404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Procedura administrativ jurisdicţională în materie fiscală

5.Procedura administrativ jurisdicţională în materie fiscală. Natura juridică a actului de control şi respectiv a deciziei de soluţionare a contestaţiei împotriva acestuia

Raportul juridic dintre administratorul bugetului asigurărilor de şomaj şi beneficiarul facilităţilor acordate pe baza acestui buget, conform convenţiilor încheiate, apare ca un raport de drept administrativ fiscal, al cărui regim juridic este guvernat de Codul de procedură fiscală, controlul legalităţii actului administrativ de autoritate emis revenind instanţei de control administrativ.

Întrucât prin cererea sa reclamantul a înţeles să aducă doar procesul verbal constatator, nu şi decizia de soluţionare a contestaţiei, acţiunea reclamantului trebuia respinsă pentru că actul de control nu putea fi atacat separat de actul de finalizare procedurii administrative.

(Decizia nr. 22/C.A./29.01.2007)

Prin sentinţa civilă nr.137/CA/din 16 octombrie 2006, Tribunalul Vaslui a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC”TEXTOR” SA Vaslui, împotriva pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea forţei de Muncă Vaslui.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a chemat în judecată pe pârâtă, solicitând anularea procesului verbal de control din 1 iunie 2006, prin care s-a dispus plata sumei de 8.060,18 lei, pe motiv că acesta nu ar fi îndeplinit condiţiile prevăzute de Ordinul nr.279/2004 şi că, deşi se pretinde că s-a formulat plângere prealabilă împotriva acestui act nu s-a făcut această dovadă.

Prima instanţă mai reţine că acţiunea în anulare a fost promovată în procedura contenciosului administrativ, că ea trebuia să fie precedată de parcurgerea procedurii administrativ-jurisdicţionale, că aceasta trebuia să se finalizeze prin emiterea unei decizii, ceea ce nu echivalează cu procedura prealabilă şi că întrucât nu s-a renunţat la procedura administrativ jurisdicţională, nu se poate aplica procedura contencios-administrativă comună, în condiţiile în care lipseşte procedura prealabilă de contencios administrativ.

Curtea a respins recursul promovat de către reclamantă ca nefondat, pentru următoarele consideraţiuni:

Este necontestat faptul că, la termenul din 16 octombrie 2006, tribunalul a pus în discuţie chestiunea competenţei sale materiale de a soluţiona pricina şi că, prin dispozitivul hotărârii, nu s-a pronunţat în mod expres în legătură cu această excepţie.

Având însă în vedere că, în considerentele hotărârii, Tribunalul Vaslui a apreciat că actul dedus judecăţii este un act administrativ de autoritate şi că cercetarea legalităţii lui nu se poate realiza decât în procedura consacrată de Legea nr.554/2004, Curtea consideră că lipsa din dispozitiv a menţiunii referitoare la soluţia privind excepţia necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ apare ca fiind o chestiune strict formală, care nu este de natură a influenţa soluţia primei instanţe, care s-a considerat – în mod corect – legal investită cu soluţionarea acţiunii în anularea procesului verbal încheiat de pârâtă la data de 1 iunie 2006.

Este de asemenea necontestat faptul că procesul-verbal menţionat a fost încheiat de pârâtă în exercitarea atribuţiilor conferite ei prin Legea nr.76/2002, care, la art.116 prevede că „controlul respectării obligaţiilor privind încadrarea şi menţinerea în muncă, asumate de angajatorii care au beneficiat de subvenţii, credite sau fonduri nerambursabile din bugetul asigurărilor pentru şomaj, se efectuează de către organele de control din cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene”.

Cum reclamanta-recurentă recunoaşte că, în baza convenţiei nr.90 din 26 noiembrie 2002, a beneficiat de subvenţii pentru acoperirea cheltuielilor cu forţa de muncă, de la bugetul asigurărilor de şomaj, raportul dintre administratorul bugetului asigurărilor de şomaj şi beneficiarul facilităţilor acordate pe baza acestui buget, apare ca un raport de drept administrativ fiscal, al cărui regim juridic este guvernat de Codul de procedură fiscală.

În cadrul acestui raport, instituţia publică pârâtă a lucrat în regim de putere publică, actul emis la 1 iunie 2006 având valenţele unui act administrativ de autoritate, creanţa născută prin dispoziţia de plată a sumei de 8.060,18 lei fiind o creanţă fiscală, ce vizează reîntregirea bugetului asigurărilor de şomaj.

Fiind vorba de un act administrativ de autoritate, emis de către o instituţie publică, ce a lucrat în regim de putere publică, controlul legalităţii acestuia aparţine instanţei de contencios administrativ, în mod corect Tribunalul Vaslui reţinând cauza în vederea judecării ei.

Pentru a se ajunge însă la instanţa de contencios administrativ, reclamanta – recurentă era obligată să parcurgă procedura prevăzută de art.179 şi următoarele din codul de procedură fiscală.

Chiar dacă prima instanţă a considerat – în mod greşit – că, pe lângă contestaţia ce s-a format împotriva actului de control şi a măsurilor dispuse prin acesta, reclamanta ar fi trebuit să parcurgă procedura prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, recurenta este în eroare atunci când consideră că actul de control şi decizia de soluţionare a contestaţiei au naturi diferite şi trebuie să urmeze proceduri diferite pentru verificarea legalităţii lor.

Actul de control şi decizia de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva acestuia fac corp comun, în mod greşit cel din urmă act fiind asimilat unei contestaţii la executare, cu indicarea judecătoriei ca instanţă competentă a o soluţiona.

Art.188 Cod procedură fiscală stabileşte că doar împotriva deciziei prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere cel nemulţumit are deschisă calea acţiunii în anulare la instanţa de contencios administrativ competentă.

Ca atare, dispoziţiile evocate în considerentele hotărârii recurate nu erau incidente, dispoziţiile Codului de procedură fiscală prevalând şi derogând de la dispoziţiile art.7 din Legea nr.554/2004.

Întrucât prin cererea introductivă reclamanta a înţeles să atace doar procesul verbal din 1 iunie 2006, nu şi decizia nr.108 din 29 iunie 2006, care-i fusese comunicată anterior, prima instanţă era în drept să respingă acţiunea reclamantei, dar nu pentru că nu s-ar fi parcurs procedura administrativă specifică raportului juridic dedus judecăţii, ci pentru că actul de control nu putea fi atacat separat de actul ce a finalizat procedura administrativă, respectiv de decizia menţionată.

Neatacarea deciziei ce a finalizat procedura administrativă în faţa instanţei de contencios administrativ, obliga prima instanţă să constate că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art.188 Cod procedură fiscală şi să respingă acţiunea ca prematură, neinteresând faptul că reclamanta a înţeles să aleagă o altă cale pentru realizarea controlului de legalitate.

Ca atare, constatând că soluţia de respingere a acţiunii este legală, doar pentru motivele arătate în decizia de faţă, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, a respins recursul promovat de către reclamantă ca nefondat.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro