404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Plângerea adresată instanţei de judecată, împotriva referatului procurorului de respingere a plângerii formulate de petent conform disp. art. 222 Cod proc. pen., respectiv a rezoluţiei prim-procurorului de respingere a plângerii formulate în temeiul disp. art. 278 Cod procedură penală, admisă în temeiul disp. art. 21 din Constituţia României şi al art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă la nr. 5322/99/2008 petentul O. D. a formulat plângere împotriva referatului procurorului din data de 28.05.2008, dat în dosarul nr. 665/VIII/I/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
În motivarea plângerii sale, petentul arată că iniţial a formulat o plângere împotriva numitului T. I. C., agentul de poliţie care a efectuat cercetările în dosarul nr. 328243/2006, pe care l-a învinuit că ar fi acţionat în mod abuziv, săvârşind infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 Cod penal, iar procurorul s-a pronunţat printr-un referat, prin care i-a respins plângerea.
Împotriva referatului întocmit de procuror petentul a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi care a pronunţat rezoluţia din data de 16.10.2008, dată în dosarul nr. 99/II/1/2008. Petentul este nemulţumit de faptul că organele de urmărire penală nu i-au luat nici o declaraţie, nu au efectuat nici un fel de act premergător pronunţându-se în sensul respingerii plângerii sale.
În dovedirea plângerii petentul a solicitat ataşarea dosarului de fond în care s-a pronunţat rezoluţia atacată.
La dosarul cauzei s-au depus următoarele acte, împreună cu referatul procurorului şi rezoluţia prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi: copia plângerii formulată de petent iniţial, copia comunicării, copia rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din data de 24.05.2007 din dosarul 2973/P/2006, prin care a fost confirmată propunerea intimatului T. C. făcută prin referatul din data de 29.05.2006 de neîncepere a urmăririi penale faţă de numiţii S. T., V. E., S. C., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Petentul O. D. a formulat o plângere în condiţiile art 222. Cod proc. pen, adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, plângere care cuprindea toate elementele cerute de lege, sesizând vătămarea intereselor sale legale prin lipsa de diligenţă şi a neprofesionalismul numitului T. I. C., agent şef adjunct în cadrul Secţiei a III-a de Poliţie Iaşi.
Ca urmare a acestei plângeri, înregistrate sub nr. 665/VIII/I/2008, organul de urmărire penală avea obligaţia de a efectua cercetări referitor la această faptă şi, în mod evident era necesară luarea unei declaraţii petentului pentru a stabili cu certitudine ce fapte reclamă. Modalităţile prevăzute de art. 203 Cod proc. pen. prin care se poate pronunţa organul de urmărire penală, în desfăşurarea urmăririi penale, asupra actelor sau măsurilor procesuale sunt rezoluţia sau ordonanţa.
În prezenta cauză s-a întocmit de către un procuror un referat din cuprinsul căruia rezultă că faptele reclamate de petent nu corespund realităţii, fără a se preciza modalitatea prin care s-a stabilit acest aspect. Nu s-a întocmit un dosar în cauză, plângerea petentului fiind însoţită de acest referat, împotriva căruia a formulat plângere petentul. Ulterior primul procuror s-a pronunţat prin rezoluţie respingând plângerea petentului deşi nu s-a efectuat nici un act premergător, nu i s-a luat nici măcar o declaraţie petentului.
Deşi modalitatea formulării prezentei plângerii nu întruneşte elementele cerute în mod expres de disp. art.278 ind. 1 Cod procedură penală, neexistând rezoluţia iniţială împotriva căreia ar fi putut face plângere, instanţa consideră că, prin analogie pot fi aplicate aceste dispoziţii, în spiritul principiului constituţional al liberului acces la justiţie, art. 21 din Constituţia României şi al dreptului la un proces echitabil, art, 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
La sesizarea persoanei nemulţumite de o soluţie de netrimitere în judecată, instanţa de judecată are dreptul şi chiar obligaţia de a cenzura efectuarea de către procuror a unor cercetări penale formale şi deficitare, cum este cazul şi în speţă, dispunând completarea corespunzătoare a acesteia, pentru a se aprecia în mod temeinic asupra necesităţii începerii urmăririi penale.
Culpa pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 278 ind 1 Cod procedură penală nu aparţine petentului, ci organului de urmărire penală, astfel încât este neconstituţional şi împotriva practicii CEDO să fie interzis accesul la justiţie pentru nerespectarea unor condiţii formale, de către organul de urmărire penală. Nu poate fi sancţionat petentul, prin îngrădirea dreptului său de a se adresa, cu plângere, acesta fiind o modalitate de prin care s-ar aduce atingere unui drept fundamental şi anume accesul la justiţie al oricărei persoane.
Solicitarea petentului este în deplin acord şi cu garanţiile oferite de art.6 al CEDO respectiv, dreptul de acces la o instanţă. CEDO a răspuns la această problemă în hotărârea Golder contra Marea Britanie arătând că: „toate părţile trebuie să beneficieze de garanţii procesuale într-o acţiune civilă sau penală în curs, ceea ce reprezintă de fapt accesul la judecător”. Echitate, publicitate şi celeritate ale procesului nu reprezintă nici un interes în absenţa unui proces unde să se dezbată în mod public toate contestaţiile ce poartă asupra drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, precum şi acuzaţiile în materie penală.
Conform jurisprudenţei organelor de la Strasbourg, principiul egalităţii armelor, atât în civil cât şi în penal cere ca „fiecare parte la un astfel de proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ vis-a-vis de partea adversă” (cauza Nielsen, Annuarie de la convencion din 15 martie 1961).
Cât priveşte unitatea de parchet căreia îi revine competenţa de a efectua cercetările, după calitatea persoanei, relevante sunt disp. art. 2 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea si functionarea politiei judiciare, conform cărora, politia judiciara este constituita din ofiteri si agenti de politie, specializati in efectuarea activitatilor de constatare a infractiunilor, de strangere a datelor in vederea inceperii urmaririi penale si de cercetare penala.
Acelasi text de lege stabileste ca ofiterii si agentii de politie mentionati au calitatea de organe de cercetare ale politiei judiciare, calitate stabilita si prin Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 617 din 29 decembrie 2003, emis in aplicarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 218/2002 si ale art. 201 alin. (3) C. proc. pen.
Conform art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, infractiunile savarsite de politistii care au calitatea de organe de cercetare ale politiei judiciare se judeca in prima instanta de catre curtile de apel, daca fac parte din corpul ofiterilor de politie cu gradul profesional de la comisar-sef de politie la subinspector de politie.
Cum intimatul făcea parte la data la care se pretinde că a săvârşit faptele imputate din corpul agenţilor de poliţie, cu gradul de agent de poliţie, competenta de soluţionare revine tribunalului, confrom disp. art. 40 alin.2 Cod proc. pen., întrucât dobândirea calităţii de ofiţer de poliţie de către intimat, după data la care se pretinde că a fost comisă fapta, nu determină schimbarea competenţei, iar efectuarea cercetării penale revine Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Având în vedere considerentele menţionate, instanţa a admis plângerea petentului O. D. şi a desfiinţat soluţiile pronunţate de parchet, a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru efectuarea actelor premergătoare.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro