Top

Tulburare de posesie. Modificările aduse art. 220 din Codul Penal prin Legea nr. 247/2005 nu afectează legalitatea sesizării instanţei făcută prin plângere prealabilă introdusă anterior datei de intrare în vigoare a acestei legi.

Tulburare de posesie. Modificările aduse art. 220 din Codul Penal prin Legea nr. 247/2005 nu afectează legalitatea sesizării instanţei făcută prin plângere prealabilă introdusă anterior datei de intrare în vigoare a acestei legi. Incidenţa şi efectele principiului tempus regit actum

Prin sentinţa penală nr.1998/21.12.2005 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr.2838/2005, în temeiul art. 285 Cod procedură penală, s-a dispus trimiterea plângerii formulate de partea vătămată I. L. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani pentru a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii de către inculpatul M. C. a infracţiunii prevăzută de art. 220 Cod penal.
* * *
Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria Paşcani, în esenţă, a reţinut următoarele:
Pe parcursul judecăţii, prin Legea nr.247/2005, care a intrat în vigoare la data de 27.07.2005, a fost modificat art. 220 alin.4 Cod penal în sensul că pentru infracţiunea de „tulburare de posesie” nu mai este necesară o plângere prealabilă a părţii vătămate pentru a se pune în mişcare acţiunea penală.
S-a arătat că potrivit art. 2 Cod pr. pen. – care consacră principiul oficialităţii procesului penal – actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel. O excepţie de la acest principiu – ce constituie o regulă de bază a procesului penal – o reprezintă situaţia în care legea condiţionează desfăşurarea procesului penal de existenţa unei plângeri prealabile făcute de partea vătămată. În cazul infracţiunii de „tulburare de posesie” o astfel de condiţie nu mai apare în urma modificărilor intervenite prin Legea nr.247/2005, ceea ce înseamnă că plângerea părţii vătămate, prin care se solicită tragerea la răspundere penală a făptuitorului pentru săvârşirea acestei infracţiuni, este o plângere simplă, care nu poate constitui un act de sesizare a instanţei, aşa cum este plângerea prealabilă directă introdusă la instanţa de judecată. În aceste condiţii, acţiunea penală se poate pune în mişcare doar de procuror, prin ordonanţă sau rechizitoriu, iar exercitarea acţiunii penale este încredinţată de titularul acesteia – statul – procurorului.
În consecinţă, s-a apreciat că instanţa poate fi sesizată cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de „tulburare de posesie” doar prin rechizitoriu, articolul 279 alin. 2 lit. a Cod pr. pen. – ce prevede introducerea plângerii prealabile direct la instanţă pentru această infracţiune – nemaifiind aplicabil. Chiar dacă articolul 279 Cod pr. pen. nu a fost modificat expres se poate vorbi de o modificare implicită a acestuia ca o consecinţă logică a modificării art. 220 Cod penal. S-a mai argumentat că dispoziţia art. 279 alin. 2 lit. a Cod pr. pen. privind introducerea plângerii prealabile direct la instanţă pentru această infracţiune a rămas, practic, fără obiect din moment ce această normă penală incriminatorie nu mai prevede necesitatea unei plângeri prealabile pentru punerea în mişcare acţiunii penale, tragerea la răspundere penală făcându-se din oficiu.
S-a subliniat că, potrivit art.10 Cod penal, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea este în vigoare.
S-a mai arătat că infracţiunea de „tulburare de posesie” este o infracţiune continuă, prezentând un moment al consumării şi unul al epuizării infracţiunii, legea penală ce îi este aplicabilă fiind cea din momentul epuizării. Infracţiunea de „tulburare de posesie” nu se epuizează la data formulării plângerii penale de către persoana vătămată, ci la data încetării ocupării, fără drept, a imobilului din iniţiativa făptuitorului ori la data condamnării chiar definitive a acestuia. De asemenea, infracţiunea de „tulburare de posesie” se consideră săvârşită la data de epuizării.
Deci, relevantă pentru aplicarea art.220 Cod penal – astfel cum a fost modificat prin Legea nr.247/2005 – nu este data introducerii plângerii penale pe rolul instanţei de judecată, ci data săvârşirii infracţiunii.
S-a arătat că, în speţa de faţă, din plângerea părţii vătămate rezultă că terenul său ar fi ocupat în continuare de inculpaţi, acesta fiind motivul determinant pentru formularea plângerii sale; deci a intervenit momentul consumării infracţiunii, iar nu şi cel al epuizării, aplicându-se legea penală nouă.
Ceea ce s-a modificat prin Legea nr.247/2005 este o normă de drept penal, fiind incidente dispoziţiile Codului penal privind aplicarea legii penale în timp, fiind modificată însă şi o normă de drept procesual penal.
Legiuitorul a apreciat că, în condiţiile actuale, infracţiunea de „tulburare de posesie” are o periculozitate socială sporită, urmărirea penală devenind obligatorie şi trebuind a fi efectuată indiferent de data formulării plângerii penale de către persoana vătămată.
Prima instanţă a reţinut că, deşi, la data introducerii plângerii de către partea vătămată aceasta era corect îndreptată direct la instanţa de judecată, datorită modificărilor legislative intervenite, ea nu mai poate constitui un act de inculpare, instanţa putând fi sesizată doar prin rechizitoriu, după efectuarea urmăririi penale. De aceea, s-a apreciat că plângerea părţii vătămate, ce nu mai are ca efect punerea în mişcare a acţiunii penale, trebuie trimisă la Parchet pentru efectuarea de cercetări, urmând ca ulterior Parchetul să sesizeze instanţa prin rechizitoriu, dacă va aprecia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de „tulburare de posesie” şi nu va exista vreunul din cazurile care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, prevăzute de art. 10 Cod pr. pen..
* * *
Împotriva acestei sentinţe penale, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani.
Prin decizia penală nr. 354/14.03.2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 1841/2006 s-a admis recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani împotriva sentinţei penale nr.1998/21.12.2005 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr.2838/2005, sentinţă care a fost casată integral, dispunându-se trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la instanţa de fond.
Pentru a decide astfel tribunalul a reţinut următoarele:
În mod greşit prima instanţă a stabilit că nu a fost legal sesizată cu judecarea infracţiunii de „tulburare de posesie”, pentru care a formulat plângere prealabilă, la data de 12.04.2005, partea vătămată I. L., dispunând nelegal trimiterea cauzei, în baza art. 285 Cod pr. pen., la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani pentru efectuarea de cercetări.
În speţă, partea vătămată I. L., prin plângerea adresată iniţial, în mod greşit, Postului de Poliţie C., a reclamat faptul că la data de 19.03.2005 inculpatul M. C. i-a ocupat abuziv o suprafaţă de cca. 500 mp din grădina sa, de pe care i-a tăiat mai muţi arbori de salcâm, pe care şi i-a însuşit. Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani dată în dosarul nr.1305/P/2005 la data de 06.06.2005 s-a dispus, pe de o parte, neînceperea urmăririi penale faţă de M. C. în ceea ce priveşte infracţiunile de „distrugere” prev. de art. 217 alin.1 Cod pr. pen. şi „furt” prev. de art. 208 alin. 1 Cod pr. pen., iar, pe de altă parte, trimiterea (în baza art. 285 Cod pr. pen) plângerii părţii vătămate Judecătoriei Paşcani, spre competentă soluţionare sub aspectul infracţiunii de „tulburare de posesie” prev . de art.220 alin. 1 Cod penal, reţinându-se că pentru această infracţiune, la acea dată, plângerea prealabilă fusese îndreptată greşit la organele de urmărire penală, în loc să fi fost adresată direct instanţei de judecată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani la data de 24.06.2005, sub nr. 2838/2005. La acea dată, pentru infracţiunea de „tulburare de posesie” prevăzută de art.220 Cod penal acţiunea penală se punea în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate adresată direct instanţei de judecată. Prin urmare, sesizarea legală a instanţei de judecată se făcea la plângerea prealabilă a părţii vătămate. În consecinţă, şi în speţa de faţă sesizarea primei instanţe s-a făcut în mod legal.
Abia ulterior, prin Titlul IX al Legii nr. 247/2005, care a intrat în vigoare la data de 25.07.2005, articolul 220 Cod penal a fost modificat, pentru punerea în mişcare a acţiunii penale nemaifiind necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Prin urmare, în cazul acestei infracţiuni, în prezent, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar sesizarea instanţei trebuie făcută prin rechizitoriu (şi nu direct prin plângere prealabilă).
Dispoziţiile articolului unic pct. 2 al Titlului IX din Legea 247/2005 nu fac nici un fel de distincţie în funcţie de data comiterii faptei ori de cea a epuizării ei (în situaţia infracţiunilor continue) şi nici nu au stipulat dispoziţii tranzitorii. Prin urmare, unde legea nu distinge nici interpretul nu o poate face.
Pe de altă parte, legea procesual penală este de imediată aplicare şi cu efect numai pentru viitor, de la intrarea sa în vigoare şi până la ieşirea sa din vigoare (temus regit actum). În speţă, prima instanţă a legal fost sesizată la data de 24.06.2005 în baza plângerii persoanei vătămate I. L., deci înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Totodată, actele procesuale (inclusiv cel al sesizării instanţei) şi procedurale efectuate potrivit legii de procedură penală în vigoare la acel moment rămân valabile şi după modificarea acesteia. Într-adevăr, potrivit principiului temus regit actum toate activităţile procesuale se realizează numai în conformitate cu legea aplicabilă în momentul efectuării actului. Acest principiu este de strictă interpretare şi el implică, pe de o parte, efectuarea tuturor actelor procesuale şi procedurale în conformitate cu legea în vigoare, iar, pe de altă parte, recunoaşterea ca valabile a actelor efectuate anterior intrării în vigoare a legii de procedură (deci: inclusiv cele privitoare la sesizarea instanţei). Dispoziţiile Legii 247/2005 nu cuprind vreo dispoziţie tranzitorie care să dispună în sens contrar.
S-a constatat şi că prima instanţa a făcut greşit trimitere – în considerentele sentinţei recurate – pentru argumentarea soluţiei pronunţate, la dispoziţiile Codului penal referitoare la aplicarea legii penale în timp, dispoziţii irelevante însă în materia sesizării instanţei, care este o chestiune exclusivă de drept procesual penal. Aşadar, problema în discuţie – cea a legalităţii sesizării instanţei la plângerea prealabilă a părţii vătămate şi nu cea a competenţei instanţei, cum greşit s-a arătat în motivele de recurs ale Parchetului (chestiunea necompetenţei se poate pune numai între organe judiciare de acelaşi fel: fie doar între instanţe, fie doar între organele de cercetare penală) – este una de drept procesual penal şi nu una de drept penal material.
În consecinţă, greşit a apreciat prima instanţă că nu a fost legal sesizată. Numai în ipoteza în care, prima instanţă ar fi fost investită după intrarea în vigoare a Legii 247/2005 (publicată în M.O. nr. 653/22.07.2005) ar fi fost nelegal sesizată.
În privinţa sesizării instanţei, în speţă, este irelevantă data comiterii pretinsei fapte penale ori data epuizării activităţii infracţionale. Ceea ce interesează este ca la momentul sesizării instanţei să se fi respectat dispoziţiile legale în această materie ceea, în cauză, s-a făcut.

Etichete:

Bottom