404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Art. 180 alin.2 Cod penal

SENTINŢA PENALĂ NR. 206/21.07.2010

Deliberând asupra cauzei penale aflată pe rolul Judecătoriei, privind pe inculpatul P.G., trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în formă agravată, prevăzută de art. 180 alin. 2 CP, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătorie, efectuat în dosarul de urmărire penală, s-au reţinut următoarele:

În data de 02.01.2010, pe fondul unei altercaţii anterioare cu partea vătămată, A.V., determinată de injuriile proferate de acesta, inculpatul l-a lovit cu pumnii şi picioarele, în incinta unui bar din comuna X., creându-i leziuni fizice care au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Situaţia de fapt expusă în rechizitoriu se probează cu: plângere şi declaraţie parte vătămată, declaraţiile martorilor C.V., P.N., D.A., certificat medico-legal nr. xxx/xx.01.2010, declaraţii inculpat.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţii martori C.V., D.A., C.P., A.M., declaraţie parte vătămată, declaraţie inculpat.

Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În după-amiaza zilei de 02.01.2010, în timp ce consuma băuturi alcoolice, în incinta barului SC C. din com. X, împreună cu socrul său, martorul A.M., inculpatul l-a zărit intrând în local pe A.V., iniţiind o discuţie contradictorie cu acesta, apostrofându-l pentru injuriile proferate de acesta cu o seară înainte, aspecte probate prin declaraţiile părţii vătămate, ale martorului A.M. şi ale inculpatului. Astfel cum rezultă în continuare din declaraţiile părţilor şi ale martorului evocat, pe fondul conflictului verbal creat, inculpatul a început să o lovească pe partea vătămată cu palmele, pumnii şi picioarele, peste faţă şi în zona corpului, activitatea sa fiind suprimată de martorul A.M., care a intervenit pentru aplanare.

Sub aceste aspecte, probele menţionate se coroborează cu depoziţiile martorilor C.V., D.A. şi P.N., care au confirmat ipoteza anterior prezentată.

Instanţa mai reţine faptul că, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr. xxx/xx.01.2010 ( fila 10 d.u.p. ), partea vătămată prezenta la data reexaminării din xx.01.2010, leziuni traumatice a căror vindecare a necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale.

În atare context, faţă de probatoriul administrat şi prezentat anterior, săvârşirea faptei de către inculpat este neîndoielnică, stabilită dincolo de orice dubiu rezonabil, dată fiind şi linia de raţionament a curţii europene de contencios al drepturilor omului, de la Strasbourg, conform căreia aprecierea probelor făcută de judecătorul naţional nu ar putea fi cenzurată în temeiul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, decât în cazul în care acesta a dedus din faptele prezentate concluzii în mod evident injuste şi arbitrarii ( cauza Barbera, Messegue şi Jabardo contra Spaniei – 6 decembrie 1988 ).

În drept, fapta inculpatului P.G., de a o lovi cu palmele, pumnii şi picioarele, în faţă şi zona corpului, în după-amiaza zilei de xx.01.2010, în incinta barului SC C., din com. X, pe partea vătămată A.V.,determinând producerea pe corpul acesteia, de leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare, 16-18 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în variantă agravată, prevăzută de art. 180 alin. 2 CP.

Elementul material al laturii obiective îl constituie acţiunea acestuia de lovire a părţii vătămate, acţiune aflată în strâns raport de cauzalitate cu urmarea imediată a faptei, concretizată în producerea unor leziuni fizice, care au necesitat pentru vindecare, 16-18 zile de îngrijiri medicale.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu praeterintenţie, în sensul că activitatea de violentare s-a produs din intenţie, iar rezultatul socialmente periculos, prelungit până la crearea unor traumatisme fizice, părţii vătămate, care au necesitat pentru vindecare, un număr consistent de îngrijiri medicale, s-a produs din culpă.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei care urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.P., respectiv dispoziţiile părţii generale ale CP, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Faţă de probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine faptul că aspectele evocate se materializează în: atitudinea sinceră şi umilă a inculpatului pe parcursul procesului, recunoscând şi regretând fapta, lipsa antecedentelor penale ale acestuia ( astfel cum reiese din fişa de cazier judiciar ), disponibilitatea de colaborare cu organele judiciare în vederea aflării adevărului.

Toate circumstanţele menţionate converg spre determinarea concluziei că infracţiunea prezintă un grad de pericol social diminuat, şi că, în condiţiile date, inculpatul este susceptibil a beneficia de o consistentă clemenţă, urmând a fi reţinute în procesul de individualizare a pedepsei, dispoziţiile art. 74 alin. 1 lit. a şi c CP ( care consacră circumstanţele atenuante constând în conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii şi comportarea sinceră în cursul procesului ), şi a fi coborâtă pedeapsa, conform dispoziţiilor art. 76 alin. 1 lit. f CP.

Aşa fiind, faţă de considerentele reţinute instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse de 300 de lei este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C.P., ca măsură de constrângere şi mijloc de reeducare a inculpatului, cu finalitatea prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, urmărindu-se în acelaşi timp, formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, în persoana acestuia.

În acest sens, trebuie avute în vedere prevederile art. 63 alin. 3 teza a II-a CP, potrivit cărora „…când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de un an ( cum este cazul speţei de faţă ), minimul special este de 500 lei, şi maximul special de 30.000 lei”, dar şi cele din art. 76 alin. 1 lit. f CP, conform cu care „În cazul în care există circumstanţe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se reduce sau se schimbă după cum urmează: ( …) f. când pedeapsa prevăzută de lege este amenda, aceasta se coboară sub minimul special, putând fi redusă până la 150 lei în cazul când minimul special este de 500 lei ( … )”.

Instanţa nu poate acorda relevanţă juridică solicitării avocatului inculpatului, care a susţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 73 lit. b CP, relative la circumstanţa atenuantă legală a provocării. Este adevărat că antecedenţa cauzală a exteriorizării belicoase a inculpatului a fost caracterizată, pe fondul consumului de alcool, de atitudinea anterioară a părţii vătămate, care l-a hărţuit de mai multe ori, prin injurii şi jigniri la adresa sa şi a familiei sale, astfel cum rezultă din depoziţiile inculpatului şi ale martorilor A.M. şi C.P. Cu toate acestea, pentru reţinerea circumstanţei evocate este necesar ca săvârşirea infracţiunii să se fi produs sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii sau printr-o altă acţiune ilicită gravă. În acest context, se poate conchide că atingerea gravă a demnităţii, singura din faptele ce ar putea avea o oarecare incidenţă în speţa analizată, este necesar să fi produs inculpatului o puternică tulburare ori emoţie, însă, în mod necesar, într-o relativă apropiere, anterior, a săvârşirii faptei. Or, în raport de împrejurările cauzei, perioada de timp scursă între jignirile părţii vătămate şi fapta inculpatului, este prea mare pentru ca atitudinea lui A.V. să fi putut determina o puternică tulburare sau emoţie, în sensul art. 73 lit. a CP. Sigur că o atare împrejurare poate fi luată în considerare, însă numai ca un factor ce caracterizează existenţa mobilului, în săvârşirea infracţiunii.

Se vor pune în vedere inculpatului prevederile art. 631 CP, potrivit cărora „Dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată”.

În ceea ce priveşte latura civilă, se reţine că partea vătămată, A.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 3300 lei – reprezentând daune morale, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 14.05.2010 ( fila 24 – verso ).

Relativ la acţiunea civilă susţinută de partea vătămată, în raport de situaţia de fapt descrisă, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 998 C. civ., „Orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar în conformitate cu prevederile art. 999 din acelaşi act normativ „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”.

În raport de atari reglementări legale şi de situaţia de fapt expusă, instanţa apreciază, că sunt întrunite condiţiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale a acestora, respectiv:

a) existenţa unui prejudiciu;

b) existenţa unei fapte ilicite;

c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

d) existenţa vinovăţiei celor care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care au acţionat.

a) În ceea ce priveşte existenţa prejudiciului moral, instanţa apreciază că acordarea unei sume de 100 ( o sută ) de lei, este în măsură să diminueze suferinţa afectivă, atingerile aduse sentimentelor intime, vătămarea onoarei părţii vătămate, produse prin fapta inculpatului, precum şi disconfortul creat de dizarmonia fizică, concretizate în afecţiunile evidenţiate în certificatul medico – legal nr. 6/04.01.2010. Este de necontestat că, prin natura sa nepecuniară, acest prejudiciu nu poate fi exprimat în bani, dar nici nu este oportună o altă modalitate de reparare. Aşa fiind, fără a face abuz de aplicarea unor reguli rigide ori arbitrare, instanţa consideră că, prin admiterea în parte a cererii privind daunele morale, pentru suma de 100 lei, se asigură o reparaţie bazată pe un raport echitabil între faptă şi prejudiciul suferit pe plan psihic, în contextul factual al cauzei.

Mai mult, instanţa apreciază că, deşi A.V. a suferit, într-adevăr, un prejudiciu moral de pe urma infracţiunii, aceasta nu se cuvine a se transforma într-o nejustă cauză de îmbogăţire şi de obligare a inculpatului la plata inechitabilă unor alte sume pecuniare decât cea acordată. În alte cuvinte, apreciind că suma evidenţiată este suficientă, în raport de circumstanţele speţei, instanţa consideră că fapta săvârşită nu trebuie să se constituie într-un mijloc de constrângere legală a inculpatului de a acorda părţii vătămate reparaţii pecuniare care nu i se cuvin, şi nici o ocazie – nefericită – a acesteia din urmă de a obţine sume de bani, în mod nejustificat.

b) Referitor la fapta ilicită, din ansamblul probator analizat, existenţa acesteia ( definită ca orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane ) este indiscutabilă, fiind concretizată în activitatea belicoasă a inculpatului, de lovire a părţii vătămate.

c) În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, acesta rezultă din materialitatea săvârşirii faptei ilicite, în sensul că fenomenul-cauză ( respectiv activitatea pârâtului ) a favorizat în mod nemijlocit producerea efectului ( concretizat în prejudiciul suferit ), înlesnind naşterea procesului cauzal, grăbind şi favorizând dezvoltarea sa.

d) Din punct de vedere al vinovăţiei, atitudinea psihică a inculpatului s-a materializat sub forma praeterintenţiei, în sensul că activitatea infracţională s-a realizat cu intenţie, însă rezultatul s-a produs din culpă.

Întrucât Spitalul Orăşenesc nu a răspuns la adresa instanţei relativă la adoptarea unei atitudini procesuale în legătură cu serviciile medicale acordate părţii vătămate, se va lua act că instituţia nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 alin. 1 Cod proc. pen., va fi obligat inculpatul la plata sumei de 100 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro