404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Fond funciar.Constatare nulitate titlu

Dosar nr. 787/188/2008

SENTINTA CIVILA NR. 1567/17.11.2008

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Bicaz la data de 06.02.2206, cu nr. 269/2006, reclamanta A. G.G. chemat în judecata pe pârâtii Consiliul Local al orasului Bicaz si orasul Bicaz si a solicitat instantei sa constate nulitatea absoluta a actelor de proprietate emise în favoarea unor terte persoane si a actelor juridice subsecvente prin care a fost transmis dreptul de proprietate care privesc suprafata de 1.240 m.p. teren situat în intravilanul orasului Bicaz, identificat prin sentinta civila nr. 7.976/1995 a Judecatoriei Piatra Neamt, sa-i oblige pe pârâti sa-i lase în deplina proprietate si linistita posesie suprafata de teren sau, în subsidiar, sa-i oblige pe pârâti sa o despagubeasca cu o suprafata de teren echivalent ca valoare, precum si sa-i oblige pe pârâti la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii a aratat:

În fapt, terenul în litigiu provine de la autorul sau, Luca Constantin, care l-a dobândit prin contractul de vânzare – cumparare autentificat cu nr. 1909, la data de 19.10.1936. Prin sentinta civila nr. 7976/1995 a Judecatoriei Piatra Neamt, a fost admisa actiunea civila în revendicarea terenului promovata de autor. Care a fost pus în posesia terenului potrivit procesului verbal nr. 870 din data de 12.06.1996. Desi terenul respectiv se afla în litigiu, a fost atribuit la doi veterani de razboi care au obtinut titluri de proprietate si care l-au vândut altor persoane. A dobândit dreptul de proprietate a terenului prin succesiune legala de la autorul sau, potrivit sentintei civile nr. 158/2005 a Judecatoriei Bicaz.

Cererea nu a fost motivata în drept.

(…) prin încheierea din aceeasi data, la cererea partilor, au fost introdusi în cauza, în calitate de pârâti, Prefectul judetului Neamt, Comisia Judeteana Neamt pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Comisia Locala Bicaz pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, L. V. si M.V.

Pârâtul orasul Bicaz a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat a sentintei civile nr. 7976/1995 a Judecatoriei Piatra Neamt cu privire la capatul de cerere având ca obiect revendicarea terenului, a aratat ca, potrivit dispozitiilor art. 960 din Codul civil poate fi invocata doar nulitatea relativa a celor doua titluri de proprietate nu si nulitatea absoluta, si ca cel de-al treilea capat de cerere nu este întemeiat pentru ca nu are teren în rezerva disponibil.

La termenul de judecata din data de 16.05.2006, reclamanta si-a precizat obiectul actiunii, respectiv a solicitat sa fie despagubita prin echivalent prin acordarea unei sume de bani egala cu valoarea de circulatie a terenului iar instanta a luat act de precizare si a introdus-o în cauza pe T.M. în calitate de mostenitoare a pârâtului defunct L.V. si pe M.M., , în calitate de mostenitoare a pârâtului defunct M. V.

La termenul de judecata din data de 20.06.2006, instanta i-a introdus în cauza pe M. C. si I. M., în calitate de mostenitori ai pârâtului defunct M.V..

Prin cererea înregistrata la data de 30.08.2006, reclamanta a solicitat instantei sa-i introduca în cauza în calitate de pârâti pe SC S.K. SNC, SC K. SRL, S.D.I., I.V. si SC T. SRL iar instanta a încuviintat cererea.

Pârâta I. V. a formulat întâmpinare prin a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive în ce o priveste, iar pe fondul litigiului a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.

În motivarea întâmpinarii a aratat ca a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin contractul de vânzare – cumparare autentificat 3423, la data de 15.09.2004, de la pârâta SC K. SRL si l-a vândut la rândul sau pârâtei SC T. SRL. Chiar daca titlurile de proprietate ar fi anulate, capatul de cerere privind constatarea nulitatii contractelor de vânzare – cumparare este nefondat, potrivit exceptiei subdobânditorului cu titlu oneros de buna credinta, pentru ca toti au fost cumparatori de buna credinta si ca au fost ridicate constructii pe acel teren. A mai aratat ca reclamanta si autorul sau au fost de rea – credinta pentru ca au ramas pasivi timp de 10 ani si nu au formulat o cerere pentru reconstituirea dreptului lor de proprietate asupra terenului.

Pârâtul S.D.I. a formulat întâmpinare prin a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive si a pârâtei SC S. K. SNC.

În motivarea întâmpinarii a aratat ca terenul în litigiu a fost cumparat de tatal sau S.I., în calitate de administrator al SC S.K. SNC care a cesionat partile sale mamei sale S.I., în cadrul procesului de partajare a bunurilor comune, iar pârâta SC S.K. SNC a fost transformata în SC S.K. SRL. Aceasta din urma si-a vândut partile sociale catre SC S. SRL.

Pârâta SC T. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia anularii cererii de chemare în judecata în temeiul dispozitiilor art. 133 alin. 1 din Codul de procedura civila, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului Local al orasului Bicaz si exceptia anularii cererii de chemare în judecata ca insuficient timbrata, iar pe fond a solicitat instantei sa respinga actiunea civila ca nefondata.

În motivarea întâmpinarii a aratat ca cererea de chemare în judecata este nula pentru ca nu cuprinde numele pârâtilor, fiind astfel încalcate dispozitiilor art. 112 din Codul de procedura civila. Ordinul prefectului în baza caruia au fost emise cele doua titluri de proprietate este un act administrativ – jurisdictional care nu a fost contestat de reclamanta potrivit dispozitiilor art. 10 si 11 din Legea nr. 554/2004. Reclamanta nu a precizat valoarea terenului si nu a platit taxe judiciare la valoare potrivit art. 1 si 2 din Legea nr. 146/1997 pentru capatul de cerere având ca obiect revendicare si nici pentru capatul de cerere având ca obiect constatarea nulitatii contractelor de vânzare – cumparare. Capatul de cerere privind constatare nulitatii contractului de vânzare – cumparare autentificat cu nr. 269, la data de 11.08.2006 este nefondat pentru ca reclamanta nu a indicat ce conditie de validitate ar fi fost încalcata la încheierea lui iar contractul îndeplineste toate conditiile de fond si forma prevazute de lege. Reclamanta nu are un drept de proprietate asupra terenului în litigiu pentru ca nu si l-a înscris în cartea funciara potrivit dispozitiilor art. 17 alin. 1 din Decretul – Lege nr. 115/1938, iar ea si-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciara în baza unui titlu valabil ceea ce i-a creat o prezumtie irefragabila a dreptului de proprietate opozabila tuturor, potrivit dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 7/1997.

La termenul din data de 20.02.2007, reclamanta a aratat ca îsi însuseste valoarea terenului în suma de 86.800 de lei stabilita de expert, ca datoreaza o taxa judiciara de timbru în suma de 2.983,2 de lei, calculata la aceasta valoare si a solicitat instantei sa-i admita cererea pentru acordarea de asistenta judiciara prin acordarea unei scutiri de plata a sumei de 2.983,2 de lei.

Prin încheierea pronuntata la acelasi termen, instanta a admis cererea în parte, i-a acordat o scutire în suma de 2.483,2 de lei si i-a pus în vedere sa plateasca o diferenta de taxa judiciara de timbru în suma de 500 de lei, taxa ce a fost achitata.

Prin sentinta civila nr. 781 din data de 05.06.2007, instanta a admis în parte actiunea civila, a respins capetele de cerere având ca obiect constatarea nulitatii contractelor de vânzare – cumparare si acordarea de despagubiri în natura si a obligat pe pârâtii Consiliul Local al orasului Bicaz si orasul Bicaz sa plateasca reclamantei suma de 86.800 de lei, reprezentând despagubiri prin echivalent.

În motivarea sentintei a retinu ca reclamanta si-a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, ca pârâtii au atribuit veteranilor un teren care nu le apartinea, ca cei doi beneficiari si cumparatorii ulteriori au fost de buna – credinta, ca pârâtii nu au la dispozitie un teren echivalent pe care sa-l atribuie reclamantei. A mai retinut ca exceptiile ridicate de pârâtii S.D.I., I.V. si SC T. SRL au devenit caduce.

Pârâtii Consiliul Local al orasului Bicaz, orasul Bicaz si Comisia Locala Bicaz pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor au formulat o cerere comuna de recurs prin care a invocat urmatoarele:

Capatul de cerere privind constatarea nulitatii celor doua titluri de proprietate este prescris pentru ca vizeaza motive de nulitate relativa pentru care termenul de prescriptie este de 3 ani, potrivit dispozitiilor art. 2 si 3 din Decretul nr. 167/1958.

Primele doua contracte de vânzare –cumparare încheiate de SC S.K. SNC, SC K. SRL sunt nule pentru ca au fost încheiate cu încalcarea dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 44/1994 si art. 22 din Legea nr. 44/2004 iar reprezentantul cumparatorilor nu au fost de buna – credinta.

Mai întâi trebuia anulat ordinul prefectului în baza caruia au fost emise cele doua titluri de proprietate.

Expertiza a fost efectuata cu încalcarea dispozitiilor art. 208 alin. 1 din Codul de procedura civila, fara citarea partilor, iar terenul a fost supraevaluat.

Instanta a acordat despagubiri pentru suprafata de 1240 m.p., desi în ordinul prefectului s-a prevazut atribuire unei suprafete totale de 916 m.p..

Prin decizia nr. 121/RC/24.09.2007, Tribunalul Neamt a admis recursurile, a casat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare Judecatoriei Bicaz.

În considerentele deciziei a retinut ca instanta nu s-a pronuntat asupra exceptiilor invocate de pârâtii S.D.I., I.V., SC S.K. SNC si SC T. SRL, M. I., mostenitorul defunctului Mucenicu vasile nu a fost citat în cauza si ca nu au fost introdusi în cauza mostenitorii pârâtului S. D.I. care a decedat în cursul procesului.

Cauza a fost reînregistrata pe rolul Judecatoriei Bicaz la data de 24.03.2008, cu nr. 787/188/2008.

Instanta a constatat ca pârâtul S.D.I. nu este decedat, ca numitul M.I., care a fost fratele defunctului M.V. a decedat si ca mostenitorii acestora sunt pârâtii M.C., M.M. si I.M. care au fost introdusi în cauza(vezi certificatul de mostenitor nr. 31/22.05.1996 depus la fila 133).

Prin întâmpinarea înregistrata la data de 11.06.2008, pârâtul orasul Bicaz a invocat exceptia prescrierii dreptului material la actiune la actiune pentru capatul de cerere având ca obiect acordarea de despagubiri prin echivalent si a reiterat exceptia autoritatii de lucru judecat a sentintei civile nr. 7976/1995 a Judecatoriei Piatra Neamt cu privire la capatul de cerere având ca obiect revendicarea terenului.

La termenul din data de 06.10.2008, instanta a constatat ca pârâta SC K. SRL este în stare de insolventa si a dispus introducerea în cauza în calitate de reprezentant legal al pârâtei a lichidatorului judiciar Cabinetul individual practician în insolventa S. V.

La termenul de judecata din data de 06.10.2008, reclamanta si-a precizat obiectul actiunii civile, dupa cum urmeaza:

– constatarea nulitatii titlului de proprietate nr. 4/201 din data de 28.03.1996;

– constatarea nulitatii titlului de proprietate nr. 4/202 din data de 28.03.1996;

– constatarea nulitatii contractului de vânzare – cumparare nr. 482/2006;

– constatarea nulitatii contractului de vânzare – cumparare nr. 1031/2006;

– constatarea nulitatii contractului de vânzare – cumparare nr. 1144/2002;

– constatarea nulitatii contractului de vânzare – cumparare nr. 3423/2004;

– constatarea nulitatii contractului de vânzare – cumparare nr. 269/2006;

– revendicarea suprafetei de 1240 m.p. teren aflat în litigiu;

– acordarea de despagubiri prin echivalent, în subsidiar.

Prin cererea depusa la data de 17.10.2008, reclamanta a precizat ca solicita ca despagubirea prin echivalent sa fie actualizata la data platii.

La termenul de judecata din data de 20.10.2008, instanta a constatat ca SC S.M. SRL este succesoarea în drepturi a pârâtei SC S.K. SNC si a introdus-o în cauza în aceasta calitate.

Analizând probele administrate în cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Prin sentinta civila nr. 7976/1995 a Judecatoriei Piatra Neamt, ramasa definitiva si irevocabila, a fost admisa actiunea civila în revendicare formulata de reclamantul L.C. împotriva pârâtului Consiliul Local al orasului Bicaz, iar pârâtul a fost obligat sa lase reclamantului în deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 1240 m.p. teren situat în intravilanul orasului Bicaz, învecinat la N cu gaterul S., la S si V cu SC M. SRL, la E cu str. Barajului, precum si alte suprafete de teren care nu prezinta interes în aceasta cauza. În considerentele sentintei s-a retinut ca reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin dobândire prin contractul de vânzare – cumparare autentificat cu nr. 1909, la data de 19.10.1936 si ca pârâtul îl detine de mai mult timp(vezi filele 7 si 8). L.C. a fost pus în posesia terenului potrivit procesului verbal nr. 870 din data de 12.06.1996 încheiat de executorul judecatoresc T.R.(vezi fila 9).

Prin hotarârea nr. 32 din data de 21.08.1995, pârâtul Consiliul Local al orasului Bicaz a aprobat propunerea de atribuire a unei suprafete de 500 m.p. teren din cel mentionat mai sus numitului L.V. si a unei suprafete de 500 m.p. din acelasi teren numitului M.V., în temeiul dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 44/1994(vezi fila 25).

Prin Ordinul nr. 45 din data de 26.03.1996, pârâtul prefectul judetului Neamt a atribuit celor doi veterani de razboi suprafetele de teren mentionate dupa cum propusese pârâtul Consiliul Local al orasului Bicaz(vezi filele 26-30).

Pârâta Comisia Judeteana Neamt pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a emis titlului de proprietate nr. 4/201 din data de 28.03.1996 numitului L.V. pentru suprafata de 500 m.p. teren categoria curti -constructii situat în intravilanul orasului Bicaz, judetul Neamt, învecinat la N cu drumul de acces, la E cu str. Barajului, la S si V cu terenul Consiliului Local al orasului Bicaz si titlul de proprietate nr. 4/202 din data de 28.03.1996 numitului M.Gh.V. pentru suprafata de 500 m.p. teren categoria curti – constructii situat în intravilanul orasului Bicaz, judetul Neamt, învecinat la N, S si V cu terenul Consiliului Local al orasului Bicaz, la E cu str. Barajului(vezi filele 23 si 24).

Prin contractul de vânzare – cumparare autentificat de Biroul Notarului Public M.M.la data de 09.04.1996, cu nr. 482, L. N. . a vândut terenul în suprafata de 500 m.p. mentionat mai sus pârâtei SC S.K. SNC, act juridic dovedit cu copia înscrisului autentic depus în copie la fila 117.

Prin contractul de vânzare – cumparare autentificat de Biroul Notarului Public M.M. la data de 29.07.1996, cu nr. 1031, M. Gh. V. a vândut terenul în suprafata de 500 m.p. mentionat mai sus pârâtei SC Saon Klaudor SNC, act juridic dovedit cu copia înscrisului autentic depus în copie la fila 118.

Prin contractul de vânzare – cumparare autentificat de Biroul Notarului Public M.M.la data de 27.02.2002, cu nr. 1144, pârâta SC S.K. SNC a vândut ambele suprafete de teren pârâtei SC K. SRL, act juridic dovedit cu copia înscrisului autentic depus în copie la filele 102 si 103.

Prin contractul de vânzare – cumparare autentificat de Biroul Notarului Public M.M. la data de 15.09.2004, cu nr. 3423, pârâta SC K. SRL a vândut ambele suprafete de teren pârâtei I.V., act juridic dovedit cu copia înscrisului autentic depus în copie la filele 100 si 101.

Prin contractul de vânzare – cumparare autentificat de Biroul Notarului Public V.T. la data de 11.08.2006, cu nr. 269, pârâta I.V. a vândut ambele suprafete de teren pârâtei SC T. SRL, act juridic dovedit cu copia înscrisului autentic depus în copie la filele 120-125.

Reclamanta A.G.G. a dobândit prin succesiune legala de la autorul sau L.L. dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, fapt dovedit cu copia sentintei civile de partaj nr. 158 din data de 04.02.2005 a Judecatoriei Bicaz(vezi filele 3 si 4).

Potrivit raportului de expertiza topografica efectuate în cauza, pârâta SC Tipostim SRL stapâneste întreaga suprafata de 1240 m.p. teren aflat în litigiu care are o valoare de 70 de lei/m.p. iar pe acest teren sunt amplasate mai multe constructii.

Fata de cele retinute, instanta constata ca actiunea nu este întemeiata, în parte si o va solutiona dupa cum urmeaza: va respinge capatul de cerere având ca obiect constatarea nulitatii titlului de proprietate nr. 4/201 din data de 28.03.1996 si a titlului de proprietate nr. 4/202 din data de 23.04.1996 emise de Comisia Judeteana Neamt pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, precum si capatul de cerere având ca obiect constatarea nulitatii contractelor de vânzare – cumparare autentificate de Biroul notarului public M.M. cu nr. 482/2006, cu nr. 1031/1996, cu nr. 1144/2002, cu nr. 3423/2004 si de Biroul notarului public V. T. cu nr. 269/2006, ca nefondate; va obliga pe pârâta SC „ T.” SRL sa lase reclamantei în deplina proprietate si linistita posesie 240 m.p. teren categoria curti-constructii situat în intravilanul orasului Bicaz, str. Barajului identificat pe schita raportului de expertiza topografica efectuata în cauza depusa la fila 161 a dosarului nr. 269/2006 al Judecatoriei Bicaz pe aliniamentul C, B, A, G, F, H, K, C si va respinge capatul de cerere având ca obiect revendicare imobiliara pentru diferenta de 1000 m.p. teren, ca nefondat; va obliga pe pârâtii Consiliul Local al orasului Bicaz, orasul Bicaz si Prefectul judetului Neamt, în solidar, sa plateasca reclamantei suma de 70.000 de lei, reprezentând despagubiri civile, suma ce urmeaza a fi actualizata în raport cu indicele de inflatie pentru perioada cuprinsa între data de 23.11.2006 si data platii si va respinge capatul de cerere având ca obiect pretentii pentru diferenta de 16.800 de lei, ca nefondat; va obliga pe pârâtii pârâtii Consiliul Local al orasului Bicaz, orasul Bicaz si Prefectul judetului Neamt, în solidar, sa plateasca reclamantei suma de 501 de lei, reprezentând cheltuieli de judecata, pentru urmatoarele considerente:

În ce priveste capatul de cerere privind constatarea nulitatii celor doua titluri de proprietate, instanta constata ca au fost emise cu încalcarea dispozitiilor legale în vigoare. Cei doi veterani de razboi L. N. V. si M. Gh. V. erau îndreptatiti la data la care au depus cereri pentru constituirea dreptului de proprietate sa fie împroprietariti cu câte o suprafata de 500 m.p. teren cu destinatia de loc de casa în orasul Bicaz, potrivit dispozitiilor art. 22 raportat la art. 13 din Legea nr. 44/1994. Procedura de solutionare a cererilor era cea prevazuta de Legea nr. 18/1991. În cadrul acestei proceduri pârâtul Consiliul Local al orasului Bicaz putea sa propuna prefectului judetului Neamt constituirea dreptului de proprietate numai asupra unor terenuri aflate în proprietatea sa. Ori, la data la care a adoptat hotarârea nr. 32 din data de 21.08.1995, cunostea situatia juridica a terenului, respectiv faptul ca este proprietatea numitului L.C., din moment ce, prin sentinta civila nr. 7976/1995 a Judecatoriei Piatra Neamt, definitiva si irevocabila, a fost admisa actiunea civila în revendicare formulata de reclamantul L.C. tocmai împotriva sa cu privire la terenul în litigiu.

Cu toate acestea, având în vedere faptul ca ultimele doua contracte de vânzare – cumparare nu pot fi anulate pentru ca cei doi cumparatori au fost de buna – credinta la încheierea lor, necunoscând viciile anterioare în ce-l priveste pe transmitator, instanta apreciaza ca solutia constatarii nulitatii celor doua titluri de proprietate ar fi inutila si lipsita de efecte.

În consecinta, va respinge acest capat de cerere ca nefondat în temeiul dispozitiilor art. 22 raportat la art. 13 din Legea nr. 44/1994 si ale art. III lit. c din Legea nr. 18/1991.

În ceea ce priveste capatul de cerere având ca obiect constatarea nulitatii contractelor de vânzare – cumparare autentificate de Biroul notarului public M. M. cu nr. 482/2006, cu nr. 1031/1996, cu nr. 1144/2002, cu nr. 3423/2004 si de Biroul notarului public V.T. cu nr. 269/2006, ca instanta constata ca la primele doua contracte de vânzare –cumparare prin care cei doi veterani au înstrainat terenurile vândute au fost încalcate dispozitiile art. 32 din Legea nr. 18/1991 care au instituit o inalienabilitate temporara de 10 ani pentru înstrainarea lor, cu exceptia transmiterii lor prin succesiune, sub sanctiunea nulitatii absolute, iar la încheierea lor si la cel de al treilea contract nu se poate retine buna – credinta a cumparatorilor pentru ca la o analiza sumara a titlurilor transmitatorilor ar fi cunoscut interdictia de înstrainare mentionata mai sus.

Cu toate acestea, având în vedere faptul ca ultimele doua contracte de vânzare – cumparare nu pot fi anulate pentru ca cei doi cumparatori au fost de buna – credinta la încheierea lor, necunoscând viciile anterioare în ce-l priveste pe transmitator, instanta apreciaza ca solutia constatarii nulitatii primelor trei contracte ar fi inutila si lipsita de efecte.

Cât priveste ultimele doua contracte, instanta constata ca cei doi cumparatori au fost de buna – credinta la încheierea lor necunoscând si neputând sa cunoasca chiar la o analiza atenta a titlurilor transmitatorilor nici viciile titlurilor de proprietate mentionate mai sus si nici interdictia de înstrainare, astfel ca ne aflam în situatia în care, ca o exceptie a principiului potrivit caruia anularea actului principal atrage anularea actului subsecvent, aceste contracte urmeaza a fi considerate a fi valide si mentinute în baza principiului ocrotirii bunei – credinte si a principiului securitatii circuitului civil.

În consecinta, va respinge acest capat de cerere ca nefondat în temeiul dispozitiilor art. 948 Cod civil si a celor doua principii de drept mentionate mai sus.

În ceea ce priveste capatul de cerere având ca obiect revendicarea terenului în litigiu, instanta constata ca pârâta SC „ T.” SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafetei de 1000 m.p. teren în litigiu identificat pe schita raportului de expertiza tehnica topografica pe aliniamentul E, F, H, K, C, D, E, prin contractul de vânzare – cumparare autentificat de Biroul Notarului Public V.T. la data de 11.08.2006, cu nr. 269, teren pe care stapâneste în mod legitim si ca stapâneste si diferenta de 240 m.p. teren categoria curti-constructii situat în intravilanul orasului Bicaz, str. Barajului identificat pe schita raportului de expertiza topografica efectuata în cauza depusa la fila 161 a dosarului nr. 269/2006 al Judecatoriei Bicaz pe aliniamentul C, B, A, G, F, H, K, C în mod abuziv din moment ce nu a dovedit ca are un drept de proprietate sau de folosinta asupra acestuia. Reclamanta a dovedit ca are un drept de proprietate asupra acestei diferente de teren cu copia sentinta civila nr. 7976/1995 a Judecatoriei Piatra Neamt si a sentintei civile nr. 158 din data de 04.02.2005 a Judecatoriei Bicaz.

În consecinta, instanta îl va admite în parte, în temeiul dispozitiilor art. 480 din Codul civil, în sensul ca va obliga pe pârâta SC „ Tipostim” SRL sa lase reclamantei în deplina proprietate si linistita posesie 240 m.p. teren categoria curti-constructii situat în intravilanul orasului Bicaz, str. Barajului identificat pe schita raportului de expertiza topografica efectuata în cauza depusa la fila 161 a dosarului nr. 269/2006 al Judecatoriei Bicaz pe aliniamentul C, B, A, G, F, H, K, C si va respinge capatul de cerere având ca obiect revendicare imobiliara pentru diferenta de 1000 m.p. teren, ca nefondat.

În ceea ce priveste capatul de cerere prind acordarea de despagubiri prin echivalent pentru terenul în litigiu, instanta constata ca atât hotarârea nr. 32 din data de 21.08.1995 a Consiliului Local al orasului Bicaz cât si Ordinul nr. 45 din data de 26.03.1996 al prefectului judetului Neamt au fost nelegale si abuzive din moment ce au vizat un bun care se afla în proprietatea autorului reclamantei, drept recunoscut chiar în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Local al orasului Bicaz printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila si au condus la o expropriere în fapt, fara acordarea de juste si prealabile despagubiri, fiindu-i încalcat dreptul consacrat de art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor Fundamentale a Cetatenilor, dupa cum a statuat CEDO în numeroase cauze împotriva României, inclusiv în cauza Paduraru.

În consecinta, în temeiul dispozitiilor art. 481, 998, 999 si 1003 din Codul civil, va obliga pe pârâtii Consiliul Local al orasului Bicaz, orasul Bicaz si Prefectul judetului Neamt, în solidar, sa plateasca reclamantei suma de 70.000 de lei, reprezentând despagubiri civile, suma ce urmeaza a fi actualizata în raport cu indicele de inflatie pentru perioada cuprinsa între data de 23.11.2006 si data platii si va respinge capatul de cerere având ca obiect pretentii pentru diferenta de 16.800 de lei, ca nefondat. Valoarea despagubirilor este cea stabilita prin expertiza topografica, respectiv de 70 de lei/m.p.. Instanta va acorda doar suma de 70.000 de lei corespunzator suprafetei de 1000 de m.p. cu care autorul reclamantei a fost expropriat în fapt, urmând sa recupereze posesia diferentei de 240 m.p. dupa cum am aratat mai sus.

În ceea ce priveste cheltuielile de judecata, instanta va obliga pe pârâtii Consiliul Local al orasului Bicaz, orasul Bicaz si Prefectul judetului Neamt, în solidar, sa plateasca reclamantei cheltuielile de judecata în masura în care le-a dovedit, respectiv taxe judiciare în suma de 501 lei si onorariu pentru expert în suma de 201,7 lei.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro