404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Atragerea răspunderii materiale a membrilor organelor de conducere. Necercetare fond. Casare.

Prin cererea înregistrară la Tribunalul Suceava sub nr. 43/F/2005 din 25 martie 2005, creditoarea DGFP a solicitat deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 împotriva debitoarei SC „I. I.” SRL Suceava.

Prin sentinţa nr. 191 din 21 iunie 2005 a Tribunalului Suceava a fost admisă cererea, în conformitate cu art. 38 din Legea 64/1995 şi a fost deschisă procedura.

Prin încheierea nr. 14 din 10 ianuarie 2006 a fost admisă cererea formulată de creditoare şi în baza art. 106 lit. a.b. din Legea nr. 64/1995 republicată şi modificată s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC „I.I.” SRL Suceava.

Creditoarea DGFP a formulat cerere de atragere a răspunderii materiale a foştilor administratori pentru suma de 15.761 RON.

În motivarea cererii a arătat pe lângă cele expuse mai sus şi faptul că foştii administratori ai debitoarei nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, iar potrivit art. 11 din acelaşi act normativ, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorilor.

Prin sentinţa nr. 502 din 5.12.2006, Tribunalul Suceava a admis cererea şi a obligat foştii administratori… să suporte pasivul SC „A..I.” SA Suceava în sumă de 20.329.177.986 ROL, reţinând că în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicată „răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele juridice revine administratorului”, că în cazul răspunderii contractuale culpa pârâtului este prezumată potrivit art. 1082 Cod civil raportat la art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1995 republicată, iar potrivit art. 374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros.

Împotriva sentinţei au declarat recurs R. I. şi C. M. arătând în esenţă că au fost administratori ai societăţii timp de o lună de zile ( 6.05.1993 – 7.06.1993 ) perioadă în care societatea nu a avut nici un fel de activitate, prejudiciul fiind în realitate produs de T. R., persoană care de altfel a fost condamnată pentru săvârşirea unor infracţiuni în legătură cu activitatea firmei.

De asemenea, împotriva sentinţei a declarat recurs şi R.S.., solicitând casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că în speţă nu s-au stabilit elementele răspunderii fostului administrator, respectiv care sunt, concret, cauzele şi împrejurările care au dus la starea de insolvenţă a debitoarei; dacă debitul constând în suma de 20.329.177.966 lei provine sau nu din neînregistrarea în contabilitate a facturilor de aprovizionare cu motorină şi alţi combustibili şi a facturilor de vânzare a acestor combustibili, emise de T. R. în perioada aprilie-august 1999, faptă pentru care acesta a fost condamnat prin S.P. nr. 1617/02.12.2000 Judecătoriei Cluj, dacă este real că în 1998 T. R. şi-a însuşit fără acordul celorlalţi asociaţi chitanţierele, facturile şi ştampilele societăţii şi a început să comercializeze produse petroliere în numele societăţii, dar în interesul său personal, moment în care ceilalţi asociaţi au refuzat orice colaborare cu acesta, dacă operează răspunderea contractuală şi, implicit, prezumţia de culpă şi în situaţia în care faptele prevăzute de art. 137 al. 1 lit. d din Legea 64/1995 republicată constituie şi infracţiune, pentru care a fost condamnat unul din administratorii-asociaţi sau dacă în această ipoteză răspunderea este delictuală, iar în caz afirmativ, să se administreze probe în legătură cu vinovăţia eventuală a celorlalţi administratori, dacă nedepunerea bilanţurilor contabile pentru perioada 1997-2004 la administraţia financiară poate angaja răspunderea foştilor administratori, urmând a se administra probe dacă prin această omisiune a fost sau nu determinată starea de insolvenţă a societăţii debitoare.

Recursul a fost apreciat întemeiat şi admis pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, aşa cum au arătat primii doi recurenţi, aceştia au fost administratori ai societăţii pentru o perioadă de doar 1 lună de zile, astfel încât, în ceea ce-i priveşte, verificările judecătorului sindic trebuiau orientate spre dovedirea unor fapte din cele prevăzute de art. 137 din Legea nr. 64/1995, de la acel moment, cu observaţia că o privire asupra aplicării legii civile în timp ar fi cel puţin necesară.

În ceea ce priveşte recursul declarat de R. S. C., Curtea a observat că într-adevăr, din raportul lichidatorului ( fila 331 ) rezultă că acesta nu a putut stabili cauzele şi împrejurările care au dus la starea de insolvenţă, că unul dintre administratorii societăţii, T. R. a fost condamnat pentru infracţiuni săvârşite în legătură cu activitatea SC „A. I.”, că judecătorul sindic nu a stabilit natura contractuală sau delictuală a răspunderii foştilor administratori, nu a administrat probe pentru a stabili dacă recurenţii au administrat în fapt societatea precum şi pentru stabilirea legăturii de cauzalitate dintre faptele acestora şi prejudiciul cauzat.

Faţă de aceste aspecte, s-a apreciat că judecătorul sindic a soluţionat cererea fără a cerceta în fapt fondul pricinii, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă şi s-a casat sentinţa recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare judecătorului sindic, acesta urmând a verifica aspectele sus menţionate şi condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a foştilor administratori.

În ceea ce-i priveşte pe primii doi recurenţi, deşi motivele lor de recurs au vizat modificarea sentinţei, dat fiind motivul de casare la care s-a oprit instanţa de recurs, pentru a asigura o judecată unitară, hotărârea a fost casată în întregime.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro