Top

Ucidere din culpă, art. 178 alin. 1,2 Cod penal

SENTINŢA PENALĂ Nr. 172/03.06.2010

Prin rechizitoriul înregistrat la această instanţă, Parchetul de pe lângă Judecătorie a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatul A.S., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 1,2 Cod penal, constând în aceea că la data de 25.08.2006, conducând autoturismul, în direcţia X., pe raza comunei T., l-a acroşat pe G.G. care circula pe lângă bicicletă, pe trecerea de pietoni, în urma impactului victima decedând.

Prin sentinţa penală nr. 193/8 mai 2007, a fost condamnată inculpatul la doi ani închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 1,2 Cod penal, s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani, fiind obligată inculpatul la plata despăgubirilor civile către părţile civile, în solidar cu asigurătorul şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin decizia penală nr. 296/AP/25.10.2007, Tribunalul Neamţ a admis apelul declarat de partea civilă SC OMNIASIG SA, a desfiinţat în parte sentinţa apelată sub aspectul laturii civile, constatându-se că răspunderea civilă a inculpatului este asigurată de asigurător, de asemenea, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpată şi părţile civile.

Prin decizia penală nr. 226/27 martie 2008, Curtea de Apel Bacău a admis recursul inculpatei, a casat atât hotărârea instanţei de fond, cât şi ce a instanţei de apel şi a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă de fond, reţinându-se în esenţă că cele două instanţe nu au făcut o analiză temeinică a probelor, iar hotărârea instanţei de fond nu este motivată.

Prin sentinţa penală nr. 175/16 aprilie 2009, Judecătoria Tg.Neamţ, în rejudecarea cauzei în fond după casare, a dispus condamnarea inculpatei la doi ani închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 1,2 Cod penal, cu stabilirea termenului de încercare de 4 ani, a fost obligată inculpatul, alături de asigurător la plata despăgubirilor civile către părţile vătămate, cu cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin decizia penală nr. 374/17.12.2009, Tribunalul Neamţ a admis apelurile declarate de inculpată şi asigurător împotriva sentinţei penale nr. 175/16 aprilie 2009, reducând suma daunelor civile morale la care a fost obligată inculpatul în solidar cu asigurătorul.

Împotriva acestei decizii penale, Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 154/10 martie 2010, a admis recursurile declarate de inculpată, asigurător şi părţile civile, a casat cele două hotărâri judecătoreşti şi a dispus trimiterea spre rejudecare la aceiaşi instanţă de fond, Judecătoria, menţinând actele procedurale efectuate în cauză.

S-a reţinut în esenţă că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel nu au motivat hotărârile pronunţate.

În rejudecarea cauzei în fond după casare, partea vătămată T.G. a solicitat obligarea inculpatei la plata unei prestaţii periodice lunare, în cuantum de 500 lei; de asemenea, părţile vătămate, prin apărător ales, au învederat instanţei că solicită obligarea inculpatei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale pentru fiecare parte vătămată şi că daunele materiale rămân în cuantumul solicitat la prima instanţă.

Inculpatul nu s-a prezentat în instanţă, fiind reprezentată de apărător ales.

Examinând probatoriul administrat în dosarul cauzei, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt :

La data de 25.08.2006, în jurul orelor 19,50 – 20,00, victima G.G. venea din satul T., pe bicicletă.

La intersecţia DN 15B, s-a oprit, a coborât de pe bicicletă şi s-a angajat în traversarea drumului pe trecerea de pietoni din imediata apropiere a intersecţiei, ţinând bicicleta pe partea dreaptă. Victima s-a angajat în traversare imediat după ce a trecut un vehicul de tonaj mare pe traseul Y., iar deplasarea s-a făcut pe trecerea de pietoni în diagonală, fiind depăşit cu câţiva metri marcajul pe partea stângă.

Înainte de a ajunge în apropierea acostamentului, la o distanţă de aproximativ 3-5 m de trecerea de pietoni, victima a fost acroşată de autoturismul marca Fiat, condus de inculpată, care se deplasa pe direcţia Y.

Martorul V.L., persoană care a asistat la producerea evenimentului rutier, a declarat că în jurul orelor 19,50 a observat victima venind din sat pe bicicletă, iar la marginea şoselei s-a oprit, a coborât, s-a asigurat şi s-a angajat în traversarea DN 15 B; martorul se afla la o distanţă de cca. 40- 50 m de victimă şi a observat că aceasta a fost acroşată de autovehiculul condus de inculpată la trecerea de pietoni, trecere semnalizată corespunzător, după ce inculpatul a frânat pentru a evita coliziunea (a se vedea depoziţiile martorului – fila 35 d.u.p., filele 20, 26 din cele două dosare de fond)

De asemenea, din cuprinsul depoziţiei martorului V.B. rezultă că victima s-a deplasat pe bicicletă pe DJ 155 C, iar în apropierea intersecţiei cu DN 15 B a coborât şi s-a apropiat de intersecţie, a aşteptat să treacă un autovehicul mare, iar apoi s-a angajat în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni din intersecţie, pe lângă bicicletă; în momentul în care se afla la 2/3 din distanţa trecerii de pietoni, a fost surprins de către autoturismul condus de către inculpată, acroşat şi proiectat în aer.

Declaraţiile celor doi martori, date în dosarul de urmărire penală, au prioritate în soluţionarea cauzei, avându-se în vedere că aceste declaraţii au fost date imediat după producerea accidentului, cei doi martori au asistat la producerea acestui eveniment rutier, iar eventualele inadvertenţe între aceste declaraţii şi cele date nemijlocit în instanţă se explică prin trecerea unui interval mare de timp între data producerii faptei şi data la care declaraţiile au fost luate, martorii având vârsta de peste 70 de ani; oricum, în instanţă, cei doi martori au declarat că îşi menţin declaraţiile date la urmărirea penală.

După impact, victima a fost proiectată pe parbriz şi apoi pe carosabil, poziţionându-se la o distanţă de 14 m de marcajul trecerii pentru pietoni înspre T., şi la o distanţă de 2,4 m faţă de axul drumului, iar bicicleta a fost proiectată pe axul drumului, la o distanţă de 11 m faţă de marcajul de traversare pentru pietoni.

După impactul cu victima, autoturismul şi-a continuat deplasarea pe traiectoria imprimată pe carosabil de urmele de frânare, ieşind de pe carosabil şi trecând şanţul situat în partea dreaptă a sensului său de mers, intrând în coliziune cu un pom.

Poziţia în care s-a oprit autoturismul, poziţia urmelor de frânare de pe carosabil, de frânare-derapare pe acostament şi şanţ, avariile produse autoturismului, poziţia în care a rămas bicicleta şi avariile acesteia, depoziţiile celor doi martori audiaţi în cauză, obiectele găsite la faţa locului, procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto, schiţa locului accidentului, dar şi concluziile expertului tehnic judiciar , confirmă această situaţie de fapt, respectiv acest mecanism de producere a accidentului şi infirmă susţinerile inculpatei cum că victima circula pe bicicletă la momentul respectiv.

Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică auto întocmit în cursul urmăririi penale de expert tehnic judiciar , rezultă că în momentele premergătore accidentului autoturismul condus de inculpată circula cu o viteză de aproximativ 75 km/h, că, în condiţiile în care victima circula pe lângă bicicletă, dacă inculpatul ar fi circulat cu viteza legală de 50 km/h accidentul putea fi evitat prin manevra de frânare, în sfârşit că accidentul de circulaţie, în această variantă reţinută ca şi situaţie de fapt, putea fi evitat de numitul G.G. dacă, traversând drumul public pe marcajul trecere pentru pietoni, se asigura din ambele direcţii.

Este posibil ca victima, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, să nu fi apreciat în mod corespunzător distanţa la care se afla autoturismul şi viteza acestuia de deplasare, considerând că dispune de timpul necesar traversării în siguranţă.

Nu are nicio relevanţă în cauză împrejurarea că victima prezenta o alcoolemie de 1,8 gr. %, sub aspectul mecanismului producerii accidentului, din moment ce nu se afla pe bicicletă, la momentul impactului cu maşina inculpatei, ci pe lângă bicicletă, neîncălcând nicio dispoziţie legală în acest sens.

Concluziile expertului tehnic judiciar , care a efectuat o nouă expertiză tehnică auto în cursul judecăţii, cu privire la dinamica producerii accidentului, vor fi înlăturate, întrucât aceste concluzii nu se coroborează cu declaraţiile celor doi martori oculari la producerea evenimentului rutier, aşa cum s-a arătat mai sus şi care au declarat în esenţă că victima circula şi a traversat intersecţia pe lângă bicicletă.

Câr priveşte susţinerile inculpatei cum că, conform concluziilor raportului medico-legal întocmit în cursul urmăririi penale, victima nu a prezentat nicio fractură în zona membrelor, în condiţiile în care aceste leziuni ar fi trebuit să existe la o trecere pe jos de către victimă, nu au relevanţă, din moment ce din cuprinsul planşelor foto se pot observa leziuni la nivelul acestor membre, iar concluziile raportului sunt în sensul unei legături de cauzalitate între leziunile suferite de victimă urmare a accidentului rutier şi decesul acesteia.

Din probele administrate în cauză, instanţa reţine că inculpatul, circulând în localitate cu o viteză de peste 50 km/h, a încălcat prevederile art. 155 pct. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, prin fapta sa a contribuit nemijlocit la producerea evenimentului rutier.

În drept, fapta inculpatei, aşa cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 1,2 Cod penal.

Pe de altă parte, victima G.G. a încălcat prevederile art. 207 alin. c din acelaşi regulament, întrucât nu s-a asigurat în mod corespunzător la traversarea drumului public pe marcajul trecere pentru pietoni.

În concluzie, instanţa reţine că inculpatul se face vinovată de producerea accidentului în proporţie de 70 %, iar victima în proporţie de 30 %.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată, instanţa va avea în vedere gradul de pericol social al infracţiunii, circumstanţele concrete în care a fost comisă, persoana inculpatei, care a avut o poziţie procesuală nesinceră şi a încercat pe tot parcursul procesului să inducă concluzia că vinovăţia aparţine în totalitate victimei, dar care este la prima abatere de la legea penală, şi în raport de aceste criterii se reţine că scopul educativ şi preventiv al pedepsei va putea fi realizat prin condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii; cum inculpatul nu are antecedente penale, iar pedeapsa ce va fi aplicată nu depăşeşte 3 ani, instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, sens în care se va stabili termen de încercare şi va fi atenţionată inculpatul asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa reţine următoarele :

Părţile vătămate T.G., soţia supravieţuitoare a victimei, F.G., C.M.G. şi D.G., fii ai defunctului, au solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 15.000 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând c/val. cheltuielilor ocazionate de înmormântarea victimei şi pomenirile ulterioare făcute în memoria victimei.

Instanţa retine că inculpatul a săvârşit o faptă ilicită constând în producerea unui accident rutier ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ce reglementează circulaţia pe drumurile publice, acţionând cu vinovăţie în forma culpei cu prevedere, legătura de cauzalitate dintre fapta sa si decesul victimei G.G. fiind evidentă, astfel cum s-a reţinut cu ocazia analizării laturii penale a cauzei.

Din probele administrate în cauză, respectiv facturi fiscale, chitanţe, bonuri fiscale ataşate de părţile vătămate la dosarul cauzei, dar şi din depoziţia martorei S.C., rezultă cu certitudine că părţile vătămate au suportat cheltuieli majore cu înmormântarea victimei, dar şi cu pomenirile şi praznicele ulterioare, la care morala creştină obligă orice rudă apropiată a unui defunct.

Este de notorietate că, în condiţiile actuale, asemenea tradiţii creştine determină, în cazul unui deces, cheltuieli financiare mari, legate de înmormântarea ca atare (sicriu, haine, mormânt, piatră funerară, biserică ş.a.), dar şi pomenirile ulterioare, pomeniri la care în tradiţia românească, mai ales la sat, se impune să participe nu numai rudele, dar şi alte persoane din comunitate.

Instanţa reţine că, urmare a faptei culpabile a inculpatei, patrimoniul părţilor civile a fost prejudiciat cu suma de 15.000 lei, daune materiale, pe lângă suma de 2000 lei, pe care inculpatul a plătit-o părţilor civile în cursul urmăririi penale.

De asemenea, părţile vătămate s-au constitui părţi civile în cauză cu suma de 50.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale, pentru suferinţa psihică suferită urmare a decesului soţului, respectiv tatălui lor.

Fapta ilicită a inculpatei a cauzat părţilor vătămate suferinţe de ordin psihic, date fiind legăturile afective dintre acestea (soţie supravieţuitoare şi copii) şi victimă.

Acordarea unor compensaţii materiale părţilor vătămate, în acest sens, este justificată, acestea fiind destinate să creeze condiţii de viaţă care să aline într-o oarecare măsură suferinţele psihice ale acestora, cu atât mai mult cu cât pierderea este iremediabilă, iar decesul victimei a fost violent şi neaşteptat.

În consecinţă, instanţa reţine că părţile vătămate au suferit un prejudiciu moral, pe care îl cuantifică la suma de 50.000 lei pentru fiecare parte vătămată.

Evident că atât daunele patrimoniale cât şi daunele morale vor fi acordate ţinându-se cont de culpa reţinută în soluţionarea laturii penale a cauzei în producerea accidentului, aşa cum s-a arătat mai sus.

La data producerii accidentului, autoturismul inculpatei era asigurat pentru răspundere civilă auto, accidentul fiind produs în perioada de valabilitate a poliţei RCA.

Conform dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, „despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite”.

Jurisprudenţa naţională a statuat deja că răspunderea asigurătorului nu este una solidară cu a inculpatului, ci este o răspundere izvorâtă din efectul legii speciale în domeniul asigurărilor.

Astfel, din dispoziţiile art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, asigurarea obligatorie de răspundere civilă vizează autovehiculul înregistrat în România şi nu persoana deţinătoare a acestuia, proprietar sau nu.

În accepţiunea acestui act normativ, în materia asigurărilor răspunzător pentru producerea accidentului şi, pe cale de consecinţă, a despăgubirilor, nu este persoana – indiferent de persoana acesteia, ci autoturismul asigurat.

Dispoziţiile legii sunt foarte clare în această privinţă, art. 57 din lege stabilind că „drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia (…)”.

Asigurătorul este ţinut să acorde despăgubiri ca efect al contractului de asigurare şi în virtutea legii, urmare a producerii riscului asigurat.

În consecinţă, pentru prejudiciile suferite de persoanele vătămate prin producerea unui accident de autovehicule, se angajează răspunderea asigurătorului, şi nu a persoanei vinovate de accident.

Instanţa mai reţine că, în legislaţia internă, limita minimă de despăgubire pentru decese şi prejudicii fără caracter patrimonial, în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate este de 750.000 Euro (Ordinul CSA nr. 11/2007).

Faţă de toate acestea, în baza textelor de lege menţionate, instanţa va obliga pe asigurător să plătească părţilor vătămate sumele de bani mai sus stabilite cu titlu de despăgubiri, materiale şi morale.

Instanţa va respinge cererea părţii vătămate T.G. privind obligarea inculpatei la plata unei prestaţii periodice lunare, această cerere, avându-se în vedere că prin hotărârea instanţei de casare au fost menţinute actele procedurale efectuate în cauză, este tardiv formulată, peste termenul prevăzut de art. 15 alin. 2 Cod procedură penală.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar în baza art. 193 Cod procedură penală, la plata cheltuielilor judiciare către părţile vătămate.

Etichete: