404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Drepturi salariale. Sarcina probei. Administrarea probelor.

Legea nr. 53/2003-Codul Muncii: art.163, 287, 288

Codul de procedură civilă: art.129 alin.(1), art.723

Potrivit art.287 Codul Muncii „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare”.

Este de asemenea de menţionat, că potrivit art. 129 alin.(1) cod procedură civilă părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, precum şi obligaţia de a îndeplinii actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, şă-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin( 1) cod procedură civilă, precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările

Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 329/01 martie 2010.

Prin acţiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr. 2300/85/2009, reclamantul L.I. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. „F” S.A Mediaş, solicitând obligarea acesteia la: plata drepturilor salariale aferente lunilor martie, aprilie şi mai 2009, includerea în salariu a sporului de vechime, precum şi orele suplimentare efectuate în perioada de preaviz; plata primei de Paşti 2009; compensarea în bani a tichetelor de masă cuvenite pentru perioada ianuarie-mai 2009; compensarea în bani a zilelor de concediu neefectuate pe anul 2009 şi a 3 zile rămase din anul 2008; plata salariului compensator conform art. 59 alin.(1) din CCM; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii sale reclamantul arată că a fost angajatul pârâtei până la data de 01.06.2009 când i-a încetat contractul de muncă în baza art.65 alin.(1) Codul muncii şi că pârâta nu i-a plătit drepturile solicitate.

În drept se invocă: art.40 alin.(2) lit.c Codul Muncii, art.57 alin.(2) şi (3) din CCM şi Legea nr. 554/2004.

Pârâta nu a depus întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 919/26.10.2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 2300/85/2009 s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul L.I în contradictoriu cu pârâta S.C. „F.” S.A Mediaş şi în consecinţă:

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului următoarele drepturi: drepturile salariale restante pe lunile martie, aprilie şi mai 2009, precum şi sporul de vechime aferent salariului pe luna mai 2009; prima de Paşti aferentă anului 2009 în sumă de 100 lei net; compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în anii 2008 şi 2009; un salariu compensator prev. de art. 59 alin.(1) din Actul Adiţional la C.C.M. la nivel de unitate.

S-au respins celelalte cereri.

Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente că reclamantul a desfăşurat activitatea prevăzută în contractul său de muncă, iar pârâta nu i-a plătit drepturile salariale aferente.

În ce priveşte tichetele de masă s-a reţinut că cererea este neîntemeiată, deoarece acordarea acestora nu a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă, pârâta nu şi-a asumat obligaţia acordării unor astfel de drepturi, iar Legea specială nr. 142/1998 prevede că acordarea lor este o facultate.

În ce priveşte plata orelor suplimentare s-a reţinut că art. 57 alin.3 din CCM prevede dreptul salariaţilor să absenteze 4 ore /zi în perioada de preaviz pentru a-şi căuta un loc de muncă, dar faptul că nu au beneficiat de acest drept nu justifică plata suplimentară a acestor ore.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, recurs, în termenul legal prev. de art. 79 din Legea nr.168/1999, pârâta S.C. „F.” S.A Mediaş, solicitând admiterea acestuia, rejudecarea pe fond a cauzei în sensul admiterii în parte a acţiunii formulate şi anume în ceea ce priveşte drepturile salariale restante pe lunile anterioare desfacerii contractului individual de muncă, excluzând obligarea de la plata sporurilor şi primelor. În subsidiar se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât nu s-au respectat dispoziţiile procedurale privind administrarea probelor. Cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta critică sentinţa atacată ca fiind nelegală şi netemeinică sub următoarele aspecte: 1) prin acţiunea formulată s-au solicita drepturi salariale pretins neachitate, după încetarea CIM din data de 01.06.2009, deşi procedura de citare nu s-a îndeplinit corect instanţa a trecut la soluţionarea cauzei fără ca la dosarul cauzei să existe dovezi privind cuantumul drepturilor salariale; 2) fiind un litigiu de muncă sarcina probei aparţine pârâtei, aşa încât societatea trebuia să facă dovada sumelor pretinse, ori instanţa de fond s-a limitat la documentele depuse de reclamant; 3) reclamantul a pretins plata contravalorii zilelor de concediu neefectuate din anul 2009, fără să menţioneze numărul acestora şi fără să depună nici o dovadă în acest sens; 4) în dovedirea cuantumului drepturilor salariale instanţa a avut în vedere doar afirmaţia reclamantului că nu i-au fost achitate drepturile pentru lunile martie, aprilie şi iunie 2009; 5) societatea a fost obligată la plata unor sporuri şi prime fără să se analizeze situaţia financiară a societăţii şi condiţiile în care trebuiau acordate aceste sporuri.

În drept se invocă: art.80-82 din Legea nr. 168/1999, art. 304 punct 9 Cod procedură civilă; art.274 Cod procedură civilă; Codul Muncii, Contractul colectiv de muncă.

Intimatul nu a depus întâmpinare în această fază procesuală.

CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.(2) cod procedură civilă, a reţinut următoarele:

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 163 alin.(1) Codul Muncii, „plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit”.

Sarcina probei în acest sens revine angajatorului potrivit art. 287 Codul Muncii, care cuprinde o reglementare expresă în acest sens.

Potrivit acestui articol „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare”.

Acest articol de lege instituie, astfel, o excepţie de la regula care prevede că sarcina probei revine reclamantului (art.1169 Cod Civil ) potrivit adagiului probatio incumbit ei qui dicit non ei qui negat.

Este de asemenea de menţionat, că potrivit art. 129 alin.(1) cod procedură civilă părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, precum şi obligaţia de a îndeplinii actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin( 1) cod procedură civilă, precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.

Aflându-ne în cadrul unui conflict de drepturi, administrarea probelor potrivit art. 288 Codul Muncii se face cu respectarea regimului de urgenţă, legiuitor permiţând instanţei să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.

Ca atare, în speţă, atâta vreme cât intimatul reclamant a probat cu înscrisurile depuse la dosar (copie carnet de muncă, contract colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii, decizia de încetarea a contractului individual de muncă în temeiul art.65 alin.(1) Codul Muncii, notă de lichidare, cerere înregistrată la societate sub nr. 448/2009 de plată a drepturilor salariale pretinse) faptul că a prestat activitate în baza contractului individual de muncă în beneficiul societăţii recurente până la data de 01.06.2009, aceasta avea obligaţia de plata a salariului aferent conform art. 154 şi 161 Codul Muncii.

Contrar susţinerilor recurentei, procedura de citare a sa în faţa instanţei de fond a fost îndeplinită cu respectarea cerinţelor art.90- 92 Cod procedură civilă la toate termenele de judecată, inclusiv dezbaterea cauzei în fond, aspect pe deplin confirmat de dovezile de îndeplinire a procedurii aflate la dosarului cauzei care poartă semnătura funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei conform menţiunilor din conţinutul actului.

Or, în contextul în care recurenta pârâtă, deşi legal citată la termenele de judecată nu a înţeles să-şi formuleze apărarea şi să depună acte doveditoare în acest sens, în mod corect prima instanţă a analizat şi dat eficienţă probatoriului administrat în cauză de reclamant şi a admis pretenţiile sale, obligând recurenta pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite acestuia pentru activitatea prestată în lunile martie-mai 2009-deci anterioare datei de 01.06.3009-data încetării raportului juridic de muncă.

Recurenta nu justifică în vreun fel că ar fi fost împiedicată în formularea apărării şi în exerciţiul dreptului său de a-şi propune probe în apărare – mai mult nici în recurs nu a înţeles să se prevaleze de alte înscrisuri decât cele aflate la dosarul instanţei de fond – aşa încât nu-şi poate invoca propria culpă în nerespectarea dispoziţiei procedurale privind administrarea probelor pentru a pretinde casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Potrivit principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu poate invoca in susţinerea intereselor sale propria sa culpa), iar casarea cu trimitere spre rejudecare este prevăzută expres de legiuitor (art. 312 alin.(5) cod procedură civilă) doar în două situaţii – când s-a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului şi când judecata s-a făcut în lipsa părţi care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât şi dezbaterea fondului-situaţii care nu se regăsesc în speţă.

Sub un alt aspect, faptul că nu este menţionat cuantumul valoric al acestor drepturi salariale nu constituie un impediment în executarea sentinţei deoarece acesta se poate determina pe baza actelor contabile care se află în păstrarea recurentei; art. 163 alin(2) codul muncii, instituind chiar o obligaţie legală în sarcina acesteia de păstrare şi arhivare a statelor de plată şi a celorlalte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit, în aceleaşi condiţii şi termene ca şi în cazul actelor contabile.

În fine, situaţia financiară a societăţii nu are relevanţă în recunoaşterea drepturilor salariale cuvenite salariatului aşa cum au fost negociate în contractul încheiat între părţi, respectiv Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (art.59 alin.1), care constituie legea părţilor potrivit art.7 din Legea nr. 130/1996, obligând părţile la executarea întocmai a obligaţiilor asumate. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.40 alin.(2) Codul Muncii care obligă angajatorul să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractul individual de muncă.

În speţă, cu referire strict la sporuri, prima de Paşti şi compensaţia la desfacerea contractului individual de muncă – contestate prin recursul de faţă de pârâtă- este de menţionat că acestea îşi au o deplină reglementare legală în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate (art. 33, 34, 57 şi 59) şi ca atare au fost corect acordate de prima instanţă.

Faţă de cele ce preced, Curtea constatând că soluţia primei instanţe reflectă o interpretare şi aplicare corectă a legislaţiei în materia drepturilor salariale la starea de fapt confirmată de probele dosarului; în temeiul art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul cu care a fost investită de către pârâtă, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa primei instanţe.

Etichete: , , , , ,

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro