404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Infracţiunii privind circulaţia pe drumurile publice, art.86 al.2 OUG 195/2002R

Obiect: infracţiunii privind circulaţia pe drumurile publice, art.86 al.2 OUG 195/2002R

Sentinţa penală nr. 198/08.07.2010

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Neamţ înregistrat pe rolul acestei instanţe s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului N.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 al. 2 din OUG nr. 195/2002 raportat la art. 37 lit. „a” Cod penal.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

In seara zilei de 12.12.2009 inculpatul N.I. s-a urcat la volanul autoturismului cu numărul NT XX XXX cu care s-a deplasat la o discotecă din satul X. intenţionând să ajungă la Târgu Neamţ, dar la un moment dat a pierdut controlul direcţiei de deplasare a şi a intrat pe contrasens, lovind autoturismul cu nr. NT XX YYY care circula regulamentar şi care era condus de T.S..

Instanţa mai reţine că permisul de conducere al inculpatului a fost anulat la data de 17.02.200x prin efectul sentinţei penale nr. xxx/05.06.200x pronunţată de Judecătoria Tg. Neamţ.

Situaţia de fapt astfel reţinută rezultă din procesul verbal de constatare a infracţiunii din 12.12.2009, adresa nr. xxxxxxxxxx din 18.01.2010 emisă de IPJ şi declaraţiile martorilor. În drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat prevăzută de art. 86 al. 2 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. „a” Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal.

Având în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârşite, împrejurările comiterii acestora, urmările produse precum şi elementele care caracterizează persoana şi conduita inculpatului, perseverenţa infracţională a acestuia dar şi vârsta tânără a acestuia instanţa apreciază că scopul educativ preventiv al pedepsei va putea fi atins faţă de inculpat prin aplicarea unei pedepse privative de libertate orientată spre minimul special.

În baza art. 83 Cod penal va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. xxx/05.06.200x pronunţată de Judecătorie.

În baza aceluiaşi temei legal va revoca şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. xxx/14.05.200x.

Va constata că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa nr. xxx/05.06.200x este concurentă cu infracţiunea pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat prin sentinţa penală nr. xxx/14.05.200x pronunţată de Judecătorie.

În baza art. 36 al. 2 Cod penal raportat la art. 33 lit. „a” şi art. 34 lit. „b” Cod penal va contopi pedepsele aplicate prin cele două sentinţe penale, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi va adăuga la această pedeapsă pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă penală.

În baza art. 71 al. 2 Cod penal va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. „a” teza II şi lit. „b” Cod penal pe durata pedepsei aplicate.

În ceea ce priveşte cererea formulată de inculpat pentru aplicarea unei pedepse cu executarea la locul de muncă instanţa reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 86 lit. „b” Cod penal, inculpatul fiind condamnat anterior 1 o pedeapsă mai mare de un an.

Va lua act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 191 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro