404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Insolvenţă. Atragerea răspunderii materiale a membrilor organelor de conducere, conform art. 137 din Lg.64/1995. Condiţii.

Prin sentinţa nr. 669 din 2.11.1999, Tribunalul Suceava – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin judecătorul sindic, a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi falimentului debitoarei S.C. „S” SA Suceava.

Prin sentinţa nr. 33 din 18.03.2004, judecătorul sindic a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar şi a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, conform art. 117 al. 2 din Legea nr. 64/1995 republicată.

Recursul declarat de creditoarea D.G.F.P. Suceava împotriva acestei sentinţe, a fost admis prin decizia nr. 222 din 12 august 2004 a Curţii de Apel Suceava, sentinţa casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare judecătorului sindic, pentru a se pronunţa cu privire la cererea de atragere a răspunderii materiale formulată împotriva persoanelor responsabile – C.V. şi M.E., ulterior solicitând introducerea în cauză şi a pârâtei.

Cu ocazia rejudecării cauzei în fond după casarea cu trimitere, creditoarea a depus precizări la dosar prin care şi-a majorat câtimea creanţei la suma de 4.060.229.177 lei, arătând că a preluat creanţele C.J.P. şi A.J.O.F.M. Suceava iar diferenţa de 745.634.397 lei ROL reprezintă obligaţii nedeclarate de debitoare, prin art. 39 din O.G. nr. 86/2003.

Pârâtul C.V., prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea cererii ca nefondată, întrucât a preluat patrimoniul Fermei Şcheia şi Todireşti, din cadrul Abatorului Burdujeni iar FPS a încercat privatizarea prin vânzarea către SC”R” SRL Suceava care a renunţat însă la contract, nemaifiind posibilă redresarea societăţii, astfel încât nu se face vinovat de ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă.

Creditoarea, prin noile precizări depuse la dosar, şi-a completat cererea iniţială, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a fostului director economic Berari Elena, pentru neţinerea contabilităţii în conformitate cu prevederile legale.

La cererea pârâţilor, judecătorul sindic a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice de specialitate.

Prin sentinţa nr. 360 din 17 iulie 2006, judecătorul sindic a respins cererea de atragere a răspunderii personale formulată împotriva pârâţilor.

Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul sindic a reţinut în esenţă, că motivele care au condus la insolvabilitatea firmei, au fost în primul rând, profilul unităţii, hrana şi căldura animalelor fiind primordiale, creşterea dobânzilor bancare pentru creditele luate în anii 1997 şi 1998, debitele preluate prin protocolul de divizare, anularea subvenţiilor la începutul anului 1997 iar contabilitatea a fost ţinută în conformitate cu legea, eventualele nereguli contabile neavând drept scop eludarea obligaţiilor bugetare.

De altfel, prin raportul privind cauzele şi împrejurările ce au condus la încetarea de plăţi a debitoarei, lichidatorul judiciar nu a confirmat susţinerile creditoarei.

Împotriva acestei sentinţe, creditoarea D.G.F.P. Suceava a declarat recurs, criticând sentinţa pentru nelegalitate.

În motivare, recurenta a arătat că judecătorul sindic eronat a respins cererea de atragere a răspunderii personale, ignorând art. 1 al. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată, precum şi procesele – verbale încheiate la data de 2.07.1998 şi 22.10.1998 de către A.F.- T.S. şi procesul verbal al D.G.M.P.S. încheiat la data de 13.01.2000, din care rezultă în modul de ţinere a contabilităţii, încălcări ale prevederilor legale referitoare la TVA, neînmatricularea pe societate a unor mijloace de transport, încasarea primelor pentru porcine, calculul contribuţiei de asigurări sociale de stat.

Totodată recurenta a invocat şi faptul că în cauză nelegal judecătorul sindic nu a dat eficienţă cazului de răspundere prev. de art. 137 lit. c din Legea nr. 64/1995 întrucât contractarea unui credit cu B.A. Suceava ar fi trebuit să aibă efect creşterea economică, nicidecum falimentul societăţii, aşa încât este dată şi fapta prev. de lit. f din acelaşi articol.

Examinând recursul declarat în cauză, ale cărui motive au fost încadrate în art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă şi prin prisma art. 3041 Cod proc. civilă, curtea a constatat că este nefondat.

Potrivit art.137 din Legea nr. 64/1995 republicată, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situaţie.

Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute de art. 137 lit. a-g.

Natura juridică a răspunderii decurge din natura raporturilor dintre persoanele cu funcţii de conducere şi societate, fiind vorba despre o răspundere civilă, patrimonială.

Sursa obligaţiei încălcate determină natura răspunderii.

Astfel, încălcarea unei obligaţii decurgând din contractul de mandat, cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale, atrage răspunderea contractuală iar încălcarea unei obligaţii din lege, atrage răspunderea delictuală.

Antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere şi control, presupune îndeplinirea unor condiţii, respectiv:

– Prejudiciul creditorilor;

– Fapta trebuie să se încadreze în cazurile prevăzute de lege;

– Raportul de cauzalitate dintre faptă şi încetarea plăţilor;

– Culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează.

Ori din lucrările dosarului nu rezultă îndeplinirea acestor cerinţe, aşa încât criticile recurentei nu pot fi primite, fiind infirmate prin probele administrate în cauză.

Astfel din concluziile raportului de expertiză efectuat, rezultă fără echivoc faptul că prin protocolul de divizare, debitoarea SC „S” SA Suceava a preluat de la SC „S” SA Vereşti debite, credite bancare cu dobânzile aferente (contractate pentru eliminarea subvenţiilor agricole primite de la bugetul de stat) ce a generat lipsa lichidităţilor şi resurselor financiare necesare pentru continuarea activităţii.

Totodată, din actele contabile ale debitoarei nu rezultă că pârâţii ar fi desfăşurat acte de comerţ, în interes personal iar evidenţa contabilă a fost organizată şi realizată conform dispoziţiilor legale, neregulile contabile invocate de recurentă fiind corectate în urma controalelor efectuate.

Ca urmare, cauzele care au generat ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă, au fost datoriile preluate prin divizare, specificul activităţii societăţii, eliminarea subvenţiilor primite de la stat, lipsa lichidităţilor, pârâţii nefăcându-se vinovaţi de săvârşirea vreuneia dintre faptele enumerate prin art. 137 din Legea nr. 64/1995 republicată.

De altfel, nici prin raportul privind cauzele şi împrejurările ajungerii debitoarei în stare de insolvenţă întocmit de către lichidatorul judiciar nu se confirmă susţinerile creditoarei privind vinovăţia pârâţilor, cauzele ajungerii debitoarei în faliment fiind obiective.

Luând în considerare cele învederate, cum criticile recurentei nu au fost pertinente, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, în cauză neputând fi reţinută săvârşirea de către intimaţi a faptelor enumerate limitativ prin art. 137 din Legea 64/1995 republicată, recursul a fost respins ca nefondat, în baza art. 312 Cod proc. civilă.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro