Top

Soluţionarea cauzelor având ca obiect partajul bunurilor comune – competenţă teritorială în situaţia în care acţiunea de divorţ nu a fost soluţionată irevocabil

Atâta timp cât acţiunea de divorţ nu a fost soluţionată irevocabil, acţiunea de împărţire a bunurilor comune trebuie soluţionată de aceeaşi instanţă fiind incidente disp. art.17 Cod procedură civilă potrivit cărora cererile accesorii şi incidentale sunt de competenţa instanţei competente să judece cererea principală. Caracterul accesoriu al acţiunii de partaj se menţine chiar dacă acţiunea a fost formulată separat de acţiunea de divorţ dar înainte de soluţionarea irevocabilă a acesteia din urmă.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Supremă de Justiţie – Secţiile unite prin decizia nr.VIII din 21 decembrie 2000 .

Chiar dacă prin această decizie s-a rezolvat problema competenţei materiale de soluţionare a acţiunii de partaj bunuri comune în situaţia în care o astfel de cerere a fost introdusă concomitent sau separat de acţiunea principală, este relevantă interpretarea disp. art.36 din Codul familiei cât şi a disp. art. 17 Cod procedură civilă.

S-a apreciat astfel că orice cerere de partajare a bunurilor comune întemeiată pe disp. art. 36 din Codul familiei nu poate fi privită decât ca o cerere accesorie la acţiunea principală de divorţ, indiferent dacă a fost formulată odată cu aceasta sau separat.

În interpretarea art. 17 Cod procedură civilă s-a reţinut că suntem în situaţia extinderii competenţei care are loc în cazul în care instanţa învestită cu o cauză de competenţa sa devine competentă să examineze şi cererile accesorii precum şi cele incidentale. Aceste cereri extind sfera procesului şi au o anumită legătură de conexitate cu acţiunea principală, aceasta fiind raţiunea pentru care are loc o prelungire sau prorogare a competenţei printr-o dispoziţie a legii.

Prin cererea adresată Judecătoriei Rădăuţi reclamanta B.C. l-a chemat în judecată pe pârâtul B.F. solicitând partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

Prin sentinţa civilă nr.1156 din 20.02.2006 a Judecătoriei Rădăuţi s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei formulată de pârât şi s-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Suceava pe considerentul că sentinţa prin care s-a declarat desfăcută căsătoria nu este definitivă şi irevocabilă aşa încât acţiunea de partaj bunuri comune are caracterul unei cereri accesorii la acţiunea de divorţ pentru care competenţa teritorială aparţine Judecătoriei Suceava.

Prin sentinţa civilă nr.3572 din 23.10.2006 a Judecătoriei Suceava s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuţi şi constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă dosarul a fost înaintat Tribunalului Suceava pentru stabilirea instanţei competente.

Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr.10/16.01.2007 a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Rădăuţi apreciind că, atâta timp cât în cadrul procesului de divorţ nu s-a solicitat partajarea bunurilor comune nu se poate reţine caracterul accesoriu al acestei cereri , fiind incidente disp. art. 13 al. 1 Cod procedură civilă.

Recursul declarat de pârât a fost admis prin decizia civilă nr. 52/25.04.2007 a Curţii de Apel Suceava – Secţia minori şi familie prin care s-a modificat sentinţa recurată şi în rejudecare s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, reţinându-se că sunt incidente disp. art.17 Cod procedură civilă, cererea de partaj bunuri comune având caracter accesoriu faţă de cerere principală chiar dacă aceasta a fost introdusă separat dar nu a fost încă soluţionată.

Etichete: