404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Viol. Perversiune sexuala. Diferentieri. Cerere de schimbare a incadrarii juridice respinsa.

Prin sentinta penala nr.196 din 12 mai 2005 a Tribunalului Botosani, inculpatul a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art.197 alin.2 lit.b1 si alin.3 Cod penal, la pedeapsa de 16 ani inchisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prevazute de art.64 lit.a,b,d si e Cod penal.

In fapt s-a retinut ca inculpatul a intretinut un act sexual anal cu fiica sa minora in varsta de 13 ani, prin constrangerea acesteia si profitand de imposibilitatea ei de a se apara.

Prin decizia Curtii de Apel Suceava admitandu-se apelul inculpatului si desfiintandu-se in parte sentinta apelata, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani inchisoare cu executare si la pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a,b,d si e Cod penal, pentru o perioada de 5 ani.

Prin aceeasi decizie s-a respins cererea de schimbare a incadrarii juridice din infractiunea de viol in cea de perversiune sexuala, prevazuta de art.201 alin.4 Cod penal, cerere formulata de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Suceava.

In urma modificarii art.197 Cod penal, prin Legea nr.197/2000 si O.U.G. nr.89/2001, subiectul pasiv al infractiunii de viol poate fi „o persoana de sex diferit sau de acelasi sex”, iar elementul material al acestei infractiuni consta in savarsirea unui „act sexual de orice natura”.

In literatura de specialitate s-a apreciat ca notiunea de act sexual include asadar pe langa raportul sexual normal si actele sexuale nefiresti prin care se urmareste satisfactia sexuala.

Asadar, latura obiectiva a infractiunii de viol cuprinde ca element material savarsirea unui act sexual de orice natura, pe cand elementul material al laturii obiective al infractiunii de perversiuni sexuale cuprinde manifestari sexuale care nu au ca scop practicarea unui act sexual, ci se gaseste in sfera patologicului si sunt practicate cu scopul de a produce excitatia sexuala insasi.

Ori, fapta inculpatului care a intretinut un act sexual anal cu fiica sa minora in varsta de 13 ani, prin constrangerea acesteia si profitand de imposibilitatea ei de a se apara, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de viol, prevazuta de art.197 alin.2 lit.b1 si alin.3 Cod penal.

De altfel, art.197 Cod penal in actuala reglementare nu mai face distinctia intre raporturile sexuale normale si actele sexuale nefiresti sau anormale, asa incat notiunea de act sexual are o sfera mult mai larga decat notiunea de raport sexual din vechea reglementare.

(decizia penala nr.14 din 23 iunie 2005)

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro