404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Taxa de poluare. Discriminarea instituită începând cu data de 9.12.2008 prin scutirea unei categorii de autovehicule de la plata taxei, conduce la încălcarea art.90 din Tratatul Comunităţii Europene.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal la data de 09.06.2009, reclamantul N.P. a chemat în judecată pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava şi Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti, solicitând obligarea acestora la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare prin chitanţa cu seria TS4A nr. 9426479 din 7 mai 2009, plata dobânzii aferente, astfel cum este prevăzut de art. 124 din Codul de procedură fiscală, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivare, reclamantul a arătat că, la data de 10 februarie 2008 a achiziţionat din Germania un autoturism la mâna a doua marca BMW, tipul 525 D cu seria de şasiu WBADL91020GW60802, iar în vederea înmatriculării acestuia a fost obligat să achite taxa de poluare prevăzută de dispoziţiile OUG nr. 50/2008, modificată prin OUG 218/2008 şi prin OUG nr. 7/2009.
Mai arată reclamantul că, taxa de poluare auto, achitată pentru reînmatricularea autoturismului, a fost încasată în contul bugetului de stat cu încălcarea art. 90 alin. 1 al Tratatului Comunităţii Europene, inclusiv a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005 care prevede că de la data aderării, dispoziţiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România şi se aplică în condiţiile stabilite prin tratate şi prin actul de aderare.
Diferenţierea la care sunt supuse autovehiculele rulate importate faţă de cele deja înmatriculate rezultă din obligativitate de plată a acestei taxe odată cu prima ei înmatriculare în România, deşi din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecţiei mediului, prin realizarea unor programe şi proiecte pentru îmbunătăţirea calităţii aerului.
În drept reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art. 25 şi 90 din Tratatul CE, Directiva nr. 92/12/CEE din 25.02.1992, jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie Europene, Legea nr. 554/2004, art. 274 Cod procedură civilă.
Pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
În motivare s-a arătat Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor a demarat în februarie 2006 o serie de acţiuni pentru introducerea unei taxe ecologice, un mecanism economico-financiar bazat pe principiul „poluatorul plăteşte”, care urma să fie aplicată cu ocazia primei înmatriculări a tuturor vehiculelor cu motor în România, atât în cazul celor noi cât şi în cazul celor rulate, achiziţionate din afara ţării, dar şi celor produse în România. Promovând o politică de armonizare cu legislaţia şi directivele Uniunii Europene în materie de protecţie a mediului, Guvernul României a susţinut un act normativ care reglementa introducerea unei taxe speciale pentru autoturisme şi autovehicule începând cu data de 01.01.2007.
Parlamentul României, la propunerea Guvernului, a decis instituirea unei taxe speciale pentru autovehicule care, în conformitate cu prevederile art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, era plătită de orice persoană fizică sau juridică, care înmatriculare pentru prima dată în România un autoturism sau autovehicul.
Faţă de sistemul de calcul al taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule reglementat la Titlul VII din Codul fiscal, Comisia Europeană, prin avizul motivat din data de 28.11.2007, a considerat că se încalcă principiile Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, în sensul că se aplică un regim discriminatoriu pentru autovehiculele second-hand achiziţionate din alte state membre, invitând ţara noastră să adopte măsurile necesare pentru a se conforma avizului menţionat anterior în termen de două luni de la primirea acestuia.
Pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare şi pentru stoparea continuării procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru, s-a propus abrogarea articolelor din codul fiscal care reglementau regimul de taxare a autovehiculelor, Guvernul României menţinându-şi poziţia că trebuie evidenţiată diferenţa dintre maşinile high şi low poluatoare şi a propus un proiect de ordonanţă de urgenţă a Guvernului.
Mai menţionează secund-pârâta că neadoptarea în regim de urgenţă a OUG nr. 50/2008 în conformitate cu cerinţele din avizul motivat putea conduce la sesizarea Curţii de Justiţiei a Comunităţii. Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reaşezarea modalităţii de calcul în sensul armonizării legislaţiei româneşti cu cea europeană.
Faţă de această observaţie a Comisiei Europene, potrivit reglementărilor naţionale, taxa pentru autoturismele noi, care se plăteşte cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeaşi, indiferent de provenienţa lor, respectiv din producţia internă, import sau din achiziţii intracomunitare.
A concluzionat secund-pârâta, că atâta vreme cât Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 corespunde normelor comunitare, apreciază că nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei potrivit cărora prin instituirea acestei taxe „se constituie o discriminare a regimului fiscal şi că această taxă contravine dispoziţiilor art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene.
Procedura demarată de Comisia Europeană împotriva României a fost ridicată în 29.01.2009, urmare a faptului că noua reglementare era compatibilă cu art. 90 din Tratatul CE.
Tribunalul Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr.1408 din 3 iulie 2009, a respins acţiunea ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Conform jurisprudenţei constante a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, dispoziţiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană (TCE) un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import şi export şi a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25 TCE. Finalitatea acestor dispoziţii este de a asigura libera circulaţie a mărfurilor între statele membre în condiţii normale de concurenţă prin eliminarea oricărei forme de protecţie ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privinţa produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunţate de C.E.J. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 şi C-41/05, Brzezinski, C-313/05).
De remarcat însă că noţiunea de „impozit intern” are accepţiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudenţa C.E.J. (hotărârea Haar Petroleum, C-90/94, Weigel, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
S-a reţinut de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene prin hotărârea pronunţată în cauza Brzezinski, C-313/05, că o acciză care se aplică tuturor autoturismelor în temeiul primei lor înmatriculări pe teritoriul unui stat membru, iar nu în temeiul faptului că trec frontiera, nu constituie o taxă vamală la import şi nici o taxă cu efect echivalent în înţelesul art. 25 TCE, ci intră în sfera regimului general intern de impozitare a mărfurilor şi trebuie, ca urmare, analizată în raport cu art. 90 TCE.
Faţă de aceste aspecte, este lipsită de relevanţă analizarea încălcărilor invocate ale art. 25 TCE, deoarece dispoziţiile cuprinse în aceste articole nu sunt incidente în cauză, urmând a se examina dacă taxa de poluare este incompatibilă cu prevederile art. 90 alin. 1 TCE.
Se recunoaşte în mod constant în jurisprudenţa comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferenţiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al.1 TCE, în funcţie de criterii obiective. Asemenea diferenţieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigenţele tratatului şi ale dreptului derivat şi dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privinţa importurilor provenind din state membre, sau de protecţie în favoarea produselor naţionale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi şi Nemeth C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior faţă de produsele naţionale şi dacă nu are, în nici-o situaţie, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/Grecia, C-375/1995).
Aşadar, este incidentă încălcarea art.90 al.1 TCE atunci când impozitul aplicat produsului importat şi cel aplicat produsului naţional similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
De asemenea, un sistem de taxare este compatibil cu dispoziţiile art. 90 TCE dacă este suficient de precis, astfel încât se poate efectua în temeiul său un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai aproape de realitate, iar cel căruia i se impune taxa are la dispoziţie o cale de atac în faţa instanţelor naţionale, pentru a contesta modalitatea de calculare a valorii deprecierii (cauza C-393/1998, Antonio Gomez Valente c. Fazenda Publica).
A reţinut instanţa de fond că, în cauza de faţă rezultă din cuprinsul art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 că taxa de poluare se aplică în cazul tuturor autoturismelor, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele prevăzute de art. 3 alin. 2 din ordonanţă, pe baza unor criterii ce privesc destinaţia lor şi nu provenienţa.
Nu se realizează însă o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare şi acestea, în condiţiile în care valoarea taxei de poluare nu depăşeşte valoarea taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor similare deja înmatriculate (hotărârea Brzezinski, C-313/05).
Sistemul de taxare stabilit prin O.U.G. nr. 50/2008 este suficient de precis în ceea ce priveşte criteriile legate de calculul deprecierii autoturismului (emisia de CO2, capacitatea cilindrică etc), aceste elemente fiind considerate în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie drept criterii obiective ce pot fi folosite într-un sistem de taxare bazat pe o grilă de impozitare (cauza Nadasdi, C-290/2005).
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru aplicarea greşită a legii.
În motivarea recursului, s-a susţinut, în esenţă, că taxa instituită prin O.G. nr.50/2008 este o taxă de primă înmatriculare şi nu o taxă de mediu, care încalcă principiul nediscriminării prevăzut de art.90 din Tratatul Comunităţii Europene.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava, deşi legal citată, nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a depus întâmpinare.
Pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, apreciind că soluţia pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, reiterând susţinerile făcute în faţa instanţei de fond.
Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, analizând recursul prin prisma actelor dosarului şi a motivelor invocate în declaraţia de recurs, a constatat că este întemeiat.
Atât prin cererea introductivă de instanţă cât şi prin recursul ce face obiectul prezentei cauze, recurentul a reclamat incompatibilitatea dreptului naţional, OUG nr. 50/2008 cu dispoziţiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE.
Se cuvine pentru început să stabilim locul pe care disp. art. 90 alin. 1 TCE îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat. Iar acesta este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale şi a unei pieţe unice.
Aşadar, dacă art. 23 stabileşte faptul că sunt interzise, în relaţiile dintre statele membre, taxele vamale la import şi export şi a oricăror taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, aşa cum a arătat Curtea Europeană de Justiţie în cauza C- 393/04 şi C–41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispoziţiile referitoare la stabilirea taxelor vamale şi a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulaţie a mărfurilor între statele membre în condiţii normale de concurenţă, prin eliminarea oricăror forme de protecţie care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin disp. OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranităţii statale sub forma dreptului de a stabili taxe şi impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identităţii de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralităţii taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralităţii taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, aşa cum afirmă Curtea Europeană de Justiţie în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi şi C-333/2005, „o comparaţie cu autoturismele second-hand plasate în circulaţie în statul membru înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Şi nu este inutil de observat că această hotărâre a Curţii a fost pronunţată la cererea unei instanţe din Ungaria, ţară care, la data intrării în UE, se afla în aceeaşi poziţie ca şi România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), aşa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în preţul autoturismelor aflate în circulaţie cu care intră în concurenţă autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preţ mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al disp. OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România şi cu privire la care s-a perceput taxa de poluare, iar nu cu privire la autovehiculele înmatriculate în România înainte de 01.01.2007 şi nici cu privire la autovehiculele înmatriculate în perioada 01.01.2007 – 01.07.2008, supuse taxei de primă înmatriculare.
În cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care reclamantul a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depăşeşte 2.000 cmc, precum şi toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligaţia de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieţei interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, aşa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieţei interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piaţa este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislaţia românească, se urmăreşte un efect protecţionist la nivelul industriei naţionale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferenţiată a unor produse similare, cu condiţia ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective şi să nu aibă ca efect protejarea producţiei naţionale.
În urma cerinţei de „primă înmatriculare” toate maşinile noi, înmatriculate în perioada 15.12.2008- 31.12.2009, care intră direct pe piaţa maşinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeaşi perioadă, dar nu pentru prima dată, şi care intră în concurenţă directă cu produsele naţionale, vor fi supune unei taxe substanţiale.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că actuala formă de reglementare naţională a taxei de poluare, conform căreia taxa se suspendă pentru anumite autovehicule, însă creşte pentru anumite maşini de ocazie provenite din alte state membre, încalcă dispoziţiile art. 90 alin. 1 din Tratatul CE.
De altfel, cu aceeaşi argumentare, Comisia Europeană a transmis României o „scrisoare de somare” ca primă etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzută de art. 226 din Tratatul CE.
Jurisprudenţa Curţii de Justiţie Europene – cauza Costa/Enel (1964) – a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală şi specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară şi fără ca baza legală a Comunităţii însăşi să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeaşi decizie a definit relaţia dintre dreptul comunitar şi dreptul naţional al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în faţa dreptului naţional.
De asemenea, în cazul Simmenthal, CJE a stabilit că judecătorul naţional este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aştepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituţionale.
Având în vedere acestea, Curtea, în baza art. 304 pct.9, art.312 din Codul de procedură civilă, a admis recursul şi a modificat, parţial, sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii şi a obligat pârâţii la plata sumei de 5.674 lei şi dobânda legală aferentă sumei la data efectuării plăţii, precum şi la plata sumei de 59,30 lei cheltuieli de judecată din ambele instanţe.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro