404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Contract individual de muncă. Neîncheiere în formă scrisă. Consecinţe.

Tip: Decizie
Nr./Dată: 1071 (03.05.2006)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

Codul muncii – art. 16 alin. 2

Când contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă se prezumă că a fost încheiat pe durată nedeterminată, iar părţile pot face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă. (art. 16 alin. 2 din Codul muncii)1.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă– complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 1071 din 3 mai 2006

Prin sentinţa civilă nr. 495 din 2 martie 2006, Tribunalul Caraş-Severin a admis astfel cum a fost precizată acţiunea intentată de reclamantul L.P. şi a dispus obligarea pârâtei S.C. „T.H.C.” S.R.L. B.H. la plata sumei de 900 lei RON despăgubiri reprezentând drepturi salariale restante cuvenite pentru luna septembrie 2004 şi pentru ? din luna octombrie 2004, reţinând existenţa raporturilor juridice de muncă dintre părţi şi neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către angajator.

Împotriva hotărârii au declarat recurs atât reclamantul cât şi pârâta.

În calea de atac, reclamantul, fără a motiva în drept a susţinut că nici până în prezent pârâta nu i-a încheiat carnetul de muncă şi nu a plătit contribuţiile datorate bugetului asigurărilor sociale de stat.

Recursul declarat de pârâtă a fost motivat în drept cu dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ., iar în fapt s-a susţinut că în mod greşit instanţa a interpretat proba testimonială administrată în cauză atunci când a reţinut existenţa raporturilor juridice de muncă dintre părţi, întrucât reclamantul nu a fost angajatul acestei societăţi comerciale.

De asemenea, Tribunalul a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti cuvenite reclamantului pentru activitatea prestată în folosul altei societăţi comerciale, astfel că S.C. „T.H.C.” S.R.L. B.H. nu are legitimare procesuală pasivă.

În urma examinării cauzei, atât prin prisma motivelor invocate în scris de părţi, cât şi în limitele conferite de dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ., se constată că recursurile sunt nefondate urmând a fi respinse.

Recursul declarat de reclamant a vizat refuzul unităţii de a efectua menţiunile necesare în carnetul de muncă, ori în această materie competenţa de atribuţiune în primă instanţă revine judecătoriei, potrivit prevederilor Decretului nr. 92/1976 (art.8), în vigoare până la 1.01.2007, hotărârea pronunţată de această instanţă fiind supusă recursului la tribunal.

Cât priveşte nevirarea contribuţiilor datorate bugetului de stat, potrivit art. 30 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 19/2000, legitimarea procesuală activă revine creditorului acestei obligaţii, Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, nicidecum angajatului.

În consecinţă, susţinerile formulate de reclamant nu se încadrează în nici una din situaţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. pr. civ.

Recursul declarat de pârâtă s-a axat pe inexistenţa raporturilor juridice dintre părţi, în principal, iar în subsidiar s-a invocat lipsa legitimării procesuale pasive, întrucât angajatul a prestat activitate în favoarea altei unităţi, respectiv S.C. „A.” S.R.L.

Se cuvine menţionat că prin acţiunea introductivă, reclamantul a pretins ca pârâta să-i achite drepturile salariale cuvenite pentru luna septembrie şi ? din luna octombrie 2004, cu motivarea că angajatorul a refuzat încheierea contractului de muncă.

Potrivit art. 16 alin. 1 din Codul muncii, obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului, iar în conformitate cu cerinţele alin. 2 ale aceluiaşi text de lege în cazul în care contractul nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă a fi fost încheiat pe durată nedeterminată, iar dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate se poate face de părţi prin orice mijloc de probă.

În faţa instanţei de fond a fost administrată proba testimonială, rezultând fără putinţă de tăgadă că reclamantul a prestat activitate ca mecanic auto în perioada de referinţă pentru S.C. „A.” S.R.L. B.H., care ulterior şi-a schimbat denumirea în S.C. T.H.C.” S.R.L. B.H.

Ca atare se consideră că instanţa de fond a dat o justă interpretare atât probatoriului administrat în cauză cât şi dispoziţiilor legale incidente, respectiv dispoziţiile art. 16 alin. 1 şi 2, art. 154 alin. 1, art. 156, art. 1612 alin. 4, art. 163 alin. 1 şi art. 287 din Codul muncii, motiv pentru care s-a apreciat ca nefondat recursul declarat în cauză.

1 În acelaşi sens , Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, decizia nr. 606/1997, în „Culegere de practică judiciară civilă 1993 – 1998”, Editura All Beck, Bucureşti, p. 129 – 130.

Etichete: ,

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro