404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Drepturi reale. Cerere de înscriere în cartea funciară. Condiţii de legalitate

Tip: Decizie
Nr./Dată: 259 (01.02.2006)
Autor: Curtea de Apel Timisoara
Domenii asociate: carte Funciară

Legea nr. 7/1996 – art. 28 alin. 2, art. 39

Nu sunt întrunite condiţiile de legalitate necesar a fi îndeplinite pentru înscrierea în cartea funciară a unui drept dacă acesta a fost recunoscut petentului în condiţii care nu îl fac opozabil titularului unui drept deja înscris în cartea funciară.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 259 din 1 februarie 2006

Prin cererea adresată Judecătoriei Timişoara – Biroul de carte funciară, petentul B.D. a solicitat întabularea în CF 802 T. a sentinţei civile nr. 3459 din 14 aprilie 2003, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 15872/2002.

Prin încheierea nr. 29755/10.11.2003 Judecătoria Timişoara – Biroul de carte funciară a admis cererea astfel formulată.

Prin decizia civilă nr. 673/A din 31 octombrie 2005, Tribunalul Timiş a respins apelul declarat în cauză de apelanţii P.I. şi E., reţinând valabilitatea încheierii în raport de dispoziţiile Legii nr. 7/1996, cadru în care s-a apreciat inexistenţa vreunui impediment la întabularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile – titlu executoriu.

Împotriva acestei hotărâri, P.I. şi E. au declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ., cadru în care se susţine că încheierea de carte funciară atacată nu respectă condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 261 C. pr. civ., pe de o parte, iar, pe de altă parte, se susţine nelegalitatea hotărârilor pronunţate de instanţa de carte funciară şi instanţa de apel, în raport cu dispoziţiile art. 28 (2) din Legea nr. 7/1996, dispoziţiile art. 26 (3) din Legea nr. 112/1995, art. 33 din H.G nr. 11/1997, art. 39 (2) din Legea nr. 7/1996.

Verificând recursul astfel declarat, prin prisma dispoziţiilor art. 299 şi următoarele Cod procedură civilă, Curtea a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea pronunţată fiind nelegală, sub următoarele aspecte:

Prin sentinţa civilă nr. 3459/14.04.2003 pronunţată de Judecătoria Timişoara – definitivă şi irevocabilă – titlu executoriu, s-a admis acţiunea formulată de intimaţii din prezenta cauză, în contradictoriu cu C.L.T. şi s-a dispus rectificarea cărţii funciare nr. 802 Timişoara, nr. top 93611 – proprietatea Statului Român – de 411 mp., prin dezmembrarea parcelei în două subparcele – nr. top 936/1/1 de 67 mp., care a fost atribuită reclamanţilor şi parcela nr. top 936/1/2 – de 344 mp. cu casă, proprietatea Statului Român.

S-a dispus înscrierea în CF a dreptului reclamantului, astfel consolidat, cât şi înscrierea în cartea funciară 30505 T., nr. top 936/1/1 şi 936/2 la partea sarcini a dreptului de servitute de trecere de 38 mp. în favoarea parcelei nr. top 936/1/1, 936/2 din cartea funciară nr. 30505 T. şi nr. top 936/1/2 din cartea funciară 802 T.

După unificarea noii cărţi funciare nr. 30505 T. s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra suprafeţei de 344 mp. teren – atribuire şi indiviziune, cât şi asupra casei.

La data înregistrării cererii de întabulare în cartea funciară a drepturilor conferite prin hotărârea de mai sus, recurenţii erau evidenţiaţi în cartea funciară 802 T. ca titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului – construcţie – prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995.

Potrivit Legii nr. 7/1996, Biroul de carte funciară este abilitat a face operaţii în cartea funciară numai în contradictoriu cu persoanele înscrise în aceasta.

La o minimă analiză se putea observa incidenţa unui impediment la înscrierea în cartea funciară a drepturilor consacrate prin hotărârea judecătorească în discuţie, întrucât această hotărâre nu este opozabilă recurenţilor care nu au fost părţi în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea menţionată dar erau înscrişi în cartea funciară cu privire la dreptul de proprietate asupra construcţiei, cu menţiunea „cumpărare în baza Legii nr. 112/1995”, menţiune de natură a fi legitimat Biroul de carte funciară să respingă cererea de înscriere în cartea funciară, în raport cu exigenţele art. 39(2) din Legea nr. 7/1996, potrivit cu care „hotărârea prin care s-a admis rectificarea unui înscris nu va fi opozabilă persoanelor împotriva cărora acţiunea nu a fost admisă”, cât şi în raport cu dispoziţiile art. 28(2) din Legea nr. 7/1996, cu referire la art. 26 (3) din Legea nr. 112/1995, art. 33 din H.G. nr. 11/1997, care consacră un drept de proprietate ope legis asupra terenului aferent construcţiei în favoarea proprietarului construcţiei, drept opozabil faţă de terţi şi fără înscrierea lui în cartea funciară.

În speţa de faţă, recurenţii au fost înscrişi în cartea funciară ca titulari ai dreptului de proprietate asupra construcţiei, cu menţiunea „cumpărare Legea nr. 112/1995”, ceea ce le conferă un drept de proprietate asupra terenului aferent construcţiei de 411 mp. – ope legis – acest drept fiind opozabil terţilor şi fără înscriere în cartea funciară.

Ambele instanţe au procedat nelegal apreciind inexistenţa impedimentelor la întabulare câtă vreme hotărârea în discuţie nu s-a pronunţat în contradictoriu cu proprietarii înscrişi în cartea funciară asupra construcţiei, temeiul înscrierii (Legea nr. 112/1995) fiind de natură a atrage opozabilitatea dreptului de proprietate al recurenţilor cu privire la terenul aferent construcţiei, inclusiv faţă de petenţii intimaţi în cauză.

La acestea se adaugă şi împrejurarea că recurenţii, dobândind dreptul de proprietate asupra terenului aferent ope legis, justifică un titlu care are o dată anterioară celui invocat de către intimaţii în cauză.

Aşa fiind, în baza art. 312 C. pr. civ., Curtea a admis recursul, şi a modificat ambele hotărâri în sensul respingerii cererii de întabulare.

Etichete: , ,

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro