Top

Contestatie la executare

Titlu

Contestaţie la executare

Tip speta

Sentinţă civilă

Numar speta

726

Data speta

09.03.2012

Domeniu asociat

Contestaţie la executare

Continut speta

Prin sentinţa  civilă  nr. 726/2012 , pronunţată  în  dosar  nr.  522/208/2012, instanţa a admis contestaţia formulată de contestatoarea CMA în contradictoriu cu intimata D.G.F.PCS. A  fost anulată Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1840/19.04.2011, emisă de intimată, precum şi toate actele de executare întocmite în baza acesteia.
Instanţa  a reţinut  că :
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.02.2012, sub numărul 522/208/2012, ulterior precizată, contestatoarea CMA a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata D.G.F.P.
CSca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.1840/19.04.2011, precum şi toate actele de executare întocmite în baza acesteia de către intimată.
În motivare, a arătat că, în perioada 22.02.2011-18.04.2011, contestatoarea a fost supusă inspecţiei fiscale, iar la finele controlului efectuat au fost emise Decizia de impunere nr. 1821/18.04.2011 şi Decizia de Instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1840/19.04.2011, specificându-se că are de plătit suma de 36.091 lei, reprezentând T.V.A. în perioada supusă inspecţiei fiscale şi procedându-se la sechestrarea mai multor bunuri. Susţine că, dintre acestea, doar apartamentul din oraşul C se află în proprietatea comună a contestatoarei şi a soţului acesteia, iar restul bunurilor nu sunt deţinute de către aceasta. Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu este legală, întrucât nu rezultă că ar exista pericolul înstrăinării bunurilor proprietate personală. Intimata nu a întocmit procese-verbale de sechestru asigurător al bunurilor mobile şi imobile, încălcând Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 2605/2010. Contestatoarea nu este de rea-credinţă, achitând 50% din valoarea debitului contestat, iar decizia atacată nu este motivată, necuprinzând argumente obiective care au condus la luarea măsurilor în discuţie. Simpla convingere subiectivă a organului de inspecţie fiscală, că debitorul s-ar sustrage de la urmărire, nu este suficientă pentru a conduce la luarea măsurilor asigurătorii.
Intimata a formulat întâmpinare, arătând, cu privire la capătul de cerere având ca obiect contestaţia împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii (singurul cu care instanţa a mai rămas învestită, după declinarea competenţei pe celelalte capete de cerere din dosarul cu nr. 2186/208/2011), că acestea au fost dispuse în conformitate cu prevederile art. 129 din O.G. nr. 92/2003, luarea acestora impunându-se datorită faptului că reclamanta figurează cu obligaţii la bugetul general consolidat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin raportul de inspecţie fiscală din data de 18.04.2011, intimata a stabilit existenţa unor obligaţii de plată în sarcina contestatoarei, respectiv TVA suplimentar de plată (2009-2010), în cuantum de 28.354 lei, la care s-au adăugat penalităţi de întârziere în cuantum de 36.091 lei (f. 25).
În consecinţă, a fost emisă Decizia de impunere nr. 1821/18.04.2011, decizie atacată de către contestatoare pe calea recursului graţios (f. 7) precum şi în contencios administrativ, instanţa dispunând disjungerea capătului de cerere având ca obiect contestaţia împotriva acestei decizii şi declinarea judecării sale la Tribunalul Caraş-Severin.
Prin Decizia nr. 1840/19.04.2011, emisă de ANAF, D.G.F.P. Caraş-Severin, au fost luate măsuri asigurătorii asupra mai multor active patrimoniale enumerate în referatul justificativ întocmit (f. 33), reţinându-se că, prin actul administrativ-fiscal nr. 1821 din data de 18.04.2011, s-au stabilit în sarcina contestatoarei CMobligaţii de plată în cuantum de 36.091 lei.
Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii (f.33) nu este motivat, formularul tipizat fiind completat doar cu datele mai sus menţionate, privind obligaţiile de plata şi actul administrativ-fiscal prin care au fost stabilite, respectiv bunurile selectate pentru aplicarea măsurilor asigurătorii.
Contestatoarea a mai depus la dosarul cauzei certificatul de atestare fiscală nr. 15486/04.08.2011, din care rezultă că PFA
CMA figura, la data respectivă (04.08.2011), cu obligaţii de plată accesorii de 7737 lei, respectiv că nu figurează cu sume solicitate a fi restituite.
În drept, potrivit art. 129 alin.2 din C. proc. fiscală, se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
De asemenea, potrivit alin.5 al aceluiaşi articol, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
Conform alin. 11, împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 172.
Apoi, conform art. 9 din O.G. 92/2003, înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei.
Alin.2 prevede excepţiile, respectiv organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când: întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege; când situaţia de fapt prezentată urmează să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanţelor fiscale; când se acceptă informaţiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declaraţie sau într-o cerere; respectiv când urmează să se ia măsuri de executare silită.
Văzând starea de fapt mai sus expusă precum şi dispoziţiile legale enunţate, instanţa reţine că luarea măsurilor asigurătorii prin decizia atacată nu s-a făcut în conformitate cu prevederile legale, din două motive.
În primul rând, măsurile au fost luate fără ascultarea contribuabilului, respectiv a contestatoarei, în condiţiile în care, în cauză, nu este incidentă niciuna dintre situaţiile de excepţie enumerate de alin.2 al art. 9 din Codul de procedură fiscală.
În al doilea rând, organul fiscal nu a motivat în niciun mod luarea măsurilor, neinvocând şi nedovedind nicio situaţie concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiţia prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenţei pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului contestatoarei, cu consecinţa periclitării sau îngreunării colectării.
Simpla completare a unui formular tipizat de către intimată, fără ca decizia să cuprindă elemente justificative concrete, aplicabile situaţiei contribuabilului faţă de care se ia măsura, nu este de natură a suplini motivarea luării unor măsuri restrictive asupra patrimoniului contribuabilului, şi pune instanţa în imposibilitatea de a exercita controlul de temeinicie a măsurii luate. Mai mult, în acest mod se aduce atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO, având în vedere că, deşi a avut loc o restrângere a dreptului de proprietate al contestatoarei, nu s-a justificat în nici un mod cauza acestei restrângeri, or în analiza respectării dreptului de proprietate de către organele statale, o importanţă crucială revine proporţionalităţii dintre ingerinţă şi motivele care justifică ingerinţa în dreptul de proprietate.
Mai mult decât atât, instanţa nu este în măsură să verifice nici susţinerea contestatoarei, potrivit căreia nu toate bunurile asupra cărora s-a luat măsura sunt în proprietatea acestora, situaţie ce se datorează tot motivării deficitare a deciziei nr. 1840/19.04.2011.

Jurisprudenta

1

id_institutie

208

Institutie

Judecătoria CARANSEBEŞ

Etichete: , ,