404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

ACŢIUNEA RECLAMANŢILOR (JUDECĂTORI), ÎN CONTRADICTORIU CU PÂRÂŢII TRIBUNALUL BOTOŞANI, CURTEA DE APEL SUCEAVA, MINISTERUL JUSTIŢIEI ŞI MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR PENTRU OBLIGAREA PÂRÂŢILOR LA PLATA UNEI DESPĂGUBIRI EGALE CU SUMELE REPREZEN

O astfel de acţiune, a fost respinsă ca nefondată, avându-se în vedere Decizia nr. XXIII din 12.12.2005 a Secţiilor Unite ale Î.C.C.J., dată în interesul legii, prin care s-a stabilit că, aplicarea dispoziţiilor art. 411 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, prima de concediu, pe lângă indemnizaţia de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizaţia brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistraţi, se acordă numai pentru anii 2001-2002.

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 238/39/14.07.2008, reclamanţii A.D., A.C. ş.a., , au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Botoşani, Curtea de Apel Suceava şi Ministerul Economiei şi Finanţelor şi pentru opozabilitate Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, obligarea primilor trei pârâţi la plata unei despăgubiri egală cu sumele reprezentând prima de concediu pe anii 2003 – 2006, actualizate în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii şi obligarea pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor să pună la dispoziţia Ministerului Justiţiei sumele necesare plăţii acestor drepturi.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, prin O.U.G. 146/2007, s-a reglementat obligativitatea acordării sumelor de bani reprezentând prime de vacanţă mai multor categorii de salariaţi din sistemul public.

În fapt, legiuitorul a recunoscut obligaţia de plată a acestor prime, inclusiv magistraţilor şi asistenţilor judiciari ale căror drepturi băneşti erau reglementate de Legea 50/1996, aşa cum reiese din art. 1 alin. 2: „Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, conform alin. (1): funcţionarii publici, funcţionarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiţiei, membrii corpului diplomatic şi consular al României, precum şi alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale”.

Raţiunea acestui text de lege constă în faptul că legiuitorul a intenţionat să acorde prima de vacanţă tuturor categoriilor de bugetari care au beneficiat de aceste drepturi, care au fost suspendate de la aplicare printr-o succesiune de acte normative, datorită constrângerilor bugetare din perioada 2001 – 2006 impuse anual de organismele financiare internaţionale.

De altfel, chiar în preambulul acestui act normativ, legiuitorul justifică acordarea acestor drepturi prin înlăturarea inechităţilor dintre persoanele care au obţinut primele de concediu în baza unor hotărâri judecătoreşti şi persoanele care nu au primit primele respective, elemente ce vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară.

O interpretare restrictivă, per a contrario, a acestor dispoziţii legale, în sensul lipsei unei prevederi exprese în cuprinsul acestui act normativ şi a categoriei magistraţilor duce la crearea unei inechităţi de natură socială şi juridică şi la discriminarea acestei categorii profesionale, în raport de toate celelalte categorii sociale şi profesionale pentru care legiuitorul a prevăzut în mod expres plata acestor drepturi.

Această inechitate nu s-ar putea justifica, ca urmare a faptului că, odată ce prin această ordonanţă de urgenţă legiuitorul a recunoscut că statul român urmează a efectua plăţile tuturor acestor categorii profesionale, rezultă cu evidenţă că prin legea bugetului de stat s-au alocat fonduri speciale în acest sens, deci şi categoria magistraţilor şi asistenţilor judiciari beneficiază de aceste drepturi.

Mai menţionează reclamanţii, că drepturile salariale ale magistraţilor şi asistenţilor judiciari erau reglementate prin acelaşi act normativ cu drepturile salariale ale personalului auxiliar din organele autorităţii judecătoreşti, respectiv Legea nr. 50/1996, însă paradoxal, fără a exista o motivaţie legală, legiuitorul le-a suspendat de la aplicare, prin mai multe acte normative succesive, ulterior, magistraţii şi asistenţii judiciari fiind chiar omişi din aceste texte de lege, împrejurare care creează o situaţia discriminatorie în cadrul sistemului autorităţii judecătoreşti, întrucât drepturile de salarizare ale personalului auxiliar, inclusiv cele privind prima de concediu constituie un corolar al drepturilor reglementate clasei magistraţilor, mai ales în privinţa salarizării.

În mod absurd, dacă s-ar omite categoria magistraţilor şi a asistenţilor judiciari de la plata acestor drepturi, prin O.U.G. 146/2007, s-ar genera o situaţie inechitabilă în raport de categoria personalului auxiliar, care ar primi primele de vacanţă, având reglementare expresă, respectiv ar exista o nouă situaţie discriminatorie, în raport de toate celelalte categorii profesionale, beneficiare ale acestor drepturi, potrivit O.U.G. 146/2007.

Nu este de ignorat faptul că art. 1 alin. 2 din O.U.G. 146/2007 stabileşte că „intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanţe, conform alin. 1: funcţionarii publici, …, precum şi alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale”, astfel, legiuitorul a avut în vedere şi clasa de magistraţi, care în prezent beneficiază de primele de vacanţă – prin reglementare specială, respectiv Legea nr. 45/2007, de aprobare a O.U.G. 27/2006.

Prin Decizia 23 din 12.12.2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că prima de concediu se acordă magistraţilor şi personalului auxiliar numai pentru perioada 2001 – 2002, dar această hotărâre a fost modificată prin încheierea din 21 mai 2007 privind îndreptarea unor erori materiale, astfel că s-a stabilit dreptul la acordarea primei de concediu doar pentru personalul auxiliar în intervalul ulterior datei de 31.12.2002.

Potrivit art. 6 din Convenţia privind apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului ratificată prin Legea 30/1994, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale. Instanţa trebuie să hotărască asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil ale persoanei, în mod independent şi imparţial.

Art. 14 din Convenţie, cu titlu marginal „Interzicerea discriminării”, arată că exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1 al. 2 lit. e pct. 1 şi 3 din O.G. 137/2000, art. 14 din CEDO şi Constituţia României.

Pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

A arătat pârâtul că obligaţia de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuieli de personal şi de acordare a drepturilor băneşti cuvenite revine ordonatorilor de credite.

Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Examinând actele şi lucrările dosarului, asupra excepţiei invocate, tribunalul reţine următoarele:

Conform art. 7 din H.G. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, acesta este ordonator principal de credite, ori potrivit Legii 500/2002 şi H.G. 208/2005, Ministerul Economiei şi Finanţelor coordonează acţiunile ce sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar.

Astfel, rolul Ministerului Economiei şi Finanţelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectului ordonatorilor de credite, precum şi elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.

În aceeaşi idee, art. 1 din O.G. 22/2002, aprobată prin Legea 288/2002 prevede că executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.

Faţă de aceste considerente, urmează ca instanţa să respingă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Pe fondul cauzei instanţa reţine următoarele:

Prin decizia nr. XXIII din 12.12.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 411 alin. 1 din Legea 50/1996, prima de concediu, pe lângă indemnizaţia de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizaţia brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistraţi, se acordă numai pentru anii 2001 şi 2002.

Art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă stabileşte că dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanţe.

În pronunţarea acestei decizii s-a avut în vedere faptul că, potrivit art. 50 alin. 2 din OUG 177/2002, pe data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, au fost abrogate celelalte dispoziţii referitoare la salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor şi personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestea, din Legea 50/1996, respectiv şi dispoziţiile referitoare la dreptul magistraţilor la o primă pentru perioada concediului de odihnă.

Această ordonanţă a intrat în vigoare la data de 01.01.2003 (art. 50 alin. 1 din OUG 177/2002).

Potrivit art. 2 alin. 1 din OG 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare, se înţelege orice deosebire, excludere restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronic necontagioasă, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Atât timp cât dispoziţia legală ce reglementa plata primei de concediu în favoarea magistraţilor a fost abrogată, nu se poate vorbi de discriminare în înţelesul OG 137/2000, pentru un drept care nu mai este ocrotit de lege.

De asemenea, prin OUG 146/2007 a fost reglementată modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive şi actele normative anuale de salarizare în perioada 2001 – 2006.

Prin urmare nu se poate reţine că s-a creat o discriminare în raport cu personalul care urmează a beneficia de prevederile acestei hotărâri întrucât nu sunt situaţii comparabile.

În cazul reclamanţilor dreptul nu era recunoscut şi ocrotit de lege începând cu 01.01.2003, cu această dată fiind abrogată dispoziţia legală ce reglementa plata primei de concediu pe când HG 146/2007 se referă la salariaţii pentru care dispoziţiile legale ce reglementau plata primei de concediu au fost suspendate succesiv, nu abrogate, cum este cazul reclamanţilor.

În cazul personalului la care se referă HG 146/2007 dreptul la prima de concediu era prevăzut, recunoscut de legile de salarizare.

Faţă de aceste considerente şi în temeiul dispoziţiilor legale mai sus arătate, instanţa a respins acţiunea ca nefondată.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro