404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

VII. INADMISIBILITATEA RECURSULUI DECLARAT ÎMPOTRIVA SENTINŢEI DE CĂTRE O PERSOANĂ FĂRĂ CALITATE PROCESUALĂ PASIVĂ ÎN CAUZĂ. CONSECINŢE

Prin contestaţia adresată Tribunalului Suceava contestatorul U.I. a solicitat anularea deciziei nr. 136 din 24.06.2004 emisă de intimata SC „M”. SA prin care s-a dispus desfacerea contractului său de muncă.

Tribunalul Suceava prin sentinţa civilă nr. 851 din 4.10.2004 a admis acţiunea şi anulat decizia nr. 136/24.06.2004 emisă de intimată.

Recursul declarat de intimata SC „M”. SA R. a fost admis de Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 164 din 15.03.2005, care a decis modificarea în totalitate a sentinţei nr. 851/4.10.2004 a Tribunalului Suceava şi respins contestaţia, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, contestatorul a formulat contestaţie în anulare pe motivul prevăzut de art. 317 Cod proc. Civilă.

Examinând contestaţia în anulare faţă de excepţia invocată de reprezentanta intimatei, curtea constată că aceasta este dată în cauza de faţă motivat de următoarele considerente:

Astfel, potrivit art. 319 alin. 2 Cod proc. Civilă, contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat la cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Cum în speţă, contestatorul a luat la cunoştinţă de decizia civilă nr. 164/2005 la data de 15.03.2005 iar contestaţia în anulare formulată a fost înregistrată la 6.04.2005 sub nr. 302/CM/2006, prin acestea fiind depăşit termenul de 1 an, prevăzut de art. 319 alin. 2 Cod proc. Civilă, instanţa constată ca fiind dată tardivitatea introducerii cererii şi drept consecinţă o va respinge pe acest motiv.

(Decizia nr. 638 din 12.09.2006 A Curţii de Apel Suceava – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale)

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro