404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Administrarea bunurilor altuia

I. Administrarea bunurilor altuia
1. Introducere
Institutia „administrarii bunurilor altuia” este introdusa prin Noul Cod Civil si preluata in intregime din Codul Civil din Quebec care, la fel ca si Codul roman, o plaseaza in cadrul capitolului referitor la bunuri. Fiind o institutie complexa care are legatura cu toate materiile dreptului privat, in doctrina canadiana s-a statuat ca aceasta ar fi fost mai bine incadrata intr-un capitol distinct avand caracter de parte preliminara .
Chiar si in lipsa unei reglementari exprese, institutia administrarii bunurilor altuia a existat si in trecut, in cazuri exprese prevazute de lege, precum in cazul art. 124 C. fam., conform caruia in sarcina tutorelui revenea, alaturi de obligatia de a se ingriji de persoana minorului, de a-l creste si educa, si obligatia de a administra bunurile minorului si de a-l reprezenta, respectiv asista la incheierea actelor juridice pana la dobandirea capacitatii depline de exercitiu.
2. Definitie si sediul materiei
Noul Cod Civil plaseaza institutia administrarii bunurilor altuia in cadrul Cartii a III-a intitulata „Despre bunuri”, Titlul V, art. 792-857.
Asemenea Codului civil canadian, Noul cod civil omite sa defineasca aceasta noua institutie, limitandu-se la a defini persoana administatorului astfel : „Persoana care este imputernicita prin legat sau conventie, cu administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu ii apartine are calitatea de administrator a bunurilor altuia”. Definitia este asemanatore celei prevazute de Codul Civil canadian care stipuleaza in art. 1299 ca „orice persoana care este insarcinata cu administrarea unui bun sau a unui patrimoniu, care nu este al sau, isi asuma sarcina de administrator al bunului altuia”.
Neavand o definitie stipulata prin Noul Cod, ramane in sarcina doctrinei sa formuleze o definitie a acestei institutii. Pornind de la definitia administratorului, consider ca administrarea bunurilor altuia ar putea fi definita ca acea institutie de drept in virtutea careia o persoana numita administrator, este imputernicita sa administreze unul sau mai multe bunuri, o masa patrimoniala sau un patrimoniu care nu ii apartine, in numele si pe seama unei alte persoane, numita beneficiar, respectand limitele stabilite prin conventia sau legatul prin care a fost desemnat si avand dreptul de a fi remunerat pentru activitatea desfasurata.
3. Partile
Administratorul
Administratorul poate fi o persoana fizica cu capacitate deplina de exercitiu ori o persoana juridica. Avand in vedere caracterul administrarii depline, in practica administratorii vor exista probabil persoane juridice specializate in administrarea bunurilor cu scopul obtinerii de profit. Administratorul trebuie sa accepte sarcina administrarii bunurilor altuia, fie prin incheierea unei conventii, fie prin acceptarea legatului. De principiu administratorul va fi remunerat pentru indeplinirea atributiilor sale, administrarea avand caracter oneros. Prin exceptie de la regula, art. 793 permite si administrarea cu titlu gratuit. Consider ca administratorul este ales intuituu personae, beneficiarul selectand o persoana pe care, in considerarea calitatilor personale ale acesteia, o considera capabila sa duca la indeplinire atributiile administrarii, avand in vedere si implicatiile incheierii unei asemenea conventii asupra bunurilor beneficiarului.
Beneficiarul
Desi legea nu prevede, consider ca beneficiar al administrarii ar putea fi atat persoana fizica cat si cea juridica. In ceea ce priveste capacitatea de exercitiu a beneficiarului persoana fizica, in lipsa unor stipulatii exprese in lege consider ca pot fi aplicate prevederile referitoare la contractul de mandat, in sensul ca beneficiarul ar trebui sa aiba capacitatea de a incheia el insusi actele cu care-l imputerniceste pe mandatar.

4. Formele de administrare
Din interpretarea art. 795 si 800 VCC reiese ca administrarea este de doua tipuri : administrare simpla si administrare deplina.
Forma administrarii rezulta din actul care a constituit-o. In viziunea doctrinei se concluzioneaza ca administrarea simpla va fi mai des intalnita intre persoane fizice, pe cand cea deplina intre persoane juridice, „profesionisti specializati in exploatarea bunurilor altuia in scopul obtinerii de profit”.
a. Administrarea simpla
Legiuitorul nu defineste administrarea simpla, limitandu-se, asemenea situatiei administrarii bunurilor altuia, sa prezinte institutia din punctul de vedere a atributiilor administratorului. Astfel, conform art. 795 NCC, „Persoana imputernicita cu administrarea simpla este tinuta sa efectueze toate actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum si actele utile pentru ca acestea sa poata fi folosite conform destinatiei lor obisnuite”. Ar rezulta faptul ca in cazul administrarii simple, administratorul ar fi indreptatit sa efectueze acte de conservare si acte de administrare in numele beneficiarului. Din art. 799 NCC reiese insa dreptul administratorului de a incheia si acte de dispozitie, in mod neingradit in cazul bunurilor supuse „pericolului deprecierii sau pieirii imediate”. Alte acte de dispozitie atunci cand administrarea are ca obiect bunuri individual determinate pot fi indeplinite numai cu autorizatia prealabila a beneficiarului sau „in caz de impiedicare a acestuia ori in cazul in care acesta nu a fost inca determinat, a instantei judecatresti”. Cand administrarea are ca obiect o masa patrimoniala sau un patrimoniu, administratorul are dreptul sa instraineze sau sa greveze cu o garantie reala un bun individual determinat ori de cate ori este necesar pentru buna administrare a universalitatii. Se observa astfel o putere mai larga de dispozitie a persoanei care administreaza un patrimoniu, motivata probabil prin existenta unei varietati vaste de bunuri care compun o masa patrimoniala sau un patrimoniu.
Sanctiunea incheierii actelor de dispozitie prin incalcarea prevederilor legale atrage obligatia administratorului la reparare integrala, in cazul cauzarii unui prejudiciu si constituie motiv de inlocuire a acestuia.
Articolele 796 – 798 NCC prevad atributiile si totodata obligatiile administratorului. Astfel acesta este obligat sa:
– culeaga fructele bunurilor;
– sa exercite drepturile aferente administrarii acestora;
– sa incaseze creantele administrate, eliberand chitante corespunzatoare;
– sa exercite drepturile aferente valorilor mobiliare pe care le are in administrare (dreptul de vot, de conversie si de rascumparare);
– sa continue modul de folosire sau de exploatare a bunurilor frugifere fara a schimba destinatia acestora;
– sa investeasca sumele de bani aflate in administrarea sa conform dispozitiilor referitoare la plasamentele considerate sigure, avand posibilitatea sa modifice investitiile efectuate anterior dobandirii calitatii ori chiar efectuate de el insusi in calitate de administrator;
Legat de semnificatia „plasamentelor considerate sigure”, art. 831-836 NCC stabilesc o prezumtie de plasamente sigure fata de plasamentele stabilite periodic de catre Banca Nationala a Romaniei si de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. Administratorul nu are insa putere deplina de decizie in privinta acestor plasamente, ci el este restrictionat conform art. 832,833 NCC, astfel :
– nu pot fi achizitionate mai mult de 5% din actiunile aceleiasi societati;
– nu pot fi achizitionate actiuni, obligatiuni, alte valori mobiliare de la o persoana juridica care nu si-a indeplinit obligatia de plata a dividendelor sau dobanzilor si nici nu se pot acorda imprumuturi acestor persoane juridice;
– sumele de bani pot fi depozitate in depozite rambursabile la vedere sau in urma unui aviz de maximum 30 de zile (cu exceptia celor garantate integral de Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar sau de Fondul de protejare a asiguratilor. Instanta poate autoriza un asemenea plasament si in cazul depueilor negarantate insa are dreptul sa impuna reguli administratorului).
Atata timp cat administratorul isi indeplineste atributiile in conformitate cu prevederile legale, acesta beneficiaza de prezumtia ca a actionat prudent. Incalcarea prevederilor legale in lipsa unei autorizari din partea beneficiarului il face pe administrator raspunzator pentru prejudiciile cauzate, indiferent de existenta vreunei culpe.
Reducerea plasamentelor considerate sigure este criticata in doctrina, dat fiind faptul ca art. 832 NCC prevede obligativitatea administratorului de a realiza „un portofoliu diversificat”, ori in lipsa unui numar mai ridicat de asemenea plasamente, indeplinirea art. 832 NCC va fi practic imposibila.
b. Administrarea deplina
Conform art. 800 NCC, „Persoana imputernicita cu administrarea deplina este tinuta sa conserve si sa exploateze in mod profitabil bunurile, sa sporeasca patrimoniul sau sa realizeze afectatiunea masei patrimoniale, in masura in care aceasta este in interesul beneficiarului.” Reiese astfel obligatia impusa administratoruluiu de a exploata in asa masura bunul pentru a avea drept efect obtinerea de profit. Obtinerea de profit devine o obligatie de rezultat, in comparatie cu administrarea simpla, unde ea este o obligatie de mijloace.
Avand in vedere faptul ca obligatia de a obtine profit ii este impusa administratorului in cazul administrarii depline, este lesne de inteles de ce art. 801 NCC ii confera acestuia puteri aproape nelimitate referitoare la instrainarea bunurilor supuse administrarii. Rezulta din acest articol ca „ Pentru aducerea la indeplinire a obligatiilor sale, administratorul va putea sa instraineze, cu titlul oneros, bunurile sau sa le greveze cu un drept real ori chiar sa le schimbe destinatia, precum si sa efectueze orice alte acte necesare sau utile, inclusiv orice forma de investitie.” Se observa lipsa unor limitari privitoare la actele de dispozitie cu titlu oneros, din tacerea legiuitorului rezultand imposibilitatea administratorului de a instraina insa cu titlu gratuit, cu exceptia cazului in care acest lucru este justificat de interesul unei bune administrari.

5. Regimul juridic al administrarii
a. Obligatiile administratorului fata de beneficiar
Din art. 802-811 reies obligatiile ce incumba administratorului in exercitarea atributiilor sale. Retinem ca administratorul este obligat sa :
– sa actioneze numai in limitele puterilor ce i-au fost oferite;
– sa respecte obligatiile ce ii incumba conform legii, actului constitutiv sau intelegerii partilor;
– sa se comporte cu diligenta unui bonus pater familias (sa depuna diligenta pe care un bun proprietar o depune in administrarea bunurilor sale);
– sa actioneze cu onestitate si loialitate in vederea realizarii scopului administrarii;
– sa evite aparitia unui conflict intre interesul sau propriu si obligatiile sale de administrator
– sa isi exercite atributiile in interesul comun al tuturor beneficiarilor in cazul in care existe o multitudine de beneficiari printre care se numara si admnistratorul;
– in ipoteza existentei mai multor beneficiari, sa actioneze cu impartialitate, tinand cont de drepturile si interesele fiecaruia dintre ei;
– sa il anunte de indata pe beneficiar despre aparitia unei situatii care i-ar punea pune in conflict de interese;
– sa tina o evidenta a bunurilor sale proprii, distincta de cea a bunurilor administrate
– sa prezinte cel putin anual o „dare de seama” a gestiunii sale care sa cuprinda toate informatiile necesare verificatii exacticitatii administrarii
– sa permita beneficiarului examaminarea registrelor si documentelor relative la gestiune in orice moment
Administratorul este oprit din exercitarea urmatoarelor activitati :
– exercitarea atributiilor in interesul sau propriu sau al unei terte persoane;
– dobandirea calitatii de parte in cadrul unui contract avand ca obiect bunurile administrate sau sa dobandeasca altfel decat prin exceptiile prevazute de lege (succesiune, acordul expres al beneficiarului, incuviintarea instantei) drepturi asupra bunurilor respective sau impotriva beneficiarului;
– folosirea in avantajul sau propriu al bunurilor administrate precum si a datelor care in parvin in virtutea administrarii;
– dispunerea cu titul gratuit de bunurile sau drepturile care ii sunt incredintate, cu exceptia cazului in care acest lucru este justificat de interesul unei bune administrari.
In virtutea conventiei de administrare, administratorul dobandeste dreptul de sta in justitie in orice cereri sau actiuni referitoare la administrarea bunurilor.
Din punct de vedere a raspunerii administratorului pentru bunuri, acesta este exonerat de raspunederea pieirii bunurilor in caz de forta majora ori in cazul in care vechimea, natura perisabila a bunurilor ori folosinta obisnuita a acestora au cauzat pieirea. Art. 812 NCC statueaza ca :„In aprecierea raspunderii administratorului si a despagubirilor datoreate de acesta, instanta judecatoreasca va putea reduce intinderea acestora, tinand cont de circumstantele asumarii administrarii sau de caracterul gratuit al serviciului administratorului.”
b. Obligatiile administratorului si ale beneficiarului fata de terti
In virtutea conventiei de administrare, administratorul actioneaza in interesul beneficiarului prin incheierea de acte de reprezentare care isi produc efectele direct in patrimoniul beneficiarului, fiind exclusa posibilitatea antrenarii raspunderii administratorului fata de tertii contractanti. Art. 813 alin. (2) si 814 NCC prevad exceptii de la acest principiu. Astfel, in cazul in care administratorul se obliga fata de terti in nume propriu si nu in numele beneficiarului, acesta devine personal responsabil fata de terti. De asemenea, administratorul care isi depaseste puterile acordate de beneficiar, este tinut personal fata de tertii cu care a contractat, cu conditia ca acestia sa nu fi cunoscut faptul depasirii puterii ori ca beneficiarul sa nu fi ratificat actele incheiate de administrator cu depasirea atributiilor oferite.
Legiuitorul reglementeaza prin art. 817 NCC situatia administratorului aparent instituind un mijloc de protectie a tertilor de buna-credinta care au fost indusi in eroare sa contracteze cu un administrator care in realitate nu avea aceasta calitate. Fapta persoanei care a creat aparenta ca o alta persoana este administratorul bunurilor sale, cand in realitate acesta nu era, se sanctioneaza prin obligarea beneficiarului la suportarea efectelor contractelor incheiate de administratorul aparent cu tertii de buna-credinta.

6. Mentiuni legate de procedura propriu-zisa a administrarii si de repartitia profitului si a pierderilor
In principiu, administratorul nu este obligat sa faca inventarul, sa subscrie o polita de asigurare sau sa furnizeze o alta garantie pentru buna executare a datoriilor sale, in absenta unei clauze contractuale, a unei dispozitii legale sau a unei hotarari judecatoresti. In ipoteza stabilirii unei astfel de obligatii in sarcina administratorului, acesta poate solicita prin instanta judecatoreasca sa fie dispensat de indepinirea acestora.
In cazul in care se prevede obligativitatea efectuarii unui inventar, acesta se constata prin inscris sub semnatura privata ori inscris autentic si va contine o enumerare a bunurilor incredintate administratorului.
Exista cazuri in care beneficiarul desemneaza mai multi administratori pentru aducerea la indeplinirea a atributiilor de administrare. In acest caz, hotararile se iau prin vointa majoritatii administratorilor desemnati. In situatii speciale, administratorii pot efectua in mod individual acte de conservare iar in caz de opunere constanta a unor administratori, celelalte acte de administrare pot fi efectuate cu incuviintarea instantei de judecata.
Administratorii raspund in mod solidar pentru indeplinirea atributiilor sale, cu exceptia cazului in care atributiile au fost repartizate, caz in care fiecare administratior raspunde numai pentru partea sa de administrare.
Administratorul are posibilitatea sa delege un tert la incheierea unui act determinat dar niciodata la administrare generala, cu exceptia delegarii unui coadministrator. Administratorul raspunde pentru faptele celui substituit daca acesta nu a fost autorizat de catre beneficiar iar in cazul in care a fost autorizat, administratorul raspunde pentru lipsa de diligenta in alegerea si indrumarea inlocuitorului. Fata de beneficiar, actele incheiate de substituient prin incalcarea prevederlor actului de desemnare nu sunt opozabile iar acesta are posibilitatea sa se indrepte impotriva reprezentantului administratorului pentru prejudiciile suferite.
Dupa cum am mentionat, scopul principal al administrarii este producerea unui profit in favoarea beneficiarului. In pofida diligentei administratorului, in administrarea bunurilor pot interveni si pierderi. Art. 837 NCC prevede ca „repartitia profitului si a pierderilor intre beneficiarul fructelor si cel al capitalului se va realiza in conformitate cu prevederile actului constitutiv”, iar in lipsa unei stipulatii exprese in acest sens, „repartitia se face echitabil, tinand seama de obiectul administrarii, de circumstantele care au dat nastere la administrare, precum si de practicile contabile general acceptate”.
Legat de momentul in care se naste dreptul beneficiarului la venitul net rezultat din administrare, acesta trebuie stabilit prin actul constitutiv. In lipsa unei clauze in acest sens, se aplica in subsidiar criteriul legal stipulat de art. 840 NCC, beneficiarul dobandind dreptul asupra veniturilor din momentul inceperii administrarii sau, dupa caz, din momentul decesului testatorului.
Beneficiarul dobandeste si fructele rezultate din administrarea bunurilor in mod diferentiat, dupa cum acesta este sau nu proprietarul bunurilor admnistrate. In cazul in care beneficiarul este proprietarul bunurilor, acesta dobandeste dreptul asupra fructelor civile si industriale de la data separarii lor iar dreptul asupra fructelor civile, zi cu zi, in conformitate cu regulile generale in materie, stipulate in art. 550 NCC. Beneficiarul care nu este propriatarul bunului dobandeste dreptul asupra fructelor conform regulilor care guverneaza materia uzufructului. Astfel, fructele naturale si industriale culese pe perioada contractului de administrare apartin beneficiarului, urmand ca cele culese ulterior sa apartina nudului proprietar. Fructele civile apartin beneficiarului proportional cu durata admnistrarii si acestea se dobandesc zi cu zi.
Dupa cum am mai mentionat, administratorul este obligat sa dea la interval de maxim un an o „dare de seama” referitoare la gestiunea sa. Legiutorul nu specifica in mod clar ce informatii ar trebui sa cuprinda aceasta dare de seama, limitandu-se la a se referi la „toate informatiile necesare”. In practica judiciara s-a stipulat ca „darea de seama trebuie sa fie suficient de detaliata pentru a verifica exactitatea operatiunilor privind patrimoniul fiduciar, astfel incat sa fie puse la dispozitia beneficiarilor toate registrele si inscrisurile justificative care au stat la baza rapoartelor intocmite de administratori”.
Avand in vedere faptul ca unele informatii nu ar putea fi intelese pe deplin de o persoana care nu poseda cunostinte de specialitate, legea ofera posibilitatea beneficiarului de a angaja un expert independent in vederea efectuarii unui audit. In caz de opunere a administratorului la efectuarea unui audit, instanta judecatoreasca poate numi, la cerere, desemnarea unui expert in vederea verificarii darii de seama intocmite de administrator.
O alta dare de seama trebuie sa fie prezentata de catre administrator la incetarea raporturilor de administrare, o asa-numita „dare de seama finala”. Acceptarea acesteia de catre beneficiar il descarca pe administrator. In cazul neacceptarii darii de seama de catre beneficiar, administratorul are dreptul de a cere descarcarea de gestiune prin intermediul instantei de judecata.
Odata cu descarcarea de gestiune, se nasc noi obligatii in sarcina administratorului si a beneficiarului. Administratorului ii incumba obligatia de restituire a bunurilor primite in cursul administrarii (inclusiv plati nedatorate facute beneficiarului, profituri obtinute prin folosirea neautorizata a informatiilor obtinute in virtutea functiei sale). Beneficiarului ii incumba obligatia de a suporta cheltuielile administrarii si de a-l remunera pe admnistrator pentru indeplinirea obligatiilor acestuia. In caz contrar, administratorul are posibilitatea de a deduce remuneratia datorata din soldul administrarii sau poate exercita un drept de retentie asupra bunurior administrate pana la plata remuneratiei.
7. Incetarea administrarii
Cauzele de incetare a administrarii sunt urmatoarele :
a. Stingerea dreptului beneficiarului asupra bunurilor administrate. Este lesne de inteles ca in conditiile in care beneficiarul isi pierde dreptul de proprietate sau de posesie asupra bunului, administrarea nu mai poate continua.
b. Expirarea termenului sau implinirea conditiei stipulate in actul constitutiv. In acest caz, administrarea a fost constituita pentru un anumit termen sau pentru indeplinirea unui anumit scop iar la implinirea termenului sau a conditiei, administrarea se considera ca a incetat.
c. Indeplinirea scopului administrarii sau incetarea cauzei care a dat nastere administrarii.
d. Denuntarea actului de desemnare de catre beneficiar. Denuntarea se face prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire prin care beneficiarul solicita restituirea de indata a bunurilor.
e. Inlocuirea administratorului
f. Decesul, punerea sub interdictie judecatoreasca, renuntarea administratorului ori supunerea acestuia la procedura insolventei
Moartea administratorului trebuie adusa la cunostinta beneficiarului de catre mostenitorii acestuia, executorul testamentar sau tutorele iar acestia sunt obligati sa intreprinda orice masuri necesare pentru prevenirea producerii unor prejudicii in legatura cu afacerile incepute de defunt si sa dea socoteala si sa inapoieze bunurile persoanei indreptatite.
Prin punerea sub interdictie inceteaza o calitate esentiala a administratorului, capacitatea acestuia de exercitiu. Astfel acesta nu isi mai poate indeplinii obligatiile.
Administratorul nu poate fi tinut sa continue administrarea in contra vointei sale insa acesta va raspunde pentru prejudiciile cauzate de renuntarea sa intempestiva.
g. Punerea sub interdictie judecatoreasca a beneficiarului sau supunerea acestuia la procedura insolventei, in masura in care aceasta afecteaza bunurile administrate

II. Comparatie cu alte institutii
Avand in vedere faptul ca institutia administrarii bunurilor altuia a fost introdusa in legislatia interna numai din anul 2011, se impune intrebarea, in ce masura era posibila o asemenea administrare in legislatia precedenta.
1. Administrarea bunurilor altora si gestiunea de afaceri
a. Definitie, reglementare, conditii
Gestiunea de afaceri este reglementata prin art. 987-991 VCC si art. 1330-1340 NCC.
Gestiunea de afaceri era definita in literatura juridica ca acel „fapt juridic licit prin care o persoana, denumita gerant, savarseste din proprie initiativa, in lipsa unui mandat, acte juridice sau acte materiale, necesare si utile, in interesul altei persoane, numita gerat” . Noul Cod civil, spre deosebire de cel vechi care nu continea o definitie a institutiei, stipuleaza ca „exista gestiune de afaceri atunci cand, fara sa fie obligata, o persoana, numita gerant, gestioneaza in mod voluntar si oportun afacerile altei persoane, numita gerat, care nu cunoaste existenta gestiunii sau, cunoascand gestiunea, nu este in masura sa desemneze un mandatar ori sa se ingrijeasca in alt fel de afacerile sale”. Remarcam ca nu se observa diferente esentiale intre cele doua reglementari, cea precedenta si cea actuala.
Pentru a putea produce efecte, gestiunea de afaceri trebuie sa indeplineasca mai multe conditii.
1. In legatura cu obiectul gestiunii, gerantul poate indeplini atat acte materiale (repararea unui bun) cat si acte juridice (plata unor taxe) in favoarea geratului. Actele sunt incheiate de gerant in nume propriu insa in interesul geratului. Fata de intinderea acestor acte, gerantul trebuie sa se limiteze la acte de conservare si acte de administrare, actele de dispozitie fiind interzise.
Administratorul incheie acte juridice in numele beneficiarului si are dreptul sa incheie acte de dispozitie iar in cazuri restranse chiar acte de dispozitie cu titlu gratuit.
2. Utilitatea gestiunii de afaceri. Gestiunea afacerilor unei persoane trebuie sa aiba ca scop evitarea unui prejudiu, spre deosebire de administrarea de afaceri care are ca scop principal administrarea in scopul obtinerii de profit in favoarea beneficiarului.
3. Atitudinea partilor fata de actele de gestiune.
a. Gerantul trebuie sa indeplineasca acte si fapte juridice cu intentia de a gera interesele altuia. Asemanator admnistrarii bunurilor altuia, gerantul, asemenea admnistratorului isi desfasoara activitatea in favoarea unei alte persoane, gerat sau beneficiar. Nu este insa necesar ca acesta sa actioneze exclusiv in favoarea geratul. Spre exemplu, in cazul gestiunii coproprietarului, unul din coproprietari poate indeplini acte de conservare a bunului iar acestea vor avea ca efect inlaturarea unui prejudiciu asupra intregului bun, gestiunea functionand astfel si in favoarea coproprietarului gerant.
b. Geratul sa nu aiba cunostinta de gestiune sau nefiind in masura sa se ocupe de afacerile sale fie personal, fie prin mandatar. Tine de esenta gestiunii de afaceri ca geratul sa nu cunoasca existenta gestiunii, in caz contrar aflandu-ne in cazul unui contract de mandat. Spre deosebire de gestiune, in cazul administrarii este imposibil ca beneficiarul sa nu aiba cunostinta de administrare avand in vedere ca el este cel care numeste admnistratorul.
4. Atat gerantul cat si administatorul trebuie sa aiba capacitate de exercitiu deplina. Aceasta obligatie nu incumba si geratului, acesta putand avea capacitate de exercitiu restransa sau sa fie lipsit de capacitate de exercitiu fara a afecta gestiunea. In cazul beneficiarului insa, dupa cum am mai mentionat, consider ca ar fi aplicabile regulile referitoare la mandant.
5.
b. Efectele gestiunii de afaceri. Asemanari si deosebiri intre institutii.
Conform art. 987 si 988 VCC, gerantul are obligatia de a continua afacerea inceputa pana cand geratul va avea mijloacele necesare sa se ocupe de ea. Acelasi principiu este reluat in art. 1332 NCC, gerantul fiind obligat sa „continue gestiunea pana cand o poate abandona fara riscul vreunei pierderi ori pana cand geratul, personal sau prin reprezentant, ori, dupa caz, mostenitorii acestuia sunt in masura sa o preia”. Mai mult decat atat, mostenitorii gerantului care aveau cunostinta de gestiune sunt obligati sa continue gestiunea in aceleasi conditii ca si gerantul. Prin comparatie, administrarea se considera incetata prin renuntarea sau decesul administratorului. In privinta mostenitorilor admnistratorului legiuitorul impune acestora obligatia de a intreprinde orice masura necesara pentru prevenirea producerii unei pierderi, precum si sa dea socoteala si sa predea bunurile persoanei indreptatite.
In cursul gestiunii de afaceri, gerantul trebuie sa depuna diligentele unui bun proprietar, obligatie care se aseamana cu cea prevazuta de art. 803 alin. (1) in privinta administratorului.
A treia obligatie ce incumba gerantului este cea de a da socoteala pentru gestiune. Din nou putem observa o oarecare asemanare cu institutia administrarii raportat la obligatia darii de seama.
Ca urmare a gestiunii, geratul devine obligat la plata cheluielilor necesare si utile fata de gerant. Geratul nu poate fi obligat la plata unei remuneratii fata de gerant, spre administrator care are dreptul la remuneratie pentru desfasurarea atributiilor sale.
Raportat la relatia gerant-terti, acesta devine obligat fata de acestia in cazul in care a incheiat acte juridice in nume propriu.
c. Aplicatii practice
In literatura de specialitate s-a exemplificat gestiunea de afaceri, printre altele, folosindu-se urmatoarea aplicatie practica : exista gestiune de afaceri in cazul „agentului de bursa care lucreaza pe langa o bursa si face operatiuni pentru clientii sai, pe care acestea nu le cunosc, dar le da socoteala de activitatea sa. In acest caz, agentul nu lucreaza ca mandatar, ci ca gerant” . Observam ca in exemplul dat, avand in vedere legislatia noua in materie, s-ar aplica prevederile administrarii bunurilor altora si nu cele referitoare la gestiunea de afaceri, mai exact, prevederile referitoare la administrarea deplina. Avand in vedere ca agentul de bursa are ca atributii exploatarea bunurilor beneficiarului in vederea obtinerii de profit, consider ca situatia prezentata se incadreaza in prevederile art. 800 NCC

2. Contractul de mandat
a. Definitie, reglementare, aspecte specifice
Alta modalitate prevazuta de legislatia anterioara si mentinuta de cea prezenta de a imputernici o persoana in vederea incheierii de act juridice in numele unei altei persoane este prin incheierea unui contract de mandat.
Mandatul a fost definit in Noul Cod civil ca acel contract prin care „o parte, numita mandatar, se obliga sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte parti, numita mandant”.
In vechea reglementare, mandatul era tratat atat in Codul civil cat si in Codul comercial. Codul civil definea mandatul ca acel „contract in puterea caruia o persoana se obliga, fara plata, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit insarcinarea”. Codul comercial in art. 374 stipula urmatoarele : „mandatul comercial are de obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama si socoteala mandantului”.
Legat de „afacerile comerciale” prevazute de Codul comercial, in literatura juridica s-a stipulat ca „mandatarul comercial exercita, dupa caz, o parte din sau chiar tot comertul mandatarului. Mandatarul comercial special dat pentru o anumita afacere cuprinde imputernicirea si pentru toate actele necesare executarii ei, chiar daca nu ar fi precizate in mod expres. Chiar daca mandatul sau ar fi general, acesta nu se intinde, in lipsa unei stipulatii exprese, si asupra actelor juridice civile ale mandantului”.
Consider ca, in trecut, in lipsa unei reglementari a institutiei administrarii bunurilor altuia, anumite activitati ar fi fost indeplinite prin persoane interpuse prin incheierea unui contract de mandat, fie el civil sau comercial.
Nici contractul de mandat nu se suprapune perfect cu aceasta noua institutie, intre cele doua existand multiple deosebiri.
b. Asemanari si deosebiri intre institutii
In primul rand, administratorul are ca atributii conservarea si administrarea unori bunuri, uneori chiar in vederea obtinerii unui profit, in timp ce mandatarul poate avea o varietare mai larga de atributii. Practic, mandatarul poate incheia orice fel de acte in numele mandantului, cu exceptia celor avand caracter strict personal cum ar fi : casatoria, divortul, intocmirea testamenului etc.
In reglementarea actuala, contractul de mandat se considera ca inceteaza de drept la 3 ani de la incheiere in cazul nestipularii unui termen, ori pentru administrare nu este stipulat un asemenea termen.
Mandatul se incheie ca urmare a conventiei partilor, in timp ce administrarea se poate incheia si prin intermediul unui legat acceptat de administrator.
Din puncte de vedere al asemanarilor, mentionam :
Prin intermediul ambelor institutii, persoana insarcinata cu mandatul sau cu administrarea bunului are posibilitatea de a incheia acte de dispozitie.
Asemenea administrarii, mandatul cu reprezentare este incheiat intuituu persoane.
Atat adminstratorul cat si mandatarul au obligatia de a-si indeplini atributiile pe care si le-au asumat, de a da socotala pentru acestea si de a raspunde pentru faptele persoanei substituite in executarea contractului. Conform art. 1542 alin (1) VCC, mandatarul raspunde pentru fapta substituitului in doua cazuri : daca substituirea s-a facut fara acordul mandantului sau daca existand acordul mandantului, mandatarul a substituit o persoana incapabila ori insolvabila.
In cazul mandatului cu titlu oneros, mandantul are obligatia de plata a remuneratiei, asemenea beneficiarului. In cazul mandatului, mandantul mai este obligat insa si la plata cheltuielilor ocazionate cu indeplinirea mandatului.
Ca si in cazul administrarii, si in cazul mandatului actiunile persoanei imputernicite se rasfrang direct asupra mandatarului, in sensul ca intre acesta din urma si terti se stabilesc raporturi juridice ca urmate a actelor juridice incheiate de persoana imputernicita. Mandatarul, actionand in numele si pe seama manadatarului nu raspunde pentru aceste raporturi juridice, cu exceptia cazului in care mandatarul a depasit limitele imputernicirii si mandatul nu a fost ratificat. De asemenea „actele juridice incheiate cu depasirea limitelor imputernicirii si neratificate nu vor obliga pe mandant decat, eventual, in cadrul unor obligatii extracontracuale (de exemplu, gestiunea de afaceri)”.
Modalitatile de incetare a mandatului sunt comune administrarii. Acestea sunt : revocarea mandatului de catre mandant, renuntarea mandatarului, moartea unei parti, punerea sub interdictie sau insolvabilitatea unei parti. Efectul incetarii este de asemenea comun ambelor institutii : predarea bunurilor primite.

III. Concluzii

In urma acestor precizari, se observa ca aceste institutii sunt comune pana la un punct, administrarea fiind, in consideratia mea, o modalitatea de completare a unor institutii existente in legislatia precedenta dar care nu ofereau solutii optime avand in vedere dezvoltarea si diversificarea raporturilor juridice in lumea moderna.
Administrarea bunurilor altora a umplut un gol existent in legislatia anterioara. Desi existau alte institutii asemanatoare, acestea nu aveau o raza de acoperire atat de vasta in ceea ce presupune administrarea si obtinerea de profit din bunurilor altor persoane.

Bibliografie :

Ioan Adam, „Teoria generala a obligatiilor”, ed. All Beck, Bucuresti, 2004
Carmen Tamara Ungureanu, s.a. „Noul Cod Civil. Comentarii, doctrina si jurisprudenta”, vol. I, ed. Hamangiu, 2012
T. Prescure, A. Ciurea, „Contracte civile” ed. Hamangiu, 2007
L. Stanciulescu, „Drept civil. Contracte si succesiuni”, ed. Hamangiu, 2008
Gh. Piperea, „Drept comercial”, vol. II, ed. C.H. Beck, 2009
S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, „Drept comercial”, ed. C. H. Beck, 2008
Codul Civil al Romaniei. Indrumar notarial, vol. I, Bucuresti, 2011

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro