de acţiuni sau măsurile propuse în privinţa acestora;
F orice avantaj special acordat experţilor care evaluează proiectul de fuziune şi membrilor organelor administrative sau de control ale societăţilor implicate în fuziune;
F informaţii privind evaluarea patrimoniului transferat societăţii absorbante sau societăţii nou-înfiinţate;
F data de la care tranzacţiile societăţii absorbite sunt considerate din punct de vedere contabil ca aparţinând societăţii absorbante sau nou-înfiinţate;
F efectele fuziunii asupra locurilor de muncă ale angajaţilor societăţilor participante la fuziune;
F data situaţiilor financiare ale societăţilor participante care au fost folosite pentru a se stabili condiţiile fuziunii;
F mecanismele privind implicarea angajaţilor în definirea drepturilor acestora de a participa la activitatea societăţii absorbante sau nou-înfiinţate.

XV.3. Obligaţia verificării legalităţii hotărârii de fuziune

În cazul în care societatea absorbantă sau societatea nou-înfiinţată este persoana juridică guvernată de legislaţia altui stat membru, inclusiv o societate europeană cu sediul social în alt stat membru, judecătorul delegat verifică legalitatea hotărârii de fuziune depuse de reprezentanţii societăţii şi pronunţă o încheiere prin care se constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

XV.4. Efectele fuziunii:

Consecinţele operaţiunii de fuziune sunt următoarele:

F transferul către societatea absorbantă/nou-înfiinţată a tuturor activelor şi pasivelor societăţii absorbite;
F acţionarii sau asociaţii societăţilor absorbite devin acţionari/asociaţi în societatea absorbantă/nou- înfiinţată;
F societatea absorbită încetează să existe;

XV.5. Când produce efecte fuziunea?

Operaţiunea de fuziune produce efecte:

F în cazul constituirii unei noi societăţi, de la data înmatriculării acesteia la Registrul Comerţului;
 în cazul fuziunii prin absorbţie, de la data înregistrării în Registrul Comerţului a actului modificator al actului constitutiv, cu excepţia cazului în care, prin acordul părţilor, se prevede că operaţiunea va avea efect la o altă dată. Aceasta nu poate fi însă ulterioară încheierii exerciţiului financiar curent al societăţii şi nici anterioară încheierii ultimului exerciţiu financiar încheiat al societăţii care îşi transferă patrimoniul şi controlul judecătorului delegat;
 în cazul în care prin fuziune se constituie o societate europeană, de la data înmatriculării acesteia.

XV.6. Când intervine nulitatea fuziunii transfrontaliere?

Nulitatea fuziunii nu poate interveni după data la care aceasta a produs efecte. Aceasta poate fi declarată numai prin hotărâre judecătorească, iar procedurile de anulare şi declarare a nulităţii nu pot fi iniţiate dacă situaţia a fost rectificată.
Astfel, se stabileşte faptul că în cazul în care neregularitatea ce poate conduce la declararea nulităţii unei fuziuni poate fi remediată, instanţa competentă acordă societăţilor participante un termen pentru rectificarea acesteia.
XVI. Referinţe

Act Intrarea în vigoare Termen de transpunere în legislaţia statelor membre Jurnalul Oficial
Directiva 2005/56/CE
15.12.2005 15.12.2007 JO L 310/1 din 25.11.2005
Acte de modificare Intrarea în vigoare Termen de transpunere în legislaţia statelor membre Jurnalul Oficial
Directiva 2009/109/CE
2.10.2009 30.6.2011 JO L 259 din 2.10.2009

BIBLIOGRAFIE

 Directiva 2005/56/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind fuziunile transfrontaliere ale societăților comerciale pe acțiuni,
 Ioan Schiau, Conf. univ. dr. la Facultatea de Drept şi Sociologiea Universităţii Transilvania din Braşov Avocat în Baroui Braşov, Drept comercial, editura Hamangiu 2009,
 Daniel-Mihail Sandru – Lector univ. drd. Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale,Universitatea Crestină “Dimitrie Cantemir” Bucureşti; cadru didactic asociat, Univestitatea din Bucureşti,
 James Hanlon, European Community Law, Second edition, Sweet&Maxwell, London 2000,
 JO L 225, 12.8.1998,
 JO L 82, 22.3.2001,
 Tom Mortimer, “The Removal of Barriers to Corporate Mobility: An Analysis of Cases Pertinent to Articles 52 and 58” in Andrew Caiger and Demetrius Andreas M. A. Floudas, 1996 Onwards: Lowering the Barriers Further, Chichester, Wiley, 2006,
 Jacques Pelkmans, Integrare europeana. Metode şi analiză economică, Editia a II-a, Ed. Institutul European din România, Bucureşti, 2003 Pearson Education, 2001.
 James Kirkbride, “European Company Law Harmonisation: A Study”, ICCLR, 2004, apud Janeen Carruthers, Charlotte Villiers, Company Law in Europe – Condoning the Continental Drift?, European Business Law Review, March/April 2000.
 Jean Marc Mousseron, Jacques Raynard, Regis Fabre, Jean-Luc Pierre, Droit du commerce international. Droit international de l’entreprise, Ed. Litec, Paris, 2000, (atribuirea nationalitatii societatii); p. 31 (influenţa nationalităţii societăţii – cazul Franţei); (regimul societăţilor străine în Franţa).
 Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor între întreprinderi (Regulamentul CE privind fuziunile) (JO L 24, 29.1.2004).
 Ion Bacanu, Modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, în RDC, nr. 9/2007, I. Băcanu, Noua reglementare a fuziunii şi divizării societăţilor comerciale, RDC, nr. 5/2009; Dumitru Adrian Crţciunescu, Dreptul societăţilor comerciale – în sistemul dreptului comunitar, in RDC, nr. 3/2008.
 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32005L0056:RO:NOT
http://eur-
 lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CONSLEG:2005L0056:20091022:RO:PDF
 http://www.europa.eu.int/scadplus/leg/fr/lvb/l26002.htm;

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro