404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

APLICAREA ART.5 ALIN.3 DIN CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE –EGALITATE DE TRATAMENT ÎNTRE INCULPAŢI

În cazul în care terenul a fost expropriat în vederea construirii unor blocuri de locuinţe, iar în prezent acest teren este afectat de conducte subterane aferente reţelei de termoficare destinată altor blocuri de locuinţe, scopul exproprierii a fost atins.

Reclamanta M.R. a chemat în judecată Municipiul B. şi Regia autonomă de administrare a patrimoniului locativ din localitatea respectivă, solicitând retrocedarea unui teren în suprafaţă de 803,61 m.p., care au aparţinut autorilor ei, preluat în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr. 421/1982, prevalându-se de art. 35 din Legea nr. 33/1994, cu motivarea că scopul exproprierii nu a fost atins fiindcă terenul este liber.

Tribunalul Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 562 din 5 aprilie 2006, i-a respins ca nefondat acţiunea, cu o dublă motivare, şi anume , pe de o parte , pentru că această lege nu retroactivează; pe de altă parte, pentru că subteranul acestui teren este în prezent afectat de reţeaua de termoficare aferentă blocurilor de locuinţe edificate în zonă.

Apelul reclamantei este nefondat.

Este vorba de o acţiune de retrocedare, promovată de reclamantă în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994, în legătură cu un imobil trecut în proprietatea statului pentru o cauză de utilitate publică ( edificare bloc locuinţe).

Principiul neretroactivităţii legii civile este consacrat de art. 15(2) din Constituţie şi art. 1 din Codul civil.

Illo tempore( 1982), în vigoare era Decretul Consiliului de Stat nr. 467/1979 privind evaluarea construcţiilor, terenurilor şi plantaţiilor ce se preiau, cu plată, în proprietatea statului prin expropriere sau în alte cazuri prevăzute de lege, care nu conţine o reglementare similară celei din textul citat( art. 35 din Legea nr. 33/1994 ).

Pe de altă parte, în speţă, exproprierea contestată şi-a produs efectele juridice de vreme ce terenul pe care nu s-a edificat blocul de locuinţe este afectat de reţeaua de termoficare destinată altor blocuri de locuinţe.

( Curtea de Apel Suceava – secţia civilă, decizia nr. 210 din 20 septembrie 2006)

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro