404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Acţiune de partaj succesoral formulată de o persoană al cărui autor nu a acceptat succesiunea părintelui său. Consecinţe.

Tip: Decizie
Nr./Dată: 411 (01.06.2011)
Autor: Curtea de Apel Ploiesti
Domenii asociate: partaj

În ipoteza în care un succesibil nu-şi exercită dreptul de opţiune în termenul prevăzut de art.700 Cod civil (6 luni de la deschiderea moştenirii), potrivit regulilor aplicabile prescripţiei extinctive se stinge dreptul de a accepta moştenirea şi odată cu acest drept se stinge – cu efect retroactiv – şi titlul său de moştenitor, el devenind străin de succesiune. Prin urmare, stingerea prin prescripţie a dreptului de opţiune atrage stingerea vocaţiei succesorale.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 689 Cod civil, rezultă că pentru a fi în prezenţa unei acceptări tacite a moştenirii, este necesar ca succesibilul să facă un act (fapt) pe care nu îl putea săvârşi decât în calitatea sa de erede şi din care rezultă indirect, dar neîndoielnic, intenţia de acceptare a moştenirii.

Legea nu a stabilit în concret care anume acte săvârşite de succesibil constituie manifestarea intenţiei de a accepta tacit moştenirea, mulţumindu-se să precizeze că actele de conservare şi de administrare provizorie nu reprezintă acte de acceptare dacă cel ce le-a făcut nu şi-a însuşit calitatea de moştenitor (art.690 cod civil), iar actele de dispoziţie având ca obiect dreptul succesoral constituie acte de acceptare chiar dacă, aparent, îmbracă forma ”renunţării” la moştenire (art.691 Cod civil).

Plecând de la aceste texte, în literatura de specialitate s-a reţinut că, pe lângă actele de dispoziţie, care sunt cele mai clare acte de acceptare a succesiunii, au această valoare şi actele de administrare, care au caracter definitiv şi angajează viitorul, cum ar fi încheierea unor convenţii între succesibili cu privire la administrarea bunurilor succesorale, arendarea acestor bunuri sau luarea şi deţinerea unor bunuri succesorale.

În condiţiile în care s-a făcut dovada că B. M. nu a acceptat succesiunea mamei sale, în termenul prevăzut de art. 700 Cod civil, este evident că s-a stins dreptul său de moştenitor şi în atare context ea nu putea transmite către recurentă bunuri succesorale, pe care nu le-a primit în proprietate, situaţie în care aceasta din urmă nu justifică calitate procesuală activă pentru promovarea unei acţiuni de partaj succesoral a averii bunicii sale.

Prin decizia civilă nr. 411/1 iunie 2001 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefundat recursul formulat de reclamanta C.L.E. împotriva deciziei civile nr.59 pronunţată la 9 februarie 2011 de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâţii D.P şi R.I. pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată adresată instanţei, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii, partajul averii rămase de pe urma bunicii sale, L.R., decedată la data de 28.08.2002.

Având în vedere faptul că s-a invocat de către pârâţi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, pe considerentul că autoarea acesteia nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală în intervalul de 6 luni de la deschiderea succesiunii, reglementat de art. 700 cod civil, prin decizia civilă nr. 1189/18.12.32008, pronunţată într-un prim ciclu procesual, Curtea de Apel Ploieşti a trimis cauza spre rejudecare, în vederea completării probatoriilor sub aspectul acceptării tacite a moştenirii defunctei L. R., de către autoarea reclamantei.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 689 Cod civil, rezultă că pentru a fi în prezenţa unei acceptări tacite a moştenirii, este necesar ca succesibilul să facă un act (fapt) pe care nu îl putea săvârşi decât în calitatea sa de erede şi din care rezultă indirect, dar neîndoielnic, intenţia de acceptare a moştenirii.

Legea nu a stabilit în concret care anume acte săvârşite de succesibil constituie manifestarea intenţiei de a accepta tacit moştenirea, mulţumindu-se să precizeze că actele de conservare şi de administrare provizorie nu reprezintă acte de acceptare dacă cel ce le-a făcut nu şi-a însuşit calitatea de moştenitor (art.690 cod civil), iar actele de dispoziţie având ca obiect dreptul succesoral constituie acte de acceptare chiar dacă, aparent, îmbracă forma ”renunţării” la moştenire (art.691 Cod civil).

Plecând de la aceste texte, în literatura de specialitate s-a reţinut că, pe lângă actele de dispoziţie, care sunt cele mai clare acte de acceptare a succesiunii, au această valoare şi actele de administrare, care au caracter definitiv şi angajează viitorul, cum ar fi încheierea unor convenţii între succesibili cu privire la administrarea bunurilor succesorale, arendarea acestor bunuri sau luarea şi deţinerea unor bunuri succesorale.

Pe de altă parte se impune a se face precizarea că în ipoteza în care un succesibil nu-şi exercită dreptul de opţiune în termenul prevăzut de art.700 Cod civil (6 luni de la deschiderea moştenirii), potrivit regulilor aplicabile prescripţiei extinctive se stinge dreptul de a accepta moştenirea şi odată cu acest drept se stinge – cu efect retroactiv – şi titlul său de moştenitor, el devenind străin de succesiune. Prin urmare, stingerea prin prescripţie a dreptului de opţiune atrage stingerea vocaţiei succesorale.

Deşi s-a susţinut de către reclamantă că mama sa, B.M., decedată în anul 2004, a acceptat succesiunea defunctei L. R., decedată în anul 2002, tribunalul, pe baza unui probatoriu complex (care a fost completat şi în faza procesuală a apelului) a stabilit că toate bunurile rămase de pe urma acesteia, respectiv imobilele casă şi terenul aferent, precum şi suprafaţa de 2,98 ha teren au fost preluate de D.P., care le foloseşte şi în prezent, tot aceasta ocupându-se de îngrijirea şi înmormântarea defunctei.

În acest sens, prin dovezile administrate în cauză, s-a probat împrejurarea că B.M., care avea o stare de sănătate precară, a fost ea însăşi îngrijită de pârâta D.P., fără a avea pretenţii la moştenirea mamei sale, singurul teren folosit de familia acesteia fiind cel situat în pct. „Pilot”, care provenea, însă, de la mama soţului său (S. P.) şi pentru care exista emis titlu de proprietate nr. 28693/1994.

În condiţiile în care s-a făcut dovada că B.M. nu a acceptat succesiunea mamei sale, în termenul prevăzut de art. 700 Cod civil, este evident că s-a stins dreptul său de moştenitor şi, prin urmare, ea nu putea transmite către recurentă bunuri succesorale, pe care nu le-a primit în proprietate.

În atare context, în mod corect prima instanţă (a cărei soluţie a fost menţinută în apel), a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, considerând că aceasta nu are vocaţie la succesiunea bunicii sale, situaţie în care, criticile formulate de ea apar ca nefondate şi urmează a fi respinse, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Pe cale de consecinţă, în raport de considerentele expuse în precedent, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civilă, Curtea a respins, ca nefundat, recursul, menţinând ca legală decizia atacată.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro