404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Excepţie de nelegalitate a hotărârii consiliului local. Temienicie. Imprejurarea că aceeaşi contravenţie era reglementată distinct printr-un act juridic cu forţă juridică superioară

Prin Sentinţa nr. 660/ca / 07 Iulie 2010 a fost admisa în parte acţiunea formulată de reclamantul MG în contradictoriu cu CLI fiind constată nelegalitatea dispoziţiilor capitolului XII pct. 5 alin. 10 din H.C.L. nr.172/29.04.2002 doar în ceea ce priveşte sancţionarea contravenţională a faptei prevăzute la capitolul I pct. 5 din acest act administrativ normativ. Au fost respinse restul solicitarilor.
In motivare s-a retinut ca aceeaşi faptă de natură contravenţională a fost reglementată printr-un act juridic anterior emiterii H.C.L. 172/2002, respectiv O.U.G. nr. 78/2000 (art. 51 pct. 1 lit. d).
Potrivit acestui din urmă act normativ, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000.000 lei (ROL) la 10.000.000 lei fapta persoanei fizice de a nu contracta cu unităţi specializate colectarea, reutilizarea, reciclarea, transportul şi eliminarea deşeurilor în situaţia în care acestea nu se pot executa prin mijloace proprii.
Rezultă deci că deşi această faptă era reglementată distinct printr-un act juridic cu forţă juridică superioară prin dispoziţiile H.C.L. 172/2002 mai sus indicate s-a realizat o a doua reglementare cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din O.G.. nr. 2/2001.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepţia de nelegalitate este intemeiata doar în ceea ce priveşte textul articolului incriminat.
Celelalte motive de nelegalitate care privesc întreaga hotărâre a CLI nu pot fi primite.
Menţionarea eronată a unor acte normative în preambulul H.C.L. nr. 172/2002 (O.G. nr. 431/1997 în loc de O.G. nr. 43/1997 sau O.G. nr. 11/2001 în loc de O.U.G. nr. 11/2001) reprezintă doar nişte simple erori materiale ce nu pot afecta valabilitatea actului.
De asemenea, faptul că în mod eronat a fost înscrisă în preambulul H.C.L. nr. 172/2002 Ordonanţa Guvernului nr. 11/2001 care nu are legătură cu acest act normativ în condiţiile în care chiar O.U.G. nr. 11/2001, era deja respinsă la momentul emiterii actului de către CLI prin Legea nr. 600/2001 nu prezintă relevanţă asupra legalităţii actului administrativ normativ contestat.
Pe calea prevăzută de disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004 instanţa verifică legalitatea tuturor dispoziţiilor normative ale hotărârii de consiliu local analizând dacă acestea sunt în concordanţă cu reglementările legale nu şi preambulul acestui act în care se regăseşte doar o înşiruire a textelor normative relevante la acel moment de care s-a ţinut cont la emiterea hotărârii.
În plus nu prezintă relevanţă asupra legalităţii actului administrativ normativ faptul că o serie de reglementări legale înscrise în preambul au fost ulterior abrogate sau modificate în condiţiile în care la acel moment erau în vigoare.
Nici critica de nelegalitate a H.C.L. 172/2002 raportată la dispoziţiile Ordinului A.N.R.S.C. nr. 110/2007 şi H.C.L. 401/2007 nu poate fi primită.
Aceste acte administrative cu caracter normativ sunt emise ulterior momentului intrării în vigoare a H.C.L. 172/2002.
Problematica juridică ridicată de reclamant privind suprapunerea unor reglementări nu poate sub nicio formă să atragă nelegalitatea actului administrativ normativ anterior ci doar eventual o abrogare tacită a actului mai vechi situaţie care nu poate fi analizată conform procedurii prev. de disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004, ci doar de instanţa chemată să analizeze fondul cauzei dedus judecăţii (Judecătoria Iaşi).

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro