404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Nemotivarea hotărârii

Prin încheierea din 29 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Suceava, în temeiul art. 3001 alin. 1 Cod procedură penală s-a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţi, iar în temeiul disp. art. 3001 alin. 3 Cod procedură penală, s-a menţinut arestarea preventivă a acestora.
Prin aceeaşi încheiere au fost respinse ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive, formulate de inculpaţii, cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava din 27.07. 2009 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor: 1) JD pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 254 al. 1, 2 C.p. rap. la art. 7 al. 1 din Legea nr. 78/2000, trafic de influenţă prev. de art. 257 C.p. rap. la art. 6 din legea nr. 78/2000, furnizarea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii prev. de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000, abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C.p. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri prev. de art. 242 al. 1 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C.p. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, fals intelectual prev. de art. 289 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p.
2. OT, pentru săvârşirea infracţiunilor de:a buz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C.p. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C.p. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri prev. de art. 242 al. 1 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. , abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C.p. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, fals intelectual prev. de art. 289 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p.
Prin încheierea nr.28A (privind pe JD)şi respectiv 27A (privind pe inculpatul OT), din 03.07.2009 a Tribunalului Suceava, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 3 iulie 2009 până la data de 31 iulie 2009 inclusiv.
La luarea măsurii arestării preventive s-au avut în vedere disp. art. 148 lit.f rap. la art.143 Cod procedură penală, reţinându-se că, din probele administrate rezultă indicii temeinice că inculpaţii a comis faptele pentru care sunt cercetaţi, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol social pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptelor şi urmările produse.
Verificând, în considerarea disp. art. 3001 Cod procedură penală, legalitatea şi temeinicia arestării preventive luată faţă de inculpatul I C, Tribunalul, în urma analizării actelor şi lucrărilor dosarului, a reţinut că măsura privativă de libertate a fost luată faţă de aceştia cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, în raport de probatoriul administrat în cursul urmăririi penale până la momentul sesizării instanţei cu propunerea de arestare preventivă, constatându-se că sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 Cod procedură penală precum şi incident cazul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală.
În raport de probele administrate în cauză până la momentul sesizării instanţei cu propunerea de arestare preventivă, s-a reţinut că este îndeplinită cerinţa prev. de art.143 Cod procedură penală, întrucât din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar şi incident cazul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv că pentru infracţiunea imputată legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică.
Analizând, în acest cadru procesual, aceleaşi temeiuri care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi în ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 143 Cod procedură penală, Tribunalul a reţinut că în cauză există probe (directe) şi indicii temeinice (probe indirecte), în sensul art. 681 Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii, în maniera în care au acţionat s-au cantonat în sfera ilicitului penal,
De asemenea, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, dat fiind că pedeapsă pentru infracţiunile pentru care inculpaţii au fost privaţi de libertate şi ulterior trimişi în judecată este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Aprecierea acestei ultime condiţii presupune atât o analiză procedural penală cât şi o analiză criminologică.
În acelaşi context instanţa a ţinut cont că pericolul concret pentru ordinea publică la care se referă art.148 lit. f teza a II-a Cod procedură penală, are un sens mult mai larg şi presupune în aceeaşi măsură o rezonanţă a faptei analizate în comunitate, o reacţie colectivă faţă de o stare de lucruri negative, reacţie care ar produce perturbaţii la nivelul disciplinei publice, în cazul în care organele în drept nu ar acţiona eficient.
În speţă, având în vedere modalitatea concretă în care au fost săvârşite infracţiunile, urmările acestora, faptul că inculpaţii îndeplineau funcţia de agent de poliţie (şi implicit cunoşteau foarte bine consecinţele acţiunilor lor), sentimentul de indignare pe care inculpaţii l-au trezit în rândul comunităţii (în condiţiile în care infracţiunile de corupţie au o amploare deosebită în ultima perioadă), denotă un grad de pericol social concret deosebit al faptelor săvârşite (ce excede pericolului social concret al unor fapte similare).
Prin urmare, există o necesitate reală şi de interes public care, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală, justificând în continuare o detenţie provizorie a inculpaţilor.
Aspectele că inculpaţii au avut un bun comportament anterior şi în prezent au probleme familiale şi de sănătate, prin ele însele, nu pot conduce implicit la aprecierea inexistenţei sau a unui grad minim al pericolului concret pentru ordinea publică pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică.
Pentru aceleaşi considerente, Tribunalul a respins şi cererea formulată de apărători privind luarea faţă de inculpaţi a măsurii obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
În conformitate cu disp. art. 3001 alin. 1 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că această măsură este legală şi temeinică, fiind luată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi, dat fiind faptul că subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, în considerarea art. 3001 al. 3 Cod procedură penală, a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor. S-a considerat că există o necesitate reală şi de interes public care, în pofida prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază cel în cauză, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală şi justifică o detenţie provizorie cel puţin încă o perioadă de timp, măsura urmând a fi menţinută şi pentru a satisface scopul prev. de art. 136 Cod procedură penală pentru care a fost instituită, acela de a se asigura desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal de faţă, dat fiind stadiul procesual al dosarului, evitându-se astfel riscul ca inculpatul să se sustragă de la cercetarea judecătorească, ori de la executarea unei eventuale pedepse.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen legal inculpaţii JD şi OT, care prin apărătorii aleşi au solicitat, în principal, să se constata nulitatea încheierii Tribunalului Suceava, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, deoarece aceasta nu a motivat hotărârea, iar în subsidiar, revocarea măsurii privative de libertate sau înlocuirea acesteia cu una din măsurile preventive restrictive de libertate. În plus, inculpatul JD a apreciat că instanţa de fond nu a fost legal sesizată, conform disp. art. 264 al. 3 Cod procedură penală, actul de sesizare neconţinând menţiunea „verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei”.
În concret, s-a arătat că în considerentele încheierii atacate instanţa de fond face referire la un inculpat dintr-o altă cauză, IC, la propunerea de arestare preventivă, deşi obiectul cauzei îl constituia verificarea legalităţii şi menţinerii acestei măsuri, la probatoriul avut în vedere, fără însă a-l indica şi, de cele mai multe ori, motivarea se referă la un inculpat nenominalizat, ceea ce constituie o încălcare flagrantă a dreptului la apărare.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a arătat că nu mai subzistă motivele avute în vedere la luarea măsurii privative de libertate, impunându-se fie punerea în libertate a acestora fie luarea unor măsuri mai puţin coercitive.
Temeiul juridic al recursurilor îl constituie dispoziţiile art.3859 pct.9 şi 171 Cod procedură penală.
Examinându-se cauza prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art.3856 alin. 3 Cod procedură penală, se constată că recursurile sunt întemeiate, în cauză fiind incident cazul de casare prev. de art.3859 pct. 9 Cod procedură penală, întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia şi motivarea soluţiei contrazice dispozitivul acesteia.
Într-adevăr, din lecturarea succintă a motivării încheierii atacate, Curtea remarcă o serie de neconcordanţe care, dacă la o primă vedere ar putea fi apreciate ca simple erori materiale, la o analiză concisă conduc la concluzia expusă de recurenţi, respectiv:
1. Prezenţa numelui unei persoane ce nu are legătură cu speţa de faţă, ar fi putut constitui o eroare doar în condiţiile în care considerentele ce urmau vizau strict cauza, inculpaţii şi obiectul dedus judecăţii, fiind înlăturată astfel orice posibilitate de interpretare contrară.
2. Referirile la motivele ce ar justifica propunerea de arestare preventivă sunt în mod evident străine de obiectul cauzei ce se întemeiază pe disp.art.3001 C.pr.pen.
3. Faptul că, la examinarea cerinţelor legale în materie, motivarea se referă alternativ atât la „inculpat” cât şi la „inculpaţi” constituie o încălcare a dreptului la apărare al acestora, neputând permite o verificare a îndeplinirii prevederilor legale în materie, raportat la cazul dat pentru fiecare inculpat în parte, atâta timp cât o astfel de măsură constituie o măsură individuală, ce poate fi dispusă doar în considerarea persoanei.
4. Deşi în considerente se face referire la probatoriul care ar justifica menţinerea măsurii arestării preventive, în lipsa indicării în concret a probelor, această referire nu constituie o motivare în sine. Aceasta, cu atât mai mult cu cât în jurisprudenţa CEDO s-a apreciat, chiar în cauze împotriva României, că motivarea insuficientă a hotărârilor judecătoreşti constituie o încălcare a art.6. al.1.
5. Cu toate că, la finele considerentelor, se face o referire lapidară la dispoziţiile art. 3001 al.1 şi 3 C.pr.pen., aplicabile în speţă, nu se poate aprecia că există o motivare a încheierii care să cuprindă argumente suficiente de natură să permită instanţei de control judiciar să efectueze o verificare. De altfel, şi în această frază se face trimitere atât la „inculpat” cât şi la „inculpaţi”.
Chiar în situaţia acceptării ipotezei că cele expuse ar constitui de fapt erori materiale strecurate în considerentele încheierii, în realitate este vorba despre o motivare insuficientă, contradictorie şi neclară care nu permite Curţii să verifice dacă judecătorul de fond a aplicat corect regulile de drept procesual penal în materia verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii privative de libertate sub incidenţa cărora se aflau inculpaţii.
Cum practica judiciară este constantă în această materie învederându-se că ,,în cazul motivărilor contradictorii sau în cazul în care există o contradicţie între considerente, pe de o parte, şi dispozitiv, pe de altă parte, se apreciază că drepturile părţilor sunt grav vătămate impunându-se anularea hotărârii” faţă de cele ce preced, în baza art.38515 pct. 2 lit. d rap. la art.385 pct. 9 Cod procedură penală se vor admite recursurile declarate de inculpaţi, se va casa încheierea tribunalului şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro