404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Reorganizare judiciară şi faliment. Acţiune pentru anularea transferului patrimonial. Condiţii. Preţul, ca obiect al obligaţiei cumpărătorului. Trăsături.

Tip: Decizie
Nr./Dată: 418 (04.05.2006)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

C. pr. civ. – art. 3041

Preţul, ca obiect al obligaţiei cumpărătorului, trebuie să fie sincer şi serios. Pe de altă parte, reaua credinţă a părţilor implicate în actele translative de proprietate trebuie dovedită, iar nu prezumată.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ,

decizia nr. 418 din 4 mai 2006

Prin sentinţa civilă nr. 1053/11.11.2005, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de reclamanta societate comercială prin lichidator persoană juridică împotriva pârâtelor societăţi comerciale.

Prin decizia nr. 418 din 4 mai 2006, Curtea de apel Timişoara a respins recursul declarat de lichidatorul persoană juridică, pentru societatea comercială – în faliment, împotriva hotărârii primei instanţe.

În considerente s-a reţinut că, astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul sindic în considerentele hotărârii dar şi intimata societate comercială în apărările formulate la motivele de recurs, din probaţiunea administrată în cauză nu rezultă intenţia părţilor implicate în actele translative de proprietate de a sustrage bunuri de la urmărirea acestora de către creditori ori intenţia de a leza interesele acestora, şi, în orice caz, împrejurarea evidenţiată în recurs, referitoare la faptul că societatea comercială pârâtă de ordinul II avea calitatea de acţionar al intimatei pârâte societate comercială de ordinul I la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, nu instituie o prezumţie de rea – credinţă în sarcina părţilor contractante, cum eronat a apreciat lichidatorul recurent, în condiţiile în care elementul bunei – credinţe, care joacă un rol atât de mare în asumarea şi executarea obligaţiilor civile, se estompează în dreptul comercial, care preferă să ia în considerare regularitatea obiectivă a situaţie juridice, dar, oricum, reaua – credinţă trebuia dovedită, iar nu prezumată, ceea ce nu este cazul, în speţă.

Pe de altă parte, în condiţiile în care preţul convenit de părţi a fost unul serios, reprezentând, în intenţia părţilor, echivalentul valoric al lucrului vândut, respectiv, cumpărat altfel spus, constituind o cauză suficientă a obligaţiei vânzătorului de a transmite dreptul de proprietate, încheierea contractului amintit nu putea provoca ori agrava insolvenţa debitoarei falite, cum corect s-a subliniat în concluziile scrise depuse la dosar, iar împrejurarea că, ulterior, imobilul a fost vândut, la un preţ mai mare, prin contract de vânzare – cumpărare, nu prezintă relevanţă în sensul dorit de lichidatorul recurent potrivit motivelor invocate în recurs.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro