Anulare act administrativ

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 4991/86/01.07.2009, reclamantul M.V. a contestat decizia nr. 1334 din 20.05.2009, emisa de pârâta, prin care a fost respinsa contestatia nr. 3069/2008, formulata împotriva Hotarârii nr. 102 din 11.03.2008, adoptata de Comisia Judeteana Suceava de aplicare a Legii nr. 290/2003.

Prin întâmpinarea formulata, pârâta a solicitat respingerea actiunii reclamantului, ca nefondata.

A aratat ca prin Hotarârea nr. 102 din 11.03.2008, a fost respinsa cererea reclamantului privind acordarea de despagubiri pentru bunurile detinute de autoarea C.V., în localitatea Mascauti, jud. Orhei, actualmente Republica Moldova, motivat, printre altele, de faptul ca nu s-a facut dovada calitatii de refugiata a autoarei si nici a faptului ca s-au depus toate diligentele necesare obtinerii înscrisurilor; mai mult, actele de stare civila sunt incomplete pentru a face dovada vocatiei succesorale dupa autoarea pentru care se solicita despagubiri.

Împotriva acestei hotarâri reclamantul a formulat o contestatia nr. 3069/2008.

A aratat pârâta ca, în vederea dovedirii refugiului autoarei sale, reclamantul a depus la dosar declaratiile a doi martori, respectiv A.S. si Z.V., însa nu a depus declaratia pe proprie raspundere cu privire la bunurile pe care autoarea le avea în proprietate la momentul refugiului si nici datele cu privire la anul în care s-a refugiat autoarea, iar cu ocazia formularii contestatiei, a afirmat ca aceasta s-ar fi refugiat în anul 1944.

Totodata, adresa nr. 29.611 din 23.02.1945 eliberata de Ministerul Afacerilor Interne – Directia Generala a Administratiei nu se afla în dosarul cu acte care a stat la baza emiterii Hotarârii nr. 102/2008, nefiind depus nici cu ocazia formularii contestatiei. A precizat ca acest act face referire la înscrierea în tabloul de repatriere în anul 1940 din jud. Orhei a autoarei C.V. însa, potrivit declaratiilor martorilor si ale reclamantului, aceasta s-a refugiat în anul 1944 astfel ca autoarea a avut doua momente ale refugiului, 1940 si 1944. Astfel, reclamantul trebuia sa dovedeasca refugiul autoarei la nivelul anului 1944 pentru ca, dupa aceasta data, se presupune ca refugiatii nu au mai avut posibilitatea sa se întoarca în teritoriile cedate si sa dispuna de bunurile pe care le aveau în proprietate.

Astfel, declaratiile martorilor cu privire la refugiul autoarei C.V. trebuiau coroborate cu dovada corespondentei cu institutiile abilitate sa produca documentele doveditoare ale refugiului, conform art. 2 al. 5 din H.G. nr. 1120/2006.

A mai aratat pârâta ca depunerea documentului prin care se face dovada înscrierii în tabloul de repatriere în anul 1940 din jud. Orhei a autoarei reclamantului, odata cu cererea de chemare în judecata, este cu mult peste termenul prevazut de lege pentru a completa cererea initiala. Astfel, potrivit art. 5 al. (1) si 7 din Legea nr. 290/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, cererile initiale însotite de acte doveditoare se depun pâna la data de 01.05.2007, termenul pentru procurarea actelor necesare se poate prelungi cu maxim 3 luni, deci reclamantul trebuia sa faca dovada ca a depus toate diligentele în vederea completarii dosarului cu documentele necesare pentru a face dovada refugiului autoarei sale în interiorul acestui termen, ceea ce nu s-a întâmplat.

Pârâta a precizat ca, din extrasul de pe actul de casatorie nr. 22 din 11.05.1921 reiese ca autoarea reclamantului s-a casatorit cu K.M. în anul 1921, astfel ca exista si posibilitatea ca sotul acesteia sa fi putut ramâne în teritoriile ocupate si sa dispuna în continuare de bunurile pentru care se solicita despagubiri.

De asemenea, dovada proprietatii trebuia coroborata cu dovada refugiului, astfel încât sa nu fi existat alti membri ai familiei care, locuind în continuare în teritoriul ocupat, sa se fi bucurat de prerogativele dreptului de proprietate al acestora însa reclamantul, nici cu ocazia contestatiei nu a depus toate diligentele necesare prin care sa faca dovada refugiului autoarei sale.

Pe de alta parte, pârâta a aratat ca reclamantul nu a facut dovada vocatiei succesorale, nedepunând la dosar certificat de mostenitor dupa autoarea sa si, având în vedere ca aceasta este sora bunicii materne, exista posibilitatea ca alti mostenitori sa fi mostenit averea sa.

Prin încheierea de sedinta din data de 17.12.2009, la cererea reclamantului, instanta a dispus suspendarea solutionarii cauzei în baza dispozitiilor art. 244 pct. 1 C.pr.civila, având în vedere ca pe rolul Judecatoriei Falticeni se afla dosarul nr. 3753/227/2009, având ca obiect „partaj judiciar – stabilire calitate de mostenitor”.

Analizând actele si probele dosarului, instanta constata ca actiunea este întemeiata.

Prin decizia nr. 1334/20.05.2009 a Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a fost respinsa contestatia formulata de reclamant împotriva hotarârii nr. 102/11.03.2008, adoptata de Comisia Judeteana Suceava pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 S-a retinut ca nu a facut dovada calitatii de refugiat a autoarei C.V. si nici nu exista dovada corespondentei cu institutiile abilitate în vederea obtinerii acestor dovezi si nici nu se face dovada vocatiei succesorale a petentului dupa C. V..

Sub aspectul dovedirii calitatii de refugiat a autoarei sale C.V., instanta apreciaza ca acest aspect a fost dovedit, astfel cum rezulta din tabelul nominal de evacuare si refugiati stabiliti în comuna Bethausen la 15.06.1944, unde la pozitia nr. 75 figureaza C.V.

În ceea ce priveste vocatia succesorala a reclamantului dupa autoarea sa C.V. se constata ca prin sentinta nr. 598/05.03.2010 a Judecatoriei Falticeni s-a stabilit ca singurul mostenitor acceptant dupa defuncta C.V. este M.V., decedata la 02.06.2002 si autoarea reclamantului.

În consecinta, instanta apreciaza ca reclamantul a facut dovada calitatii de refugiat a autoarei sale si a vocatiei sale succesorale dupa defuncta C.V.

Potrivit art. 1 al. 1 din Legea nr. 290/2003, cetatenii ramân deposedati ca urmare a parasirii fortate a Basarabiei, Bucovinei de Nord si a Tinutului Herta si au dreptul la compensatie pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum si pentru recolta neculeasa din anul parasirii fortate.

Dupa cum se stipuleaza în art. 5 al. 1 din Legea nr. 290/2003, care se coroboreaza cu art. 2 al. 4 din H.G. nr. 1290/2006, cererile prin care se solicita acordarea de despagubiri trebuie însotite de acte doveditoare.

Instanta apreciaza ca sunt aplicabile în cauza dispozitiile art. 2 al. 4 din H.G. nr. 1290/2006, conform carora, în situatia imposibilitatii procurarii actelor doveditoare, cererile se completeaza cu declaratia autentica a petentului si cel putin a doi martori, de asemenea autentificate.

Potrivit declaratiilor autentificate ale martorilor F.Z., A.S., C.L., rezulta ca defuncta C.V. a fost învatatoare în satul Mascauti, jud. Orhei, a detinut o casa cu trei camere, bucatarie, antreu, anexe gospodaresti, 4 ari teren în jurul casei si 3 ha teren arabil în afara satului ( titlul definitiv de proprietate din 05 martie 1926 ).

Ca urmare, instanta constata ca actiunea este întemeiata si o va admite în conformitate cu dispozitiile art. 8 al. 5 din Legea nr. 290/2003, anulând decizia contestata si dispunând acordarea catre reclamant a despagubirilor pentru bunurile avute în proprietate de autoarea acestuia pe teritoriul Bucovinei de Nord.

Etichete: anulare act administrativ