404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Excepţie de neconstituţionalitate. Cerere de sesizare a Curţii Constituţionale respinsă pentru abuz de drept.

În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate poate fi primită atunci când îndeplineşte condiţiile prevăzute în alineatele 1, 2 şi 3 ale aceluiaşi articol. Acesta înseamnă că o instanţă a fondului este chemată să examineze doar dacă excepţia a fost ridicată de persoanele arătate de lege, dacă are legătură cu soluţionarea cauzei şi dacă prevederile evocate nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituţionale. Orice altă analiză excede competenţelor sale, instituite de legiuitor în mod expres şi limitativ. Inadmisibilitatea reţinută pentru un motiv neprevăzut de lege, anume pentru un pretins abuz de drept, sancţionabil în baza unor prevederi ale Codului de procedură civilă, reprezintă rezultatul unei greşite aplicări a legii şi îngrădeşte liberul acces la justiţie.

Prin Încheierea pronunţată de Tribunalul Botoşani-secţia civilă, la data de 30 septembrie 2008 în dosarul cu nr. 3163/40/2007, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă ca inadmisibilă.

Pronunţându-se în acest sens, instanţa a stabilit, cu referire la neconstituţionalitatea art. 54, 55, 56 şi 57 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 că, deşi nu există niciunul din motivele de inadmisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare nu poate fi acceptată dat fiind că este expresia neîndoielnică a unui abuz de drept, o încălcare vădită a art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă şi a garanţiei duratei rezonabile a unui proces, oferită prin dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. A mai reţinut tribunalul că în aceeaşi cauză, aceleaşi persoane au mai depus o cerere de sesizare privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 57 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, respinsă prin Decizia nr. 778 din 7 noiembrie 2006, motiv pentru care reiterarea după doi ani, alături de neconstituţionalitatea art. 54-56, nu reprezintă decât o expresie a intenţiei de blocare a acestui proces. Sesizarea în vederea cercetării neconstituţionalităţii art. 294 şi 295 Cod procedură civilă a fost respinsă, cu motivarea că nu are legătură cu pricina.

S.V. şi L.M.A. au declarat recurs împotriva încheierii tribunalului, susţinând că hotărârea este rezultatul unei aplicări greşite a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Recurentele au arătat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă pentru că, în ambele cazuri, condiţiile cerute de art. 29 din Legea nr. 47/2000 sunt îndeplinite.

Recursul se dovedeşte a fi întemeiat, potrivit celor ce urmează.

În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate poate fi primită atunci când îndeplineşte condiţiile prevăzute în alineatele 1, 2 şi 3 ale aceluiaşi articol. Acesta înseamnă că o instanţă a fondului este chemată să examineze doar dacă excepţia a fost ridicată de persoanele arătate de lege, dacă are legătură cu soluţionarea cauzei şi dacă prevederile evocate nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituţionale. Orice altă analiză excede competenţelor sale, instituite de legiuitor în mod expres şi limitativ.

În speţă, atunci când s-a pronunţat asupra cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 54, 55, 56 şi 57 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, tribunalul a reţinut că nu există nici un motiv de inadmisibilitate în sensul art. 29 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, dar cu toate acestea a refuzat sesizarea Curţii Constituţionale apreciind, în principal, că evocarea excepţiilor este un abuz de drept. A mai reţinut totodată că neconstituţionalitatea art. 57 din ordonanţă a fost soluţionată prin Decizia nr. 778 din 7 noiembrie 2006 a Curţii Constituţionale, la cererea aceloraşi părţi din prezentul dosar.

Ori, inadmisibilitatea reţinută pentru un aspect neprevăzut de lege şi anume pentru un pretins abuz de drept, sancţionabil în baza unor prevederi ale Codului de procedură civilă, reprezintă rezultatul unei aplicări greşite a legii şi îngrădeşte liberul acces la justiţie.

Pe de altă parte, în prezenta cauză, neconstituţionalitatea art. 57 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 a fost invocată în raport cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie, iar prin Decizia nr. 778 din 7 noiembrie 2006 a Curţii Constituţionale, aceeaşi excepţie a fost soluţionată faţă de dispoziţiile art. 126 din Constituţie, încât identitatea de „obiect”, mai precis de cauză, avută în vedere de tribunal nu se confirmă.

De asemenea, tribunalul a considerat inadmisibilă cererea de a fi sesizată Curtea Constituţională cu excepţia referitoare la art. 294 şi 295 Cod procedură civilă, cu motivarea că cele două texte nu au legătură cu obiectul dedus judecăţii. Şi în acest caz statuarea instanţei încalcă prevederile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, republicată, câtă vreme cerinţa este ca prevederile considerate neconstituţionale să aibă „legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului”, iar cele două articole ale Codului de procedură civilă instituie reguli de soluţionare a apelului, fază în care se află şi această pricină, despre care recurentele afirmă că le limitează un anumit drept constituţional.

Faţă de cele mai sus expuse curtea, constatând temeinicia criticilor aduse încheierii atacate, admisibilitatea cererii de sesizare şi văzând dispoziţiile art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, urmează să admită recursul şi să caseze încheierea, cu trimitere cauzei la Tribunalul Botoşani în vederea înaintării excepţiilor invocate, la Curtea Constituţională.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro