MEDIEREA ÎN LITIGIILE EUROPENE

autor: Dumitrache Elena Claudia

CUPRINSUL REFERATULUI:

1. Codul de etică al mediatorilor autorizaţi, membrii ai Oficiului Naţional de Mediere
1.1. Preambul
1.2 .Definiţii
1. 3. Scopul procesului de mediere

2. Principiile generale ale medierii
2.1. Confidenţialitatea
2.2 . Imparţialitatea
2.3. Privilegii legale
2.4. Neutralitatea
2.5. Respectul
2.6. Autodeterminarea
2.7. Participarea voluntară
2.5. Conduita în mediere

3. Conduita în mediere
3.1. Natura şi scopul procesului de mediere
3.2. Contractul de mediere
3.3. Taxe
3.4. Taxele pentru mediere în cazul conflictelor transfrontaliere:
3.5. Sfaturi de la alţi profesionişti
3.6. Protecţia Copilului
3.7. Competenţa
3.8. Conflictul de interese
3.9. Asigurări
3.10. Furnizarea de informaţii
3.11. Menţinerea înregistrărilor
3.12. Perfecţionarea în mediere
3.13. Publicitatea
3.15. Pregătirea profesională continuă
3.14. Reclamaţii şi disciplină

4. Măsuri CE: Statele membre trebuie să dispună măsuri pentru aplicarea medierii în litigiile transfrontaliere

5. Medierea în materie comercială

6. Centrul European pentru Medierea Litigiilor Transfrontaliere ( CEMLT )
6. 1. Activităţile şi serviciile CEMLT România
6.2. Cum este finanţat CEMLT România ?
6.3. Oficiul Naţional de Mediere Litigii Penale, Civile şi Comerciale ( ONM )

7. Practică judiciară

8. Alte menţiuni
1. Codul de etică al mediatorilor autorizaţi, membrii ai Oficiului Naţional de Mediere

1.1. Preambul
Oficiul Naţional de Mediere ( ONM ) a fost înfiinţat ca o organizaţie non-profit, apolitică, cu personalitate juridică de interes privat, pentru a promova utilizarea procedurii medierii ca pe un proces de soluţionare a litigiilor în domeniile penal, civil şi comercial, prin asigurarea celor mai înalte standarde de educaţie şi de formare practică profesională în mediere precum şi de sensibilizare a publicului, privind folosirea procedurii de mediere. Pentru a atinge acest obiectiv, Oficiul Naţional de Mediere şi-a elaborat un Cod de etică pentru a oferi informaţii clare pentru cei care doresc să recurgă la procedura de mediere şi pentru a oferi îndrumări etice pentru mediatorii membrii ONM, în practică.
Toţi mediatorii autorizaţi membrii ONM sunt obligaţi să respecte Codul de etică.
1.2. Definiţii
Medierea – este un proces în care un terţ imparţial şi independent facilitează comunicarea şi negocierea şi promovează decizii voluntare luate de către părţile implicate în litigiu pentru a le ajuta să ajungă la o soluţie reciproc acceptabilă.
Mediatorul – este un profesionist pregătit care facilitează procesul de mediere şi care acţionează în acelaşi timp, în orice moment, în conformitate cu principiile de imparţialitate, integritate, corectitudine şi confidenţialitate, cu respect pentru toate părţile implicate în litigiu şi în conformitate cu Codul de etică.
Mediatorul trebuie să fie membru ONM în cazul medierii conflictelor / litigiilor penale, civile şi comerciale şi membru – în general, mediator autorizat membru al ONM.
1. 3. Scopul procesului de mediere
Scopul medierii este de a ajuta părţile să soluţioneze o gamă largă de conflicte apărute în domeniul penal, civil şi comercial şi în scopul degrevării instanţelor de judecată.
Comisia Europeană recomandă medierea în litigiile transfrontaliere, inclusiv medierea electronică şi medierea între angajator şi angajat
Pentru economisirea de timp şi bani în ceea ce priveşte litigiile transfrontaliere, Comisia Europeană recomandă recurgerea la mediere.
Potrivit unui comunicat al CE, “Comisia Europeană a reiterat potenţialul normelor UE în vigoare privind medierea în litigiile transfrontaliere, amintind statelor membre faptul că aceste măsuri pot fi eficiente numai dacă sunt puse în aplicare de către statele membre la nivel naţional.
Soluţionarea litigiilor şi a dezacordurilor prin intermediul instanţelor nu este numai costisitoare şi de durată, ci poate distruge, de asemenea, relaţii profitabile de afaceri.
Cauzele transfrontaliere sunt mult mai complexe datorită legislaţiilor şi jurisdicţiilor naţionale diferite, precum şi datorită unor aspecte practice precum cheltuielile şi regimul lingvistic.
Prin intermediul procedurilor alternative de soluţionare a litigiilor, implicând mediatori imparţiali, se pot aborda aceste probleme şi găsi soluţii constructive. Însă este nevoie de mediatori calificaţi şi de norme clare în care ambele părţi să poată avea încredere.
Medierea transfrontalieră este mai complicată, întrucât presupune culturi de afaceri diferite, ambele părţi având nevoie de reguli comune pe care să se poată baza.
Acesta este motivul pentru care normele UE cu privire la mediere au intrat în vigoare în mai 2008, şi trebuia să fie transpuse până în mai 2011.
“Aceste măsuri ale UE sunt foarte importante pentru că promovează un acces alternativ şi suplimentar la justiţie în viaţa de zi cu zi. Sistemele de justiţie dau oamenilor posibilitatea de a pretinde respectarea drepturilor lor. Accesul efectiv la justiţie este protejat în conformitate cu Carta Drepturilor Fundamentale a UE. Cetăţenilor şi întreprinderilor nu ar trebui să li se îngrădească drepturile doar pentru că le este greu să apeleze la sistemul de justiţie, pentru că nu îşi pot permite acest lucru, nu pot să aştepte derularea procesului sau nu fac faţă birocraţiei”, a declarat vicepreşedintele Viviane Reding, comisar al UE pentru justiţie. „Fac apel la statele membre să dea dovadă de hotărâre în punerea în aplicare neîntârziată a normelor UE în materie de mediere: minimul necesar este de a permite litigiilor transfrontaliere să fie soluţionate pe cale amiabilă. Dar de ce să nu mergem mai departe?De ce aceste măsuri să nu fie disponibile la nivel naţional?În final, de acest lucru vor beneficia cetăţenii şi întreprinderile, societăţile şi economiile, precum şi sistemul juridic în sine.”
Directiva UE privind medierea se aplică atunci când două părţi care sunt implicate într-un litigiu transfrontalier sunt de acord în mod voluntar să soluţioneze litigiul prin intermediul unui mediator imparţial. Statele membre trebuie să se asigure de faptul că acordurile rezultate în urma medierii pot fi executate. Conform unui studiu recent finanţat de UE, timpul pierdut prin neutilizarea medierii este estimat, în medie, între 331 şi 446 de zile suplimentare, în UE, iar costurile juridice suplimentare variază de la 12 471 de euro la 13 738 de euro pe caz .
Medierea poate rezolva problemele dintre întreprinderi, angajatori şi angajaţi, proprietari şi chiriaşi sau familii, astfel încât relaţiile dintre aceştia să se poată menţine şi chiar consolida, într-un mod constructiv – un rezultat care nu poate fi întotdeauna realizat prin intermediul procedurilor judiciare. Soluţionarea litigiilor în afara instanţei economiseşte resursele sistemelor de justiţie şi poate reduce în mod potenţial cheltuielile aferente. Soluţionarea litigiilor pe cale electronică face medierea la distanţa din ce în ce mai accesibilă. Ceea ce lipseşte sunt normele transfrontaliere care să ofere părţilor siguranţă cu privire la acest proces şi la caracterul executoriu al acordului care rezultă în urma acestuia.
Un element crucial în orice mediere este încrederea în proces, în special atunci când cele două părţi provin din ţări diferite. Prin urmare, normele UE încurajează statele membre să prevadă controlul calităţii, să elaboreze coduri deontologice şi să ofere cursuri de formare mediatorilor, pentru a se asigura de existenţa unui sistem eficient de mediere.
Un cod deontologic european pentru mediatori a fost dezvoltat de un grup de părţi interesate cu sprijinul Comisiei Europene şi a fost lansat la data de 2 iulie 2004.
Codul deontologic european stabileşte câteva principii la care mediatorii pot decide să adere în mod voluntar; aceste principii se referă la competenţa, numire, taxe de mediere, promovarea serviciilor mediatorilor, independenţă şi imparţialitate, acordul de mediere şi obligaţia de confidenţialitate.
În cazul în care medierea eşuează, litigiile pot fi transferate oricând în sistemul tradiţional de soluţionare în instanţe.
Până în mai 2011, Comisia se aşteaptă ca 26 de state membre să transpună normele UE (Danemarca nu a optat pentru aplicarea acestor norme – o prerogativă de care această ţară se poate prevala pe baza unui protocol anexat la tratatele UE). Până în prezent patru ţări (Estonia, Franţa, Italia şi Portugalia) au informat Comisia asupra faptului că au transpus în dreptul intern aceste normele. În plus, Lituania şi Slovacia au comunicat instanţele judecătoreşti competente pentru executarea acordurilor în urma medierii transfrontaliere.
Chiar dacă în majoritatea statelor membre existau deja reguli similare la nivel naţional înainte de adoptarea directivei, acestea ar trebui, înainte de 21 mai 2011, să informeze Comisia în legătură cu măsurile pe care le adoptă pentru a transpune directivă (aceste măsuri naţionale ar trebui să menţioneze în mod special directivă).
Unele ţări au deja norme în materie de mediere în anumite domenii; de exemplu, Irlanda şi Danemarca în cazul relaţiilor de muncă, Finlanda în cazul litigiilor în care sunt implicaţi consumatorii, Suedia în cazul accidentelor de trafic sau Franţa şi Irlanda în cazul litigiilor de dreptul familiei. În Portugalia există cursuri de formare pentru mediatori din 2001.
Statele membre trebuie să furnizeze informaţii cu privire la instanţele competente, să execute acordurile încheiate în urma medierii la o dată anterioară (21 noiembrie 2010), astfel încât Comisia să poată publica aceste informaţii pentru a facilita folosirea medierii de către cetăţeni şi întreprinderi.

2. Principiile generale ale medierii

2.1 Confidenţialitatea
Mediatorul autorizat membru ONM nu va divulga nicio informaţie despre părţile, conţinutul sau rezultatul medierii terţelor persoane care nu sunt implicate în mediere, cu excepţia cazului în care au acordul expres al tuturor părţilor să facă acest lucru, sau dacă este necesar să facă acest lucru prin lege sau în virtutea reclamaţiilor primite de ONM în cazul procedurilor disciplinare.
În cazul în care există un prejudiciu sau risc pentru un copil, în cazul în care în procesul de mediere sunt implicaţi copii, ce se face cunoscut în timpul procesului de mediere, mediatorul poate proceda la încălcarea confidenţialităţii pentru a proteja interesul superior al copilului.
În cazul în care mediatorul trebuie să se întâlnească cu părţile în mod individual, părţile şi mediatorul vor discuta şi trebuie să respecte acordul de confidenţialitate încheiat înainte de întâlnire său a unei serii de reuniuni, dacă această întâlnire are loc după declanşarea procesului de mediere.
2.2 Imparţialitatea
Mediatorul autorizat membru ONM, trebuie să acţioneze într-o manieră imparţială pe toată durata procesului de mediere. Mediatorul nu trebuie să ia hotărâri.
2.3 Privilegii legale
Părţile nu sunt privilegiate de a deroga de la lege.
Cu toate acestea, părţile pot conveni prin contract ca, privind conţinutul discuţiilor dintre ele în timpul procesului de mediere, sunt confidenţiale şi nu pot fi folosite mai târziu, în orice proces legal sau de altă natură.
În plus, acest lucru poate fi convenit în contractul de mediere ca, mediatorul nu va fi chemat să depună mărturie în calitate de martor în legătură cu unele aspecte despre care a luat cunoştinţă cu ocazia procedurilor de mediere.
2.4. Neutralitatea
Mediatorul autorizat membru ONM trebuie să rămână neutru în ceea ce priveşte conţinutul şi rezultatul medierii.
Rolul de mediator nu este pentru a determina drepturile sau nedreptăţile situaţiei, nici să pronunţe rezultatul.
2.5 Respectul
Principiul de bază al procesului de mediere este respectul reciproc pentru toate părţile implicate.
2.6 Autodeterminarea
Conţinutul şi rezultatul medierii este responsabilitatea părţilor.
Părţile îşi pot exercita autodeterminarea prin alegerea mediatorului, conţinutul procesului, participarea sau retragerea din mediere şi rezultatul.
Mediatorul trebuie să împuternicească părţile să facă alegeri libere şi să obţină informaţii cu privire la conţinutul şi rezultatul medierii.
2.7 Participarea voluntară
Medierea este voluntară şi toate părţile trebuie să îşi dea consimţământul în mod liber de a participa şi a rămâne până la final în proces.
Orice parte în procesul de mediere, inclusiv mediatorul se poate retrage în orice moment.

3. Conduita în mediere

3.1. Natura şi scopul procesului de mediere
Înainte de a începe procesul de mediere, mediatorul trebuie să ofere părţilor, o explicaţie clară cu privire la natura şi scopul medierii.
Acest lucru poate fi furnizat în scris sau verbal.
3.2 Contractul de mediere
Termenii în care medierea trebuie să aibă loc trebuie să fie conveniţi în prealabil între mediator şi părţile implicate.
Contractul de mediere trebuie să includă detalii ale tuturor taxelor şi confidenţialitatea medierii.
Acesta trebuie să includă, de asemenea, un acord al părţilor, că nu pot apela mediatorul în calitate de martor şi acordul mediatorului de a respecta Codul de etică.
Aceste condiţii ar trebui să fie făcute în scris şi semnate de către mediator şi toate părţile.
Alte persoane implicate în proces, de exemplu, consilieri, avocaţi sau interpreţi, este necesar, de asemenea, să semneze contractul de mediere.
Contractul de mediere are caracter obligatoriu din punct de vedere legal pentru părţi, fiind făcut în scris.
Mediatorul trebuie să explice în mod clar acest lucru părţilor înainte ca acestea să semneze contractul de mediere.
3.3. Taxe
Mediatorul trebuie să explice în mod clar persoanelor sau organizaţiei care au solicitat medierea de plată şi cuantumul taxelor, cheltuielile şi calculul taxelor.
Cuantumul taxelor percepute poate ţine seama de tipul de mediere, complexitatea problemei, expertiza mediatorului şi timpul necesar.
Mediatorul nu trebuie să încheie un contract de onorariu de succes care depinde de rezultatul medierii.

3.4. Taxele pentru mediere în cazul conflictelor transfrontaliere:
A. Taxa de înregistrare este de 50 euro.
B. Valoarea obiectului cererii de mediere – euro –
a. Taxa de mediere / şedinţă – euro –
Cererile de mediere al căror obiect nu este evaluabil în bani se taxează în felul următor:
– 200 euro / şedinţă.
b. Taxa procentuală – euro –
– Până la valoarea de 10.000 euro 200 –
– Între 10.001 euro şi 50.000 euro 250 +1,5 %
– Între 50.001 euro şi 100.000 euro 500 + 1,2 %
– Între 100.001 euro şi 500.000 euro 650 +1 %
– Între 500.001 euro şi 1.500.000 euro 1.250 + 0,8 %
– Peste 1.500.000 euro 1.750 + 0,5 %.
Taxa de mediere se plăteşte integral, cu numerar sau prin virament bancar, după încheierea contractului de mediere, şi anterior fiecărei şedinţe de mediere.
Taxa se împarte în mod egal între părţile solicitante, dacă părţile nu convin altfel.
Părţilor li se restituie 50 % din Componenţa b) – Taxa procentuală achitată, în următoarea situaţie: dacă mediatorul este nevoit să denunţe contractul de mediere în cazurile prevăzute de normele legale şi procedura de mediere a Oficiului Naţional de Mediere, şi respectivele părţi nu sunt de acord să continue medierea cu un alt mediator ales din cadrul CEMLT România
Onorariul mediatorului/mediatorilor externi aleşi de către părţi este de 50 % din taxele prevăzute la a) şi b).
3.5. Sfaturi de la alţi profesionişti
Mediatorul trebuie să se asigure că timpul permite pentru părţi să ceară sfatul său, concluziile unor persoane independente pe linie juridică, financiară sau orice alte probleme, dacă este necesar, în orice stadiu pe parcursul procesului de mediere.
3.6. Protecţia Copilului
În cazul în care apare un prejudiciu sau un risc pentru un copil pe timpul medierii, mediatorul membru ONM se va asigura că sunt adoptate măsurile adecvate pentru a proteja interesul superior al copilului, inclusiv, dacă este necesar divulgarea de informaţii confidenţiale la serviciile de sănătate, asistentă socială sau protecţia copilului.
3.7.Competenţa
Mediatorul membru ONM poate să medieze numai în cazul în care are pregătire corespunzătoare, cunoştinţele şi competenţă de a media în mod eficient litigiul, în caz contrar el se va abţine şi va îndruma părţile să aleagă un alt mediator autorizat membru ONM.
3.8. Conflictul de interese
Mediatorul autorizat membru ONM, nu trebuie să accepte medierea, în cazul în care constată că se află în conflict de interese.
Dacă mediatorul sau una dintre părţi consideră că un conflict de interese ar putea exista sau ar putea fi perceput de a exista, mediatorul, împreună cu părţile trebuie să discute dacă este adecvat pentru mediator pentru a continua medierea lor.
Dacă mediatorul autorizat membru ONM nu este sigur, pentru a stabili dacă un conflict de interese există, acesta trebuie să contacteze conducerea ONM sau şeful Comisiei de etică.
Mediatorului autorizat membru ONM îi este interzis să accepte preluarea unei medieri dacă conflictul dedus medierii implică instituţia sau persoane din cadrul instituţiei la care acesta îşi desfăşoară activitatea ca angajat
3.9. Asigurări
Mediatorul autorizat poate încheia o asigurare de răspundere civilă profesională pentru a acoperi eventualele prejudicii survenite ca urmare a gestionării defectuoase a practicării medierii şi trebuie să facă o declaraţie anuală, adresată ONM.
În acest sens mediatorul autorizat membru ONM este responsabil pentru prejudiciul cauzat părţilor.
3.10. Furnizarea de informaţii
Mediatorul autorizat membru ONM trebuie să informeze părţile asupra modului în care acestea pot obţine o copie a Codului de etică, dacă este necesar şi dacă doresc acest lucru.
Dacă i se solicită de către părţi, mediatorul autorizat membru ONM trebuie să ofere detalii cu privire la asigurarea de răspundere civilă profesională şi calificările acestuia.
3.11. Menţinerea înregistrărilor
Mediatorul autorizat membru ONM trebuie să se asigure că toate înregistrările video, audio, actele, notiţele sunt stocate şi păstrate în siguranţă.
Mediatorul autorizat membru ONM, trebuie să cunoască toată legislaţia relevantă cu privire la înregistrarea şi stocarea de informaţii cu caracter personal, precum şi Legea privind protecţia informaţiilor şi datelor cu caracter personal.
Dacă se solicită, mediatorul autorizat membru ONM trebuie să informeze părţile cu privire la drepturile lor de a avea acces la informaţiile înregistrate despre ele.
3.12. Perfecţionarea în mediere
Mediatorul autorizat membru ONM, trebuie să fie angajat permanent în dezvoltarea procedurilor şi tehnicilor de mediere şi sensibilizarea opiniei publice, cu precădere din domeniul penal, civil şi comercial, despre mediere ca un tip de soluţionare a litigiilor.
3.13. Publicitatea
Mediatorul autorizat membru ONM, va fi sincer în publicitatea medierii şi trebuie să reprezinte onest serviciile oferite, calificările, experienţă şi taxele.
Mediatorul autorizat membru ONM nu va promite sau garanta rezultate favorabile nici uneia dintre părţi şi nu trebuie să divulge informaţii referitoare la ratele de decontare.
Mediatorul autorizat membru ONM nu va face publicitate în orice mod, care contrazice principiilor medierii astfel cum este prevăzut în prezentul cod.
3.14. Reclamaţii şi disciplină
Toţi mediatorii autorizaţi membrii ONM sunt obligaţi să se supună în caz de reclamaţie cercetării şi procedurii disciplinare impuse prevăzute de statutul ONM.
3.15. Pregătirea profesională continuă
Pregătirea profesională continuă este o cerinţă esenţială pentru toţi mediatorii autorizaţi membrii ONM.
Anual mediatorul autorizat membru ONM este obligat să urmeze un curs de pregătire în domeniul penal, civil şi comercial sau ori de câte ori survin schimbări legislative în domeniu .
Tematica cursului este stabilită de către ONM în colaborare cu specialişti din domeniul medierii, comunicării, negocierii, dreptului penal, civil şi comercial.
Mediatorul autorizat membru ONM, în conformitate cu hotărârile şi deciziile Consiliului Director trebuie să participe la programe de educaţie, conferinţe, seminarii şi activităţi legate de menţinerea şi îmbunătăţirea cunoştinţelor şi competenţelor legate de mediere.
Mediatorii autorizaţi membrii ONM vor continua educaţia şi perfecţionarea continuă profesională şi sunt personal responsabili pentru dezvoltarea lor profesională în curs de desfăşurare.
La fiecare doi ani, în primele două săptămâni împlinirii acestui termen de la data aderării, mediatorii autorizaţi membrii ONM au obligaţia de a face dovada parcurgerii unui curs de perfecţionare continuă,curs postuniversitar sau master, agreat de către ONM.
Sunt considerate pregătire continuă, articolele şi publicaţiile despre mediere din revistele de specialitate editate de către ONM, conform deciziei C.D. al ONM.
Acest cod de etică al mediatorilor membrii ai Oficiului Naţional de Mediere din România a fost adoptat la data de i 06.09.2010 prin Decizia C.D nr.05 şi intră în vigoare de la data adoptării, care este şi data publicării acestuia pe site-ul ONM.

4. Măsuri CE: Statele membre trebuie să dispună măsuri pentru aplicarea medierii în litigiile transfrontaliere

Directiva Uniunii Europene privind medierea, în vigoare din 21 mai 2011, se aplică atunci când două părţi implicate într-un litigiu transfrontalier sunt de acord în mod voluntar să soluţioneze litigiul prin intermediul unui mediator imparţial.
În opinia Comisiei Europene, toate statele membre ale UE ar trebui să dispună în prezent de măsuri de transpunere a directivei.
Cu toate acestea, nouă state membre nu au notificat încă toate măsurile de drept intern necesare pentru a pune pe deplin în aplicare directivă.
Ca urmare, Comisia Europeană a iniţiat proceduri judiciare prin trimiterea de „scrisori de punere în întârziere” pentru următoarele ţări: Republica Cehă, Spania, Franţa, Cipru, Luxemburg, Ţările de Jos, Finlanda, Slovacia şi Regatul Unit.
Ţările au la dispoziţie două luni pentru a răspunde.
Accesul la justiţie este o piatră de temelie a spaţiului european de justiţie. Medierea este o alternativă importantă la prezentarea în instanţă în cazul litigiilor transfrontaliere şi părţile pot fi ajutate să ajungă la o înţelegere amiabilă.
Astfel se economisesc timp şi bani, iar părţile implicate în cazuri familiale care au deja o componentă emoţională sunt scutite de traumele suplimentare pe care le presupune înfăţişarea în instanţă.
“Fac apel la cele nouă state membre să procedeze de urgenţă la finalizarea transpunerii astfel încât cetăţenii şi întreprinderile să îşi poată exercita pe deplin drepturile lor”, a declarat Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei şi comisar UE pentru justiţie.
Comisia poate iniţia acţiuni judiciare împotriva statelor membre care nu transpun corect legislaţia UE sau nu notifică adoptarea de măsuri naţionale pentru punerea în aplicare a normelor UE.
Procedura în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (infringement) debutează cu o cerere de informaţii („scrisoare de punere în întârziere”) adresată statului membru vizat, care trebuie să răspundă într-un termen specificat, de obicei două luni.
În cazul în care Comisia nu este mulţumită de informaţiile primite şi concluzionează ca statul membru în cauză nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în conformitate cu dreptul UE, aceasta poate trimite statului membru o cerere oficială pentru a se conforma legislaţiei UE (un „aviz motivat”), prin care invită statul membru să informeze Comisia cu privire la măsurile luate pentru a se conforma într-o anumită perioadă de timp, de obicei în termen de două luni.
În cazul în care un stat membru nu îşi îndeplineşte obligaţia de a se conforma cu legislaţia UE, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a UE. Cu toate acestea, în peste 90% din cazurile de neîndeplinire a obligaţiilor, statele membre se conformează înainte de sesizarea Curţii.
Dacă hotărârea Curţii nu este favorabilă statului membru, acesta trebuie să ia măsurile necesare pentru a respecta hotărârea.
Statele membre trebuie să se asigure de faptul că acordurile rezultate în urma medierii pot fi executate.
Conform unui studiu recent finanţat de UE, timpul pierdut prin neutilizarea medierii este estimat, în medie, la între 331 şi 446 de zile suplimentare în UE, costurile juridice suplimentare variind de la 12.471 euro la 13.738 euro pe caz.

5. Medierea în materie comercială

Medierea alături de conciliere a devinit procedura prealabilă în materie comercială.
Art. 7201 indice 1 –“ În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului fie prin mediere, fie conciliere directă. Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de trei luni de la începerea ei.”
1. Concilierea este o metodă alternativă de soluţionare a conflictelor , disputelor iminente sau în derulare , prin care părţile de comun acord înţeleg să apeleze la serviciile specializate ale unui conciliator profesionist , care să se întâlnească separat cu ele , în vederea soluţionării litigiului .
Concilierea ca metodă, nu încurajează întâlnirea părţilor şi discuţiile directe.
La mediere , părţile personal sau prin reprezentant comunică direct despre problema lor.
2. Concilierea aplică în principal, strategia de soluţionare a litigiului prin compromis.
La mediere , prin construirea relaţiei de colaborare dintre părţi , se urmăreşte rezolvarea definitivă a tuturor nevoilor şi intereselor părţilor , în modul cel mai avantajos posibil pentru ele .
3. Conciliatorul separat cu fiecare parte, dezvoltă şi selectează o listă de obiective, priorităţi şi rezultate de obţinut .
La mediere mai întâi se analizează cauzele profunde ale conflictului şi abia apoi, după identificarea tuturor problemelor, se conturează necesităţile şi se lansează propuneri de soluţionări reciproc avantajoase .
4. Prin conciliere părţile aparent îşi salvează relaţia de colaborare sau o fac doar pe termen scurt, ele vizează în principal satisfacerea prezentă şi rapidă a diferendului.
La mediere , părţile sunt ajutate să obţină tot ce le este necesar şi pe deasupra să-şi reconstruiască ori să – şi consolideze relaţia afectată.
Toate mijloacele extrajudiciare de soluţionare a disputelor, de la tranzacţia pură şi simplă, până la mediere, conciliere şi arbitraj, au la baza acordul de voinţe al părţilor, adică debitorul şi creditorii săi.
Fiind vorba de un acord de voinţe, care presupune încrederea între părţi, înseamnă că însăşi încheierea unor astfel de contracte în vederea soluţionării amiabile a disputei debitorului cu creditorii săi este un câştig în sine pentru debitor, întrucât ceea ce îi lipseşte în primul rând unui debitor care ajunge în stare de dificultate financiară este încrederea creditorilor săi.
Prin semnarea unor astfel de acorduri, debitorul recăpăta, cel puţin în parte, încrederea pierdută a creditorilor şi a partenerilor de afaceri.
Pe de altă parte, acordul de voinţe presupune drepturi şi obligaţii reciproce ale părţilor. Debitorul se obligă la restructurarea întreprinderii sale în vederea redresării, prin măsuri ce ţin de schimbarea managementului, lichidarea unor active, reorientarea pe piaţă, refinanţarea sau diversificarea surselor de finanţare, asumarea unor costuri suplimentare de către acţionari sau cooptarea unor investitori care să asigure sursele de finanţare a redresării etc.
Creditorii consimt la o serie de facilităţi în beneficiul debitorului, care să favorizeze redresarea, cum ar fi suspendarea sau întreruperea urmăririlor silite, îngheţarea dobânzilor şi a penalităţilor, ori chiar renunţarea la penalităţi, re-eşalonarea debitelor, continuarea furnizării de utilităţi etc.
Întreprinderea aflată în dificultate poate evita procedura insolvenţei prin soluţii amiabile negociate şi semnate cu fiecare dintre creditori, în mod individual, sau cu colectivitatea acestora. Concilierea prealabilă directă este obligatorie în litigiile comerciale băneşti.
Este discutabil dacă obligarea părţilor unui potenţial litigiu la a urma o procedură – de altfel, foarte complicată, rigidă şi plină de constrângeri procedurale care tensionează un dialog al părţilor încă neînceput – este compatibil cu principiul liberului acces la justiţie din art. 20 alin.1-2 din Constituţie.
Concilierea prealabilă ar fi fost mult mai oportună dacă ar fi fost facultativă, în aşa fel încât părţile să nu se simtă încorsetate de obligaţie şi de procedură.
Practic, datorită caracterului obligatoriu, procedura concilierii duce la extrem de puţine rezolvări amiabile, în marea majoritate a cazurilor părţile nereuşind să se întâlnească sau, în cazul în care se întâlnesc, ele nefăcând altceva decât să bifeze îndeplinirea unei obligaţii legale, adică parcurgerea unui pas legal obligatoriu în drumul către litigiu.
Aşadar, scopul legii este departe de a fi atins.
Cu toate acestea, concilierea poate da rezultate dacă în calitate de conciliator se interpune un mediator şi, mai ales, dacă este utilizată în vederea evitării formulării unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei.
În privinţa cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, concilierea prealabilă directă nu este obligatorie, dar creditorul îl poate invita pe debitor la mediere sau conciliere, în ideea de a găsi o cale de evitare a procedurii insolvenţei.
Art. 2 alin. 3 din Legea medierii prevede ca “persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-şi soluţiona disputele prin mediere, atât în afară, cât şi în cadrul procedurilor obligatorii de soluţionare pe cale amiabilă a conflictelor prevăzute de lege”.
Aşadar, din moment ce legea permite interpunerea unui mediator în procedura concilierii prealabile, este chiar recomandabil că părţile să o facă.
Într-adevăr, medierea dă un alt conţinut ideii de conciliere, întrucât părţile nu mai optează în acest caz în favoarea concilierii doar pentru a parcurge o procedură legală în drumul către litigiu, ci ca să rezolve disputa înainte de litigiu.
Deşi legea noastră nu conţine o dispoziţie expresă care să permită părţilor unei potenţiale dispute ce ţine de procedura insolvenţei să apeleze la mediere pentru soluţionarea acesteia, este indubitabil ca medierea este utilizabilă şi în acest domeniu, în special pentru obţinerea unui compromis cu creditorii, care să facă posibilă evitarea insolvenţei.

6. Centrul European pentru Medierea Litigiilor Transfrontaliere ( CEMLT )

Centrul European pentru Medierea Litigiilor Transfrontaliere (CEMLT) a fost înfiinţat prin Hotărârea nr. 3 / 24.08.2010 a Consiliului Director al Oficiului Naţional de Mediere în baza:
 Directivei nr. 2003/8/CE – îmbunătăţirea accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere
 Directivei nr.2000/35/CE
 Directivei nr. 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 Mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială.
 OUG nr. 51/2008, ordonanţa de urgenţă privind ajutorul public judiciar în materie civilă
 L – 192/2006 privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator modificată şi completată de L 370/2009,
Statutul ONM, funcţionând în cadrul oficiului, ca organizaţie non profit, independentă, fără personalitate juridică şi cu sediul în Municipiul Bucureşti.
Centrul European pentru Medierea Litigiilor Transfrontaliere este condus de către un director, numit de către Consiliul Director al Oficiului Naţional de Mediere, în subordinea căruia funcţionează un secretar.
În componenţa centrului îşi desfăşoară activitatea un număr de cinci mediatori, specializaţi în medierea litigiilor transfrontaliere în materie comercială şi civilă şi doi translatori, activitatea acestora fiind coordonată de către directorul centrului.
Scopul Centrului European pentru Medierea Litigiilor Transfrontaliere este să ofere consumatorilor şi agenţilor economici o gamă variată de servicii, de la informarea asupra drepturilor şi posibilităţilor pe care le au privind rezolvarea litigiilor, la oferirea de consultanţă şi activităţi de mediere în rezolvarea problemelor pe care le întâmpină în spaţiul UE.

6. 1. Activităţile şi serviciile CEMLT România
CEMLT informează consumatorii şi agenţii economici asupra oportunităţilor oferite de legislaţia naţională şi cea europeană, comunicându-le acestora care sunt posibilităţile de rezolvare mai uşoară şi mai rapidă a unui litigiu apărut cu ocazia întreprinderii unei activităţi de comerţ, prestări servicii sau consumator de servicii pe teritoriul unui stat membru UE..
În acest scop, CEMLT România conlucrează cu ECC România, celelalte centre din ECC-Net din UE şi organizaţii similare de mediere din UE.
Când este nevoie, CEMLT România oferă servicii de medierea litigiilor transfrontaliere.
CEMLT România sprijină consumatorii care au probleme, să ajungă la o înţelegere cu operatorii economici pe calea mijloacelor de soluţionare alternativă a disputelor (ADR).
Mijloacele ADR sunt mecanisme de soluţionare a litigiilor în afara instanţelor judecătoreşti conduse de o terţă parte neutră, precum mediatorul.
CEMLT România cooperează cu cele late organizaţii similare, constituite la nivelul UE, care oferă informaţii esenţiale asupra Uniunii Europene, legislaţiilor naţionale şi a practicii judiciare – European Judicial Network (Reţeaua Europeană Judiciară), urmăreşte îmbunătăţirea implementării legislaţiei civile şi comerciale.
Oferind informaţii directe privind subiectele de interes pentru consumatori şi agenţii economici în folosirea mijloacelor ADR, CEMLT România furnizează Comisiei Europene o reacţie privind politica de soluţionare a litigiilor pe cale extrajudiciară, prin mediere.
CEMLT România va realiza comparaţii între modurile de soluţionare a litigiilor transfrontaliere care vizează probleme de interes.
6.2. Cum este finanţat CEMLT România ?
CEMLT România este finanţat din cotele parte obţinute din îincheierea contractelor de mediere şi consultanţă, sponsorizări, donaţii, Comisia Europeană etc.
CEMLT România este sprijinit logistic de Oficiul Naţional de Mediere.
În cazul litigiilor cu un operator economic străin la achiziţionarea unui produs sau un serviciu, dintr-un alt stat European, în vederea informării asupra drepturilor pe care le avem, în calitate de consumator european sau în cazul formulării unei plângeri împotriva unei companii, CEMLT România oferă ajutorul în soluţionarea acestor cazuri sau altor situaţii în care ne putem afla în calitate de consumator european.
În calitate de consumatori europeni se vor putea rezolva achiziţiile şi litigiile, cu aceeaşi încredere.
6.3. Oficiul Naţional de Mediere Litigii Penale, Civile şi Comerciale ( ONM )
Oficiul Naţional de Mediere Litigii Penale, Civile şi Comerciale ( ONM ) s-a constituit la data de 02.03.2010, cu Acordul Secretariatului General al Guvernului României nr.20 / 8817/ D.N.A./ 17.06.2010 şi Avizul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetatenestinr.86633 / 25.06.22010,sub forma unei persoane juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, neguvernamentală şi apolitică, independentă, în temeiul dreptului de liberă asociere prevăzut de art. 9 şi 37 din Constituţia României şi în conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările ulterioare, a Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice şi art. 24 din L 192/2006 privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator, modificată şi completată prin L 370/2009.
Oficiul Naţional de Mediere Litigii Penale, Civile şi Comerciale deţine Hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, nr. 247/PJ/2010 din 14.07.2010 emisă de către Judecătoria sectorului 2 Bucureşti şi Certificatul de înregistrare în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor nr. 91/2010, având C.I.F. nr.27272058.
Scopul ONM, îl constituie promovarea şi dezvoltarea medierii ca soluţie alternativă de soluţionare a confictelor, apărarea drepturilor şi promovarea intereselor profesionale, economice, sociale, ştiinţifice şi culturale ale mediatorilor autorizaţi din România, potrivit legislaţiei privind medierea, statutului şi directivelor europene privind activitatea de mediere.
Oficiul Naţional de Mediere Litigii Penale, Civile şi Comerciale are elemente de identificare proprii: stampila, cod de înregistrare fiscală, cont bancar, sigla şi carnete de membru, în forma stabilită de consiliul director.
Oficiul este constituit pe principiile democratice: liberul consimţământ şi voinţa de asociere a tuturor membrilor săi în vederea realizării scopurilor propuse, egalitatea în drepturi, reprezentativitatea, eligibilitatea conducerii prin vot secret din rândul membrilor săi, legalitatea, adoptarea hotărârilor cu vot majoritar, solidaritatea, mutualitatea, libertatea de asociere şi afiliere la alte asociaţii sau organizaţii profesionale, minoritatea se supune majorităţii, hotărârile adoptate de organele alese sunt obligatorii pentru toţi membrii uniunii, promovarea valorilor civice, ale democraţiei şi statului de drept.
Sediul ONM este în municipiul Bucureşti.
Oficiul Naţional de Mediere Litigii Penale, Civile şi Comerciale, conform Statutului aprobat prin Hotărâre judecătorească şi a Organigramei aprobate de către Consiliul Director, va deschide Oficii Judeţene de Medierea Litigiilor Penale, Civile şi Comerciale la nivelul tuturor judeţelor ţării şi municipiului Bucureşti, conduse de câte un Director numit de către Consiliul Director, iar în cadrul ONM funcţionează deja, cu sediul în Bucureşti, Centrul European Pentru Medierea Litigiilor Transfrontaliere (CEMLT), înfiinţat prin Hotărârea nr. 3 din 24.08.2010 a C.D. care are drept scop, promovarea şi medierea litigiilor transfrontaliere în materie civilă şi comercială.
ONM în cadrul parteneriatelor ce le va încheia cu organizaţii similare din UE şi alte ţări, are în proiect deschiderea de filiale la nivelul unor ţări, membre UE.
Obiectivele principale ale Oficiului Naţional de Mediere Litigii Penale, Civile şi Comerciale sunt: susţinerea, protejarea şi promovarea intereselor mediatorilor autorizaţi din România şi Uniunea Europeană, dezvoltarea şi îmbunătăţirea practicilor şi procedurilor de mediere pentru rezolvarea conflictelor ca alternativă de soluţionare a conflictelor la justiţia tradiţională, în mod special în domeniul penal, civil şi comercial, activităţi de promovare publică a noţiunilor de bază despre mediere şi realizare a unei reţele viabile şi eficiente de diseminare a informaţiilor legate de mediere, ca procedura recomandată de către Uniunea Europeană şi alte organisme internaţionale, la nivelul unor instituţii şi unităţi administrative, unor categorii sociale şi profesii, perfecţionarea pregătirii continue a mediatorilor, colaborarea cu alte asociaţii, uniuni şi instituţii, pentru schimb de experienţă, promovarea medierii, profesiei de mediator şi îmbunătăţire a cadrului legal existent.
Pentru realizarea scopului şi obiectivelor propuse, ONM va folosi orice forme de promovare şi dezvoltare a medierii, între care: organizarea şi participarea la cursuri pe subiecte de interes, seminarii, conferinţe, simpozioane pentru promovarea medierii, publicarea de materiale specifice în presa scrisă, forumuri, bloguri şi site-uri, participarea în cadrul unor emisiuni radio-TV, mediatizarea activităţilor, publicitate, informare prin afişare, materiale promoţionale, colaborări cu instituţii bancare, financiare şi agenţii economici, Consiliul de mediere, alte instituţii, organizaţii, administraţia public, persoane fizice şi persoane juridice, creşterea prestigiului profesional, asistenţa mutuală a membrilor, potrivit legislaţiei în vigoare, statutului şi strategiilor ONM.
Oficiul Naţional de Mediere Litigii Penale, Civile şi Comerciale nu se va angaja în nici o acţiune care contravine principiilor sale, statutului, ordinii publice şi legislaţiei în domeniu, care interferează activităţile unor organizaţii politice sau instituţii publice, care afectează prestigiul şi unitatea mediatorilor şi ale profesiei.
Apartenenţa membrilor la ONM se asigură sub rezerva dovedirii calităţii serviciilor prestate, profesionalismului, integrităţii morale, transparenţei, bunei colaborări mediator-client, nediscriminarii, eficacităţii şi eficienţei, respectării principiilor medierii: neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate.
Caracterul de utilitate publică al instituţiei medierii şi implicit al organizaţiilor profesionale şi formelor de exercitare a profesiei este definit în art. 4 al Legii nr.192/2006, iar conducerea ONM va întreprinde măsurile necesare pentru recunoaşterea acestui lucru, cu consecinţele sale juridice.
Conform statutului, aprobat prin Hotărâre judecătorească, membrii ONM, sunt mediatori autorizaţi de către Consiliul de mediere.
ONM este independent în relaţia cu Consiliul de mediere şi cu instituţiile statului
OMN nu constituie,, o altă asociaţie a mediatorilor”, ci un corp unic al mediatorilor profesionişti, specializaţi în Drept Penal, Civil şi Comercial, nefiind înfiinţată în scopuri electorale.
Oficiul Naţional de Mediere Litigii Penale, Civile şi Comerciale este asociaţie profesională a mediatorilor, specializată pe trei domenii de activitate: penal, civil şi comercial, respectând prevederile Legii 192/2006 şi Directivei 52 a UE.

7. Practică judiciară

Reclamanta S.C. M.C. SRL
Ca urmare a accidentului produs la 21 ianuarie 2001, autoturismul a fost distrus în proporţie de 90%, din culpă exclusivă a pârâtului B. G. Acesta posedă asigurarea de răspundere civilă internaţională de tip carte verde. Tribunalul Bihor, prin sentinţa civilă nr.153 din 22 ianuarie 2004, a respins acţiunea ca prematur introdusă, aplicând în cauză dispoziţiile art. 41 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta şi pârâtele S.C. C. SA Bucureşti, societatea de asigurare Z. E. au declarat apel.
Reclamanta a criticat hotărârea susţinând că, în mod greşit, s-a admis excepţia prematurităţii acţiunii deoarece a depus la dosar dovezi prin care a somat paraţii la plata despăgubirilor, fiind îndeplinită procedura prealabilă a concilierii directe.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr.23 din 1 martie 2005, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Instanţă de fond a reţinut că litigiul este supus dispoziţiilor art. 41 C. proc. civ., concilierea fiind obligatorie iar somaţia executorului judecătoresc nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în art. 41 C.proc.civ..
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct.9 C.proc.civ., susţinându-se ca procedura de conciliere a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor art. 41 C. proc. civ.
Recursul reclamantei s-a respins ca nefondat.
La 7 ianuarie 2003, s-a trimis prin executorul judecătoresc B. I. o somaţie prin care se cer despăgubiri, însă aceasta nu îndeplinea procedura prealabilă de conciliere, prevăzută în art.7201 C. proc. civ.
Reclamanta a încercat să acopere, după pronunţarea sentinţei de fond, procedura concilierii directe, depunând o notificare adresată pârâtului B.G., însă nu rezultă că acest act a fost expediat şi că-i priveşte pe toţi pârâţii, neputând a fi reţinută îndeplinirea cerinţelor procedurii concilierii directe.
În consecinţă, instanţele au reţinut că în cauză nu a fost realizată procedura concilierii directe, respingând acţiunea ca prematur introdusă.

8. Alte menţiuni

Recent, Curtea de Apel Timișoara a semnat un protocol permanent de promovare a medierii, în parteneriat cu GEMME – Asociația Magistraților Europeni care Susțin Medierea – Secțiunea Română, precum și Consiliul de Mediere – București.
Scopul aderării la acest instrument este acela de a promova intens medierea ca metodă alternativă de soluționare a litigiilor, prin informarea magistraților, a personalului auxiliar dar și a publicului larg despre beneficiile medierii.
Pentru atingerea scopurilor enunțate mai sus, colaborarea dintre cele trei instituții semnatare se va realiza printr-un schimb permanent de informații legate de activitatea de mediere și efectele acesteia, despre programele de lucru, precum și participarea comună a partenerilor la activitățile cuprinse în obiectul protocolului.
Parteneriatul, ale cărui baze s-au pus recent, este destinat să funcționeze pe o perioadă nedeterminată și dorește să conștientizeze cetățenii și să îi încurajeze pe aceștia să aleagă această metodă pentru soluționarea diferendelor ivite, în condițiile în care medierea este ceea mai rapidă și mai puțin costisitoare metodă de soluționare a unui litigiu, comparativ cu un proces judiciar clasic.

BIBLIOGRAFIE:

1. Leicu Corina – Drept comunitar, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998,

2. Leonard Dick – Ghidul Uniunii Europene, Editura Teora, Bucuresti, 2001

3. Marcu Viorel, Nicoleta Diaconu – Drept comunitar general, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002.

4. Militaru Ioana Nely – Dreptul Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2009.

5. Paun Nicolae, Paun Ciprian Adrian,Ciceo Georgiana – Europa Unita, Europa Noastra, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2003.

6. Leicu Corina; Leicu Ioan – Institutiile comunitare, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1996.

7. Laura Andrei, Laura Radu – Jurisprudenta relevanta CEJ – Privind cooperarea judiciara in materie civila, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2010

8. http://www.juridice.ro/117628/comisia-europeana-recomanda-medierea-in-litigiile-transfrontaliere-inclusiv-medierea-electronica-si-medierea-intre-angajator-si-angajat.html

9. Directiva 2008/52/CE privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială a fost adoptată la 23 aprilie 2008 (IP/08/628

10. http://ec.europa.eu/civiljustice/adr/adr_ec_list_org_en.pdf

Etichete: Drept