404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Executiunea testamentara in Noul Cod civil

1. Executiunea testamentara
a. Introducere si notiune
Art. 1034 Cod civ. defineste testamentul ca „acel act juridic unilateral, personal si revocabil prin care o persoana, numita testator, dispune, in una din formele cerute de lege, pentru timpul cand nu va mai fi in viata”.
Notiunea de testament este cunoscuta din timpul Imperiului Roman, acesta oferind atunci o putere de dispozitie mai larga in ceea ce priveste continutul acestuia, acesta „nu se multumea sa cuprinda numai dispozitiile referitoare la bunuri, ci avea ca obiect dispozitii de ultima vointa de orice fel (chiar daca nu aveau caracter patrimonial)”.
In legislatia actuala, desi obiectul principal al unui testament il constituie legatele, nu este necesar ca testatorul sa se limiteze la dispunerea de bunurile sale, mortis causa, acesta avand posibilitatea de a insera si alte dispozitii de ultima vointa in cuprinsul acestuia. Prin intermediul testamentului, testatorul isi poate exprima vointa raportat la diverse sarcini impuse legatarului, posibile exheredari, revocarea unui testament anterior, recunoasterea unui copil din afara casatoriei sau chiar dispozitii cu privire la organizarea propriilor sale funeralii. Prin intermediul acestui act, testatorul are posibilitatea de a numi uma sau mai multe persoane care sa supravegheze ca dispozitiile testamentare sa fie executate in conformitate cu dorinta lui. Aceste persoane se numesc executori testamentari.
Conform art. 1035 Cod civ. „ testamentul contine dispozitii referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum si la desemnarea directa sau indirecta a legatarului. Alaturi de aceste dispozitii sau chiar si in lipsa unor asemenea dispozitii, testamentul poate sa contina dispozitii referitoare la partaj, revocarea dispozitiilor testamentare anterioare, dezmostenire, numirea de executori testamentari, sarcini impuse legatarilor sau mostenitorilor legali si alte dispozitii care produc efecte dupa decesul testatorului.”
Executiunea testamentara este reglementata de Noul Cod civil in articolele 1077-1085. Art. 1077 alin. (1) prevede ca : testatorul poate numi una sau mai multe persoane, conferindu-le imputernicirea necesara executarii dispozitiilor testamentare”.
De regula, mostenitorii legali si legatarii universali sunt cei care duc la indeplinire dispozitiile testamentare insa legea permite defunctului sa nominalizeze o persoana, chiar straina de mostenire, sa se asigure de indeplinirea manifestarii sale de vointa.
In legislatia precedenta, executorul testamentar era numit de catre testator intuituu personae. Vechiul Cod civil prevedea succint faptul ca „testatorul poate numi unul sau mai multi executori testamentari”. Consider ca in acesta conditii, testatorul numea o persoana in considerarea calitatiilor sale pentru a fi sigur ca dispozitiile sale vor fi aduse la indeplinire. Desi Noud Cod civil prevede in continuare numirea unui executor testamentar direct de catre testator, art. 1077 alin. (1) reglementeaza posibilitatea a executorul sa fie desemnat in mod mijlocit, de catre un tert nominalizat de catre testator prin intermediul testamentului. In asemenea situatie se pune problema daca se mai poate retine caracterul intuituu persoanae al numirii executorului. Personal, consider ca, in atare situatie, am putea sustine ca numai tertul desemnat pentru alegerea executorului a fost ales in virtutea calitatiilor sale, dar nu si insusi executorul a carui numire sta in puterea exclusiva a tertului.

b. Natura juridica
Pana la intrarea in vigoare a Noului Cod civil, in doctrina s-au formulat si argumentat mai multe opinii referitoare la natura juridica a executiei testamentare. Opinia majoritara a clasificat-o ca o varietate a mandatului care se aseamana dar se si deosebeste de mandatul prevazut de dreptul comun. Astfel s-a stabilit ca natura juridica a executiei testamentare este de mandat special, guvernat de regulile mandatului, care se completeaza cu regulile specifice executiei testamentare.
Art. 1082 din Noul Cod civil prevede faptul ca „executorul testamentar raspunde ca un mandatar in legatura cu executarea dispozitiilor testamentare”. Noul Cod reglementeaza astfel ceea ce pana la intrarea sa in vigoare era doar o opinie doctrinara si pune capat in sfarsit acestei controverse. Intr-adevar intre cele doua institutii exista multiple asemanari dar si deosebiri pe care le vom examina intr-un capitol distinct.
c. Numirea si revocarea executorului testamentar
Dupa cum am mentionat, executor testamentar poate fi orice persoana, fie mostenitor al lui de cuius, fie strain de mostenire. Poate dobandi aceasta calitate atat o persoana de specialitate, cum ar fi un avocat ori un notar public (insa nu cel investit cu desfasurarea procesurii succesorale in urma lui de cuius) sau o persoana fara cunostinte juridice.
O conditie esentiala este ca executorul sa aiba deplina capacitate de exercitiu la data deschiderii mostenirii., art. 1078 Cod civ. prevazand interdicita ca o persoana lipsita de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa sa poata dobandi calitatea de executor testamentar.
Astfel, nu pot fi executori testamentarii minorii, chiar daca ar avea incuviintarea reprezentantului legal sau autorizarea instantei de tutela si nici persoanele aflate sub interdictie.
Pot fi numiti, fie un singur executor testamentar, fie mai multi, oricare dintre ei putand „actiona fara concursul celorlalti, cu exceptia cazului in care testatorul a dispus altfel sau le-a impartit atributiile”. Rezulta astfel din prevederile art. 1077 alin. (2) ca testatorii pot avea :
– atributii conjunctive, caz in care oricare dintre executorii testamentari poate pune in executie, in totalitate, dispozitiile testamentare;
– atributii divizate, caz in care fiecare dintre acestia trebuie sa indeplineasca in totalitate propriile atributii;
– atributii subsidiare, pentru ipoteza in care primul executor desemnat nu poate sau nu vrea sa accepte aceasta insarcinare.
Numirea executorului se realizeaza prin intermediul testamentului sau prin intermediul unui codicil, realizat ulterior testamentului dar in forma testamentara.
Conform art. 85 din Regulamentul de aplicare a Legii 36/1995, notarul public elibereaza executorului un certificate constatator al calitatii sale.
(1) În cazul eliberării unui certificat de executor testamentar, notarul public va constata în cuprinsul acestuia calitatea executorului testamentar şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor cu care a fost investit de către testator.
(2) După eliberarea certificatului de executor testamentar, acesta va proceda în condiţiile Codului civil la predarea legatelor.

Executorul testamentar isi poate indeplini atributiile numai odata cu moartea testatorului, mai exact, „puterile executorului testamentar pot fi exercitate de la data acceptarii misiunii prin declaratie autentica notariala” (art. 1077 alin. Cod civ). Rezulta astfel ca executorul testamentar, numai dupa moartea lui de cuius si cu conditia acceptarii sarcinilor ce i-au fost impuse prin testament isi poate indeplini atributiile.
Odata numit, executorul testamentar nu poate dispune transferul atributiilor sale catre o alta persoana. Exista insa si o exceptie de la aceasta regula. In cazul in care executorul a fost determinat in virtutea functiei pe care o exercita, acesta poate fi inlocuit de o alta persoana care preia acea functie.
Revocarea unui executor testamentar se realizeaza dupa regulile ce guverneaza revocarea testamentului. Conform art. 1051, 1052 Cod civil, revocarea testamentului poate fi expresa sau tacita. Revocarea este expresa cand testatorul intocmeste un nou testament, indiferent de forma acestuia, ale carui dispozitii sunt contrare unui testament precedent. Revocarea se poate face si in mod tacit prin distrugerea, ruperea unui testament sau prin stergerea fie a unor dispozitii testamentare, fie a intregului inscris. Distrugerea, ruperea sau stergerea testamentului facuta de un tert, cu conditia ca testatorul sa aiba cunostinta de acest fapt, are valoarea unei revocari cu conditia ca acesta sa fi avut posibilitatea sa-l refaca daca si-ar fi dorit. In cazul revocarii tacite, suntem in prezenta unui testament olograf, cel intocmit in forma autentica, fiind inscris in regisrul national notarial, iar in caz de deces, in lipsa unui testament cu dispozitii contrare, dispozitiile acestuia vor fi indeplinite.
d. Atributiile executorului testamentar
Art. 1079 Cod civ. prevede ca:
„Executorul testamentar are dreptul sa administreze patrimoniul succesoral pe o perioada de cel mult 2 ani de a data deschiderii mostenirii, chiar daca testatorul nu i-a conferit in mod expres acest drept.
Prin testament, dreptul de administrare poate fi restrans doar la o parte din patrimoniul succesoral sau la un termen mai scurt.
Termenul de 2 ani poate fi prelungit de instanta de judecata, pentru motive temeinice, prin acordarea unor termene succesive de cate un an.”
Prin comparatie, reglementarea precedenta facea o distinctie clara intre executorul cu sau fara sesiza. Sezina a fost definita in doctrina ca „detinerea in tot sau in parte a bunurilor succesorale mobile”
Executorul testamentar fara sezina are un „rol de supraveghere si control al executarii dispozitiilor testamentare, fara a executa el insusi aceste dispozitii” . Exeutorul fara sezina avea urmatoarele drepturi si obligatii :
– obligatia de „punere a pecetilor” in cazul in care exista mostenitori minori, interzisi sau persoane disparute
– in cazul altor mostenitori, executorul are dreptul de a solicita „punerea pecetilor”, nu insa si obligatia de a o face
– obligatia de a starui in efectuarea inventarului bunurilor succesiunii de catre notarul public
– obligatia de a lua masuri pentru conservarea bunurilor succesorale
– dreptul de a interveni in judecata pentru apararea validitatii testamentului, in cazul contestatiei executarii acestuia, el putand porni o actiune pe cale principala pentru asigurarea indeplinirii dispozitiilor testamentare
Atributiile executorului caruia testatorul i-a oferit sezina sunt mai vaste decat cele ale executorului fara sezina. Sezina, a fost definita ca „dreptul executorului testamentarde a detine bunurile mobile succesorale pentru ca sa poate executa dispozitiile testamentare”. In cazul executorului cu sezina, acesta are rolul de a executa el insusi dispozitiile testamentare, nu numai de a supraveghea executarea testamentului. Este de mentionat ca executorul nu detine bunurile pentru sine ci pentru mostenitori. Dreptul sau la sezina nu se poate naste nemijlocit din dreptul sau de a fi executor, ci el trebuie conferit in mod expres de catre testator.
Din punct de vedere al drepturilor si obligatiilor executorului cu sezina, acesta are aceleasi atributii ca cele ale executorului fara sezina dar si atributii proprii. Atributiile proprii ale acestuia sunt :
– dreptul de a incasa creantele succesiunii,
– dreptul si obligatia de a efectua plata legatelor avnd ca obiect bunuri mobile, iar daca sumele din patrimoniul testatorului sunt insuficiente pentru plata legatelor, executorul are obligatia sa ceara vinderea bunurilor mobile succesorale pentru acoperirea deficitului.
Noul Cod civil prevede atributiile executorului testamentar in art. 1080. Conform acestui articol, executorul testamentar :
a) va cere, în condiţiile legii, punerea sigiliilor, dacă printre moştenitori sunt şi minori, persoane puse sub interdicţie judecătorească sau dispărute;
b) va stărui a se face inventarul bunurilor moştenirii în prezenţa sau cu citarea moştenitorilor;
c) va cere instanţei să încuviinţeze vânzarea bunurilor, în lipsă de sume suficiente pentru executarea legatelor. Instanţa va putea încuviinţa vânzarea imobilelor succesorale numai dacă nu există moştenitori rezervatari;
d) va depune diligenţe pentru executarea testamentului, iar în caz de contestaţie, pentru a apăra validitatea sa;
e) va plăti datoriile moştenirii dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament. În lipsa unei asemenea împuterniciri, executorul testamentar va putea achita datoriile numai cu încuviinţarea instanţei;
f) va încasa creanţele moştenirii.
De asemenea, executorului ii pot fi conferite atributii in privinta partajarii bunurilor mostenirii. In acest sens, el intocmeste un proiect prin care prezinta modalitatea de partajare a bunurilor si prezinta acest proiect mostenitorilor. Partajul propus de catre executor poate produce efecte numai in cazul in care acesta este acceptat de catre mostenitori.
Consider ca, sub sanctiunea nulitatii, in cazul in care exista mostenitori legali rezervatari, executorul trebuie sa intocmeasca acest proiect in considerarea rezervei succesorale, asa cum este ea prevazuta de art. 1086-1088.
Rezerva succesorala este definita in Noul Cod ca „partea din bunurile mostenirii la care mostenitorii rezervatari au dreptul in virtutea legii, chiar impotriva vointei defunctului, manifestata prin liberalitati ori dezmosteniri”. Mostenitorii rezervatari sunt sotul supreavietuitor, descendentii si ascendentii privilegiati ai defunctului si rezerva lor succesorala este in cuantum de ½ din cota care li s-ar fi cuvenit ca mostenitori legali, in lipsa unor liberalitati sau exheredari dispuse de catre de cuius. Astfel, la intocmirea proiectului, executorul trebuie sa respecte dispozitiile art. 972-983 Cod civ.
e. Efectele executiunii testamentare
In virtutea mandatului acordat de testator si acceptat de catre executor prin declaratie autentica notariala, executorul se obliga sa duca la indeplinire ultima vointa a defunctului, dupa cum a fost aceasta consemnata in testament.
Mai mult decat atat, executorul testamentar este obligat sa dea o socoteala anuala privind gestiunea sa, precum si o socoteala finala la incetarea atributiilor sale. Socoteala este datorata, indiferent daca mostenitorii sunt sau nu rezervatari.
Art. 1082 alin. (1) prevede de asemenea faptul ca obligatia de a da socoteala se transmite si mostenitorilor executorului.
In privinta raspunderii executorului testamentar, sunt aplicabile regulile ce guverneaza contractul de mandat.
In cazul numirii mai multor executori, acesta vor raspunde in mod solidar cu exceptia cazului in care testatorul a stabilit atributii clare in sarcina fiecaruia dintre executori si acestia s-au rezumat la a-si indeplini obligatiile impuse in sarcina lor, caz in care fiecare executor va raspunde individual pentru indeplinirea sauneindeplinirea sarcinilor ori pentru posibile prejudicii cauzate.
Executiunea este de regula gratuita insa testatorul poate stabili o remuneratie in favoarea executorului si in sarcina mostenirii.
Este posibil ca in derularea activitatii specifice, executorul sa fie nevoit sa faca diverse cheltuieli pentru buna indeplinire a atributiilor sale. In asemenea caz, cheltuielile facute de acesta raman in sarcina mostenirii.

f. Incetarea executiunii
Potrivit art. 1085, executiunea testamentara poate inceta in urmatoarele conditii :
– prin indeplinirea sau imposibilitatea aducerii la indeplinire a misiunii primite. Odata cu indeplinirea atributiilor care incumbau in sarcina executorului, este limpede ca executiunea se va incheia.
– prin renuntare in forma unei declaratii autentice notariale. Respectand principiul simetriei formelei actelor juridice, in cazul in care executorul alege sa renunte la atributiile ce i-au fost desemnate, el trebuie sa-si consemneze manifestarea de vointa sub forma unui inscris autentficat de notarul public.
– prin decesul executorului testamentar. Odata cu decesul executorului testamentar, executiunea nu mai poate avea loc. Consider ca nimic nu-l impeidica pe testator sa desemneze mai multi executori testamentari pentru ca in asemenea situatii sa existe un al doilea executor care sa-l inlocuiasca pe primul care a decedat.
– prin punerea sub interdictie judecatoareasca a executorului testamentar. Executorul judecatoresc trebuie sa aiba im mod imperativ capacitate de exercitiu deplina, cum reiese din art 1078 Cod civ. Odata cu pierderea capacitatii depline de exercitiu, nu mai este indeplinita aceasta conditie esentiala referitoare la numirea executorului testamentar. Asemenea cazului decesului executorului testamentar, testatorul ar putea numi un al doilea executor care sa-l inlocoiasca pe primul in cazul survenirii unui asemenea eveniment.
– prin revocarea de catre instanta a executorului testamentar care nu isi indeplineste misiunea ori nu si-o indeplineste in mod corespunzator. Revocarea poate fi dispusa numai de catre instanta, dupa analizarea starii de fapt si constatarea neindeplinirii atributiilor ori indeplinirii defectuoase a acestora.
– prin expirarea termenului in care se exercita dreptul de administrare, afara de cazul in care instanta decide prelungirea termenului. Conform art. 1079 Cod civ., dreptul de administrare este limitat in timp la o perioada de 2 ani (daca prin testament nu se stabileste un alt termen), care poate fi prelungit de catre instanta cu termene succesive de pana la 1 an. Odata cu expirarea termenului de 2 ani sau a termenului prelungit de catre instanta, executiunea va inceta.

2. Comparatie intre executiunea testamentara si contractul de mandat

Mandatul a fost definit in Noul Cod civil ca acel contract prin care „o parte, numita mandatar, se obliga sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte parti, numita mandant”.
In vechea reglementare, mandatul era tratat atat in Codul civil cat si in Codul comercial. Codul civil definea mandatul ca acel „contract in puterea caruia o persoana se obliga, fara plata, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit insarcinarea”. Codul comercial in art. 374 stipula urmatoarele : „mandatul comercial are de obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama si socoteala mandantului”.
Legat de „afacerile comerciale” prevazute de Codul comercial, in literatura juridica s-a stipulat ca „mandatarul comercial exercita, dupa caz, o parte din sau chiar tot comertul mandatarului. Mandatarul comercial special dat pentru o anumita afacere cuprinde imputernicirea si pentru toate actele necesare executarii ei, chiar daca nu ar fi precizate in mod expres. Chiar daca mandatul sau ar fi general, acesta nu se intinde, in lipsa unei stipulatii exprese, si asupra actelor juridice civile ale mandantului”.
Rezulta astfel din definitia mandatului ca acesta este un contract. Orice contractul presupune acordul între două sau mai multe persoane în scopul de a produce efecte juridice. Dar care ar fi natura juridica a executiunii testamentare? Consider ca, daca am interpreta dispozitiile testamentare referitoare la executiune in sensul unei oferte de a contracta si acceptarea in forma autentica facuta de executor in fata unui notar public in sensul unei acceptari a unei oferte de a contract, am putea sa ajungem la concluzia ca intre cele doua parti (testator si executor) se naste o conventie menita sa produca efecte juridice. Insa, la momentul acceptarii facute de executor, testatoul trebuie sa fie decedat, si astfel el nu mai are capacitate de exercitiu, respectiv de folosinta. Ofertantul fiind astfel decedat, oferta devine caduca si nu poate fi vorba de incheierea unui contract intre cele doua parti.
Poate fi interpretata dispozitia testamentara de numire a executorului fi din punct de vedere al dreptului obligatiilor? Obligatia este definita in doctrina ca acel raport juridic în continutul caruia intra dreptul subiectului activ denumit creditor, de a cere subiectului pasiv denumit debitor – si caruia îi revine îndatorirea corespunzatoare – de a da, a face sau a nu face ceva, sub sanctiunea constrîngerii de stat în caz de neexecutare. Sunt de parere ca executiunea testametara nu se poate incadra nici ca o obligatia de a face deoarece partile nu au calitatea de creditor si debitor.
Consider ca executiunea testamentara are natura juridica a unui mandat special, mandat incredintat de catre testator prin includerea sa in cuprinsul testamentului inainte de a deceda, acceptat sau nu de catre persoana nominalizata pentru a deveni executor testamentar.
Din acest punct de vedere, cele doua institutii se deosebesc clar, una avand natura juridica a unui contract iar cea de-a doua a unui mandat guvernat de reguli speciale.
Contractul de mandat este un contract consensual, simplul acord de vointa fiind suficient pentru incheierea sa. In cazul executiunii testamentare, executorul trebuie sa accepte misiunea executiunii printr-un inscris autentic. Din punct de vedere al formei, acceptarea executiunii are caracter solemn, in comparatie cu mandatul care este guvernat de principiul consensualismului.
Mandatul poate fi atat cu titlu gratuit cat si cu titlu oneros. Mandatul incheiat intre persoane fizice este prezumat a fi cu titlu gratuit. Asemenea mandatului executiunea testamentara poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Exista totusi si o diferentiere intre ele din punct de vedere a felului in care este remunerat mandantul sau executorul testamentar. Daca in cazul mandatului, mandantul poate achita o suma de bani, remite un bun etc. In schimbul activitatii desfasurate de catre mandatar, in cazul executiunii, testatorul este deja defunct si nu mai este capabil de a face plata catre executor. Pentru aceste motive, art 1083 Cod civ. stabileste ca remuneratia executorului va fi in sarcina mostenirii.
Un mandat cu titlu gratuit stabileste obligatii numai in sarcina mandatarului, avand astfel caracter unilateral. In cazul executiunii testamentare, este evident faptul ca numai executorul poate sa dobandeasca obligatii, testatorul avand calitatea de definct la momentul exercitarii executiunii.
Contractul de mandat este unul incheiat intuituu personae. „Contractul se incheie in considerarea persoanei mandatarului, datorita unor insusiei ale acestuia fiindu-i incredintata incheierea unor acte juridice pe seama mandantului si in numele acestuia” . In cazul executiunii testamentare, daca testatorul nominalizeaza executorul prin intermediul testamentului in mod nemijlocit, consider ca acesta este de asemenea ales intuituu personae.
Din punct de vedere a capacitatii mandatarului, aceasta „se apreciaza in functie de natura actului juridic pe care urmeaza sa-l incheie prin mandatar (act de administrare, act de conservare sau act de dipozitie). El trebuie sa fie capabil de a contracta el insusi actul pentru incheierea caruia il insarcineaza pe mandatar, intrucat efectele acestuia se produc in persoana lui.” In schimb, in privinta executiunii testamentare, capacitatea executorului reiese in prevederile art. 1078 care interzice persoanei lipsite de capacitate de exercitiu precum si celei cu capacitate de exercitiu restransa sa indeplineasca atributiile executorului.
In privinta obiectului contractului de mandat, acesta este format din indeplinirea de acte juridice in numele si pe seama mandantului. Sunt exceptate actele juridice cu caracter strict personal cum ar fi : incheierea unei casatorii, intocmirea unui testament etc. Obiectul executiunii testamentare se refera la niste atributii clar stabilite de lege prin art. 1080 Cod civ. Care prevede urmatoarele atributii ale executorului :
– punerea sigiliilor in cazul existentei de mostenitori minori, pusi sub interdictie ori disparuti
– staruinta in indeplinirea inventarului bunurilor mostenirii
– solicitarea incuviintarii instantei pentru vanzarea bunurilor motivata de lipsa de sume suficiente pentru executarea legatelor
– depunerea de diligente in vederea executarii testamentului si apararea validitatii acestuia in caz de contestatie
– platirea datoriilor mostenirii daca a fost imputernicit in acest sens ori achitarea datoriilor cu incuviintarea instantei
– incasarea creantelor mostenirii
-partajarea bunurilor mostenirii daca i-a fost acordat acest drept de catre de cuius
Atributiile executorului sunt limitate din punct de vedere temporal la o perioada maxima de 2 ani de la data deschiderii mostenirii, termen ce poate fi prelungit de catre instanta pentru motive temeinice prin acordarea unor termene succesive de cate un an. Ca element de noutate, Noul Cod civil prevede cazul in care partile nu au prevazut un termen al derularii contractului de mandat, acesta incetand de drept la 3 ani de la incheiere.
Mandatarul poate renunta la mandat cu conditia de a-l notifica pe mandant de renuntarea sa. In cazul in care mandatul era unul cu titlu oneros, mandantul are dreptul la o remuneratie proportionala cu contributia sa la indeplinirea mandatului. Executorul testamentar poate de asemenea sa renunte la executiune, incheindu-se in acest sens o declaratie autentica notariala. Consider ca, desi legea nu prevede, s-ar putea aplica prevederile referitoare la remuneratia partiala a mandatarului si in cazul renuntarii executorului.
In sarcina executorului, precum si a mandatarului incumba obligatia de a da socoteala pentru indeplinirea atributiilor lor. Daca in privinta mandatarului, art. 2019 prevede ca „proce mandatar este tinut sa dea socoteala despre gestiunea sa si sa remita mandantului tot ceea ce a primit in temeiul imputerniciriii sale, chiar daca ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului”, prevederile referitoare la executiune, stabilesc clar si momentele la care executorul este indatorat sa raporteze cu privire la misiunea sa. „la sfarsitul fiecarui an si la incetarea misiunii sale, executorul testamentar este obligat sa dea socoteala pentru gestiunea sa (…).Aceasta obligatie se transmite mostenitorilor executorului.” (art. 1082 Cod civ.). Observam din prevederile art. 1082 faptul ca si mostenitorilor executorului incumba obligatia de a da socoteala pentru gestiunea executorului defunct. Si in materia mandatului gasim o prevedere asemanatoare, prevazuta in art. 2035 Cod civ care stipuleaza obligatia mostenitorilor sau a reprezenantilor de a informa cealalta parte de decesul, incapacitatea sau falimentul partii pe care o mostenesc sau reprezinta. Mai mult decat atat, acestia sunt obligati sa continue executarea mandatului daca intarzierea acesteia ar risca punerea in pericol a intereselor mandantului sau ale mostenitorilor acestuia.
Mandatul poate inceta prin revocarea lui de catre mandant. Revocarea poate fi facuta fie expres, fie tacit, chiar daca mandatul a fost declarat irevocabil. Revocarea poate fi expresa cand exista o manifesta de vointa neindoielnica din partea mandantului, indiferent de forma in care a fost incheiat mandatul. Ca element de noutate, art 2033 Cod civ. Prevede obligatia notarului public caruia i se solicita sa autentifice revocarea unei procuri autentice sa transmita revocarea catre Registrul national notarial. De asemenea, notarul public insarcinat cu autentificarea actului pentru incheierea caruia a fost data procura are obligatia sa verifice la acelasi registru daca procura a fost revocata. Rezulta deci faptul ca mandatul se revoca prin vointa mandantului. In cazul executiunii, testatorul fiind decedat, consider ca mosteniotii ar avea calitate procesuala activa in vederea solicitarii instantei sa dispuna revocarea executorului care nu isi indeplineste atributiile sau le indeplineste in mod necorespunzator.

3. Executiunea testamentara si administrarea bunurilor altuia. Comparatie.

Institutia „administrarii bunurilor altuia” este introdusa prin Noul Cod Civil si preluata in intregime din Codul Civil din Quebec care, la fel ca si Codul roman, o plaseaza in cadrul capitolului referitor la bunuri. Fiind o institutie complexa care are legatura cu toate materiile dreptului privat, in doctrina canadiana s-a statuat ca aceasta ar fi fost mai bine incadrata intr-un capitol distinct avand caracter de parte preliminara .
Chiar si in lipsa unei reglementari exprese, institutia administrarii bunurilor altuia a existat si in trecut, in cazuri exprese prevazute de lege, precum in cazul art. 124 C. fam., conform caruia in sarcina tutorelui revenea, alaturi de obligatia de a se ingriji de persoana minorului, de a-l creste si educa, si obligatia de a administra bunurile minorului si de a-l reprezenta, respectiv asista la incheierea actelor juridice pana la dobandirea capacitatii depline de exercitiu.
Noul Cod Civil plaseaza institutia administrarii bunurilor altuia in cadrul Cartii a III-a intitulata „Despre bunuri”, Titlul V, art. 792-857.
Asemenea Codului civil canadian, Noul cod civil omite sa defineasca aceasta noua institutie, limitandu-se la a defini persoana administatorului astfel : „Persoana care este imputernicita prin legat sau conventie, cu administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu ii apartine are calitatea de administrator a bunurilor altuia”. Definitia este asemanatore celei prevazute de Codul Civil canadian care stipuleaza in art. 1299 ca „orice persoana care este insarcinata cu administrarea unui bun sau a unui patrimoniu, care nu este al sau, isi asuma sarcina de administrator al bunului altuia”.
Neavand o definitie stipulata prin Noul Cod, ramane in sarcina doctrinei sa formuleze o definitie a acestei institutii. Pornind de la definitia administratorului, consider ca administrarea bunurilor altuia ar putea fi definita ca acea institutie de drept in virtutea careia o persoana numita administrator, este imputernicita sa administreze unul sau mai multe bunuri, o masa patrimoniala sau un patrimoniu care nu ii apartine, in numele si pe seama unei alte persoane, numita beneficiar, respectand limitele stabilite prin conventia sau legatul prin care a fost desemnat si avand dreptul de a fi remunerat pentru activitatea desfasurata.
Din definitia administratorului prevazuta de art. 792 Cod civ rezulta faptul ca, asemenea executorului testamentar, acesta poate fi numit inclusiv prin legat. Astfel, putem observa ca intervine aceeasi situatie ca in cazul executiei testamentare, in ceea ce priveste numirea unei persoane care sa indeplineasca ultimele voiunte ale defunctului. Practic, atat administratorul cat si executorul pot fi numiti prin testament.
Avand in vedere faptul ca administratorul este posibil sa nici nu aiba cunostinta de manifestarea de vointa a testatorului, legiutorul prevede necesitatea ca atat executorul testamentar, precum si administratorul sa accepte misiunea incredintata de catre testator pentru ca manifestarea de vointa a acestuia sa poata produce efecte juridice. Conform art 792 alin. (2) „Imputernicirea prin legat produce efecte daca este acceptata de administratorul desemnat”.
O alta asemanare intre cele doua institutii este redata de faptul ca efectele acestora se produc dupa momentul mortii testatorului. In cazul administrarii bunurilor altuia, este posibil ca administratorul sa fie numit din timpul vietii beneficiarului insa atunci aceasta manifestare de vointa se materializeaza prin incheierea unei conventii, nu a unui act unilateral care este ulterior acceptat de catre administrator.
Asemenea executiei testamentare, administrarea poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Art. 793 Cod civ prevede urmatoarele : „Cu exceptia cazului in care, potrivit legii, actului constitutiv sau intelegerii ulterioare a partilor ori imprejurarilor concrete, administrarea se realizeaza cu titlu gratuit, administratorul are dreptul la o remuneratie stabilita prin actul constitutiv sau prin intelegerea ulterioara a partilor, prin lege ori, in lipsa, prin hotarare judecatoreasca. In acest ultim caz, se va tine seama de uzante si, in lipsa unui asemenea criteriu, de valoarea serviciilor prestate de administrator.
Persoana care actioneaza fara a avea acest drept sau fara a fi autorizata in acest sens nu are dreptul la remuneratie, ramanand aplicabile, daca este cazul, regulile de la gestiunea de afaceri.”
Sarcinile administratorului sunt diferite in functie de forma administrarii. Din interpretarea art. 795 si 800 VCC reiese ca administrarea este de doua tipuri : administrare simpla si administrare deplina.
Forma administrarii rezulta din actul care a constituit-o. In viziunea doctrinei se concluzioneaza ca administrarea simpla va fi mai des intalnita intre persoane fizice, pe cand cea deplina intre persoane juridice, „profesionisti specializati in exploatarea bunurilor altuia in scopul obtinerii de profit”.
Legiuitorul nu defineste administrarea simpla, limitandu-se, asemenea situatiei administrarii bunurilor altuia, sa prezinte institutia din punctul de vedere a atributiilor administratorului. Astfel, conform art. 795 NCC, „Persoana imputernicita cu administrarea simpla este tinuta sa efectueze toate actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum si actele utile pentru ca acestea sa poata fi folosite conform destinatiei lor obisnuite”. Ar rezulta faptul ca in cazul administrarii simple, administratorul ar fi indreptatit sa efectueze acte de conservare si acte de administrare in numele beneficiarului. Din art. 799 NCC reiese insa dreptul administratorului de a incheia si acte de dispozitie, in mod neingradit in cazul bunurilor supuse „pericolului deprecierii sau pieirii imediate”. Alte acte de dispozitie atunci cand administrarea are ca obiect bunuri individual determinate pot fi indeplinite numai cu autorizatia prealabila a beneficiarului sau „in caz de impiedicare a acestuia ori in cazul in care acesta nu a fost inca determinat, a instantei judecatresti”. Cand administrarea are ca obiect o masa patrimoniala sau un patrimoniu, administratorul are dreptul sa instraineze sau sa greveze cu o garantie reala un bun individual determinat ori de cate ori este necesar pentru buna administrare a universalitatii. Se observa astfel o putere mai larga de dispozitie a persoanei care administreaza un patrimoniu, motivata probabil prin existenta unei varietati vaste de bunuri care compun o masa patrimoniala sau un patrimoniu.
Sanctiunea incheierii actelor de dispozitie prin incalcarea prevederilor legale atrage obligatia administratorului la reparare integrala, in cazul cauzarii unui prejudiciu si constituie motiv de inlocuire a acestuia.
Conform art. 800 NCC, „Persoana imputernicita cu administrarea deplina este tinuta sa conserve si sa exploateze in mod profitabil bunurile, sa sporeasca patrimoniul sau sa realizeze afectatiunea masei patrimoniale, in masura in care aceasta este in interesul beneficiarului.” Reiese astfel obligatia impusa administratoruluiu de a exploata in asa masura bunul pentru a avea drept efect obtinerea de profit. Obtinerea de profit devine o obligatie de rezultat, in comparatie cu administrarea simpla, unde ea este o obligatie de mijloace.
Avand in vedere faptul ca obligatia de a obtine profit ii este impusa administratorului in cazul administrarii depline, este lesne de inteles de ce art. 801 NCC ii confera acestuia puteri aproape nelimitate referitoare la instrainarea bunurilor supuse administrarii. Rezulta din acest articol ca „ Pentru aducerea la indeplinire a obligatiilor sale, administratorul va putea sa instraineze, cu titlul oneros, bunurile sau sa le greveze cu un drept real ori chiar sa le schimbe destinatia, precum si sa efectueze orice alte acte necesare sau utile, inclusiv orice forma de investitie.” Se observa lipsa unor limitari privitoare la actele de dispozitie cu titlu oneros, din tacerea legiuitorului rezultand imposibilitatea administratorului de a instraina insa cu titlu gratuit, cu exceptia cazului in care acest lucru este justificat de interesul unei bune administrari.
Articolele 796 – 798 NCC prevad atributiile si totodata obligatiile administratorului. Astfel acesta este obligat sa:
– culeaga fructele bunurilor;
– sa exercite drepturile aferente administrarii acestora;
– sa incaseze creantele administrate, eliberand chitante corespunzatoare;
– sa exercite drepturile aferente valorilor mobiliare pe care le are in administrare (dreptul de vot, de conversie si de rascumparare);
– sa continue modul de folosire sau de exploatare a bunurilor frugifere fara a schimba destinatia acestora;
– sa investeasca sumele de bani aflate in administrarea sa conform dispozitiilor referitoare la plasamentele considerate sigure, avand posibilitatea sa modifice investitiile efectuate anterior dobandirii calitatii ori chiar efectuate de el insusi in calitate de administrator;
Din art. 802-811 reies obligatiile ce incumba administratorului in exercitarea atributiilor sale. Retinem ca administratorul este obligat sa :
– sa actioneze numai in limitele puterilor ce i-au fost oferite;
– sa respecte obligatiile ce ii incumba conform legii, actului constitutiv sau intelegerii partilor;
– sa se comporte cu diligenta unui bonus pater familias (sa depuna diligenta pe care un bun proprietar o depune in administrarea bunurilor sale);
– sa actioneze cu onestitate si loialitate in vederea realizarii scopului administrarii;
– sa evite aparitia unui conflict intre interesul sau propriu si obligatiile sale de administrator
– sa isi exercite atributiile in interesul comun al tuturor beneficiarilor in cazul in care existe o multitudine de beneficiari printre care se numara si admnistratorul;
– in ipoteza existentei mai multor beneficiari, sa actioneze cu impartialitate, tinand cont de drepturile si interesele fiecaruia dintre ei;
– sa il anunte de indata pe beneficiar despre aparitia unei situatii care i-ar punea pune in conflict de interese;
– sa tina o evidenta a bunurilor sale proprii, distincta de cea a bunurilor administrate
– sa prezinte cel putin anual o „dare de seama” a gestiunii sale care sa cuprinda toate informatiile necesare verificatii exacticitatii administrarii
– sa permita beneficiarului examaminarea registrelor si documentelor relative la gestiune in orice moment
Administratorul este oprit din exercitarea urmatoarelor activitati :
– exercitarea atributiilor in interesul sau propriu sau al unei terte persoane;
– dobandirea calitatii de parte in cadrul unui contract avand ca obiect bunurile administrate sau sa dobandeasca altfel decat prin exceptiile prevazute de lege (succesiune, acordul expres al beneficiarului, incuviintarea instantei) drepturi asupra bunurilor respective sau impotriva beneficiarului;
– folosirea in avantajul sau propriu al bunurilor administrate precum si a datelor care in parvin in virtutea administrarii;
– dispunerea cu titlu gratuit de bunurile sau drepturile care ii sunt incredintate, cu exceptia cazului in care acest lucru este justificat de interesul unei bune administrari.
In virtutea conventiei de administrare, administratorul dobandeste dreptul de sta in justitie in orice cereri sau actiuni referitoare la administrarea bunurilor.
Consider ca, in ceea ce priveste atributiile administratorului bunurilor altuia si celel ale executorului testamentar, este posibil ca, in practic acestea sa se confunde, in sensul ca, un executor testamentar sa indeplineasca atributii specifice administrarii si un administrator sa indeplineasca unele atributii specifice executiunii.
Astfel, atat administratorul cat si executorul pot avea atributii in ceea ce priveste administrarea unui bun, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu, care nu ii apartine pentru o alta persoana indiferent daca ea se numeste beneficiar sau mostenitor. In legatura cu administrarea deplina unde, Conform art. 800 NCC, „Persoana imputernicita cu administrarea deplina este tinuta sa conserve si sa exploateze in mod profitabil bunurile, sa sporeasca patrimoniul sau sa realizeze afectatiunea masei patrimoniale, in masura in care aceasta este in interesul beneficiarului.” Or, executorul testamentar nu va avea niciodata atributii in ceea ce priveste obtinerea de profit in urma investirii bunurilor masei succesorale.
Analizand atributiile administratorului bunurilot altuia si cele ale executorului testamentar, putem ajunge la concluzia ca acesta din urma poate indeplini multe din atributiile celui dintai. Consider astfel ca executorul poate de asemenea sa :
– culeaga fructele bunurilor;
– exercite drepturile aferente administrarii bunurilor;
– incaseze creante, eliberand chitante corespunzatoare;
– exercite drepturile aferente valorilor mobiliare pe care le are in administrare;
– continue modul de folosire sau de exploatare a bunurilor frugifere fara a schimba destinatia acestora;
Mai mult decat atat, in indeplinirea atributiilor sale, executorul testamentar, asemenea administratorului trebuie sa respecte urmatoarele obligatii :
– sa actioneze numai in limitele puterilor ce i-au fost oferite;
– sa respecte obligatiile ce ii incumba conform legii sau testamentului;
– sa se comporte cu diligenta unui bonus pater familias
– sa actioneze cu onestitate si loialitate in vederea realizarii scopului administrarii;
– sa evite aparitia unui conflict de interese
– in ipoteza existentei mai multor mostenitori, sa actioneze cu impartialitate, tinand cont de drepturile si interesele fiecaruia dintre ei;
– sa prezinte la finalul fiecarui an, precum si la finalul executiei, o socoteala privind gestiunea sa, socoteala asemanatoare cu „darea de seama” la care este obligat administratorul;
– sa nu exercite atributiile in interesul sau propriu sau al unei terte persoane;
– sa nu foloseasca in avantajul sau propriu bunurile administrate ;

In conluzie, consider ca exista multe asemanari intre executiunea testamentara si aceasta institutie nou introdusa prin Legea 287/2009 referitoare la administrarea bunurilor altuia. Intr-adevar, exista o multitudine de diferente intre ele si urmeaza ca testatorul sa stabileasca in mod clar calitatea persoanei careia ii incumba anumite obligatie, fie ea administrator sau executor testamentar.
Sunt de parere ca, avand in vedere multiplele asemanari intre atributiile ce incumba atat administratorului cat si executorului, este posibil ca in practica judiciara sa se nasca discutii cu privire la delimitarea clara a acestor doua institutii

Bibliografie:
– Curs de drept civil. Succesiuni, Liviu Stanciulescu, ed. Hamangiu, 2012
– Dreptul la moestenire in Noul Cod civil, Ilioara Genoiu, ed. C.H. Beck, 2012
– Noul Cod Civil. Comentarii, doctrina si jurisprudenta, C.T. Ungureanu s.a., ed. Hamangiu, 2012
– Contracte speciale in Noul Cod Civil, Florin Motiu, ed. Universul Juridic, 2011
– Drept civil. Contracte si succesiuni, Liviu Stanciulescu, ed. Hamangiu, 2008
– Tratat de drept succesoral, Fr. Deak, ed. Universul Juridic, 2002
– Codul Civil

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro