404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Brevetul de invenţie. Modalitate de protecţie a creaţiilor utilitare industriale.

CAPITOLUL I. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE PRIVIND INVENŢIILE

1. EVOLUŢIA ISTORICĂ A DREPTURILOR ASUPRA INVENŢIEI
Din punct de vedere istoric, prima menţionare a unui drept de brevet este făcută în 500 î.e.n. de scriitorul grec, Atheneus, care descrie o competitie culinară petrecută în oraşul Sybaros (sudul Italiei de astăzi). Câştigătorul acestei competiţii beneficia de un drept exclusiv de a-şi prepara felul de mâncare pe perioada unui an.
Arhitectul Filioop Brunelleschi primeşte în anul 1449 un brevet pentru o perioadă de 3 ani pentru inveţia sa care constă în contruirea unei bărci menite să transporte marmură de-a lungul râului Arno.
În anul 1449, regele Henric al VI-lea ii acordă un brevet cu o valabilitate de 20 de ani lui John Utynam pentru aducerea tehnicii de a face sticlă colorată în Anglia.
Brevetul de invenţie, în sensul contemporan al sintagmei, a fost introdus în anul 1474 în Veneţia când s-a prevăzut că dispozitivele nou inventate trebuie să fie comunicate Republicii pentru ca inventatorul să dobândească dreptul de a interzice altora folosirea tehnicii sale.
În evoluţia istoriei brevetelor se remarcă trei perioade importante. Prima este perioada privilegiilor, situată între secolul al XV-lea şi secolul al XVIII-lea, în cursul căreia suveranul acorda monopolul de exploatare doar dacă i se părea oportun. Era un sistem condus de conceptul de utilitate si cel de favoritism. Cea de-a doua este perioada brevetelor naţionale (1790 – 1883), în cursul căreia inventatorii aveau dreptul de a solicita obţinerea unui brevet de invenţie şi acordarea acestuia depindea de factori obiectivi. Invenţiile erau însă protejate numai pe teritoriul unde se eliberase brevetul. Cea de-a treia perioadă – perioada internaţionalizării brevetelor de invenţie, a început în anul 1883 şi continuă până în prezent.
1.1. Perioada privilegiilor
Privilegiile erau acele instrumente prin care un suveran putea acorda un drept special unei persoane. Privilegiile puteau consta în diverse drepturi precum : eliberarea de sub regulile breslei, scutirea de taxe, acordarea de pământ, acordarea cetăţeniei sau a unor titluri nobiliare. Primele privilegii acordate pentru invenţii nu făceau distincţie între inventator şi persoana care introducea în ţară o tehnică necunoscută până în acel moment.
Prima lege în domeniul privilegiilor a fost adoptată de Republica Veneţiană în 1474. S-au stabilit atunci principii pe baza cărora s-a dezvoltat sistemul brevetelor de invenţie, precum : importanţa invenţiilor pentru stat, recunoaşterea unor drepturi exclusive ale primului inventator pentru o perioadă de timp, sancţionarea încălcării drepturilor inventatorului.
În Anglia secolului al XII-lea, Coroana acorda privilegii persoanelor care înfiinţau noi ramuri de industrie bazate pe importul de tehnologie. Persoana care introducea noua tehnică în industrie beneficia de un drept exclusiv de a o folosi pentru o perioadă de timp suficient de îndelungată spre a o implementa şi spre a-i instrui şi pe alţii să o folosească. Această practică a dat naştere multor abuzuri iar în urma protestelor Parlamentului, Coroana a hotărât ca acordarea de brevete să facă obiectul hotărârilor judecătoreşti. Un exemplu al unui proces faimos din acele vremuri este cel al croitorilor din Ipswich din anul 1615, în care judecătorul a decis în felul următor : „Dacă o persoană creează o invenţie şi dezvoltă un nou comerţ în interiorul Regatului, punându-şi astfel în pericol viaţa, consumând din averea sau din lucrurile sale etc., sau dacă o persoană face o nouă descoperire, Regele, prin graţia şi bunăvoinţa sa, poate să îi acorde, ca recompensă pentru muncă şi cheltuielile depuse, un privilegiu prin care, o anumită perioadă de timp, doar acea persoană poate să practice acel negoţ ori comerţ, întrucât la început locuitorii regatului sunt neştiutori şi nu au cunoştinţele şi îndemânarea spre a-l practica. Însă, în momentul când privilegiul expiră, Regele nu va putea acorda un alt privilegiu pentru aceeaşi invenţie.”
În 1623, Anglia adopta Statutul Monopolurilor, sub domnia regelui James I prin care se declara ca brevetele pot fi acordate numai pentru „proiecte de noi invenţii”. Mai târziu, in timpul domniei reginei Anne, avocaţii Curţii au stabilit că o descriere scrisă a inventiei trebuie depusă pentru obţinerea brevetului. Sistemul de brevetare al multor ţări se inspiră din cel britanic. Este cazul, spre exemplu al Australiei.
Începând cu 1760, numărul brevetelor acordate de Anglia creşte rapid, ca urmare a revoluţiei industriale. În ţările în care revoluţia industrială a început mai târziu, numărul brevetelor a rămas modest. Este, de exemplu, cazul Franţei unde piedicile puse în calea libertăţii producţiei şi comerţului precum şi rezultatele slabe obţinute de deţinătorii brevetelor de invenţie, l-au determinat pe monarh să decidă că beneficiarii privilegiilor îşi vor pierde toate drepturile dacă nu nu îşi pun invenţia în practică în decurs de un an.
1.2. Perioada brevetelor naţionale
Statele Unite ale Americii (în 1790) şi Franţa (în 1791) au adoptat legi privind brevetele de invenţii ce se bazau pe ideea acordării acestora oricărui inventator, dacă erau îndeplinite anumite condiţii obiective. Legea franceză menţiona că : „Orice descoperire sau invenţie nouă, în orice domeniu industrial, este proprietatea autorului ei; în consecinţă, legea îi garantează autorului întreaga şi totala posesiune asupra invenţiei sale în condiţiile şi pentru durata prevăzute de lege.”
Totuşi, aceste reglementări au conţinut şi norme naţionaliste. Astfel, conform legii nord-americane, brevetele se puteau acorda numai cetăţenilor Statelor Unite ale Americii. În Franţa, persoana care introducea procedee provenite dintr-o altă ţară beneficia de un tratament echivalent cu acela de care se bucura inventatorul efectiv; pe de altă parte, un inventator care obţinea un brevet pentru invenţia sa în afara statului francez după ce, anterior, obţinuse brevetul francez, pierdea dreptul de a beneficia de brevetul obţinut în străinătate.
Ca urmare a extinderii revoluţiei industriale în lume, numărul brevetelor de invenţie a crescut vertignos. Astfel au apărut şi îmbunătăţiri calitative. Importatorii de tehnică au început să fie trataţi diferenţiat faţă de inventatori. Străinii puteau obţine brevete autohtone însă brevetarea unei invenţii pe teritoriul mai multor ţări era destul de rar întâlnită de pe o parte fiindcă această necesitate nu apăruse încă şi pe de alta din cauza complexităţii procedurilor.
1.3. Perioada internaţionalizării
La Paris, un congres internaţional a început să schiţeze o soluţie pentru protecţia internaţională a proprietăţii industriale. Organizarea unei conferinţe diplomatice a condus la semnarea, la 20 martie 1883, a convenţiei ce a avut ca urmare înfiinţarea Uniunii pentru Protecţia Proprietăţii Industriale. De la această dată începe perioada internaţionalizării proprietăţii industriale şi, de asemenea, a sistemului de brevetare.
În anul 1967, în cadrul Conferinţei Diplomatice de la Stockholm, se încheie acordul pentru înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Industriale şi sunt prevăzute uniunile pentru proprietate industrială şi pentru drept de autor ca structuri permanente.
1.4. Evoluţia legiferării brevetelor de invenţie în România
În România, primele legi în materia protecţiei invenţiile, sau „născocirilor”, cum erau denumite la vremea respecitivă au fost Regulamentele Organice, intrate în vigoare la 1 iulie 1831 în Ţara Românească şi la 1 ianuare 1832 în Moldova. Pe baza acestora, domnitorii acordau privilegii pentru invenţii precum : maşini de treierat, diverse maşini agricole, chibrite chimice, fabricarea hârtiei, fabricarea lumânărilor, producere cafelei, ambarcaţiuni din pânză impermeabilă.
Urmează o succesiune de proiecte legislative nefinalizate în 1860, 1861, 1865, 1873, 1880, 1885 din cauza opoziţiei industriaşilor neinteresaţi de reglementarea problemei.
Prima cerere pentru obţinerea unui brevet de invenţie a fost depusă de Constantin Stefanide în anul 1862 pentru o ramă de lemn, prevăzută cu geam pentru înrămarea tablourilor şi icoanelor. Acesta nu a primit însă un răspuns favorabil.
Primul brevet de invenţie românesc i-a fost acordat lui Paul Iacovenco la 11 octombrie 1865 printr-un decret-lege pentru inventarea unui „rezervor de exploatare şi conservare a păcurei”. Există însă cazuri de inventatori români care si-au brevetat invenţiile în alte ţări. Este cazul lui Petrache Poenaru, posesor al unui brevet francez pentru invenţia „condeiului portrăt fără sfârşit, alimentându-se el însuşi”- stiloul de astăzi.
Următorul brevet de invenţie au fost acordate abia în anul 1890 pentru invenţia locotenentului Rudolf Kopetzki. Acesta a obţinut „dreptul de fabricare şi importare în România a lampelor felinarelor şi maşinelor de lampe stingătoare”. În 1891 se eliberează un brevet pentru soneria căpitanului Kiricută iar în 1990 unul pentru plugul-sapă inventat de G. Daniilescu.
Se resimţe însă necesitatea unei legi cu caracter general în domeniu. Astfel, în ianuarie 1906 este promulgată prima lege asupra brevetelor de invenţie. Ea se aplică până în 1967. În anul 1991 este promulgată Legea nr. 64 privind brevetele de invenţie în România, lege care se aplică şi în prezent.

2. IMPORTANŢA PROTECŢIEI INVENŢIILOR
Protecţiei drepturilor inventatorilor este importantă pentru următoarele motive :
– Prin acordarea brevetelor de invenţii este stimulată realizarea de invenţii, existând posibilitatea recompensării inventatorului şi a celor care îl sprijină. Din acest punct de vedere se încurajează alocarea de eforturi si de capital privat în domeniul cercetării şi al dezvoltării tehnologice.
– Sistemul brevetelor de invenţie stimulează investiţia de capital adiţional necesară pentru aplicarea invenţiei.
– Prin acordarea protecţiei se încurajează dezvăluirea cât mai rapidă a inovaţiilor tehnologice, care în alte condiţii ar putea fi păstrate secrete.
– Sistemul brevetelor de invenţie stimulează schimbul de produse, servicii şi informatii tehnologice peste graniţele naţionale.

CAPITOLUL II. BREVETUL DE INVENŢIE

1. DREPTUL LA BREVETUL DE INVENŢIE

1.1. Consideraţii introductive privind dreptul la brevetul de invenţie
Convenția Brevetului European statuează în art. 60 că dreptul la brevetul european aparține inventatorului sau succesorului său în drepturi. Invenția creată independent de mai multe persoane conferă drept de brevetare acelei persoane care a înregistrat cererea cu dată de depozit mai veche.
Legea 64/1991, în concordanță cu legislația europeană, statuează în art. 3 că dreptul de brevet aparține autorului sau succesorului său în drepturi. Art. 4 reia principiul conținut de Convenția Brevetului European conform căruia, în cazul în care doi inventatori au creat aceeaşi invenţie, dreptul la brevet aparține primului solicitant. Legea 64/1991 reglementează și situația inventatorului salariat în care dreptul la brevet aparține fie angajatorului, fie salariatului, pentru invențiile realizate de acesta în domeniul activității unității sau în exercitarea funcției sale.
Dreptul asupra invenției ia naștere la data creației și își începe existența de îndată ce invenția este finalizată și făcută cunoscută publicului astfel încăt să fie posibila reunoasterea operei de către aceștia. Modul de anunțare a inveției nu este unul stabilit de legiuitor, el putând consta în activități precum : prezentarea unui model, demonstrarea unui test, întocmirea unei schițe a invenție etc.
Dreptul la brevet, parte componentă a dreptului asupra invenției, poate lua naștere numai la data finalizăriii invențiilor, adică la data la care acestea au ajuns la stadiul aplicabilității industriale și utilității tehnice. Până la această dată invenția aparține inventatorului care poate hotărî direcția de dezvoltare a invenției în cauză. Invenția iese din sfera privată a inventatorului fie la data la care ea este adusă la cunoștința publicului fie în momentul depunerii cererii de brevet la oficiul de brevete.
Dreptul la calitatea de autor al invenției face parte din categoria drepturilor personale nepatrimoniale. Dreptul ia naștere la data creaţiei, independent de acordarea ulterioară a unui brevet de invenție și nu se epuizează, fiind un drept perpetuu.
Dreptul la brevet are următoarele caractere juridice : este un drept absolut și opozabil erga omnes, patrimonial, alienabil, divizibil, imprescriptibil extinctiv.
Fiind un drept absolut și opozabil erga omnes, inventatorul are posibilitarea să și-l exercite singur iar celelalte persoane au obligația să respecte dreptul inventatorului și să nu facă nimic ce ar putea aducere atingere exercitării acestui drept.
Invenția este un bun necorporal, cu valoare patrimonială deoarece are un conținut evaluabil în bani.
Caracterul de drept alienabil reiese din posibilitatea inventatorului de a înstrăina dreptul la brevet fie inter vivos, fie pentru cauză de moarte.
Dreptul la brevet conferă titularului dreptul de a depune o cerere de brevet având ca obiect invenția respectivă. El poate da naștere mai multor drepturi independente la brevet deoarece inventatorul poate permite mai multor persoane diferite, să depună cereri la brevet. Astfel rezultă caracterul său divizibil.
Dreptul la brevet poate fi protejat printr-o acțiune procedurală, respectiv, prin obținerea brevetului de invenție. Depunerea cererii de brevet, ca drept material la acțiune al inventatorului, este imprescriptibilă extinctiv, ea putând fi depusă oricând. În cazul în care inventatorul optează pentru nedepunerea cererii pentru obținerea brevetului, acesta nu poate beneficia de pretecția conferită de acesta, iar invenția sa poate fi folosită de oricine, fără ca acesta sa beneficieze de beneficiile patrimoniale pe care le-ar fi obținut dacă ar fi deținut un brevet de invenție.
Dreptul la brevet se stinge prin două modalități : prin aducerea la cunoștința publicului sau prin acordarea brevetului. Prima modalitate se referă la situația în care inventatorul divulgă invenția prin orice formă, înainte de depunerea cererii de brevet la oficiu. Invenția divulgată este considerată ca aparținând stadiului tehnicii pentru stabilirea noutății, și drept urmare, nu mai sunt îndeplinite condițiile de brevetare. În cazul în care divulgare invenției este urmarea unui abuz sau expunerii acesteia într-o expozitie internațională oficială, dreptul la brevet se stinge în 6 luni de la data divulgării.
A doua modalitate de stingere a dreptului la brevet este acordarea brevetului de invenție. Brevetul acordat unei persoane care nu era îndreptățită la acordarea acestuia, nu îl lipsește pe adevăratul inventator de posibilitatea apărării invenției sale, acesta având posibilitatea acționării în justiție a persoanei care i-a uzurpat dreptul.

1.2. Invenţia brevetabilă
Invenţia poate fi definită ca „o soluţie tehnică, o rezolvare completă şi efectivă, concretă, a unei probleme tehnice date, din economie, ştiinţă, ocrotirea sănătăţii, apărare naţională sau din orice domeniu al vieţii economice şi sociale”.
„Invenţia este o creaţie rezultat al unei activităţi inventive, un produs intelectual nou prin raportare la stadiul tehnicii mondiale, susceptibilă de a fi aplicată industrial.”
În România titlurile prin care se conferă protecţie invenţiilor sunt brevetul de invenţie şi certificatul de model de utilitate. În continuare vom analiza condiţiile care trebuie îndeplinite de o invenţie pentru a putea beneficia de protecţia oferită de brevetul de invenţie.
Brevetul de invenţie este acel „act juridic oficial acordat de un organ competent în temeiul legii, pe teritoriul unui anumit stat şi pentru o anumită perioadă de timp, care conferă titularului său dreptul exclusiv de exploatare sau indirect dreptul de a interzice terţilor să fabrice,
să utilizeze, să vândă, să importe sau să deţină invenţia în vederea comercializării, fără consimţământul său.”
Brevetul de invenţie protejează „creaţia care este rezultatul unei activităţi inventive, este nouă prin raportare la stadiul tehnicii mondiale şi este susceptibilă de a fi aplicată industrial.”
Brevetul de invenţie este eliberat de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.).
Conform art. 7 alin. (1) din Legea 64/1991, „Un brevet poate fi acordat pentru orice invenţie având ca obiect un produs sau un procedeu, în toate domeniile tehnologice, cu condiţia ca aceasta să fie nouă, să implice o activitate inventivă si să fie susceptibilă de aplicare industrială.”
Produsul trebuie înţeles ca o soluţie a unei probleme tehnice iar procedeul ca acea „succesiune logică de etape, faze sau paşi, caracterizaţi prin ordinea lor de desfăşurare, prin condiţii iniţiale, prin condiţii tehnice de desfăşurare şi sau mijloace tehnnice utilizate”. Exemple de produse pot fi :
– masinile, aparatele, sculele, dispozitivele, mecanismele, organele de masini, agregatele, instalatiile, circuitele, elementele de constructie, mobilierul, articolele casnice, jucăriile, instrumentele, etc.;
– substantele chimice si biologice, cu excepţia celor care există in natură şi asupra cărora nu s-a acţionat prin efort creator;
– amestecurile fizice sau fizico-chimice;
– microorganismele create sau izolate prin selecţie cu efecte mutatorii;
– soiurile de plante
– rasele de animale

Art. 8 alin.(1) stipulează că nu sunt considerate invenţii următoarele :
a) descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice;
b) creaţiile estetice;
c) planurile, principiile şi metodele în exercitarea de activităţi mentale, în materie de jocuri sau în domeniul activităţilor economice, precum si programele de calculator;
d) prezentările de informaţii.
Art. 9 alin. (1) din aceeaşi lege exclude de la posibilitate acordării brevetului de invenţie :
a) invenţiile a căror exploatare comercială este contrară ordinii publice sau bunelor moravuri, inclusiv cele dăunatoare sănătăţii şi vieţii persoanelor, animalelor ori plantelor, şi care sunt de natură să aduca atingeri grave mediului, cu condiţia ca această excludere să nu depindă numai de faptul că exploatarea este interzisă printr-o dispoziţie legală;
b) soiurile de plante şi rasele de animale, precum şi procedeele esenţial biologice pentru obţinerea plantelor sau animalelor. Prevederea nu se aplică procedeelor microbiologice şi produselor obţinute prin aceste procedee;
c) invenţiile având ca obiect corpul uman în diferitele stadii ale formării şi dezvoltării sale, precum şi simpla descoperire a unuia dintre elementele sale, inclusiv secvenţa sau secvenţa partială a unei gene;
d) metodele de tratament al corpului uman sau animal, prin chirurgie ori prin terapie, şi metodele de diagnosticare practicate asupra corpului uman sau animal.
Din art. 7 alin. (1) din Legea 64/1991 reies condiţiile de brevetabilitate ale unei invenţii. Astfel, pentru a putea fi brevetată, o invenţie trebuie să fie nouă, să rezulte dintr-o activitate inventivă şi să fie susceptibilă de aplicare industrială.
Potrivit art. 10 alin. (1), „o invenţie este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii”. Prin stadiul tehnicii se înţeleg „toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului, oriunde în lume, printr-o descriere scrisă sau orală, prin folosire sau prin orice alt mijloc, până la data de depozit a cererii de brevet de invenţie sau a priorităţii recunoscute, cu condiţia ca data punerii la dispoziţia publicului să fie identificabilă.” Conform art. 10 alin. (2) şi (3) stadiul tehnicii cuprinde „toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului printr-o descriere scrisă ori orală, prin folosire sau în orice alt mod, până la data depozitului cererii de brevet de invenţie” şi, de asemenea, „conţinutul cererilor depuse la O.S.I.M. şi al cererilor internaţionale pentru care s-a deschis faza naţională în România sau europene desemnând România, aşa cum acestea au fost depuse, care au o dată de depozit anterioară celei prevăzute la alin. (2) şi care au fost publicate la sau după această dată, potrivit legii”.
Conform art. 12 alin. (1) „O invenţie este considerată ca implicând o activitate inventivă dacă, pentru o persoană de specialitate, ea nu rezultă în mod evident din cunoştinţele cuprinse în stadiul tehnicii”. Astfel, „având în vedere asemănările şi deosebirile dintre invenţia revendicată luată ca un tot şi stadiul tehnicii definit conform art. 8 alin. 2 din lege (…) , ea nu ar fi evidentă unei persoane de specialitate la data depozitului sau a priorităţii recunoscute”.
Din punct de vedere a celei de-a treia conditii, art. 13 alin. (1) a legii 64/1991 prevede că: „O invenţie este considerată ca fiind susceptibilă de aplicare industrială dacă obiectul său poate fi fabricat sau utilizat intr-un domeniu industrial, inclusiv in agricultură”. În concluzie, o invenţie este susceptibilă de aplicare industrială dacă din descriere sau desene rezultă că aceasta este corectă din punct de vedere tehnic şi ştiinţific. Dispozitivele sau procedeele a căror funcţionare este contrară legilor fizicii nu au aplicablitate industrială.

1.3. Subiectele dreptului la brevet
Conform legii române a brevetelor de invenție, subiecte ale dreptului de brevet sunt: inventatorul, succesorul său în drepturi, unitatea angajatoare și unitatea care a comandat o cercetare. Aceste două din urmă sunt reglementate în legislațiile europene printr-o lege specială: cea a invențiilor de serviciu și se preconizează că se vor reglementa în viitorul apropiat și în România invențiile de serviciu cu statut de lege specială.

1.3.1. Inventatorul
Inventatorul este autorul invenției, persoana din a cărei activitate cretivă se naște invenția. Inventator poate fi numai o persoană fizică sau un grup de persoane fizice precum o echipă de cercetatori. O persoană juridică nu poate fi inventator însă poate dobândi dreptul la brevet în calitate de succesor în drepturi al inventatorului.
În cazul în care invenția este urmarea contribuției mai multor inventatori, fiecare din aceștia are calitatea de coautor al invenției iar dreptul la brevet le aparține în comun. Literatura juridică română cere îndeplinirea a două condiții pentru existența coautoratului: o activitate comună a inventatorilor care are drept rezultat invenția și caracterul creator al contribuției fiecăruia dintre autori. Astfel, persoanele care au acordat ajutor tehnic sau autorul unei descoperiri științifice pe care se bazează invenția, nu pot fi considerați coautori.
Coautoratul este de două tipuri : voluntar sau forțat. Coautoratul voluntar presupune o înțelegere dintre coautori marcată prin declarația inventatorilor , pe când coautoratul forțat se stabilește de instanța de judecată la cererea părții interesate.
Doi autori ai aceeași invenții nu sunt coautori în cazul în care au creat invențiile independent unul de celalalt. Este așa-numitul caz al invențiilor simulate. Fiecare dintre ei deține un drept propriu la brevet însă acesta va fi obținut de primul dintre ei care depune cerere de brevetare. Prin acordarea brevetului primului solicitant, cel de-al doilea pierde dreptul său la brevet. Neacordarea brevetului primului solicitant, de exemplu, prin retragerea cererii sau respingerea acesteia, nu stinge dreptul la brevet al celui de-al doilea inventator.
1.3.2. Succesorul în drepturi al inventatorului
Dobânditorul invenției prin transmitere inter vivos sau pe cale de moarte este denumit „succesor în drepturi al inventatorului”. Lui îi sunt conferite drepturi patrimoniale provenind din invenție și la dreptul de a depune cererea de obținere a brevetului de invenție. Inventatorul poate înstrăina dreptul său la brevet și nu dreptul său nepatrimonial de autor al invenției. Înstrăinarea dreptului la brevet se poate face fie prin înscris, fie prin înțelegeri tacite. Înțelegerile contractuale de înstrăinare a dreptului la brevet trebuie s¬ă respecte principiul libertății contractuale. Inventatorul minor cu vârsta mai mică de 14 ani și inventatorul pus sub interdicție, pot încheia astfel de înțelegeri numai prin reprezentantul lor legal.

1.4. Invenţiile de serviciu
Cei mai mulți inventatori nu realizează invenții în mod independent, în afara unui raport de muncă cu un angajator, nu folosesc resurse proprii și nici nu se ocupă cu exploatarea comercială a invenției rezultate din munca lor. Din această cauză este importantă acordarea unei atenții speciale reglementării invențiilor de serviciu. În lume există 3 moduri de reglementare a invențiilor de serviciu. Acestea sunt reglementate prin legi speciale, de dreptul comun al contractelor sau de dreptul brevetelor (în majoritatea țărilor). În România legea cadru în materia dreptului brevetelor este Legea 64/1991. Prin această lege sunt determinate drepturile titularului brevetului precum și drepturile de exploatare ale altor persoane pentru invențiile realizate în cadrul unei unități angajatoare.
Invenția de serviciu este creația tehnică a angajatului aflat în îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu sau realizată în exercitarea domeniului de activitate al unității angajatoare, prin utilizarea informațiilor sau mijloacelor materiale ale unității. Invenția realizată de un salariat, care însă nu are nicio legătură cu atribuțiile sale de serviciu sau cu activitatea unității, este guvernată de dreptul comun în materie.
În lipsa unor definiții oferite de legiuitor, ramâne ca doctrina juridică sa explice termenii de „inventator salariat” și „unitate”. Astfel, prin „unitate” se înțelege „agentul economic sau întreprinderea, în sensul de entitate care exercită o activitate economică, independent de statutul său juridic sau de modul de finanțare. De asemenea trebuie incluse în această categorie și persoanele juridice de drept public.”
Inventatorul salariat este „acel inventator legat de unitate printr-un contract de muncă și care realizează o invenție în cadrul atribuțiilor sale sau in legătură cu acestea.”

Art. 5 din Legea 64/1991 prevede următoarele:
„Dacă inventatorul este salariat, în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, dreptul la brevet de invenție aparține:
a) Unității, pentru invențiile realizate de salariat în execitarea unui contract de muncă ce privește o misiune inventivă încredințată în mod explicit, care corespunde cu funcțiile sale; inventatorul beneficiază de o remunerație suplimentară stabilită prin contract.
b) Salariatului, pentru invențiile realizate de către acesta fie în exercitarea funcției sale, fie în domeniul activității, prin cunoașterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unității sau a datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în lipsa unei prevederi contractuale contrare.
Dacă invenția rezultă dintr-un contract de cercetare, în lipsa unor clauze contrare, dreptul la brevet aparține unității care a comandat cercetarea, inventatorul având drept la o remunerație suplimentară stabilită prin act adițional la contract.”

Între angajat și angajator există obligația de informare reciprocă privind crearea si stadiul realizării creației precum și obligația de a se abține de la orice divulgare. Încălcarea acestei obligații de informare atrage răspunderea civilă delictuală a persoanei vinovate.
Unitatea angajatoare dispune de un termen de 60 de zile de la data informării făcute de către angajat pentru a depune cerere de brevet la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Acesta este un termen de decădere. În lipsa unor convenții contrare între părți, dreptul la acordarea brevetului de invenție aparține angajatului.
Informarea se face în scris și se adresează conducătorului unității, personal, primind astfel număr de înregistrare la unitate ori prin scrisoare recomandată, pentru a putea constitui mijloc de probă. Informarea trebuie să cuprindă următoarele elemente : obiectul invenției și domeniul de aplicare, condițiile în care a fost creată invenția, încadrarea invenției de către salariatul inventator în prevederile art. 5 din Legea 64/1991, precum și o descriere a invenției în cazul în care unitatea are dreptul la brevetul de invenție. Posibila dispută dintre părți privind încadrarea invenției se rezoltă de instanțele judecătorești, care conform art. 63, alin. 1 din Legea nr. 64/1991 au competență în materie. Legea prevede că : „Litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de invenție, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului, din contracte de cesiune și licență, sau cele referitoare la nerespectarea dispozițiilor prevăzute la art.5 alin. 6, art.36 și art. 42 sunt de competența instanțelor judecătorești.”
Legea nr. 64/1991 face următoarea clasificare a invențiilor de servicu:
a) Invenții de serviciu stricto-sensu (invenții de misiune) asupra cărora, în lipsa unor prevederi contractuale contrare, drepturile revin angajatorului
b) Invenții de serviciu lato-sensu ( invenți iîn afara misiunii) care aparțin inventatorului salariat dar care pot fi transmise angajatorului, în schimbul unei remunerații.
c) Invenții de comandă care aparțin unitații care a plasat comanda.

Această clasificare prezintă importanță sub aspectul titularității dreptului la brevet.
Regula în materie este că, dreptul la brevet aparține unității în primele două cazuri expuse și inventatorului în cel de-al treilea caz. Aceste regule sunt supletive, astfel încât părțile pot introduce clauze contrare care să guverneze relațiile dintre ele în această materie.

1.4.1. Invenţiile de serviciu stricto-sensu
Invențiile de serviciu stricto-sensu sunt acele invenții realizate de salariați în temeiul unor atribuții încredințate prin contractul de muncă. Prin intermediul unor clauze speciale ale contractului de muncă trebuie definită misiunea inventivă, sau mai exact, domeniul tehnic și problemele tehnice la care salariatul va contribui cu aportul creativ, corespunzător funcției sale.
Doctrina împarte misiunea inventivă în două categorii : permanentă sau ocazională, în raport cu durata contractului de muncă și de durata și natura sarcinii.
1.4.1.1. Invenţiile de misiune permanentă
În această categorie sunt incluse majoritatea invențiilor de serviciu. Invențiile de misiune permanentă se referă la situația salariatului care creează inovații tehnice în cadrul atribuțiilor sale de serviciu. Astfel, pentru a se putea vorbi de invenții de misiune permanentă, trebuie îndeplinite următoarele condiții : contractul de muncă să impună o misiune inventivă permanentă, misiunea încredințată să corespundă cu atribuțiile efective ale salariatului și invenția sa fi fost realizată în executarea misiunii inventive conform atribuțiilor salariatului.
1.4.1.2. Invenţiile de misiune ocazională
În această categorie sunt incluse invențiile comandate special salariatului de către unitatea angajatoare. Este cazul, de exemplu, al inginerului căruia i se cere perfecționarea unui aparat destinat comercializării.

1.4.2. Invenţiile de serviciu lato-sensu
Invențiile de serviciu în afara misiunii sunt acele creații ale salariatului, realizate din propria sa inițiativă însă în exercitarea funcției sale sau prin cunoașterea ori folosiriea tehnicii, informațiilor, mijloacelor, mijloacelor materiale ale unității angajatoare.
Invențiile în afara misiunii pot fi clasificate în :
• Invenții realizate în exercitarea funcției (însă din propria inițiativă a salariatului)
• Invenții relaționate cu domeniul de activitate al unității
• Inventii realizate cu sprijinul material, tehnic sau informațional al unității
În cazul invențiilor în afara misiunii, unitatea are un drept de preferință la încheierea unui contract privind invenția salariatului. Angajatorul trebuie să-și exercite dreptul în termen de 3 luni de la data ofertei salariatului. Neînțelegerea părților cu privire la preț va fi rezolvată de instanța de judecată. Contractele de cesiune sau de licență incheiate de salariat înainte de împlinirea termenului, sunt lovite de nulitate relativă. Unitatea angajatoare poate cere prin instanță anularea contractului și obligarea salariatului la respectarea dreptului de preferință. Dreptul la acțiune se prescrie în termenul general de prescripție (3 ani).
1.4.3. Invenţiile de comandă
Conform art. 5 alin. din Legea nr. 64/1991 dreptul la brevet pentru invențiile de comandă aparține, în lipsa unor stipulații contrare, unității care a comandat cercetarea. Inventatorul este îndreptațit la o remunerație suplimentară pentru contribuția sa. Dreptul la brevet poate aparține inventatorului numai dacă se stipulează astfel în contract. De asemenea se poate stipula în contract ca dreptul de brevet să aparțina fie unității care a comandat cercetarea, fie unității care a condus cercetarea, fie ambelor.
Art. 5 a fost adesea criticat în doctrină, argumentându-se că invențiile de serviciu sunt în fond invenții de comandă iar alin. 2 nu este numai inutil, dar și ridică probleme de interpretare.

2. DREPTURILE CONFERITE ŞI OBLIGAŢIILE IMPUSE DE BREVETUL DE INVENŢIE

Dreptul de brevet conferă titularului său precum și succesorilor săi în drepturi un drept exclusiv de exploatare a invenției brevetate.
Legea cadru în materie, respectiv Legea 64/1991, recunoaște următoarele drepturi în favoarea titularului brevetului :
• Dreptul de proprietate industrială asupra invenției
• Dreptul de exploatare a invenției
• Dreptul de prioritate al titularului brevetului
• Dreptul de a face publică invenția
• Dreptul la despăgubiri materiale în situația încălcări dreptului asupra invenției
• Dreptul la scutire temporară de plata impozitului pe profit
• Dreptul la asistență tehnică și dreptul la informare asupra creării precum și a stadiului realizării invenției în cazul în care titular de brevet este o unitate
Drepturile titularului de brevet care nu este inventator sunt următoarele :
• Dreptul de a i se menționa numele, prenumele și calitatea în brevetul eliberat, în carnetul de muncă și în acte și publicații privitoare la invenția sa
• Dreptul la eliberarea unui duplicat al brevetului de inventie
• Dreptul la o remunerație suplimentară în cazul invențiilor de serviciu
• Dreptul de a fi informat de solicitant cu privire la stadiul examinării cererii de brevet și la stadiul aplicării invenției
• Dreptul la o remunerație în cazul cesiunii sau licențierii brevetului de invenție
• Dreptul de a fi scutit de impozitul pe venitul obținut prin cesiune
• Dreptul la remunerație pentru asistența tehnică acordată titularului de brevet
Unitatea care nu este titulara brevetului de invenție are un drept de preferință la încheierea unui contract privind invenția salariatului său, drept ce trebuie exercitat în termenul de 3 luni.
Titularului dreptului la brevet îi sunt impuse următoarele obligații :
• Obligația la plata anuitaților pentru menținerea în vigoare a brevetului. Neplata acestora atrage decăderea titularului din drepturi și intrarea brevetului în domeniul public, cu posibilitatea de revalidare.
• Obligația de exploatare a invenției. Neexploatarea eficientă a invenției prin neaprovizionarea suficientă a pieții este sancționată prin acordarea de licențe obligatorii.

2.1. Apărarea drepturilor conferite de brevet
Sintagma „apărarea drepturilor conferite de brevet” se referă la consecințele aplicabile pentru încălcarea drepturilor rezultând din proprietate intelectuală, prin asta întelegându-se „acțiunile civile și penale, măsurile provizorii, competența și regulile de procedură, mijloacele de probă, executarea hotărârilor judecătorești, aplicarea sancțiunilor de natură administrativă, penală și civilă” .
Legislațiile interne și internaționale trebuie să asigure o protecție eficientă a proprietății intelectuale amenințate cu tot mai multe mijloace de contrafacere. Vulnerabilitatea proprietății intelectuale a determinat adoptarea Acordului privind aspecte legate de comerț al proprietății intelectuale, așa-numitul Acord TRIPS. Acesta a pus bazele primului set de reguli cu privire la apărarea drepturilor conferite de brevet prin impunerea respectării prevederilor Convenției de la Paris și a Convenției de la Berna (principalele acte internaționale care stau la baza Organizației Mondiale pentru Proprietate Intelectuală).
În cadrul Uniunii Europene au fost adoptate reglementări in materie, menite să împiedice acțiunile de contrafacere. Printre aceste reglementări enumerăm : Directiva 2004/48/EC a Parlamentului European și a Consiliului privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală și Regulamentul Consiliului No. 1383/2003 privind acțiunile la vamă împotriva bunurilor suspectate de a încălca drepturi de proprietate intelecuală precum și măsurile ce trebuie luate împotriva bunurilor găsite a încălca aceste drepturi.
Adoptarea Convenției Brevetului European și înființarea Oficiului European de Brevete au fost un pas înainte pentru crearea unui sistem armonizat de acordare a brevetelor în statele membre .

2.1.1. Acţiunile în justiţie
Persoanele care au un interes legal, pot intenta acțiuni în justiție pentru a asigura apărarea drepturilor lor. În materia proprietății intelectuale, pentru salvgardarea drepturilor recunoscute inventatorilor este posibilă intentarea următoarelor acțiuni :
• Acțiunea în stabilirea calității de creator al invenției și a dreptului de proprietate industrială asupra invenției
• Acțiunea în stabilirea dreptului de proprietate al titularului brevetului
• Acțiunea în divulgarea invenției
• Acțiunea privind despăgubiri materiale în situația încălcării dreptului asupra invenției
• Acțiunea privid scutirea de impozitul pe profit
• Acțiunea unității titulare a brevetului pentru realizarea dreptului la asistență tehnică din partea inventatorului
• Acțiunea unității pentru apărarea dreptului de a fi informată asupra creării și a stadiului realizării invenției și de a se abține de la orice divulgare
Inventatorului care nu este titularul brevetului îi sunt puse la dispoziție următoarele acțiuni pentru valorificarea dreptului său :
• Acțiunea în realizarea dreptului la calitatea de autor al invenției (acțiune corespunzătoare dreptului de a i se menționa numele, prenumele și calitatea în brevet, carnetul de muncă și în publicațiile referitoare la invenția sa)
• Acțiunea pentru eliberarea unui duplicat al brevetului de invenție
• Acțiunea pentru obținerea unei remunerații suplimentare pentru invenția de serviciu
• Acțiunea pentru realizarea dreptului de a fi informat de solicitant asupra asupra stadiului examniării cererii de brevet și a stadiului aplicării invenției
• Acțiunea de stabilire a remunerației pe bază de contract, în situația cesiunii sau licențierii brevetului de invenție
• Acțiunea în realizarea dreptului de a fi remunerat pentru asistența tehnică acordată titularului de brevet
• Acțiunea privind realizarea dreptului de preferință la încheierea unui contract privind invenția salariatului său, cazul unității care nu este titulara brevetului
Faptele considerate de legea penală română ca infracțiuni pot fi atacate prin intermediul unei acţiuni penale.

2.1.2. Competenţa de jurisdicţie
Persoanelor cu interes legitim le esre recunoscut dreptul de a acționa în justiție persoana care le încalcă dreptul. Însă pentru a ști cărei instanțe să se adreseze, Codul de procedura civilă, legea Brevetelor de invenție, legea română de drept internațional privat și convențiile internaționale stabilesc comepența de jurisdicție.

Trebuie să diferențiem după cum în materie există sau nu un element de extraneitate.
Raporturile juridice în care nu există un element de extraneitate sunt de competența tribunalelor. Ca excepție de la regulă, soluționarea contestațiilor împotriva hotărârilor O.S.I.M. revine Comisiei de reexaminare din Departamentul de apeluri din cadrul O.S.I.M. în primă instanță și Tribunalului București în apel. Din punct de vedere a competenței teritoriale, legea brevetelor stabilește următoarele :
• În cazul litigiilor privind calitatea de inventator, de titular de brevet și cele privind alte drepturi născute din brevetul de invenție, competent este:
o tribunalul de la domiciliu pârâtului
o tribunalul de la reședința pârâtului dacă acesta domiciliază în străinătate sau nu are domiciliul cunoscut
o tribunalul de la domiciliul sau reședința reclamantului dacă acesta nu are reședința cunoscută
o tribunalul de la sediul principal al persoanei juridice de drept privat sau tribunalul de la reprezentanța sa dacă privește obligații executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate sau fapte comise de reprezentant
Raporturile cu element de extraneitate pot crea un conflict de jurisdicții. Prin element de extraneitate putem înțelege situații precum: cetățenia sau naționalitatea străină a unei persoane fizice sau juridice, domiciliul sau sediul acesteia în străinătate, executarea unei obligații in străintătate etc.
Pentru a se evita pronunțarea mai multor decizii contradictorii, s-au încheiat tratate internaționale pentru a facilita procesul de stabilire a competenței instanței.
Potrivit legii române, instanțele românești au competență în cazul litigiilor ivite între o parte română și o parte străină sau numai dintre străini, persoane fizice sau juridice. Situațiile în care instanțele românești judecă raporturi juridice cu element de extraneitate sunt următoarele :
• pârâtul sau unul dintre pârâți își are domiciliul, reședința sau fondul de comerț în România. Dacă domiciliul pârâtului care se află în străintătate nu este cunoscut, cererea de chemare înjudecată se introduce la instanța de la domiciliul sau reședința reclamantului.
• În cazul în care sediul, filiala, agenția persoanei juridice se află în România
• Obligația a luat naștere sau trebuie executată chiar și numai parțial pe teritoriul României
• Au intervenit obligații extracontractuale sau efectedatorate unor fapte juridice săvârșite în România
• Stația feroviara sau rutieră, portul sau aeroportul de încărcare dau descărcacre a mărfurilor sau pasagerilor transportate se află în țară
• Bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se află în România
• Ultimul domiciliu al defunctului sau bunurile rămase de la acesta se află în România
• În cazul în care părțile, cetățeni străini, au convenit astfel
• În cazul în care părțile sunt cetățeni români sau apatrizi și cauza se referă la ocrotirea în străinătate a proprietății intelectuale, dacă acestea nu au stabilit o altă competență
• Instanțele române se pronunță și asupra măsurilor asiguratorii în cazuri urgente chiar dacă nu sunt competente să judece cauza în fond

2.2. Contrafacerea
2.2.1. Actele de contrafacere
Prin contrafacere se înțelege în limbaj uzual „reproducerea unui document, a unui obiect sau preparat original în scop fraudulos, dându-le drept autentice” . În domeniul proprietății intelectuale, termenul de contrafacere are semnificația de „încălcare a unui drept asupra unui gen de creații intelectuale”
Legea brevetelor de invenție stabilește că în conținutul infracțiunii de contrafacere se află următoarele fapte :
• Fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, cânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs
• Utilizarea unui procedeu, precum și folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri al produsului obținut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu
În practică au fost identificate următoarele fapte de contrafacere :
• Fabricarea unui produs sau utilizarea unui procedeu acoperit de brevet
• Utilizarea obiectului contrafăcut
• Comercializarea, oferirea spre vânzare, expunerea unui produs contrafăcut
• Deținerea de obiecte contrafăcute
• Livrarea de mijloace în vederea utilizării invenției brevetate
• Importul de obiecte contrafăcute

2.2.2. Acţiunea în contrafacere
Acțiunea în contrafacerea este „mijlocul procesual specific pentru a acționa în justiție în cazul săvâririi de acte de contrafacere”. Aceasta se exercită din oficiu, fiind o acțiune penală, fapt ce nu exclude intentarea și unei acțiuni civile de către titularului brevetului.
Titular al acțiunii în contrafacere este titularul brevetului sau beneficiarul unei licențe exclusive, în temeiul dreptului exclusiv de exploatare pe care l-a primit. Indiferent cine este titularul acțiunii, acesta trebuie să justifice un interes legitim. Această condiție este îndeplinită din momentul în care se naște dreptul unei persoane asupra brevetului de invenție. Dreptul se naște de la data depunerii cererii de brevet.
Alături de interes, titularul acțiunii trebuie să beneficieze de calitatea de a invoca apărarea acestui drept. Dreptul de a acționa aparține proprietarului titlului, succesorilor săi în drepturi și cesionarului care se subrogă în drepturile acestuia.
Acțiunea în contrafacere poate fi introdusă numai după publicarea cererii de brevet. Ca excepție, anterior publicării cererii sau datei la care solicitantul a făcut o somație, solicitantul cererii poate face o notificare prin care să ceară terțului care îi incalcă drepturile, să înceteze acest lucru. Dacă terțul nu se conformează cererii solicitantului, acesta din urmă poate cere instanței să impuna terțului să se abțină de la comiterea acestor fapte până la pronunțarea O.S.I.M. privind cererea de brevet.
Sarcina probei îi revine titularului brevetului, cu excepția situațiilor când brevetul se referă la un procedeu, situație în care pârâtul trebuie să dovedească faptul că produsul său a fost obținut prin folosirea unui procedeu distinct față de cel brevetat.
Instanța trebuie să stabilească în ce măsură pârâtul a încălcat drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantului. Pentru a realiza acest lucru, trebuie luat în considerare dacă:
• În produsul sau procedeul în speță sunt prezente toate elementele sau caracteristicile revendicării
• Elementele sau caracteristicile au aceeași formă
• Elementele sau caracteristicile îndeplinesc aceeași funcție
• Efectele combinației acestora în produsul sau procedeul prezumat a încâlca brevetul, condus la obținerea aceluiași rezultat
Sancțiunea stabilită de legiuitorul român pentru contrafacere este stabilită sub formă de despăgubiri. („Pentru prejudiciile cauzate, titularul sau beneficiarul unei licențe are dreptul la despăgubiri, potrivit dreptului comun…”).
Alte măsuri dispuse de instanță pot fi :
• Interzicerea continuării actelor de contrafacere
• Confiscarea obiectelor contrafăcute
• Publicarea deciziei
Dreptul la acțiune se prescrie în termenul general de 3 ani, calculat de la dată săvârșirii faptelor, indiferent dacă brevetul mai este sau nu valabil.

3. TRANSMITEREA DREPTULUI ASUPRA BREVETULUI
Conform art. 45 din Legea nr. 64/1991,
„Dreptul la brevet, dreptul la acordarea brevetului și drepturile ce decurg din brevet pot fi transmise în tot sau în parte.
Transmiterea se poate face prin cesiune sau pe bază de licență exlusivă sau neexclusivă, sau prin succesiune legală sau testamentară.
Transmiterea produce efecte față de terți numai începând cu data publicării în buletinul Oficial de Proprietate Industrială a mențiunii transmiterii înregistrate la OSIM.”
Doctrina clasifică modurile de exploatare în felul următor :
a) După natura autorizației de exploatare există :
i. Acte voluntatea precum cesiunea, aportul în societate, contractul de licență și gajul
ii. Acte impuse : exproprierea, licența obligatorie, licența de dependență, licența din oficiu
b) După cum se produce sau nu transferul dreptului de brevet
i. Acte care implică transferul dreptului : cesiunea, aportul în societate, exproprierea.
ii. Acte care nu implică transferul dreptului : contractul de licență, gajul, licența obligatorie.
Sunt transmisinile : dreptul la brevetul de invenție, dreptul la acordarea brevetului și drepturile ce decurg din brevet.
Modalitățile de transmisiune cele mai des întalnite sunt contractele de cesiune și licență.

3.1. Cesiunea
Contractul de cesiune poate fi definit ca acel contract „prin care titularul brevetului, denumit cedent, transferă dreptul său către o altă persoană, numită creditor, în schimbul unei sume de bani”
Cesiunea poate fi parțială sau totală. În cazul cesiunii totale, aceasta poartă asupra întregului brevet, în timp ce în cazul cesiunii parțile, sunt transmise doar unele aplicații ale invenției.
Contractul de cesiune poate avea ca obiect atât o invenție finalizată, cât și o invenție viitoare. Un exemplu în acest caz ar fi situația în care părțile se obligă să cesioneze perfecționările ulterioare ale unei invenții finalizate.
Contractul de cesiune, la fel ca orice acord de voință, trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 948 C. Civ, respectiv : capacitatea părților, consimtământul valabil, un obiect determinat sau determinabil și licit, o cauză licită și morală.
Din punct de vedere al formei, contractul de cesiune trebuie constatat în scris, sub sancțiunea nulității relative. De asemenea, contractul trebuie înscris în Registrul Național de Brevetelor de Invenţie pentru a fi opozabil terților. Nerespectarea acestei condiții are următoarele consecințe :
• Înainte de înregistrare cesionarul nu este considerat proprietar și prin urmare nu își poate apăra dreptul prin introducerea acțiunii în contrafacere. Excepție face numai cazul în care terții au cunoscut existența actului.
• Primul cesionar care își înscrie titulul va fi considerat proprietar chiar dacă cedentula încheiat anterior un alt contract de cesiune cu un alt cesionar.
Contractul de cesiune are ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra brevetului, din patrimoniul cedentului, în cel al cesionarului. De asemenea este transmit și dreptul de a acționa în contrafacere pentru actele posterioare acestui contract. Nu se transmite prin contractul de cesiune dreptul moral asupra invenției, cedentul păstrând în continuare dreptul asupra numelui și asupra recompenselor industriale.
Obligațiilor cedentului sunt următoarele :
• Obligația de predare a obiectului contractului
• „Vânzatorul este răspunzător de starea brevetului la încheierea contractului și de indepența brevetului față de drepturile terților – independența de un brevet anterior”
• Obligația de asistență tehnică a cesionarului, în virtutea obligației de predare
• Obligația de a-l garanta pe cesionar împotriva viciilor ascunse și a evicțiunii
Obligațiile cesionarului sunt :
• Obligația de plată a prețului cesiunii
• Obligația de exploatare a invenției, atunci când prețul cesiunii este fixat sub forma unor redevențe proporționale cu volumul producției.

3.2. Contractul de licenţă
Contractul de licență poate fi definit ca „acordul prin care titularul unui drept de proprietate industrială concede unei alte persoane, în tot sau în parte, folosința dreptului său exclusiv de exploatare, în schimbul plații unei redevențe”
Părțile contractante sunt concedentul, titularul dreptului transmis, și licențiatul, beneficiarul dreptului de a folosi invenția.
Obligațiile concedentului rezultate din contractul de licenţă sunt următoarele :
• Obligația de a pune la dispoziția licențiatului folosința dreptului de a exploata brevetul la data convenită în contract
• Obligația de a transmite perfecționările aduse invenției
• Obligația de asistență tehnică
• Obligația de garanție contra viciilor și pentru evicțiune
• Obligația de a prelua stocul de produse fabricate pe bază de licență și nevândute
Obligațiile licențiatului sunt :
• Obligația de a plăti prețul, numit redevență, în schimbul autorizației de exploatare a brevetului
• Obligația licențiatului de a depune cereri pentru obținerea protecției în țările în care brevetul nu este protejat
• Obligația de a exploata brevetul
• Obligația de neconcurență
• Obligația de a păstra secretul atât pe perioada executării contractului cât și după expirarea acestuia, dacă obiectul contractului încă este protejat
• Obligația de a restitui documentele, modelele și utilajele folosite, în scopul păstrării secretului
• Obligația de a folosi marca și/sau numele omercial al concedentului (în cazul în care părțile convin în acest scop)
• De asemenea, părțile pot conveni asupra unor clauze care să oblige licențiatul la aprovizionare exclusivă, interzicerea concurenței și la interdicția de a vinde anumitor persoane
• Obligația de a apăra drepturile concedentului și de a-l informa despre încălcarea acestor drepturi
Regula în materia contractelor de licență este că acestea au o durată determinată de părți la încheierea contractului. Contractul încetează la împlinirea duratei stabilite sau cel mai târziu la data împlinirii protecției conferite de brevet. Contractul poate înceta și înainte de termenul stabilit, atunci când una dintre părți, cu bună-credință, nu își mai poate deplini obligațiile asumate. O altă modalitate de încetare a contractului este anularea titlului datorită constatării nulității brevetului.

4. DURATA BREVETULUI
Art. 33 din Acordul Trips (Trade-Related Aspects of Intellectual Property Rights) stabilește că durată protecției brevetului va fi de 20 de ani de la data de depozit a cererii.
Majoritatea țărilor lumii, inclusiv România, au implementat această prevedere și au stabilit perioada de protecție a brevetului la 20 de ani. În plus, unele țări au stabilit să fie acordată protecția începând cu o dată anterioară acordării brevetului, și anume, de la data publicării cererii de brevet. Din punct de vedere temporal, publicarea cererii se situează cu 18 luni înaintea datei de depozit. Astefel, se conferă o protecție provizorie care va fi ulterior confirmată prin brevet, respectiv infirmată prin respingerea cererii.
Durata de protecție de 20 de ani este durata legală maximă a brevetului iar pentru ca brevetul să poată beneficia de drata maximă de protecție trebuie îndeplinite următoarele condiții :
• Taxele anuale de menținere în vigoare trebuie plătite
• Titularul să nu fi renunțat la dreptul conferit de brevet
• Brevetul să nu fi fost anulat total pe parcursul perioadei de valabilitate
• Brevetul să nu fi fost revocat, în perioada legală de 6 luni de la data publicării mențiunii hotărârii de acordare
Epuizarea duratei de 20 de ani, neplata taxelor anuale și renunțarea titularului la dreptul conferit au ca efect încetarea protecției conferită de brevet cu efect ex nunc, în timp ce revocarea și anularea brevetului conduc la încetarea cu efect ex tunc a protecției conferite de brevet.

5. STINGEREA BREVETULUI
5.1. Renunţarea titularului la brevet
Art. 38 din Legea 64/1991 prevede că „titularul poate renunța, în tot sau în parte, la brevet pe baza unei declarații scrise și înregistrate la O.S.I.M.”
Renunțarea este însoțită de obligația titularului brevetului de a comunica inventatorului intenția sa de renunțarea în cazurile prevăzute la art. 5 alin 1 lit. a) și alin.2, precum și în cazul unei cesiuni potrivit art. 5 alin. 1 lit b). Titularul este de asemenea obligat să transmită inventatorului dreptul asupra brevetului dacă acesta alege să-și exercite acest drept.( art. 38 alin. 2)
Renunțarea în cazul brevetelor care au făcut obiectul unui contract de licență trebuie acceptată de beneficiarul licenței. (art. 38 alin. 3)
În cazul brevetelor acordate pentru „invențiile care conțin informații clasificate potrivit art. 40 alin. 2, renunțarea poate avea loc numai după declasificarea informațiilor și publicarea mețiunii hotărârii de acordare a brevetului de invenție și a descrierii, revendicărilor și desenelor invenției brevetate, potrivit prevederilor art. 28 alin. 6. (art. 38 alin. 5)
Renunțarea se înregistrează la OSIM în Registrul național al brevetelor de invenție și produce efecte începând cu data publicării acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială”.
Cererea de renunțarea trebuie să cuprindă :
• Dorința expresă de renunțare la protecția oferită de brevet
• Indicarea făcuta de titularul brevetului asupra părții din brevet la care se renunță în cazul în care renunțarea este parțială. Dacă renunțarea este totală, acest lucru trebuie de asemenea prevăzut
• Semnătura titularului sau a coproprietarilor
• Dovada respectării art. 38 alin. 2, alin. 3 sau alin. 5
Cererea trebuie depusă după data la care mențiunea hotărârii de acordare a brevetului de invenție a fost publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Dacă sunt intrunite condițiile, OSIM dă o hotărâre prin care se constată renunțarea la brevet și care poate fi atacată cu apel.
Renunțarea are efect retoractiv, începând cu data depunerii cererii de renunțare la Oficiul de brevete.

5.2. Întârzierea în desemnarea inventatorului
Inventatorii trebuie declarați într-un termen de 18 lunii de la data solicitării examinării în fond, iar pentru cererile privind art. 42 alin. 2, până la declasificarea informațiilor în vederea publicări. În caz contrar, cererea de brevet de invenție va fi considerată retrasă.
Stingerea brevetului are efect ex nunc, începând cu scurgerea termenului prevăzut de lege pentru desemnare.
Această modalitate de stingere a brevetului este o măsură legală de aplicare a principiului potrivit căruia inventatorul are dreptul de a-i fi menționat numele.

5.3. Neplata taxei de menţinere în vigoare
Potrivit art. 43 alin.2 din Legea 64/1991 „pe întreaga durată de valabilitate a brevetului, titularul datorează anual taxe de menținere în vigoare a brevetului”. Neplata este sancționată cu decăderea titularului din drepturile ce dercurg din brevet. Decăderea se înregistrează în Registrul național al brevetelor de invenție și se publică în B.O.P.I.
Taxele sunt datorate de la data depozitului cererii, inclusiv pentru anul în care se eliberează și trebuie plătite în curs de 3 luni de la eliberarea brevetului. Pentru anii următori, taxele trebuie plătite până la prima zi a fiecărui an de protecție.
Pentru motive justificate (boala, vina mandatarului dacă este vorba despre un mandatar calificat, vina unui salariat sau slăbirea unui sistem informatic), titularul brevetului poate cere la OSIM revalidarea brevetului său în termen de 6 luni de la publicarea decăderii. Astefl, titularul poate redobândi toate prerogativele asupra brevetului sau cererii de brevet.

5.4. Neplata taxei de eliberare a brevetului
Convenţia Brevetului European stipulează că : „dacă taxele de eliberare a brevetului și de tipărire a fascicolului de brevete nu sunt achitate în termen, cererea este considerată a fi retrasă”.
Legea română a brevetelor reia aceeași idee prin art. 28 alin. 7 și 8 : „OSIM publică mențiunea hotărârii de acordare a brevetului…, sub condiția achitării taxei de publicare, tipărire și eliberare a brevetului.
În cazul în care taxa de publicare, tipărire și eliberare a brevetului nu este achitată în termenul prevăzut de lege, cererea este considerată retrasă, iar brevetul este considerat ca nefiind acordat.”
Neplata taxei de eliberare a brevetului are efect ex tunc, începând cu expirarea termenului prevăzut de lege pentru această plată.

5.5. Retragerea cererii de brevet
Doctrina menționează retragerea cererii de brevet ca ținând de stingerea brevetului în viitor. Pentru retragerea cererii este necesară o declarație din care să rezulte în mod clar, expres și fără echivoc, voința solicitantului de a nu continua procedura de brevetare.
Retragerea are efect ex nunc, începând cu data la care Oficiul constată că motivația din cererea de retragere îi permite să dispună aceasta.

5.6. Revocarea brevetului
Potrivit art. 52 alin. 1 din Legea 64/1991 : „orice persoană are dreptul să formuleze în scris și motivat, la OSIM, o cerere de revocare a brevetului de invenție, în termen de 6 luni de la publicarea mențiunii acordării acestuia, dacă :
a) Obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 7-10, 12 și 13
b) Obiectul brevetului nu dezvăluie intenția suficient de clar și complet astfel încât o persoana de specialitate în domeniu să o poată realiza
c) Obiectul brevetului depășeşte conținutul cererii, așa cum a fost depusă
Dacă motivele de revocare se referă numai la o parte a brevetului, acesta va fi invocat în parte.”
Brevetarea unui obiect nu este posibilă în următoarele situații :
• Nu există un element inovator, o noutate
• Se încearcă brevetarea descoperirilor, teoriilor știintifice și metodelor matematice; creatiilor estetice; planurilor, principiilor si metodelor in exercitarea de activitati mentale, in materie de jocuri sau in domeniul activitatilor economice, precum si programelor de calculator;
• Obiectul face parte din următoarele categorii :
o a) inventiile a caror exploatare comerciala este contrara ordinii publice sau bunelor moravuri, inclusiv cele daunatoare sanatatii si vietii persoanelor, animalelor ori plantelor, si care sunt de natura sa aduca atingeri grave mediului, cu conditia ca aceasta excludere sa nu depinda numai de faptul ca exploatarea este interzisa printr-o dispozitie legala;
o b) soiurile de plante si rasele de animale, precum si procedeele esential biologice pentru obtinerea plantelor sau animalelor. Prevederea nu se aplica procedeelor microbiologice si produselor obtinute prin aceste procedee;
o c) inventiile avand ca obiect corpul uman in diferitele stadii ale formarii si dezvoltarii sale, precum si simpla descoperire a unuia dintre elementele sale, inclusiv secventa sau secventa partiala a unei gene;
o d) metodele de tratament al corpului uman sau animal, prin chirurgie ori prin terapie, si metodele de diagnosticare practicate asupra corpului uman sau animal.
• Obiectul nu are aplicabilitate industrială
Subiect al revocării sau opoziției poate fi, potrivit art. 53 alin. 1 al Legii 64/1991 „orice persoană” care fomulează „în scris și motivat la OSIM, o cerere de revocare a brevetului de invenție…”
Solicitarea revocării trebuie depusă în termen de 6 luni de la publicarea mențiunii acordării brevetului în Buletinul Oficial. Această solicitare trebuie să curpindă motivele de drept și de fapt precum și documentele necesare în susținerea motivelor acțiunii.
Comisia de Reexaminare/Opoziție, în urma cercetării acțiunii în cauză, poate hotărî :
• Admiterea în tot a cererii de revocare și revocarea brevetului
• Admiterea în parte a cererii de revocare, revocarea în parte a brevetului prin luare unei hotărâri de menținere a brevetului într-o formă amendată în mod corespunzător
• Respingerea cereii și menținerea hotărârii de acordare a brevetului de invenție
Revocarea are efect retroactiv, astfel „efectele brevetului vor fi considerate a nu fi existat ab initio” .

5.7. Anularea brevetului
Potrivit art. 54 alin. 1, un brevet de inventie acordat de OSIM, precum si un brevet european cu efecte in Romania pot fi anulate, la cerere, daca se constata că:
a) obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 7-10, 12 si 13;
b) obiectul brevetului nu dezvaluie inventia suficient de clar si complet, astfel incat o persoana de specialitate in domeniu sa o poata realiza;
c) obiectul brevetului depaseste continutul cererii, asa cum a fost depusa;
d) protectia conferita de brevet a fost extinsa;
e) titularul de brevet nu era indreptatit la acordarea brevetului.
Rezumând, cauzele de nulitate se referă la :
– Lipsa brevetabilității obiectului brevetului
– Insuficienta dezvăluire
– Extinderea nepermisă a obiectului brevetului, peste conținutul cererii depuse
Legea 61/1991 prevede în art. 55 alin. 1 că „cererea de anulare se poate face după împlinirea termenului prevăzut la art. 54, în care poate fi formulată o cerere de revocare, cu excepția situațiilor înscris în art. 54 alin. 1 lit. d) și e).” Legiuitorul face această precizare pentru că, din moment ce extinderea nepermisă a protecției și titularul neîndreptățit la acordarea brevetului nu sunt motive de revocare, nu ar fi echitabil ca o persoană să poată deschide acțiune în anulare numai după scurgerea perioadei de revocare.
Dreptul la acțiune poate fi exercitat până la expirarea protecției legale a brevetului de invenție.
Din punct de vedere al obiectului procedurii de anulare, pot fi anulate :
– Brevetele în vigoarea, acordate de către OSIM
– Brevetele europene cu efecte în România, inclusiv brevetele europene cu efecte extinse în România, acordate în baza unei cereri de brevet european depusă la Oficiul European de Brevete anterior datei de 1 martie 2003
– Certificatele suplimentare de protecție pentru medicamente și produse de protecție a plantelor eliberat de OSIM și în vigoare în România
– Certificatele de protecție tranzitorie
Instanța poate pronunța una din următoarele soluții :
a) Fie respinge acțiunea, confirmând astfel validitatea brevetului
b) Fie admite cererea, deființând cu titlu retroactiv brevetul de invenție. Brevetul se consideră că nu a existat niciodată iar actele făcute în legătură cu brevetul sunt nule pentru lipsă de obiect.

CAPITOLUL III. PROCEDURA DE BREVETARE LA OFICIUL DE STAT PENTRU INVENŢII ŞI MĂRCI

Pentru obţinerea unui brevet de invenţie este necesară parcurgerea unei proceduri administrative care presupune adresarea unei cerei în faţa singurului organ abilitat să confere un asemenea titulu pe teritoriul României. Este vorba despre Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.).
Pe perioada desfăşurării procedurii administrative sunt parcurse mai multe etape precum : înregistrarea, publicarea, examinarea cererii de brevet şi în final eliberarea brevetului dacă sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta. „Condiţiile care se verifică la întocmirea dosarului sunt atât de formă cât şi de fond; cererea care se depune în faţa O.S.I.M. trebuie să îndeplinească cerinţele de formă prevăzute de lege, să fie depusă de către o persoană care să fie titularul efectiv al dreptului subiectiv de a cere brevetarea invenţiei sau de o persoană autorizată de aceasta, descrierea obiectului invenţiei să corespundă cerinţelor legale în sensul identificării corecte a revendicărilor din cererea de acordare a titlului, să se îndeplinească operaţiunile de efectuare a publicităţii cererii în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, să fie corect achitate taxele de analiză, pentru a se putea considera corect sesizat O.S.I.M. ş.a.m.d.”

1. CEREREA DE BREVET DE INVENŢIE
Cererea de brevet de invenţie însoţită de descrierea invenţiei, revendicări şi desene explicative mai este cunoscută sub numele de depozit naţional reglementar. Acesta se constituie prin depunerea tuturor documentelor mai sus-amintite la O.S.I.M.
Cererea de eliberare a unui brevet de invenţie poate fi depusă de una din următoarele persoane :
a) De inventatorul sau inventatorii invenţiei a cărei brevetare se solicită
b) De succesorul în drepturi al inventatorului, indiferent dacă acesta este persoană fizică sau juridică
c) De unitatea angajatoare, în cazul invenţiilor de serviciu şi invenţiilor asimilate invenţiilor de serviciu
Cererea se depune personal sau prin mandatar autorizat. În domeniul proprietăţii industriale, prin mandatar autorizat se înţelege acea persoană autorizată în mod legal să desfăsoare activitatea de consilier în proprietate industrială. Persoanele care depun cererea în locul inventatorului trebuie să facă dovada temeiului în baza cărora aceastea sunt autorizate să depună cererea prin depunerea de acte doveditoare.
Cererea se redactează în limba română şi cuprinde în mod obligatoriu :
a) Solicitarea acordării unui brevet
b) Datele de identificare ale solicitantului
c) Descrierea invenţiei
d) Una sau mai multe revendicări
e) Desenele la care se face referire in descriere sau revendicări
Cererea se depune în număr de 3 exemplare pe formulare tipizate în forma stabilită de O.S.I.M. Neîndeplinirea condiţiilor monime de înregistrare are drept consecinţă restituirea actelor de către O.S.I.M. De asemenea O.S.I.M. reţine un exemplar şi îl păstrează în condiţii de confidenţialitate. Confidenţiale sunt şi datele conţinute în cererea de brevet până la publicarea acesteia de către O.S.I.M. Divulgarea acestor date este interzisă în lipsa aordului inventatorului sau succesorului său în drepturi.
Cererea trebuie semnată de către solicitant. Sancţiunea pentru lipsa semnăturii este considerarea cererii ca abandonată. Solicitantul are la dispoziţie un termen de 2 luni în care să îndeplinească cerinţa semnăturii.
Din punct de vedere al invenţiilor care se cer a fi brevetate, cererea trebuie să aibă în vedere o singură invenţie sau un grup de invenţii care să reprezinte un concept inventiv general.
Data depozitului naţional reglementar este dată de data înregistrării cererii la O.S.I.M.
Odată cu depunerea se poate solicita ca publicarea cererii să se facă într-un termen mai scurt de 18 luni sau să se efectueze un raport de documentare care să fie publicate odată cu cererea, respectiv să se examineze în fond cererea de eliberare a brevetului. În caz contrar, O.S.I.M. consideră ca primă procedură pentru cererea de brevet publicarea ei după expirarea termenului de 18 luni de la data depozitului reglementar sau de la data priorităţii invocate sau recunoscute. Prioritatea recunoscută poate fi definită ca „existenţa unui drept de proprietate al unei cereri depuse anterior într-o altă ţară, la o administraţie naţională, regională sau internaţională. În cazul în care se invocă existenţa unui priorităţi recunoscute, solicitantul trebuie să indice în cererea de brevet ţara sau administraţia unde a fost constituită prioritatea, data şi numarul depozitului”.
Constituirea depozitului reglementar are efect constitutiv de drepturi, fiind „singurul mijloc prin care se realizează apropierea publică a invenţiei în scopul dobândirii unui drept exclusiv asupra ei”.
În concluzie, „depozitul naţional reglementar conferă un drept de prioritate de prim depozit faţă de orice alt depozit ulterior pentru o invenţie cu acelaşi obiect şi aparţine persoanei care a înregistrat cea dintâi cererea de brevet de invenţie, împreună cu documentaţia cerută pentru brevetare, şi nu persoanei care a creat mai întâi invenţia”.
De la data constituirii depozitului naţional reglementar se socoteşte durata de valabilitate a brevetului precum şi dreptul exclusiv al titularului de brevet de invenţie. De asemenea,de la aceeaşi dată se apreciază caracterul de noutate al invenţiei.

2. EXAMINAREA CERERILOR DE BREVET DE INVENŢIE
2.1. Examinarea preliminară a cererii de brevetare a unei invenţii
După constituirea depozitului naţional reglementar, cererea este supusă unei proceduri de examinare în care se verifică următoarele aspecte :
– Dacă solicitantul are dreptul la brevetul de invenţie (este vorba despre cazul în care solicitantul este altă persoană decât invetatorul sau inventatorii)
– Dreptul mandatarului autorizat de a reprezenta solicitantul in faţa O.S.I.M.
– Dacă sunt declaraţi inventatorii
– Dacă prioritatea convenţională este corect invocată şi susţinută de acte de prioritate doveditoare depuse la O.S.I.M.
– Dacă plata taxelor este corespunzătoare procedurilor solicitate în cererea de brevet de invenţie
– Dacă sunt îndeplinite condiţiile prescrise pentru celelalte documente sau acte anexate la cererea de brevet de invenţie
– Dacă cererea de brevet de invenţie care cuprinde un grup de invenţii respectă unitatea invenţiei

2.2. Examinarea în fond a cererii de brevetare a unei invenţii
Examinarea în fond a cererii poate fi făcută fie la data constituirii depozitului (procedură accelerată), fie în termen de 30 de luni de la această dată(procedură ordinară).
In cadrul acestei proceduri se examinează existenţa următoarelor condiţiilor de fond şi formă:
– Respectarea condiţiilor privind cererea, descrierea invenţiei, revendicărilor şi desenelor explicative, declararea inventatorilor, justificarea calităţii de mandatar sau succesor al inventatorului
– Verificarea obiectului cererii
– Verificarea priorităţilor invocate
– Verificarea unităţii invenţiei
– Verificarea condiţiilor de existenţă ale invenţiei, respectiv existenţa noutaţii, a activităţii inventive şi a aplicabilităţii industriale
Sancţiunea pentru nesolicitatea examinării în fond a cererii în termenul de 30 de luni este considerarea acesteia ca abandonată şi respingerea ei.

3. ELIBERAREA BREVETULUI DE INVENŢIE
Procedura de examinare se finalizează prin pronunţarea unei hotărâri de către comisia de examinare prin care se acordă brevetul de invenţie sau se respinge cererea de brevet de invenţie. Hotărârea trebuie să fie motivată. Motive de respingere a cererii pot fi : neîndeplinirea condiţiilor de fond sau formă, invenţia este contrară regulilor de bune moravuri sau ordine publică, cererea a fost abandonată, obiectul cererii nu este considerat a fi o invenţie brevetabilă. În cazul în care brevetul se acordă, acesta este eliberat de către O.S.I.M. după publicarea hotărârii de acordare a brevetului şi plata taxelor de către titular, aferente tipăririi şi eliberării acestuia.
Există trei tipuri de brevete de invenţie : brevetul de invenţie principală, brevetul de invenţie perfecţionată şi brevetul de soi. Durata protecţiei oferită de brevet diferă în funcţie de tipul acestuia, în felul următor : invenţia principală este protejată pentru o perioadă de 20 de ani de la data constituirii depozitului naţional reglementar, invenţia de perfecţionare este protejată pe aceeaşi perioadă ca invenţia perfectată, dar nu mai puţin de 10 ani iar pentru brevetele de soi, durata comună de protecţie este de 25 de ani. Soiurile noi de pomi fructiferi, viţă de vie şi arbori ornamentali sunt protejaţi pe o perioadă de 30 de ani.

CAPITOLUL IV. CONCLUZII

Econimostul Adam Smith susţinea în secolul al XVIII-lea în cartea sa „An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations” că bogaţia unei ţări depinde de 3 factori : de capital, muncă şi resusrse naturale. Se poate, deci observa că lumea a început numai de curând să considere bogaţia unei ţări ca provenind din creativitatea oamenilor şi invenţiile pe care aceasta le generează.
Erich Bloch, fost director al Fundaţiei Statelor Unite pentru Ştiinţă spunea în 1990 că : „Pe piaţa modernă conoştinţele au un rol determinant. Cunoştinţele sunt un produs la fel de important cum erau resursele naturale sau forţa ieftină de lucru in trecut. Cunoaşterea a dat naştere unor noi industrii vaste şi mai ales industriilor bazate pe calculatoare, semiconductori, biotehnologie şi materiale proiectate”.
Revoluţia industrială a determinat o transformare tumultoasă a lumii. Astăzi numai foarte puţini oameni din cele mai izolate locuri ale planetei trăiesc fără a se folosi de produse industriale. În ziua de astăzi exploatarea tehnologiilor, mai ales cele precum biotehnologia, electronicele, comunicaţiile, au profit de miliarde de dolari, şi asigură milioane de locuri de muncă.
Brevetele de invenţie au creat proprietate din informaţie. Începând cu secolul al XV-lea, importanţa socială şi economică a brevetelor a crescut enorm. Prosperitatea în creştere a ţărilor precum Anglia şi Statele Unite din secolele XIX şi XX stă dovadă ca ce pot realiza ţări având bine pus la punct un sistem de acordare a brevetelor de invenţii pentru a proteja proprietatea industrială. Este puţin probabil ca fără protecţia oferită de brevete invenţii revoluţionare precum motorul cu combustie internă sau tranzistoarele ar fi apărut pe piaţă la fel de rapid. La fel de puţin probabil este că industriile din domeniul chimic, farmaceutic, electric sau ingineresc ar fi inflorit în aşa măsură încât să deteremine naşterea corporaţiilor din ziua de astăzi. Proprietatea industrială a devenit o competiţie între state. Astfel multe ţări investesc foarte mulţi bani pentru a se asigura că economiile lor sunt adânc rădăcinate în ştiinţe precum bio- sau nanotehnologia.
În ziua de astăzi, o lume în care proprietatea industrială nu este protejată ar fi de neconceput. Oamenii de ştiinţă sau inginerii nu ar mai fi motivaţi să lucreze la inovaţii ştiind că acestea pot fi copiate de îndată ce apar pe piaţă. Din această cauză este atât de important ca activitatea creatoare a unui inventator având ca rezultat obţinerea unui produs nou să fie protejată. Cu cât sunt mai stricte şi mai clare regulile privind proprietatea industrială, cu atât vor fi oamenii de ştiinţă mai ambiţionaţi să lucreze la proiectele lor, ştiind că vor fi recunoscuţi pentru efortul depus şi remuneraţi corect.

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro