Cereri de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de mai mulţi creditori. Respingere cerere de obligare a unui creditor la consemnarea unei cauţiuni. Analiza condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească cererile creditorilor de deschidere a procedurii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia comercială şi de contencios administrativ – Judecător-sindic , creditorul AFM a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea SC P S.R.L.
În motivarea cererii, creditorul a arătat că debitorul înregistrează datorii la Fondul pentru Mediu aferente perioadei noiembrie 2003 -februarie 2009 in valoare totală de 36788 lei.
La data de 13.04.2009 s-a înregistrat cererea creditorului DGFP prin care a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea SC P S.R.L.
În motivarea cererii, creditorul a arătat că debitorul înregistrează datorii la bugetul de stat în sumă totală de 443.360 lei, reprezentând obligaţii datorate bugetului consolidat al statului, potrivit înscrisurilor anexate.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia comercială şi de contencios administrativ – Judecător-sindic la 26.01.2010 , creditorul S.C. A S.R.L. a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea SC P S.R.L.
În motivarea cererii, creditorul a arătat că debitorul înregistrează datorii în sumă totală de 39.219,31 lei reprezentând contravaloarea materialelor de construcţii achiziţionate de debitor în baza contractului de vânzare-cumpărare nr X din 14.05.2008 precum si penalităţi de întârziere calculate in baza art 31 din contractul menţionat. De altfel , in privinţa cuantumului penalităţilor de întârziere, creditorul deţine un titlu executoriu împotriva debitorului , respectiv Ordonanţa nr Y/02.12.2009
Legal citat, la sediul social, prin administrator statutar, debitorul a formulat contestaţie, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Prin sentinţa comercială nr Z/S din 08.06.2010 , irevocabilă prin nerecurare, s-a admis excepţia tardivităţii contestaţiilor formulate de debitor împotriva cererilor având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei , promovate de creditorii AFM şi AFP şi drept urmare s-au respins cele două contestaţii.
Prin cererea înregistrată la 01.06.2010, debitorul a formulat contestaţie împotriva cererii având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei promovată de creditorul S.C. A S.R.L. Contestă debitorul caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei precum si modul de calcul al penalităţilor. Mai mult, debitorul invocă existenţa dosarului nr -/99/2009, aflat pe rolul Judecătoriei Iaşi, litigiu ce vizează debitul pretins de către creditor in prezenta cauză .
Se solicită in cuprinsul cererii consemnarea de către creditor a unei cauţiuni in cuantum de 10 % din valoarea creanţei pretinse, invocându-se în motivare promovarea cu rea credinţă a cererii introductive.
Cu privire la cererea debitorului de obligare a creditorului S.C. A S.R.L. la consemnarea unei cauţiuni , retine instanţa faptul că textul art 33 alin 3 din legea 85/2006 pune la dispoziţia debitorului dreptul de a solicita sau nu depunerea unei cauţiuni, care să poate acoperi eventualele pagube cauzate de o acţiune abuzivă îndreptată împotriva sa.
Prin instituirea acestui text de lege nu s-a creat un privilegiu debitorului si nici o discriminare intre cele două părţi (creditor/debitor) , deoarece legiuitorul a lăsat la latitudinea magistratului atât oportunitatea instituirii cauţiunii cât si cuantumul acesteia (cel mult 10 % din valoarea creanţelor).
Norma legală nu prevede motivele pentru care judecătorul sindic poate obliga creditorii la plata unei cauţiuni, astfel încât in literatura de specialitate s-a arătat că singura justificare ar fi împiedicarea abuzului de drept al creditorilor.
Retine instanţa că in susţinerea cererii, debitorul nu a înţeles să se folosească de probe de natura a dovedi prejudiciul ce l-ar putea suferi prin promovarea cu rea-credinţă a cererii având ca obiect deschiderea procedurii.
Pe cale de consecinţă , deliberând asupra cererii formulată de debitor privind obligarea creditorului să depună o cauţiune de max.10% din valoarea creanţei, pe motiv că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost promovată cu rea-credinţă, întrucât nu s-ar afla în stare de insolvenţă, aspecte pe care urmează să le dovedească, având în vedere dispoziţiile art. 33 din Legea privind procedura insolvenţei nr. 85/2006, o apreciază ca fiind neîntemeiată, si pe cale de consecinţă va fi respinsă.
Analizând cererile formulate de către creditori ,precum si contestaţia debitorului, prin prisma materialului probator administrat si a dispoziţiilor legale incidente , judecătorul sindic retine următoarele circumstanţe:
1. cu privire la cererile creditorilor AFM si AFP
Instanţa reţine că debitorul figurează ca parte într-un raport de drept fiscal, creditorii având împotriva acestuia o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile şi într-un cuantum ce depăşeşte valoarea prag impusă de art.3 pct.12 din Legea nr. 85/2006, dovedită cu titlurile executorii anexate.
Astfel, in urma inspecţiei fiscale efectuate de creditorul AFM au fost încheiate Raportul de inspecţie fiscală nr -/21.04.2008 si Decizia de impunere nr -/21.04.2008, stabilindu-se în sarcina debitorului obligaţia achitării unei creanţe bugetare in cuantum de 36788 lei. În conformitate cu prevederile art 145 din OG 92/2003 privind codul de procedura fiscală s-a demarat procedura de executare silită, prim emiterea titlului executoriu nr -/2008 si a somaţiei de plată acte contestate de debitor prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr -/245/2010. Prin sentinţa nr – pronunţată in această cauză la 07.09.2010, s-a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare şi pe cale de consecinţă s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC P SRL, in contradictoriu cu intimata AFM, ca fiind tardiv introdusă.
În privinţa cererii formulate de creditorul AFP , reţine instanţa faptul că debitorul figurează ca parte într-un raport de drept fiscal, creditorul având împotriva acestuia o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile şi într-un cuantum ce depăşeşte valoarea prag impusă de art.3 pct.12 din Legea nr. 85/2006, dovedită cu titlurile executorii anexate.
Apărarea invocată de debitor legată de incertitudinea creanţei, in condiţiile in care a promovat pe rolul Tribunalului Iaşi – Sectia Comercială şi de Contencios Administrativ o cerere de chemare in judecată vizând însăşi legalitatea creanţei nu poate fi primită, in condiţiile in care, conform cererii de chemare in judecată obiectul litigiului îl formează dispoziţia nr -/12.12.2008 privind măsurile stabilite de organele de inspectie fiscală in urma controlului desfăşurat in cursul lunii octombrie 2008 , act administrativ ce nu constituie titlu de creanţă .
Reţine astfel instanţa faptul că debitorul nu a uzat procedura de contestare a titlurilor executorii fiscale, instituita de codul de procedura fiscală şi nici de procedura de contestare specială prevăzută de Legea nr. 85/2006.
2. cu privire la cererea formulată de creditorul SC A SRL
Potrivit dispoziţiilor art 33 alin 1 din legea 85/2006, orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă în care va preciza cuantumul şi temeiul creanţei. Conform art 3 pct 6 din lege, prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile. De asemenea, conform art 3 pct 1 din acelaşi act normativ, insolvenţa este acea stare a patrimoniului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Dispoziţiile menţionate trebuie coroborate cu prevederile art 379 alin 3 cod proc civ , conform cărora o creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau din alte acte , chiar autentice , emanate de la debitor sau chiar recunoscute de el.
In speţă, în urma raporturilor comerciale ce s-au derulat între părţi, având drept fundament contractul de vânzare-cumpărare nr -/14.05.2008 , debitorul a achiziţionat de la creditor diverse produse, dovadă in acest sens fiind facturile fiscale anexate cererii introductive , însuşite la plată de creditor prin semnătură.
Retine de asemenea instanţa faptul că, în temeiul aceleiaşi convenţii, părţile au înţeles inserarea unei clauze penale in caz de neplată la termen a facturilor fiscale, in procent de 0,28 % pe zi întârziere. De altfel, prin ordonanţa nr -/02.12.2009, debitorul a fost obligat la plata către creditor a sumei de 9694,97 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 05.06.2009, precum si la plata penalităţilor de 0,28% pe zi întârziere în continuare , până la achitarea efectivă a debitului principal.
Debitorului a înţeles să conteste modul de calcul al penalităţilor, fără a preciza temeiurile de fapt şi de drept ale acestui demers juridic.
Cât priveşte litigiul invocat de debitor in susţinerea caracterului incert al creanţei, înregistrat pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr -/245/2010, reţine instanţa faptul că dosarul indicat are ca obiect partajarea bunurilor comune ale soţilor IC si IL şi nu cuantumul creanţei invocate in prezenta cerere de către creditor , cum in mod eronat susţine debitorul.
Concluzionând, retine instanţa faptul că cei trei creditori deţin împotriva debitorului creanţe certe, lichide şi exigibile în cuantum însumat ce depăşeşte valoare de 45.000 lei, astfel încât judecătorul sindic urmează a verifica situaţia debitoarei, pentru a aprecia asupra îndeplinirii condiţiei prevăzute de dispoziţiile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, referitoare la insolvenţa debitoarei.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, scopul acestui act normativ este „instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţa.”, iar „insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile”.
Instanţa are în vedere, în general, la aprecierea capacităţii de plată a debitoarei, ansamblul operaţiunilor comerciale pe care aceasta le desfăşoară, datoriile lunare ale acesteia şi posibilităţile sale financiare, concluzii deduse din analiza documentelor contabile. În condiţiile în care debitoarea nu a înţeles să se folosească de înscrisurile care i-ar fi putut dovedi capacitatea de a face faţă datoriilor exigibile, ci doar de acte care atestă faptul că face periodic plăţi către diverşi furnizori, instanţa apreciază că aceasta nu a reuşit să răstoarne prezumţia de insolvenţă ce operează în defavoarea sa.
Pentru toate aceste motive, instanţa va admite cererea creditorilor , va respinge ca neîntemeiată contestaţia debitorului şi pe cale de consecinţă va dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului.
Publicat de: 
Categorie: 
