404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Citarea nelegală a părţii pentru termenul de judecată

Decizia nr.367/25.09.2006

Curtea de Apel Iaşi a admis recursul formulat de A.T. şi A.V. împotriva sentinţei civile nr. 319/COM/2.11.2005 a Tribunalului Iaşi – judecător sindic, pe care o casează dispunându-se trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre rejudecare, cu legala citare a părţilor.

S-a reţinut că prin cererea formulată, creditoarea S.C. „CET IAŞI” S.A. Iaşi a solicitat antrenarea răspunderii personale a administratorilor societăţii debitoare, aceştia fiind citaţi incorect la adresele de domiciliu indicate, respectiv: A.T.-I. a fost citat în Iaşi, str. 13 Decembrie, iar A.V. în Iaşi, str. Ţuţora nr. 8. (conform actelor de procedură de la filele 132 ş 134 dosar fond vol. II).

Ori, verificând copiile actelor de identitate ale pârâţilor-recurenţi, rezultă că A.T.-I. domiciliază în Iaşi, str. Mitropolit Varlaam nr. 1, iar A.V. în Iaşi, B-dul Ţuţora, Bl. P-2.

Rezultă astfel că, procedura de citare cu pârâţii-recurenţi nu a fost legal îndeplinită pentru termenul din 02.11.2005 când s-a soluţionat cauza, încălcându-se prevederile legale şi punând părţile în imposibilitate de a cunoaşte termenul de judecată şi de a-şi formula apărările impuse de situaţia lor procesuală.

Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 85, art. 89, art. 90, art. 105 alin. 2 şi art. 107 Cod procedură civilă, cum încălcarea dreptului la apărare prin nelegala citare a părţii loveşte cu nulitatea hotărârea pronunţată, urmează a se admite recursurile sub acest aspect, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, dispunând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere şi celelalte motive de recurs vizând fondul cauzei.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro